Potrivit art. 46 alin. (1) din „În afară de cazurile prevăzute la art. 49 sau de cele autorizate de judecătorul-sindic, toate actele, operaţiunile şi plăţile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule”. Sancţiunea nu se aplică în măsura în care se dovedeşte că plata efectuată este dintre cele avute în vedere de art. 49. Potrivit acestui text „(1) Pe perioada de observaţie, debitorul va putea să continue desfăşurarea activităţilor curente şi poate efectua plăţi către creditorii cunoscuţi, care se încadrează în condiţiile obişnuite de exercitare a activităţii curente, după cum urmează: a) sub supravegherea administratorului judiciar, dacă debitorul a făcut o cerere de reorganizare, în sensul art. 28 alin. (1) lit. h), şi nu i-a fost ridicat dreptul de administrare;…”
Întrucât suma a fost achitată pentru tranzacţiile încheiate de debitoare cu recurenta anterior deschiderii procedurii, aşa încât nu sunt incidente prevederile art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 chiar dacă se impune să se reţină că ele priveau activitatea curentă a debitoarei.
În aceeaşi ordine de idei se impune să se reţină că debitoarea se află în perioada de observaţie, nu i-a fost ridicat dreptul de administrare şi a făcut cerere de reorganizare, aşa încât ea îşi desfăşoară activitatea în condiţii obişnuite activităţii curente, dar sub supravegherea administratorului judiciar.
Este neîndoielnic că această supraveghere este altceva decât conducerea la care se referă lit. b) a aceluiaşi articol, conducere ce are loc atunci când s-a ridicat dreptul de administrare şi când plăţile se efectuează la ordinul administratorului judiciar în condiţiile şi sub sancţiunea la care se referă art. 48 din lege.
Pentru această raţiune urmează a se reţine că nu era nevoie de un ordin expres al practicianului în lichidare pentru fiecare din plăţile făcute către recurentă, chiar dacă acestea priveau tranzacţii anterioare deschiderii procedurii.
Supravegherea presupune însă stabilirea unor jaloane de către administratorul judiciar a unor limite în care acesta mandatează banca să facă plăţi, limite care, fiind încălcate, trebuie să atragă aceleaşi sancţiuni ca şi în situaţia la care se referă art. 48 alin. (2). În cauză, nu s-a pretins şi nici nu s-a dovedit că banca şi-ar fi încălcat limitele de competenţă sau că i s-a cerut să recrediteze contul cu suma virată.
Secţia comercială şi de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 645 din 9 martie 2011
Prin sentința comercială nr. 1284/F/2010, Tribunalul Comercial Argeș a admis cererea completatoare a SC D. SRL Pitești și a obligat pe creditoarea U.L.C. IFN SA să mențină contractul de leasing financiar nr. 24127/6.03.2009, a admis cererea administratorului social C.I.T. SPRL Cluj-Napoca și a anulat plățile făcute de debitoare față de SC M.S.E. SRL pentru suma de 29.800 lei, dispunând și obligarea la restituirea acesteia, precum și plățile făcute către SC W. – SC SRL pentru suma de 532.960,14 lei, luând și măsura restituirii acesteia către debitoare.
Pentru a hotărî astfel judecătorul sindic a reținut că, la 14 septembrie 2009, s-a deschis procedura generală de insolvență față de debitoarea SC D. SRL Pitești, iar în perioada de observație dreptul de apreciere asupra îndeplinirii integrale a dispozițiilor art. 86 față de contractele în derulare revine în întregime administratorului judiciar.
în aceste condiții și reținând că utilajele de producție în sistem leasing finanțate de creditoarea U.L.C. IFN SA sunt indispensabile planului de reorganizare, iar denunțarea contractelor ar duce la prejudicierea intereselor tuturor creditorilor.
Astfel, s-a apreciat ca întemeiată cererea de completare a debitoarei, dispunându-se menținerea, pe lângă contractelor nr. 21126/2008 și nr. 15903/2007 și a contractului nr. 24127/2009.
în ceea ce privește pe celelalte două creditoare judecătorul sindic a reținut că plățile făcute în favoarea acestora nesocotesc dispozițiile art. 49 și 46 din Legea nr. 85/2006 prin aceea că lipsește autorizarea judecătorului sindic și astfel se încalcă drepturile creditorilor înscriși în tabelele de creanță, plățile având un evident caracter preferențial.
