Materie : RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. POLIŢIŞTI – DREPTURI SALARIALE.
-OG38/2003;
-art.1 şi urm. OG 137/2000;
-OG 6/2007, OG 10/2007;
-art.312 Cod procedură civilă.
În condiţiile în care salarizarea poliţiştilor este reglementată de OG 38/2003 stabilirea de către instanţă a unei alte modalităţi de salarizare, alta decât cea prevăzută de actul normativ reprezintă un exces de putere săvârşit prin îndeplinirea unor atribuţii ce revin exclusiv puterii legislative şi executive.
Prin sentinţa nr.769/CA din 24 noiembrie 2009, Tribunalul Bihor a respins excepţia inadmisibilităţii şi a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamantul SINDICATUL NAŢIONAL AL P. ŞI V. „PRO LEX”, în reprezentarea membrilor de sindicat menţionaţi în tabelul anexă la cererea de chemare în judecată, în contradictoriu cu pârâţii MINISTERUL INTERNELOR ŞI REFORMEI ADMINISTRATIVE şi INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI B.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut în ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii, că obiectul dedus judecăţii îl reprezintă solicitarea reclamantului de obligare a pârâţilor la plata unor despăgubiri constând în creşterile salariale acordate altor categorii de salariaţi bugetari, în baza unor acte normative emise în cursul anului 2007. Prin urmare, reclamantul, în reprezentarea membrilor săi de sindicat, care îndeplinesc calitatea de funcţionari publici cu statut special, respectiv poliţişti, sunt îndreptăţiţi în conformitate cu disp. Legii nr.360/2002 şi ale Legii nr.188/1999 să solicite instanţei de contencios administrativ acordarea unor presupuse diferenţe de drepturi salariale. În consecinţă, instanţa urmează să constate că acţiunea reclamanţilor nu este inadmisibilă, considerente pentru care va respinge ca nefondată excepţia invocată.
Pe fondul cauzei, instanţa s-a constatat că reclamantul în numele membrilor săi de sindicat, funcţionari publici – poliţişti, a solicitat obligarea pârâţilor M.I.R.A. şi I.P.J. la plata de despăgubiri constând în majorările salariale acordate prin Legea nr.232/2007, pentru aprobarea OG 6/2007 şi OG 10/2007, demnitarilor, magistraţilor, şi salariaţilor contractuali. Ca urmare a excluderii poliţiştilor din categoria beneficiarilor acestor majorări salariale, apreciază că în cauză s-a cauzat o de natura celei prevăzute în art.2 din OG 137/2000.
Prin Legea nr.232/6 iulie 2007, publicată în M.Of. nr. 171/16 iulie 2007, pentru aprobarea OG nr.6/2007, s-au prevăzut majorări salariale în cota de 7 % aplicabilă la salariul din 2006 şi de 11 % cu începere de la 01.10.2007, aplicată la salariul din luna septembrie 2007, pentru toţi funcţionarii publici. Totodată, prin OG nr.10/2007, s-au prevăzut creşteri salariale de bază ale personalului contractual din sectorul bugetar, stabilite potrivit OUG 24/2000, precum şi ale indemnizaţiilor personalului care ocupă funcţii de demnitate publică conform Legii nr.154/1998.
Pe considerentul că aceste texte de lege nu vizează şi categoria poliţiştilor – membri de sindicat ai reclamantului – acesta a solicitat acordarea de despăgubiri echivalente cu aceste creşteri salariale, pentru înlăturarea discriminării cauzate.
Membrii de sindicat ai reclamantului au calitatea de funcţionari publici cu statut special, fiind salarizaţi în conformitate cu disp. OG 38/2003, act normativ care însă nu prevede acordarea creşterilor salariale prevăzute în actele normative invocate de reclamant şi solicitate de acesta prin acţiunea formulată. Prin urmare, instanţa urmează să constate că, creşterile salariale invocate de către reclamant vizează anumite categorii de salariaţi bugetari, din care membrii de sindicat ai reclamantului nu fac parte, neexistând astfel temei de drept pentru acordarea drepturilor salariale solicitate. Instanţele de judecată au menirea de a pune în aplicare dispoziţiile legale, şi nu de a crea aceste dispoziţii şi respectiv de a extinde efectul acestora şi la alte categorii de salariaţi decât cele prevăzute în mod expres în cuprinsul textelor de lege. Prin nerespectarea acestor atribute, s-ar aduce atingere principiului separaţiei puterilor în stat, reprezentând o imixtiune a puterii judecătoreşti în activitatea puterii executive, ceea ce este inadmisibil într-un stat de drept.
Faţă de aceste considerente şi văzând şi Decizia nr.819/3 iulie 2008, publicată în M.Of. nr. 537/16 iulie 2008, conform căreia instanţele judecătoreşti nu au competenţa să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, instanţa a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamant.
Împotriva acestei sentinţe în termen, a declarat recurs reclamantul în reprezentarea membrilor de sindicat menţionaţi în cererea de chemare în judecată, solicitând modificarea acesteia, în sensul admiterii acţiunii.
