Potrivit art. 118 lit. b) C.pen., „se confiscă bunurile folosite la comiterea faptei dacă aparţin infractorului”.
Or, în cauză, s-a procedat la confiscarea a 3 cuţite, deşi inculpata a folosit doar unul şi niciunul dintre acestea nu îi aparţineau, fiind ale victimei.
Fiind necesară îndreptarea hotărârii sub acest aspect, se va înlătura măsura confiscării celor trei cuţite.
Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, Decizia nr. 28 din 11 martie 2010
Prin sentința penală nr. 1 pronunțată la data de 12.01.2010, în dosarul penal cu nr. unic 2263/88/2009, Tribunalul Tulcea a hotărât:
„în temeiul art. 174 C.pen., Condamnă pe inculpata N.M. la o pedeapsă de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C.pen.
în temeiul art. 71 alin. (1) și 3 C.pen., interzice inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) teza a II-a și lit. b) C.pen., pe durata executării pedepsei.
în temeiul art. 350 alin. (1) C.proc.pen., menține starea de arest a inculpatei începând cu data de 12 ianuarie 2010.
în temeiul C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: ), deduce din pedeapsa aplicată inculpatei perioada reținerii și a arestului preventiv începând cu 11 iunie 2009 și până la rămânerea definitivă a hotărârii.
Confiscă de la inculpată 3 cuțite.
Pentru pronunțarea hotărârii, instanța de fond a stabilit în fapt următoarele:
în noaptea de 27/28 mai 2009, pe fondul unui conflict spontan, inculpata N.M. l-a înjunghiat cu un cuțit pe concubinul ei, victima N.C., producându-i leziuni ce au condus la deces.
Situația de fapt s-a dovedit cu mijloacele de probă următoare: raportul medico-legal de necropsie nr. 103/490/28.05.2009 în care s-a arătat că moartea victimei N.C. în vârstă de 55 ani, datează din 28.05.2009, a fost violentă, din cauza hemoragiei interne (hemotorax stâng asociat cu hemopericard), consecința unei plăgi înjunghiate penetrante toracice, leziune ce a putut fi produsă prin lovire cu corp dur tăietor înțepător, posibil cuțit cu un singur tăiș, cu vârful și lama ascuțite, manevrat din anterior spre posterior și de la dreapta la stânga, iar sângele (recoltat de la cadavru) conținea 2,10 g‰ alcool și aparținea grupei A II RH pozitiv; declarațiile martorilor P.D., P.T., M.G.L., M.M., MP și D.I.; declarațiile inculpatei care recunoaște altercația cu victima, dar, contrar probelor, atribuie lezarea acesteia unui accident.
împotriva hotărârii de condamnare, inculpata N.M. a declarat apel, motivând, prin apărător, că a acționat în legitimă apărare în condițiile art. 44 alin. (1) C.pen. sau ale art. 44 alin. (3) C.pen., victima fiind cea care a atacat-o.
Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii apelate, prin prisma criticilor formulate și din oficiu în limitele art. 371 alin. (2) C.proc.pen., Curtea consideră că apelul este fondat pentru argumentele expuse în continuare.
Astfel, conform art. 345 C.proc.pen., instanța pronunță condamnarea când constată existența faptei, că aceasta constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat;dar potrivit art. 52,art. 66 C.proc.pen., vinovăția inculpatului trebuie stabilită dincolo de orice îndoială în cadrul procesului penal cu respectarea exigențelor prevăzute art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 21 din Constituție.
Neformulându-se critici cu privire la modul în care s-au aplicat dispozițiile legale referitoare la garanțiile procesuale, a regulilor de procedură în fazele anterioare ale cauzei (urmărire penală, judecata în primă instanță), verificând din oficiu în limitele competențelor legale aceste aspecte, s-a constatat că inculpata N.M. a dispus de timpul și înlesnirile necesare pregătirii apărării, a beneficiat de asistență juridică calificată și a avut efectiv posibilitatea administrării pe parcursul procesului, în ședințe publice, atât a probelor acuzării – martori, înscrisuri, examinări medico-legale cât și a probelor apărării-audierea sa, expertiză psihiatrică. Cu ocazia soluționării apelului, Curtea a procedat la ascultarea inculpatei cu privire la circumstanțele reale ale faptei, respectiv la poziția sa subiectivă în legătură cu aceasta, conform declarației de la dosar.
