Graţiere. Soluţii în recurs. Efectele graţierii, în faza recursului, asupra unei pedepse aflate în concurs cu altă pedeapsă negraţiabilă. Neagravarea situaţiei în propriul recurs


Graţierea unei pedepse aflate în concurs real cu altă pedeapsă negraţiabilă, de către instanţa de recurs, nu reprezintă o agravare a situaţiei inculpatului în propriul recurs, chiar dacă acesta nu a invocat graţierea ca un motiv de recurs.

(Decizia nr. 743 din 22 aprilie 2003 – Secţia I penală)

Prin Sentinţa penală nr. 1406 din 11.12.2002, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, în Dosarul nr. 14439/2002, s-a dispus condamnarea inculpatului D.N. la 3 ani închisoare, în baza art. 208 alin. 1 – art. 209 alin. 1 lit. e), g) şi i) din Codul penal.

în baza art. 36 alin. 1 din Decretul nr. 328/1966, republicat, a fost condamnat acelaşi inculpat la 1 an închisoare.

în baza art. 33 lit. a) şi art. 34 alin. 1 lit. b) din Codul penal, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71, 64 din Codul penal.

S-a mentinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus prevenţia de la 20.09.2002 la zi.

S-a constatat că partea vătămată F.L.A. nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul fiind acoperit integral.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că inculpatul D.N. şi învinuitul S.A., care asigurau paza restaurantului “A.” pe timp de noapte, în exterior, neavând permis accesul în interiorul restaurantului, s-au deplasat la un alt bar în apropiere, unde au consumat băuturi alcoolice, până în jurul orei 4,00, când, pe fondul unor discuţii contradictorii cu nişte tineri, au părăsit barul cu intenţia de a merge să ia nişte cunoscuţi pentru a-i susţine în conflict.

Cei doi s-au deplasat cu un până în faţa restaurantului “A.”, unde inculpatul D.N., cu ajutorul unei şurubelniţe, a forţat uşile de acces ale restaurantului şi dintr-un sertar a sustras cheile autoturismului proprietatea părţii vătămate F.L.A., s-a urcat la volanul acestuia, fără a poseda permis de conducere, conducându-l până în faţa barului.

întrucât la bar nu i-au mai găsit pe cei cu care purtaseră discuţii contradictorii, inculpatul D.N. l-a condus pe învinuitul S.A. la domiciliul acestuia, cu autoturismul sustras, după care inculpatul, amintindu-şi că are de achitat o datorie şi neavând banii necesari, s-a hotărât să valorifice autoturismul furat, astfel că prin intermediul unor cunoscuţi s-a deplasat pe şos. S., unde a lăsat amanet, pe baza unui înscris sub semnătură privată, autoturismul contra sumei de 700 USD, numitei P.V.S., căreia i s-a prezentat ca fiind proprietarul autoturismului.

împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul D.N., solicitând ca pedeapsa să fie executată la locul de muncă.

Analizând actele şi probele din dosarul cauzei, Tribunalul Bucureşti – Secţia I penală, prin Decizia penală nr. 242/A din 19.02.2003, a respins ca nefondat apelul inculpatului şi a computat prevenţia de la 20.09.2002 la zi.

Pentru a pronunţa astfel, tribunalul a constatat că executarea pedepsei aplicate în regim de detenţie se impune în raport de potenţialul criminogen al inculpatului, care a fost arestat în două cauze, tot pentru săvârşirea unor infracţiuni de furt calificat, fiind pus în libertate la data de 4 aprilie 2002, fiind cercetat şi în alte două cauze, tot pentru săvârşirea unor infracţiuni de furt calificat.

împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul, solicitând aplicarea dispoziţiilor art. 867 din Codul penal, considerând ca fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru executarea pedepsei la locul de muncă, având în vedere Adresa nr. 1081/2003 a SC “H.” SRL, care îşi dă acordul ca inculpatul să execute pedeapsa în cadrul societăţii.

Curtea, având în vedere probatoriul administrat în cauză, a constatat că recursul nu este fondat.

în cauză s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, în raport de împrejurările reale ale săvârşirii faptei, furt de autoturisme, prin efracţie, în loc public şi pe timp de noapte, pe care l-a condus fără permis de conducere şi l-a lăsat apoi amanet contra sumei de 700 dolari, precum şi de persoana inculpatului, anterior arestat în două cauze penale, tot pentru furt, şi, în prezent, cercetat şi în alte cauze penale.

Toate aceste circumstanţe reale şi personale dau faptelor comise un pericol social deosebit, astfel că pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului este bine apreciată, neimpunându-se o micşorare a acesteia.

Curtea a admis însă recursul inculpatului numai în ceea ce priveşte incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 543/2002 privind graţierea unor pedepse şi înlăturarea unor măsuri şi sancţiuni, motiv pentru care a casat ambele hotărâri, a descontopit pedepsele aplicate inculpatului, prin înlăturarea art. 33 lit. a) din Codul penal şi, în baza art. 1 din Legea nr. 543/2002, a constatat ca pedeapsă graţiată pedeapsa de
1 an închisoare, aplicată inculpatului în baza art. 36 alin. 1 din Decretul nr. 328/1966, republicat, punându-se în vedere inculpatului dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 543/2002.
A menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârilor şi a computat prevenţia la zi.

OPINIE SEPARATĂ
Recursul declarat de inculpatul D.N. ar fi trebuit respins, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Inculpatul este condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208 alin. 1 – art. 209 alin. 1 lit. e), g) şi i) din Codul penal, şi la 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 36 alin. 1 din Decretul nr. 328/1996, republicat, iar în condiţiile aplicării dispoziţiilor art. 33 – art. 34 din Codul penal, inculpatul are de executat 3 ani închisoare, acesta fiind vinovat de faptul că în noaptea de 9 spre 10 septembrie 2002 a sustras cu chei potrivite un autoturism pe care l-a condus pe drumurile publice, fără permis de conducere.

Prin motivele de recurs formulate, recurentul inculpat a solicitat o redozare a cuantumului de pedeapsă aplicată, motivat de lipsa antecedentelor penale şi atitudinea sa de sinceritate din cursul cercetării penale.

Reprezentanta parchetului a pus concluzii de admitere a recursului inculpatului, în sensul constatării ca fiind graţiată fapta de conducere fără permis, urmând ca inculpatul să rămână în continuare să execute în detenţie pedeapsa de
3 ani închisoare aplicată pentru fapta de furt calificat, care este exclusă de la graţiere.

Inculpatul, personal, a arătat instanţei că nu solicită aplicarea legii de graţiere, atât timp cât are de executat în detenţie o pedeapsă, iar, în condiţiile în care rămâne în stare de detenţie, preferă să execute ambele pedepse, astfel cum s-a dispus la fond.

Este corectă solicitarea inculpatului, care corespunde şi dispoziţiilor art. 3858 din Codul de procedură penală, în condiţiile în care acesta are de executat o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare, din care face parte şi pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru conducere fără permis, având posibilitatea de a se libera condiţionat pentru ambele pedepse executate, iar în caz contrar constatându-se ca fiind graţiată pedeapsa de 1 an închisoare şi, în raport de dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 543/2002, inculpatul să fie supus unui termen de încercare de alţi 3 ani.

Este adevărat că dispoziţia legală a graţierii este obligatorie, dacă această aplicare se făcea după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, însă, în condiţiile recursului inculpatului, dacă acesta nu solicită, ar fi o agravare a situaţiei inculpatului în propria sa cale de atac dacă se decontopesc cele două pedepse ce le are de executat, urmând a se constata că una dintre acestea este gratiată.