În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a învederat că, interpretarea instanţei de fond, conform căreia poliţiştii sunt excluşi de la indexarea salariilor, aşa cum a fost ea aplicată funcţionarilor publici, pe motiv că aceştia sunt încadraţi în baza Legii nr.360/2002, contravine chiar textelor de lege specială, respectiv OG 38/2003, care stipulează clar că salariile prevăzute în acest act normativ – adică al poliţiştilor – se vor indexa în baza reglementărilor care privesc salarizarea personalului din sectorul bugetar, în speţă O.G. nr.6/2007, modificată prin Legea nr.232/2007.
De asemenea chiar această lege prevede că se completează cu dispoziţiile Legii nr.188/1999 precum şi a celorlalte acte normative speciale – adică în cauza de faţă cu reglementările OG nr.38/2003 şi ale Legii nr.369/2002.
S-a mai susţinut că, nu poate fi primită opinia părţii adverse şi a instanţei, conform cărora recurenţii solicită extinderea sferei de aplicare a altor dispoziţii legale şi categoriei din car fac parte aceştia, întrucât există dispoziţie clară potrivit chiar în actul normativ ce reglementează salarizarea poliţiştilor, potrivit căruia indexarea salariilor se face în baza dispoziţiilor legale privind personalul din sectorul bugetar.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul Ministerul Administraţiei şi Internelor a solicitat respingerea recursului de faţă.
Verificând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de recurs cât şi din oficiu, conform art.304/1 cod procedură civilă, Curtea de Apel Oradea a reţinut că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat repararea prejudiciului cauzat poliţiştilor – membrii de sindicat, ca urmare a discriminării, prin neacordarea majorărilor salariale de 5%, 2% şi 11%, pe anul 2007, arătând că prin excluderea poliţiştilor de la acordarea majorărilor salariale s-a produs discriminare în sensul art.2 din OG nr.137/2000, raportat la celelalte categorii de salariaţi.
Membrii de sindicat ai reclamantului, au calitatea, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, de funcţionari publici cu statut special, fiind salarizaţi în conformitate cu disp. OG nr.38/2003, act normativ care însă nu prevede acordarea creşterilor salariale prevăzute în actele normative invocate de reclamant în cererea de chemare în judecată.
În susţinerea acţiunii, reclamantul a invocat dispoziţiile Legii nr.232/2007, OG nr.6/2007, OG nr.10/2007, art.16, 20 din României, Legea nr.74/1999.
Potrivit art.39 din OG nr.6/2007 astfel cum a fost aprobată şi modificată prin Legea nr.232/2007 „ 1) Pentru funcţionarii publici şi posturile corespunzătoare funcţiilor publice specifice preluate de Ministerul Economiei şi Finanţelor de la Ministerul Integrării Europene, în condiţiile art.10 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.11/2004, privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.228/2004, cu modificările şi completările ulterioare, se păstrează salariile de bază şi celelalte drepturi salariale acordate până la data de 31 decembrie 2006.
2) Salariile de bază ale funcţionarilor publici prevăzuţi la alin.1, se majorează începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care intră în vigoare legea de aprobare a prezentei ordonanţe cu 7 % faţă de nivelul din luna decembrie 2006 şi cu 11% începând cu data de 1 octombrie 2007 faţă de nivelul din luna septembrie 2007”.
Din aceste dispoziţii rezultă că majorările prevăzute de art. 39 alin.2 se aplică doar funcţionarilor publici expres indicaţi la alin.1 din text, astfel că, dispoziţiile art. 48 din acelaşi act normativ sau ale OG nr.38/2003, invocate de recurent, nu prezintă relevanţă, atâta timp cât legiuitorul a indicat expres categoria de funcţionari publici ce poate beneficia de aceste creşteri salariale.
O.G.nr.10/2007 vizează creşterile salariale pentru alte categorii de salariaţi şi, de altfel, în motivele de recurs s-a învederat că, reclamantul nu a înţeles să-şi întemeieze cererea pe dispoziţiile acestui act normativ, care a fost invocat doar cu titlu de exemplu.
În condiţiile în care salarizarea poliţiştilor, funcţionari publici, este reglementată de OG nr.38/2003, cu modificările şi completările ulterioare, stabilirea de către instanţă a unei modalităţi de salarizare, alta decât cea prevăzută de actele normative, reprezintă un exces de putere săvârşit de către aceasta prin îndeplinirea unor atribuţii ce revin exclusiv puterii legislative şi executive, rolul instanţelor fiind acela de a pune în aplicare dispoziţiile legale şi nu de a crea aceste dispoziţii, respectiv de a extinde efectul acestora şi la alte categorii de salariaţi decât cele prevăzute în mod expres în cuprinsul textelor de lege.
Pe de altă parte, prin deciziile nr.818/2008, nr.819/2008 şi nr.820/2008 ( toate fiind publicate în M.O.Partea I nr.537/16.07.2008), Curtea Constituţională a constatat că, prevederile art.1, art.2 alin.3 şi art.27 alin.1 din OG nr.137/2000, privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, „ sunt neconstituţionale, în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori că refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative”.
În raport de cele reţinute mai sus şi ţinând cont şi de dispoziţiile Curţii Constituţionale, apreciind că nu subzistă nici una din criticile invocate, Curtea de Apel Oradea, în temeiul art.312 alin.1 cod procedură civilă a respins ca nefondat recursul.
(Decizia nr.266/CA/8.04.2010 a Curţii de Apel Oradea – Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal).
