Părţile pot stipula, în contractele de vânzare-cumpărare, o clauză de rezervă de proprietate în favoarea vânzătorului, până la plata integrală a preţului. Vânzătorul are dreptul de a solicita fie executarea contractului de către debitoare, în natură, respectiv obligarea cumpărătorului la plata preţului, fie să se constate că a intervenit rezoluţiunea de drept a contractului şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, în temeiul pactului comisoriu de ultim grad inclus în contract.
Vânzătorul are dreptul de a opta şi pentru o veritabilă acţiune în revendicare, solicitând, în baza clauzei de rezervă de proprietate, predarea bunurilor de către posesorul neproprietar. Dreptul de opţiune încetează în cazul în care s-a admis o cerere de deschidere a procedurii, formulată de creditorul vânzător, în temeiul unei creanţe constând în preţul stipulat prin contractul de vânzare-cumpărare, întrucât vânzătorul nu poate solicita concomitent, atât executarea în natură, cât şi rezoluţiunea contractului.
Secţia comercială şi maritimă fluvială, Decizia nr. 33 din 18 ianuarie 2011
Prin sentința nr. 882/13.10.2010 a Tribunalului Brăila, pronunțată în dosarul nr. 2191/113/2009, având ca obiect procedura insolvenței debitoarei SC C.C. SRL Brăila, s-a respins cererea formulată de creditoarea SC B.E. SRL București, de repunere în posesie a bunurilor proprietatea sa, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că, prin cererea formulată la data de 30.08.2010, creditoarea SC B.E. SRL București a solicitat repunerea în posesie a bunurilor proprietatea sa conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 5525/02.03.2009 încheiat cu debitoarea SC C.C. SRL Brăila.
în motivarea cererii s-a arătat că prin contractul menționat a transmis debitoarei drepturile de folosință asupra bunurilor: mașină de gătit pe gaz, fry-top pe gaz, bază deschisă, mașină de tocat carne, friteuză electrică, baterie, spălător, masă 3 bucăți, diferite.
A susținut creditoarea că solicitarea sa se bazează pe faptul că debitoarea nu a achitat în integralitate prețul stabilit prin contract, astfel încât este proprietarul acestor bunuri.
Debitoarea SC C.C. SRL Brăila, prin lichidator judiciar I.M., a depus la dosar precizări în care a învederat că cererea introductivă este netemeinică și nelegală.
Astfel, a precizat debitoarea, creditoarea SC B.E. SRL a formulat cererea introductivă prin care a solicitat deschiderea procedurii de insolvență și a depus declarația de creanță ce a fost înscrisă în tabelul creditorilor potrivit Legii nr. 85/2006, alegându-și în acest mod calea de recuperare a contravalorii bunurilor care au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 5525/02.03.2009.
în opinia debitoarei nu sunt aplicabile prevederile art. 90 din care nu vizează bunurile neachitate înainte de deschiderea procedurii de insolvență.
Analizând cererea formulată de creditoare prin prisma actelor dosarului și a dispozițiilor legale aplicabile, judecătorul sindic a apreciat că este nefondată pentru următoarele considerente:
Procedura generală de insolvență a debitoarei SC C.C. SRL Brăila a fost deschisă ca urmare a formulării unei cereri în acest sens de către SC B.E. SRL București, aceasta dovedind existența unei creanțe certe, lichide și exigibile în cuantum de 47.582,13 lei, echivalentul a 11.244, 21 euro la cursul BNR.
Judecătorul sindic a reținut că această creanță derivă din contractul de vânzare-cumpărare nr. 5525/02.03.2009 prin care debitoarea a achiziționat de la creditoare un număr de 10 bunuri detaliate în anexa 1 la contract pentru care avea obligația de plată a sumei totale de 6.525,96 euro conform graficului de plăți din Anexa 2.
Ulterior, în cursul derulării procedurii creditoarea a depus declarații de majorare a creanței la suma de 106.498,66 lei echivalentul a 25.862,37 euro reprezentând preț și penalități de întârziere.
