DECIZIA CIVILĂ NR.638/2009-R
Ședința publică din 9 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Stan Aurelia Lenuța JUDECĂTOR 2: Trif Doina
– – – – JUDECĂTOR 3: Pantea
– – -judecători
– – grefier
Pe rol, soluționarea contestației în anulare formulată de contestator, domiciliat în, nr.80, județul S M, în contradictoriu cu intimata DE PE LÂNGĂ P O, cu sediul în O, strada -, nr.1, județul B, împotriva deciziei civile nr. 1458/R din 17 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL ORADEA în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă contestatorul -personal și intimata DE PE LÂNGĂ P O, prin , în baza delegației nr.397/6.04.2009, emisă de partea intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederând instanței că contestația în anulare este scutită de la plata taxei de timbru, după care:
Contestatorul -personal, depune la dosar copii xerox a buletinelor de identitate atât pentru el cât și pentru soție și cei doi copii, înscrisuri prin care face dovada că este cetățean român și o confirmare de primire în original din 23.03.2009, prin care face dovada că s-a adresat Budapestei, nu mai are alte probe și solicită cuvântul asupra contestației în anulare.
Nemaifiind excepții de invocat și probe de solicitat, instanța consideră cauza lămurită, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra contestației în anulare.
Contestatorul -personal, susține contestația în anulare și solicită admiterea ei așa cum a fost formulată și motivată în scris, anularea deciziei contestate și trimiterea cauzei pentru rejudecarea recursului la Curtea de APEL ORADEA. În esență, solicită a se constata că instanța de recurs s-a prevalat și a interpretat incomplet decizia nr.797 din 3 iulie 2008 Curții Constituționale B, publicată în Monitorul Oficial nr.575/30.07.2008, în sensul că instanțele civile, laice nu ar avea competență materială de a soluționa contestațiile împotriva hotărârilor definitive pronunțate de Comisiile de Disciplină, apreciind că competența exclusivă în soluționarea acestora revine acestor comisii canonice, însă părțile din litigiu, în virtutea autonomiei reale, care a fost recunoscută prin legea și a din proprie inițiativă au înțeles că raporturile juridice de muncă dintre ele să fie guvernate de prevederile codului muncii, încheierea și desfacerea contractului de muncă făcându-se în temeiul codului muncii. Mai mult, în baza Legii nr.489/2006 și a prevederilor constituționale, permite accesul liber la justiție și în fața instanțelor laice, sens în care s-a exprimat și Consiliul Superior al Magistraturii în problema plângerilor împotriva sancțiunilor aplicate pentru abaterile disciplinare săvârșite de membrii cultelor religioase, de altfel Legea cultelor nr.489/28.12.1996 este ulterioară cazului său care este din 9.02.2006, trecută în cartea de muncă, prezintă spre vedere originalul acesteia, iar cazul său este suspendat pe caz de boală. Arată totodată că a formulat o adresă către Ministerul cultelor în data de 5.02.2009, care a comunicat că conflictul său de muncă nu poate fi judecat de Legea nr.489/2006 și se poate adresa instanțelor civile de drept. A primit răspuns prin adresa nr.1233 din 12.02.2009 prin care se arată că Decretul nr.591/1949 este abrogat, a fost valabil până în februarie 2008, când de fapt a aflat că anumite legi sunt abrogate.
La întrebarea instanței, contestatorul -personal arată că la sinod s-a soluționat și este suspendat, nu execută nici o funcție, nici măcar nu trage clopotul și totuși nu înțelege de ce are 9 cercetări disciplinare, dacă el nu mai execută nimic, și mai mult nu înțelege de ce se face această față de el, dar știe că este o ură personală a lui față de el, prezintă spre vedere un act din care reiese că au fost 11 deconspiratori, se consideră că el este un om periculos, când de fapt este un om liniști, a trăit în și liniște, nu a avut abateri disciplinare, motiv pentru care solicită admiterea contestației în anulare.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea contestației în anulare ca nefondată și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică. În esență precizează că, contestatorul a fost exclus din rândul preoților pe baza unor sancțiuni disciplinare, acesta trebuie să restituie suma de bani, ori nici până în momentul de față nu a făcut-o, motiv pentru care a și fost exclus, de altfel în dosarul nr-, Curtea de APEL ORADEAa dispus suspendarea contestatorului din rândul clericilor, fiind sancționat disciplinar, suspendat din funcție pe o perioadă de 3 ani.