împotriva acestei sentințe au declarat recurs creditoarele SC MSR. SRL, SC MSE. SRL, SC W – SC SRL și SC U.L.C. IFN SA, astfel:
în căile de atac exercitate de SC MSR. SRL și SC MSE. SRL au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 5 și art. 304 pct .9 C.proc.civ., susținându-se în esență că:
– judecata pricinii s-a făcut cu încălcarea normelor de procedură privind citarea, iar hotărârea a fost comunicată la o altă adresă decât aceea ce constituie sediul social al agentului economic;
– în mod greșit a fost anulată plata efectuată prin OP ***/26.11.2009, deși ea se încadra în categoria operațiunilor curente și în condițiile la care se referă art. 49 din Legea nr. 85/2006. Suma de 29.800 lei nu urmărea stingerea debitului de 131.327,09 lei, născut anterior deschiderii procedurii, ci urmărea plata unor produse metalurgice necesare activității curente a debitoarei.
în recursul formulat de SC U.L.C. IFN SA au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ. și s-a susținut nelegalitatea și netemeinicia hotărârii pentru următoarele considerente:
– această recurentă nu are în derulare contractul nr. 24127 a cărui continuare a fost dispusă de către judecătorul sindic, iar cererea debitoarei referitoare la această convenție privește pe creditoarea SC NBGL IFN SA;
– nicio dispoziție a Legii nr. 85/2006 nu interzice rezilierea unui contract atunci când utilizatorul nu-și execută obligațiile asumate, iar în cauză există atât un pact comisoriu de gradul IV, cât și o clauză penală;
– judecătorul sindic a omis să se pronunțe asupra cererii precizatoare formulată de recurentă, cerere în care se solicita înscrierea acesteia la masa credală cu suma de 2.980.490,74 lei.
Recursul declarat de SC W – SC SRL este încadrabil în dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 C.proc.civ., și el cuprinde în sinteză următoarele critici:
– administratorul judiciar invocă nerespectarea propriilor obligații, obligații constând în supravegherea activității debitoarei de la deschiderea procedurii de insolvență în condițiile în care acesteia nu i-a fost ridicat dreptul de administrare;
– toate disponibilitățile bănești ale debitoarei se aflau într-un cont unic al procedurii, practicianul a notificat unitățile bancare cu interdicția de a nu efectua plăți fără ordinul său, însă nu a susținut că această interdicție a fost nesocotită de bancă și că se solicită răspunderea acesteia;
– pe durata reorganizării viza administratorului judiciar nu este necesară pentru efectuarea plăților curente, fiind suficient ordinul dat băncii însărcinate cu administrarea contului unic de a plăti sau nu o anumită sumă de bani unui partener actual și cunoscut conform planului de organizare, iar în cauză plățile făcute către această recurentă reprezentau contravaloarea produselor furnizate debitoarei în desfășurarea activității curente a acesteia, cu știința și sub supravegherea practicianului;
– nu există niciun element care să confirme susținerea potrivit căreia nu ar fi legală achitarea sumelor și că plata nu s-ar fi făcut sub supravegherea administratorului judiciar, mai mult, acest aspect este susținut și de răspunsul la interogatoriu referitor la natura juridică a plăților din lunile octombrie, noiembrie, decembrie 2009 și de adresa din 17.03.2010 în care administratorul judiciar își exprima dorința să continue raporturile contractuale și să efectueze operațiunile de plăți aferente.
Examinând criticile formulate, Curtea a reținut că ele sunt fondate.
în ceea ce privește recursurile declarate de SC MSR. SRL și SC MSE. SRL s-a reținut că ele constituie o singură cale de atac față de precizarea din ședința de astăzi, precizare potrivit căreia societatea este una și aceeași, ea schimbându-și însă denumirea din SC MSE. SRL în SC MSR. SRL.
în condițiile art. 137 din C.proc.civ., instanța este datoare să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de ordine publică a căror eventuală incidență în cauză poate face inutilă cercetarea în fond a pricinii.