Sub aspectul acțiunii penale, pe baza probelor administrate în primă instanță, precum și în cursul urmăririi penale în condiții de legalitate – procesul-verbal de cercetare la fața cu planșa foto, declarațiile martorilor, rapoartele de expertiză medico-legale (unul de necropsie a victimei, celălalt de examinare psihiatrică a inculpatei), declarațiile inculpatei, rezultă că tribunalul a stabilit în mod corect situația de fapt și încadrarea juridică corespunzătoare, dovedindu-se cu certitudine că, în noaptea de noaptea de 27/28.05.2009, fiind în stare de ebrietate, victima N.C. a enervat-o pe inculpata N.M. care, pe fondul conflictului ivit spontan, a aplicat o lovitură cu un cuțit victimei, producându-i leziuni ce au condus la deces faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 C.pen.
Deși, inițial, inculpata a afirmat în prezența martorilor că „s-a enervat și l-a înjunghiat pe concubinul ei N.C., ulterior, a susținut, în fața autorităților judiciare, că a fost un accident, victima trăgând de cuțit. însă, această apărare (invocată și în apel) este contrazisă de declarațiile martorilor care, solicitați de către inculpată, s-au deplasat la apartamentul părților, au văzut că inculpata avea un cuțit asupra ei cu care afirma că a aplicat o lovitură victimei pentru că a enervat-o și nu a mai suportat, iar în dormitor victima sângera în zona inimii, fiind întinsă pe pat, declarații care sunt întărite de concluziile raportului de necropsie nr. 103/490/28.05.2009 întocmit de Serviciul medico-legal Tulcea care, descriind mecanismul de producere al rănii – din anterior spre posterior și de la dreapta la stânga – exclude autoaccidentarea;declarația inculpatei că ar fi încercat dezarmarea victimei nu este confirmată de vreo probă și este puțin credibilă data fiind inferioritatea sa fizică, raportat la constituția fizică a victimei, precum și la starea sa de temere manifestată față de aceasta tocmai din cauza comportamentului agresiv, inculpata prezentând leziuni de violență suferite în urma violențelor exercitate de victimă asupra sa cu câteva zile în urmă conform raportului medico-legal 491/2009 întocmit de Serviciul medico-legal Tulcea. Aflată și sub influența alcoolului, starea de enervare a inculpatei este credibilă având în vedere declarațiile martorului M.G.L., care a confirmat certurile dintre victimă și inculpată, foaia de observație clinică la internarea acesteia în acea noapte după comiterea omorului.
Conform art. 44 alin. (1), (2) și (3) C.pen., nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, săvârșită în stare de legitimă apărare, este în stare de legitimă apărare acela care săvârșește fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust, îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obștesc, și care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obștesc, precum și acela care din cauza tulburării sau temerii a depășit limitele unei apărări proporționale cu gravitatea pericolului și cu împrejurările în care s-a produs atacul. Dar, în cauză, inculpata a declarat în mod constant, că victima îi reproșa că ar fi folosit acel cuțit, nu că a atacat-o, nu că ar fi fost lovită așa încât reacția sa nu a fost pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust, îndreptat împotriva sa. Nefiind un atac din partea victimei, nu se pune problema ca apărarea inculpatei să fi fost disproporționată. în concluzie, inculpata nu a acționat în legitimă apărare ci, așa cum au arătat martorii anterior nominalizați și inculpata imediat după comiterea faptei, enervată, de conduita autoritară a victimei, nu a mai suportat și a înțepat-o cu cuțitul, fiind neîntemeiată cererea de înlăturare a caracterului penal al faptei, respectiv de achitare în temeiul art. 10 lit. e) C.proc.pen.