Contestatorul -personal, precizează că prin decizia ce s-a pronunțat de către Curtea de APEL ORADEA în dosar nr- a fost respinsă cererea, nu a fost exclus.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra contestației în anulare de față, instanța constată următoarele:
Prin decizia civilă nr.1458/R din 17 octombrie 2008, Curtea de APEL ORADEAa admis ca fondat recursul civil introdus de intimata Eparhia de pe lângă P în contradictoriu cu intimatul contestator împotriva sentinței civile nr. 665/D din 27 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare pe care a modificat-o în întregime în sensul că a respins acțiunea civilă formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata Eparhia de pe lângă P –
A obligat intimatul la 1460,35 lei cheltuieli de judecată în favoarea recurentei.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut că printre alte motive de casare, recurenta a invocat prevederile art. 26 alin. 1 și 2 ale Legii nr. 489/2006 apreciind că prezentul litigiu excede competenței materiale a instanței laice, excepție față de care, instanța din oficiu a ridicat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 26 alin. 2 din Legea 489/2006 cu referire la art. 21 din Constituție.
Instanța de recurs a reținut că,prin decizia nr. 797 din 3 iulie 2008 Curtea Constituțională a respins excepția reiterând constituționalitatea art. 26 alin. 2 din Legea 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor.
Prin prisma acestei decizii a Curții Constituționale și a excepției ridicate de recurentă instanța de recurs a constatat că, potrivit art. 29 din Constituție în România alcătuirea cultelor religioase este compusă din totalitatea credincioșilor de o anumită , acestea fiind autonome față de stat și sunt organizate potrivit statutelor proprii, în condițiile legii.
Potrivit art. 26 alin. 1 din Legea 489/2006 cultele pot avea organe proprii de judecată religioasă pentru problemele de disciplină internă, conform statutelor și reglementărilor proprii, iar potrivit alin. 2 pentru problemele de disciplină internă sunt aplicabile în mod exclusiv prevederile statutare și canonice.
Prin contestația formulată a atacat Hotărârea nr. 275/2006 a Comisiei de Disciplină a Carei și Hotărârea nr. 1349/2006 a aceleiași comisii.
Prin Hotărârea nr. 275/25 septembrie 2006 Comisia de Disciplină a Carei a hotărât desfacerea contractului de muncă începând din momentul când hotărârea va fi definitivă și suspendarea pe trei ani a exercitării serviciilor preoțești, conform Normei ( ) partea III secție 13 alin. 60 lit. e, Preotul a mai fost obligat și la despăgubiri materiale și cheltuieli de judecată.
Hotărârea prevede dreptul la recurs în fața Comisiei de Disciplină.
S-a mai reținut de instanța de recurs că la ședința din 25 septembrie 2006 deși au fost citați preotul și apărătorul său au lipsit, motiv pentru care nu au fost citați sau audiați martori.
Împotriva hotărârii preotul suspendat a formulat recurs, cale de atac respinsă prin hotărârea nr. 1349 din 28 noiembrie 2006. Cu ocazia cercetării actelor depuse și a apărărilor formulate contestatorul a fost audiat și a fost asistat de un avocat. De asemenea au fost audiați doi martori.
Revenind la prevederile Legii 489/2006, instanța de recurs a constatat că potrivit art. 8 cultele recunoscute sunt persoane juridice de utilitate publică ele organizându-se și funcționând în mod autonom, potrivit propriilor statute sau coduri canonice. În ceea ce privește finanțarea cultelor religioase, potrivit art. 10 din Lege acestea vor fi acoperite în primul rând din venituri propriii obținute, statul putând să sprijine la cerere salarizarea personalului clerical și neclerical aparținând cultelor cunoscute. În continuare legea specială prevede că personalul cultelor poate fi sancționat disciplinar pentru încălcarea principiilor doctrinare sau morale ale cultului, potrivit propriilor statute, coduri canonice sau reglementări iar potrivit art. 26 alin. 2 pentru problemele de disciplină internă sunt aplicabile în mod exclusiv prevederile statutare și canonice.
În condițiile în care prin actul normativ statul prevede posibilitatea unui ajutor financiar pentru salarizarea personalului clerical și totuși lasă în competență exclusivă a organelor proprii de judecată religioasă aspectele legate de disciplină internă,curtea a reținut că se poate deduce că a recunoscut o autonomie reală a activității cultelor religioase.
Față de aceste prevederi legale, instanța de recurs a reținut că este evident, că încheierea unui contract de muncă nu atrage o calificare specială a raporturilor dintre cultele religioase și stat, cu atât mai mult cu cât se precizează în mod expres în contractul însușit de părți că orice conflicte privind executarea sau încetarea acestuia sunt soluționate de Comisia de Disciplină a e de pe lângă P ( fila 126 dosar fond).
Regulamentul ( ) Bisericii din România a fost aprobat de din 9 octombrie 2001 purtând semnătura episcopului e din și cea a episcopului e de pe lângă P și el prevede sancțiunile disciplinare aplicabile preoților, procedura de aplicare a acestora, modalitatea de constituire a Comisiei de Disciplină, modalitatea în care se asigură apărarea persoanelor împotriva cărora s-a pornit procedura disciplinară, modalitatea de citare, caracterul public al ședinței de judecată și calea de atac.