în această categorie intră și excepțiile invocate în condițiile art. 306 alin. (2) din C.proc.civ., respectiv autoritatea de lucru judecat, excepție asupra căreia părțile au avut posibilitatea să pună concluzii.
Astfel, potrivit art. 163 din C.proc.civ., nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeași cauză, același obiect și de aceeași parte, însă nu numai în fața mai multor instanțe, ci chiar în fața aceleiași instanțe. Așadar, tripla identitate la care se referă și art. 1201 interzice repunerea în discuție a aceluiași drept, drept asupra căruia s-a statuat în mod irevocabil, într-o judecată anterioară, purtată între aceleași părți.
Prin sentința comercială nr. 721/F pronunțată de Tribunalul Comercial la 19 mai 2010, hotărâre rămasă irevocabilă prin nerecurare, judecătorul sindic a admis cererea lichidatorului judiciar, cerere formulată la 12 aprilie 2010 și a dispus anularea plăților făcute de către debitoare către SC MSE. SRL pentru suma de 29.800 lei, sumă achitată cu OP 2599/26.11.2009.
Reținând, așadar, că în cauză este incidentă autoritatea de lucru judecat, în baza art. 312 alin. (2) C.proc.civ., a fost admis recursul și modificată sentința în sensul înlăturării dispoziției din hotărârea criticată, referitoare la această recurentă.
Recursul SC ULC IFN SA a fost și el admis, observându-se și că nu poate fi aplicată în cauză sancțiunea la care se referă art. 3021 C.proc.civ., chiar dacă această creditoare a precizat că atacă încheierea din 4 octombrie 2010, încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integrantă din sentința nr. 1284/2010.
Inaplicabilitatea sancțiunii este determinată de faptul că din conținutul căii de atac exercitate rezultă, fără dubiu, care este hotărârea la care partea se referă.
Sub aspectul fondului este real că s-a dispus menținerea unui contract de leasing financiar contract încheiat însă între debitoare și SC NBGL IFN SA, convenție în care SC ULC IFN SA nu a avut calitatea de parte.
Această din urmă societate comercială are încheiate cu debitoarea alte două contracte, iar asupra menținerii acestora s-a dispus prin hotărârea nr. 1158/F/2010. Prin această hotărâre a fost obligată și SC NBGL IFN SA să restituie debitoarei o autoutilitară, autoutilitară ce făcea obiectul contractului nr. 24127/2009.
Prin cererea completatoare a acțiunii SC D SRL – prin administratorul social – a solicitat obligarea SC NBGL IFN SA să mențină contractul nr. 24127/6.03.2009.
în aceste condiții s-a reținut că tribunalul a dispus, cu privire la un contract de leasing financiar, în raport de o terță persoană față de acesta, stabilind în sarcina ei obligații. Astfel, recurenta nu este în măsură să-și îndeplinească sarcinile fixate de instanță, debitoarea este în posesia unei hotărâri inopozabile societății de leasing – parte în convenție – și care nu a fost în măsură să exercite calea de atac.
Apreciind că instanța a încălcat dispozițiile art. 129 alin. (5) C.proc.civ., a fost admis recursul, casată sentința în temeiul art. 312 alin. (5) C.proc.civ. și trimisă cauza spre rejudecare aceluiași judecător sindic. Această concluzie se impune și avându-se în vedere că mențiunile din dispozitivul hotărârii nu sunt rezultatul unei erori materiale, ele regăsindu-se în același mod și în minuta.
Față de această statuare se apreciază că a devenit superfluuă analiza criticii privind fondul pretențiilor formulate.
în ceea ce privește critica privind omisiunea de pronunțare a judecătorului sindic, s-a apreciat că se impune a fi calificată de instanța de control judiciar în condițiile art. 84 din C.proc.civ.
Susținerea unei părți privind omisiunea instanței de a se pronunța asupra tuturor capetelor de cerere este valorificabilă în condițiile Codului de procedură civilă, în conformitate cu prevederile art. 2812 și nu prin declararea căii de atac, tocmai aceasta fiind rațiunea pentru care art. 304 pct. 6 nu cuprinde și referirea la minus petita.
Pentru aceste considerente, ultima critică a SC ULC IFN SA a fost calificată drept cerere de completare a hotărârii și trimisă spre competentă soluționare Tribunalului Comercial Argeș – judecător sindic.
