GRAŢIERE. EFECTE ASUPRA SUSPENDĂRII CONDIŢIONATE.


Graţierea are efecte şi asupra pedepselor a căror este suspendată condiţionat.

Dispunând suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi constatând că aceasta este graţiată integral, instanţa avea obligaţia să stabilească termenul de încercare potrivit dispoziţiilor art.120 alin.2 C.pen.

Prin sentinţa penală nr.1046/27.10.1999, Judecătoria Giurgiu, l-a condamnat pe inculpatul D.l. la 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev.de art.181

C.pen.

în baza art.81 şi 82 C.pen. a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani, şi a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 C.pen.

în baza art.1 din Legea nr.137/1997 a constatat graţiată în întregime pedeapsa aplicată inculpatului şi a atras atenţia acestuia asupra dispoziţiilor art.10 din Legea nr.137/1997.

A fost obligat inculpatul la 1.400.000 lei despăgubiri civile către partea civilă

D.G., la 1.073.869 lei, plus dobânda aferentă către Spitalul Municipal Bucureşti şi la 400.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

în fapt, s-a reţinut că la data de 19.04.1994 inculpatul a lovit-o pe partea vătămată D.G. cu o bară metalică, provocându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 22-25 zile de îngrijiri medicale.

împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul, care solicită achitarea, întrucât a comis fapta în legitimă apărare, invocând dispoziţiile art.44 alin.3 C.pen.

Prin decizia penală nr.136/17.04.2000, Tribunalul Giurgiu a respins apelul inculpatului, ca nefondat.

Ambele hotărâri au fost recurate de inculpat, care reiterează aceeaşi critică.

Recursul declarat de inculpat este fondat, însă pentru alte considerente.

Din probele administrate în cauză rezultă fără dubiu că acesta a comis infracţiunea prev.de art.181 C.pen., în modalitatea reţinută de prima instanţa.

Susţinerile inculpatului, în sensul că a lovit pe partea vătămată fiind ameninţat de aceasta, sunt infirmate de declaraţiile martorilor D.F. şi A.G., acesta din urmă fiind cel care a intervenit pentru ca inculpatul să nu o mai lovească.

Examinând din oficiu recursul inculpatului, Curtea constată că hotărârile recurate sunt supuse casării în baza art.3859 pct.171 C.pr.pen.

Potrivit art.120 alin.2 C.pen., graţierea are efecte şi asupra pedepselor a căror executare este suspendată condiţionat. în acest caz, partea din termenul de încercare care reprezintă durata pedepsei pronunţate de instanţă se reduce în mod corespunzător.

Dispunând suspendarea condiţionata a executării pedepsei, în baza art.81 C.pen., în mod greşit instanţele au stabilit durata termenului de încercare la 3 ani, acesta având, conform art.120 alin.2 C.pen., o durată de 2 ani.

în consecinţă, pentru motivul expus se va admite recursul inculpatului, se va casa în parte sentinţa penală şi în totalitate decizia penală şi se va stabili durata termenului de încercare la 2 ani în loc de 3 ani.

Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei. (Judecator Angela Dragne)

(Secţia a ll-a penală, decizia nr. 1001/2000)