Contestatorul nu a invocat nelegalitatea sau încălcarea acestor dispoziții ci faptul că măsura este neîntemeiată, ori această problemă excede competenței instanțelor judecătorești laice.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului chemată să se pronunțe asupra încălcării art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului a statuat că punctul de pornire de la care se analizează dacă un astfel de drept ( de a ataca soluția unei instanțe religioase în materie disciplinară ) este sau nu un drept civil trebuie să se situeze în analiza normelor naționale și în interpretarea dată de instanțele țării respective ( și Zon Olandei, 1995) și este necesar ca analiza să fie deasupra aparențelor și a limbajului și să se concentreze pe realitățile situației concrete ( Roche Regatul Unit, 1996).
Potrivit legii naționale cultele religioase se bucură de autonomie în organizarea internă și legislația relevantă lasă în seama bisericii să determine măsurile disciplinare și procedura de aplicare a acestora.
S-a reținut de instanța de recurs că, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că în momentul hirotonisirii preotul își asumă aplicabilitatea acestor norme, motiv pentru care el trebuie să se supună lor ( Sunt relevante cauzele și Dudova, 2001, decizie în cuprinsul căreia Curtea a apreciat că instanțele laice potrivit legii naționale nu se pot pronunța asupra validității contractului preotului și reâncadrării acestuia, precum și Ahtinen Finlandei, 2008). Curtea a concluzionat că potrivit Normelor naționale aplicabile a cere organelor judiciare să dispună continuarea activității unui preot într-o biserică ar contrară principiilor autonomiei și independenței cultelor religioase garantată chiar de Convenția Europeană Drepturilor Omului.
Față de toate cele reținute, instanța de recurs a apreciat recursul ca fiind întemeiat motiv pentru care în temeiul art. 304 pct. 9 cod procedură civilă a modificat în întregime sentința în sensul că a respins acțiunea contestatorului.
Intimatul a fost obligat în temeiul art. 274 cod procedură civilă la 1460, 35 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorarii avocațiale.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, scutită de la plata taxelor de timbru, a formulat contestație în anulare, intimatul contestator, solicitând admiterea acesteia, anularea deciziei, rejudecarea recursului.
Prin motivele contestației s-a invocat că, părțile în litigiu, în virtutea autonomiei reale ce a fost recunoscută prin legea cultelor și a canonului, din proprie inițiativă au înțeles ca raporturile de muncă dintre ele să fie guvernate de prevederile codului muncii, încheierea, desfacerea contractului de muncă făcându-se în temeiul codului muncii.
Nu este exclusă competența materială a instanțelor laice de a judeca contestațiile soluționate de Comisiile disciplinare ale cultului, în măsura în care, Curtea Constituțională nu a decis altfel raportat la art.26 alin.1 și 2 din legea Cultelor, lege ce conferă cultelor în virtutea principiului autonomiei față de stat, dreptul la organe proprii de judecată pentru rezolvarea abaterilor disciplinare interne și dreptul celor nemulțumiți de-a se adresa instanțelor laice.
Curtea Constituțională a apreciat că art.26 din Legea cultelor este constituțională astfel că, Tribunalul Satu Marea avut competență materială de-a judeca contestația împotriva deciziilor date de Comisiile de disciplină iar Curtea de Apel era competentă a judeca recursul, ori, nu a cercetat motivele de recurs, nu a judecat fondul cauzei.
În drept s-au invocat dispozițiile art.312 și următoarele Cod procedură civilă.
Intimata, prin reprezentanta sa, a solicitat respingerea contestației în anulare ca nefondată și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.
Examinând decizia contestată, prin prisma motivelor contestației în anulare cât și din oficiu, instanța constată următoarele
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, motivele pentru care părțile pot uza de această procedură, sunt strict și limitativ prevăzute de art.317-318 Cod procedură civilă. Potrivit art.317 Cod procedură civilă, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare pentru motivele prevăzute de alin.1 pct.1-2 -când procedura de citare pentru ziua în care s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cerințelor legii;-când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență-.
Din considerentele deciziei contestate se reține faptul că instanța de recurs a analizat competența materială a instanței laice în soluționarea cauzei, raportat la acest aspect a invocat excepția de neconstituționalitate a art.26 alin.2 din Legea nr.489/2006 cu referire la art.21 din Constituție. Prin decizia nr.797 din 3 iulie 2008 Curtea Constituțională a respins excepția reținând constituționalitatea art.26 alin.2 din Legea nr.489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, text ce prevede că pentru problemele disciplinare interne, sunt aplicabile exclusiv prevederile statutare și canonice.