Judecătorul sindic a constatat că, procedând în acest mod creditoarea a făcut o opțiune în privința modalității de recuperare a contravalorii bunurilor care fac obiectul contractului de vânzare-cumpărare și nu le mai poate pretinde în materialitatea lor.
Este adevărat că la art. 2 din contract părțile au prevăzut că „transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor de la vânzător la cumpărător va avea loc la data achitării integrale a prețului” însă din întreg conținutul actului nu rezultă că acest preț ar reprezenta contravaloare folosință pentru a se solicita și creanța de 106.498,66 lei și bunurile vândute.
Mai mult, potrivit art. 23 din contract, creditoarea avea dreptul să recupereze debitul scadent prin luarea în posesie a bunurilor vândute însă prin introducerea cererii de deschidere a procedurii de insolvență a înțeles să nu urmeze acest demers legal.
împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs creditoarea SC B.E. SRL, înregistrat sub nr. 2191/113/2009, la data de 30.11.2010, pe rolul Curții de Apel Galați, Secția comercială, maritimă și fluvială.
Sentința recurată a fost criticată sub aspectul nelegalității, pentru următoarele motive:
Instanța de fond a ignorat faptul că voința părților, clar exprimată în art. 2 din contract, a fost aceea ca transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor să se facă numai sub condiția achitării integrale a prețului. Stipularea acestei condiții rezolutorii a avut ca efect desființarea retroactivă a contractului dintre părți, ca urmare a neplății prețului.
Judecătorul fondului a ignorat, de asemenea, conținutul clauzei cuprinse în prevederile art. 23 din contract, potrivit căreia, în cazul neplății a două rate, vânzătorul poate declara scadent întregul contract și, în consecință, este în drept să solicite plata întregului debit, fără a mai fi ținut de termenele din Anexa nr. 2. în acest sens, „vânzătorul poate întreprinde toate demersurile legale pentru recuperarea debitului scadent, inclusiv prin luarea în posesie a bunurilor ce fac obiectul contractului”.
A mai arătat recurenta că, prin considerentele hotărârii recurate, s-a reținut în mod greșit că a optat pentru recuperarea debitului pe calea procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006 și nu mai poate solicita și reintrarea în posesia bunurilor.
Cererea de reintrare în posesia bunurilor trebuia analizată sub aspectul verificării împrejurării dacă bunurile în cauză fac parte din patrimoniul intimatei debitoare astfel încât acestea să poată fi supuse executării silite potrivit procedurii insolvenței.
în drept, a invocat dispozițiile art. 12 din Legea nr. 85/2006.
Curtea de Apel Galați, prin decizia nr. 33/2011, a respins recursul, ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel, a reținut următoarele: este de netăgăduit faptul că părțile, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 5525/02.03.2009, au amânat transferul dreptului de proprietate, printr-o clauză specială [art. 2 alin. (2)] pentru un moment ulterior încheierii contractului (data achitării integrale a prețului stabilit). O atare clauză este într-adevăr, perfect valabilă, întrucât regula stabilită în art. 1295 C.civ., potrivit căreia transferul proprietății are loc „îndată, ce părțile s-au învoit”, nu este de ordine publică și poate fi înlăturată chiar dacă lucrurile vândute sunt individual determinate.
Clauza cuprinsă în art. 2 alin. (2) este o veritabilă condiție suspensivă (iar nu rezolutorie, așa cum greșit se susține, prin motivele de recurs), întrucât amână transferul proprietății până la realizarea evenimentului, respectiv plata prețului (art. 1017-1018 C.civ.).
Este de netăgăduit, de asemenea, faptul că debitoarea-cumpărătoare nu și-a îndeplinit propriile obligații contractuale, respectiv nu a achitat prețul stipulat în rate, la termenele convenite de părți, contrar prevederilor art. 22 raportat la Anexa nr. 2 din contract.