Referitor la individualizarea pedepsei, potrivit criteriilor prevăzută de C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: ) printre care și pericolul social concret sporit în cauza al faptei, dat de manifestarea violentă a inculpatei pe fondul consumului de alcool, producând victimei leziuni grave care au și condus la suprimarea vieții, dar în condițiile unui comportament abuziv al acesteia față de inculpată, pedeapsa de 10 ani închisoare este de natură să asigure prevenția generală, reeducarea inculpatei, să dea o minimă satisfacție opiniei publice profund marcată de asemenea fapte violente.
în contextul activității infracționale, când prin raportul de expertiză psihiatrică s-a stabilit că discernământul a fost alterat pe fondul consumului de alcool voluntar, nu sunt împrejurări care să constituie circumstanțe atenuante în sensul art. 74 C.pen. și nu conduce la o atenuare a răspunderii penale, a periculozității faptei sau autorului, cuantumul pedepsei aplicate fiind la minimul prevăzut de textul incriminator.
Prin urmare, sentința primei instanțe nu este criticabilă în ceea ce privește legalitatea, temeinicia condamnării ori a individualizării pedepsei.
însă, apelul formulat de către inculpată este admisibil referitor la aplicarea art. 118 lit. b) C.pen., potrivit căruia „se confiscă bunurile folosite la comiterea faptei dacă aparțin infractorului”. Or, în cauză, s-a procedat la confiscarea a 3 cuțite, deși inculpata a folosit doar unul și niciunul dintre acestea nu îi aparțineau, fiind ale victimei.
Pe cale de consecință, fiind necesară îndreptarea hotărârii sub acest aspect, în art. 379 alin. (2) lit. a) C.proc.pen., apelul va fi admis, se va desființa sentința tribunalului și se va înlătura măsura confiscării celor trei cuțite; cu această ocazie, fiind omisă de instanța de fond, se va face și aplicarea C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: ), în sensul deducerii duratei reținerii din pedeapsă, de la 10.06.2009 la 11.06.2009 conform ordonanței nr. 541/P/2009 emisă de procuror.
Se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârii în măsura în care nu contravin prezentei.
Adăugându-se timpul scurs de la pronunțarea hotărârii conform art. 383 cu referire la art. 381 C.proc.pen., se va deduce arestul preventiv de la 12.01.2010.
Conform art. 383 cu referire la art. 350 alin. (1) C.proc.pen., prin hotărâre, instanța are obligația să se pronunțe asupra menținerii sau revocării măsurii arestării preventive a inculpatului.
Astfel, potrivit art. 5 pct. (1) lit. c) din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, apelantul inculpat a fost, inițial, arestat în vederea aducerii sale în fața autorităților judiciare competente, existând motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune.
Ulterior, măsura arestării a fost menținută pe baza condamnării pronunțată de un tribunal competent (art. 5 pct. (1) lit. a) Convenție), respectiv în temeiul condamnării inculpatului la pedeapsa principală de 17 ani închisoare, pentru infracțiunea de „omor calificat”.
Chiar dacă sentința nu este definitivă, dar cu o anumită valoare asupra vinovăției și responsabilității apelantei inculpate care nu a reușit să dovedească netemeinicia probelor acuzării, față de probele aflate la dosar până în acest moment, în condițiile în care cauza a fost soluționată în primă instanță într-un termen rezonabil (mai puțin de 9 luni de la comiterea faptei), temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării nu au încetat și impun în continuare privarea sa de libertate, motiv pentru care va fi menținută cu referire și la art. 160b alin. (3) C.proc.pen.; în acest moment, inculpata fiind sub incidența pedepsei de 10 ani închisoare, nu se pune problema aplicării unei măsuri preventive mai puțin restrictive de libertate mai ales că încă nu s-au atenuat ecourile faptei acesteia într-o comunitate mică.
(Judecător Adriana Ispas)