Se mai reține din analiza considerentelor Deciziei pronunțate de Curtea Constituțională că, alcătuirea cultelor religioase este compusă din totalitatea credincioșilor de o anumită religie, acestea fiind autonome față de stat și se organizează conform statutelor proprii, în condițiile legii. au un rol spiritual, natura juridică nu este cea a unei entități statale, fiind autonome față de stat. Disciplina internă a unui cult este reglementată prin acte juridice specifice, adecvate rolului spiritual, cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului. Statul nu exercită funcții publice în domeniul activității interne, astfel că, normele juridice emise de stat, cu privire la disciplina muncii, nu sunt aplicabile și personalului cultelor religioase.
A conchis, Curtea Constituțională în sensul că, este echitabil să se stabilească răspunderea disciplinară a personalului clerical de către organe de judecată proprii ale cultelor, deoarece doar acestea pot aprecia dacă actele de indisciplină săvârșite sunt sau nu compatibile cu rolul spiritual al cultului.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Tyler /Regatului Unit al Marii Britanii a statuat că, atribuirea de competență Ordinelor profesionale jurisdicționale, trebuie să îndeplinească exigențele art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar pentru ca să fie considerat -tribunal independent, trebuie luați în considerare modul de desemnare, durata mandatului membrilor ce compun tribunalul, existența unei pretenții adecvate împotriva presiunilor exterioare, posibilitatea de-a verifica dacă el prezintă sau nu aparență de independență, Curtea a stabilit în acest sens, în cauza expusă, că, este legitimă compunerea jurisdicțiilor disciplinare din membrii grupului interesat, aceste situații neexcluzând apriori independența celor ce compun astfel de instanțe, numirea membrilor acestor tribunale, nu justifică în sine, existența unor dubii cu privire la independența lor.
Regulamentul disciplinar al Bisericii e din România, reglementează explicit, fără dubii, compunerea, competența, procedura de judecată a instanțelor disciplinare, inclusiv posibilitatea celui sancționat de-a fi asistat de un avocat, modul în care se iau hotărâri, căile ordinare și extraordinare de atac, aspecte ce creează în sine aparența unui tribunal independent în sensul art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Acest Regulament, în art.84 alin.2 a stabilit competența instanțelor lumești de-a soluționa contestațiile împotriva deciziilor rămase valabile, însă, aceasta este anterior Legii nr.489/2006 ce în art.49 alin.1 a stabilit ca în 12 luni de la intrarea în vigoare, cultele să-și prezinte statutele și codurile canonice Ministerului Culturii. Ca urmare, întrucât în Capitolul VII art.11 din statutul adoptat, ce reglementează disciplina bisericească în art.11 alin.4 s-a stabilit doar competența instanțelor civile referitor la alte măsuri disciplinare decât cele ce vizează excluderea, suspendarea din funcție a unui preot, ce poate fi atacate doar cu recurs la Comisia de disciplină a ui, în speță, în mod corect instanța de recurs a constatat necompetența instanțelor civile în soluționarea cauzei raportat și la practica Curții Europene a Drepturilor Omului -cauzele Tyler /Regatului Unit al Marii Britanii, și Zon/Olandei, Roche/Regatului Unit, /Dudova/Cehiei, Ahtinen/Finlandei, statutul prevăzând o excepție de la regulă ce acorda competența instanțelor laice referitor la alte situații disciplinare.
Conform motivării Curții Europene a Drepturilor Omului, în cauza /Dudova/Cehiei, preotul, din momentul hirotonisirii sale, își asumă aplicarea normelor impuse de cultul din care face parte, el trebuie să se supună acestora, astfel că, instanțele laice nu au competența analizei valabilității contractului de muncă al acestuia, altfel s-ar contraveni principiilor autonomiei și independenței cultelor religioase, aspect garantat de art.9 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Este cert, potrivit actelor aflate în dosarul de recurs și fond că s-au parcurs de către contestator toate fazele și căile de atac prevăzute de Statutul și Regulamentul disciplinar al Bisericii e din România, astfel că acesta a avut parte de acces la un tribunal independent în sensul art.6 al Convenției Europene a drepturilor Omului raportat la considerentele expuse, și de-a fi reprezentat de un avocat.
Față de cele expuse, nefiind incidente dispozițiile art.317 Cod procedură civilă, instanța va respinge ca nefondată contestația în anulare, urmând a menține în întregime decizia contestată ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondată contestația în anulare declarată de contestator, domiciliat în, nr.80, județul S M, în contradictoriu cu intimata DE PE LÂNGĂ P O, cu sediul în O, strada -, nr.1, județul B, împotriva deciziei civile nr. 1458/R din 17 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL ORADEA, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 9 aprilie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier
– – – – – –
Red.concept decizie –
Data:14.04.2009
Jud.recurs / /
Dact./data:21.04.2009/2 ex.