în atare situație, vânzătorul (în speță, recurenta), are dreptul de a solicita fie executarea contractului de către debitoare, în natură, respectiv obligarea cumpărătorului la plata prețului, fie să se constate că a intervenit rezoluțiunea de drept a contractului și repunerea părților în situația anterioară, în temeiul pactului comisoriu de ultim grad cuprins în art. 43 din contract. în fine, vânzătorul are dreptul de a opta și pentru o veritabilă acțiune în revendicare, cum este cea de față, solicitând, în baza clauzei de rezervă de proprietate în favoarea vânzătorului, predarea bunurilor de către posesorul neproprietar.
Este adevărat, de asemenea, că faptul că vânzătorul a urmărit, mai întâi plata prețului, prin formularea cererii de deschidere a procedurii insolvenței, arătând că urmărește recuperarea unei creanțe certe, lichide și exigibile, constând în suma datorată cu titlu de preț, de debitoare (6.525,96 euro), precum și daune cominatorii pentru neplata la scadență a prețului (penalități de întârziere, în cuantum de 4.718,25 euro), nu îi răpește, în principiu, dreptul de a renunța la acest mijloc de în natură a contractului și de a recurge la rezoluțiunea vânzării și revendicarea bunurilor proprietatea sa.
în speță, însă, instanța s-a pronunțat deja cu privire la prima cerere, admițând cererea de deschidere a procedurii și deci dispunând executarea silită a obligației de plată a prețului (este adevărat, în cadrul unei proceduri colective de recuperare a creanțelor împotriva debitorului, potrivit art. 2 din Legea nr. 85/2006).
Din conduita procesuală a recurentei, în cursul procedurii insolvenței, nu rezultă că aceasta ar renunța la calea aleasă (executare silită în natură a obligației contractuale a debitoarei plata prețului).
Prin urmare, în mod corect a reținut instanța de fond că vânzătorul nu poate solicita concomitent, atât executarea în natură a contractului, cât și rezoluțiunea acestuia.
Cât privește conținutul clauzei cuprinse în art. 23 din contractul nr. 5525/02.03.2009, reține că, de regulă, dacă înțelesul unei clauze este îndoielnic, interpretarea se face în favoarea debitorului (art. 983 C.civ.). în materie de vânzare, art. 1312 C.civ. conține o regulă derogatorie și specială.
Astfel, vânzătorul care stabilește, de regulă, condițiile contractului, trebuie să explice clar obligațiile sale, iar dacă înțelesul actului ar fi îndoielnic, clauzele neclare se interpretează în contra vânzătorului.
în acest context, urmează a interpreta conținutul art. 23 în sensul că, în cazul neplății a două rate consecutive din preț, cumpărătorul pierde beneficiul termenului.
Ca atare, întreaga sumă datorată cu titlu de preț devine exigibilă, iar vânzătorul poate întreprinde măsurile prevăzute de lege pentru recuperarea prețului („poate întreprinde toate demersurile legale pentru recuperarea debitului, inclusiv prin luarea în posesie a bunurilor”).
Prin „luarea în posesie a bunurilor” urmează a înțelege posibilitatea de a întreprinde măsuri de executare silită împotriva tuturor bunurilor cumpărătorului (inclusiv a bunului vândut), iar nu dreptul cumpărătorului de a solicita, pe de o parte, plata integrală a prețului, iar, pe de altă parte, și rezoluțiunea contractului și predarea bunurilor, în temeiul rezervei de proprietate.
O atare interpretare este contrară caracteristicilor fundamentale ale contractului de vânzare-cumpărare, care reprezintă un contract sinalagmatic (dă naștere la obligații reciproce între părți) și cu titlu oneros, în sensul că ambele părți urmăresc primirea unui echivalent în schimbul prestației la care se obligă (prețul fiind un contra-echivalent al prestației vânzătorului bunul vândut).
Față de considerentele ce preced, potrivit art. 312 alin. (1) raportat la art. 3041C.proc.civ., a respins recursul, ca nefondat.
(Judecător Valentina Vrabie)