Recursul SC W – SC SRL a fost apreciat de asemenea ca întemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse mai jos.
Este adevărat că, potrivit art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 „în afară de cazurile prevăzute la art. 49 sau de cele autorizate de judecătorul-sindic, toate actele, operațiunile și plățile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule.”. Așadar, sancțiunea nu se aplică în măsura în care se dovedește că plata efectuată este dintre cele avute în vedere de art. 49. Potrivit acestui text „(1) Pe perioada de observație, debitorul va putea să continue desfășurarea activităților curente și poate efectua plăți către creditorii cunoscuți, care se încadrează în condițiile obișnuite de exercitare a activității curente, după cum urmează: a) sub supravegherea administratorului judiciar, dacă debitorul a făcut o cerere de reorganizare, în sensul art. 28 alin. (1) lit. h), și nu i-a fost ridicat dreptul de administrare;…”
Textul introduce, așadar, mai multe condiții ce se cer a fi îndeplinite pentru ca plățile de natura celor avute în vedere să nu fie sancționate cu nulitatea.
în cauză, suma de 532.960,14 lei a fost achitată pentru tranzacțiile încheiate de debitoare cu recurenta anterior deschiderii procedurii, așa încât nu sunt incidente prevederile art. 64 alin. 6 din Legea nr. 85/2006 chiar dacă se impune să se rețină că ele priveau activitatea curentă a debitoarei.
Aprecierea este susținută, pe de o parte, de definiția pe care legea o dă activității curente (art. 3 pct. 14 lit. a) și, pe de altă parte, de obiectul de activitate al debitoarei, acela de comerț cu ridicata și al materialelor de construcții.
în aceeași ordine de idei se impune să se rețină că debitoarea se află în perioada de observație, nu i-a fost ridicat dreptul de administrare și a făcut cerere de reorganizare, așa încât ea își desfășoară activitatea în condiții obișnuite activității curente, dar sub supravegherea administratorului judiciar.
Este neîndoielnic că această supraveghere este altceva decât conducerea la care se referă lit. b) a aceluiași articol, conducere ce are loc atunci când s-a ridicat dreptul de administrare și când plățile se efectuează la ordinul administratorului judiciar în condițiile și sub sancțiunea la care se referă art. 48 din lege.
Pentru această rațiune urmează a se reține că nu era nevoie de un ordin expres al practicianului în lichidare pentru fiecare din plățile făcute către recurenta SC W – SC SRL, chiar dacă acestea priveau tranzacții anterioare deschiderii procedurii.
Supravegherea presupune însă stabilirea unor jaloane de către administratorul judiciar a unor limite în care acesta mandatează banca să facă plăți, limite care, fiind încălcate, trebuie să atragă aceleași sancțiuni ca și în situația la care se referă art. 48 alin. (2). în cauză, nu s-a pretins și nici nu s-a dovedit că banca și-ar fi încălcat limitele de competență sau că i s-a cerut să recrediteze contul cu suma virată.
Este adevărat că la interogatoriul luat administratorului judiciar la 20 septembrie 2010, acesta a susținut că a încuviințat numai plățile ce urmau să se facă în condițiile art. 64 pct. 6, susținere ce nu a fost însă dovedită și care este contrazisă nu numai de elementele mai sus evocate, dar și de conținutul adresei din 17 martie 2010, în care C.I.T. comunica recurentei că dorește să continue derularea contractului de distribuție nr. 753/2009 „și să efectueze operațiunile de plăți aferente”.
Pentru toate aceste considerente se apreciază că plata sumei de 532.960,14 lei, de către debitoare, către creditoarea-recurentă, s-a făcut sub supravegherea administratorului judiciar și, în concluzie, ea se impune a fi menținută în baza art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 85/2006.
Faptul că această recurentă s-a înscris la masa credală și cu suma mai sus menționată, potrivit susținerii administratorului judiciar, nu constituie un impediment în adoptarea soluției mai sus enunțate, existând posibilitatea modificării acestuia în condițiile art. 75 din lege.
în consecință, și acest recurs a fost admis și, în baza art. 312 alin. (2) C.proc.civ., modificată sentința în sensul respingerii cererii formulate de C.I.T.
(Judecător Gabriela Chiorniță)
