Contestație decizie de pensionare. Decizia 739/2009. Curtea de Apel Oradea


DECIZIA CIVILĂ nr. 739/2009-

Ședința publică din 21 aprilie 2009

Pe rol fiind judecarea recursului civil declarat de recurenta contestatoare -, cu domiciliul în O- – scara A. 10 județul B, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O- județul B, împotriva sentinței civile nr. 1009/LM/2008 din 13 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: contestație decizie pensionare,

Se constată că fondul cauzei a fost dezbătut în ședința publică din data de 13 aprilie 2009, dată la care părțile prezente au pus concluzii în recurs, concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 16 aprilie 2009, respectiv 21 aprilie 2009, după care:

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.1009/LM/2008 din 13 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, a fostrespinsă contestația formulată de contestatoarea – în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii B, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Contestatoarea a fost înscrisă la pentru limita de vârstă in temeiul Legii nr. 3/1977 prin decizia nr. -/04.08.1998, drepturile fiindu-i acordate de la data de 01.09. 1998. Contestatoarea a dovedit o vechime de 30 ani 11 luni și 26 de zile in grupa a II a de muncă, 11 luni și 4 zile in grupa a III a de și un spor pentru grupa a II de munca de 7 ani și 6 luni. Din probele administrate respectiv datele privind activitatea in munca, buletinele de calcul, s-a reținut că, urmare a activității in grupa a II de muncă, contestatoarei i-a fost acordat un spor de 7 ani și 6 luni astfel că i s-a redus vârsta standard de pensionare.

Prin decizia nr. -/30. 11.2005 drepturile de ale contestatoarei au fost recalculate in conformitate cu dispozițiile nr.HG 1550/2004 și OUG nr. 4/2005 și pentru ca a obținut un punctaj mediu anual de 1,40600 puncte dar pentru ca punctajul mediu anual cu care contestatoarea era cu o pensie mai mare in plata a continuat sa beneficieze de cuantumul mai avantajos al pensiei. S-a mai reținut că prin decizia nr. – din 23.08.2007 s-a recalculat pensia prin valorificarea adeverințelor cu privire la sporul de noapte și aceasta a rămas in plata cu pensia mai avantajoasa de 424 lei.

S-a reținut din cuprinsul deciziei de pensionare ca întreaga vechime in munca a contestatoarei a fost valorificata la calculul drepturilor de pensie și sporurile pentru activitatea desfășurata in grupa de munca, respectiv 30 ani 11 luni și 26 zile in grupa a de munca, 3 ani 8 luni și 14 zile in condiții normale și 7 ani și 6 luni spor pentru grupa a II a de munca. A fost respins și capătul de cerere privind luarea in considerare a unui stagiu de cotizare de 20 ani întrucât contestatoarea a desfășurat activitate in funcția de casier la agenția de voiaj funcție care nu se regăsește in anexa la legea nr. 226/2006, iar funcția pe care a prestat-o contestatoarea nu tine de siguranța circulației astfel ca in mod corect intimata a procedat la luarea in considerare a stagiului de cotizare prevăzut de Legea nr. 19/2000.

Referitor la capătul de cerere referitor la includerea in baza de calcul a majorării retribuției prevăzute de Decretul nr. 46/1976, a fost respins întrucât in anexa la OUG nr. 4/2005 sunt menționat expres și limitativ sporurile, indemnizațiile și majorările de retribuții tarifare care potrivit legislației anterioare datei de 01.04.2001, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor și care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual. de care contestatoarea a beneficiat nu este cuprinsă in actul normativ mai sus menționat.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, scutit de plata taxei judiciare de timbru, a declarat recurs contestatoareasolicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate și pe cale de consecință anularea parțială a deciziei de pensionare nr. -/30.01.2008 și recalcularea pensiei cu luarea în considerare a unui stagiu de cotizare realizate de 42 ani, 2 luni și 10 zile, întrucât a lucrat 30 de ani 11 luni și 26 de zile în grupa a II-a de muncă, beneficiind astfel de un spor de 7 ani și 6 luni, stabilirea stagiului complet de cotizare la 20 de ani și nu la 25, includerea la recalcularea punctajului mediu anual a majorării retribuției în cuantum de 175 lei pentru perioada 01.06.1982 – 31.06.1989, cu obligarea intimatei la plata retroactivă, începând cu 01.12.2005, a diferenței ce i se cuvine în acest sens, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului, recurenta învederează instanței că hotărârea este nelegală și netemeinică întrucât nu a avut în vedere probele administrate în cauză și nici dispozițiile legale incidente. Astfel, susține recurenta, instanța a ignorat buletinul de calcul depus la dosar în care nu erau adăugate cele trei luni pentru anii lucrați în grupa a II-a de muncă. Totodată, instanța a ignorat principiile de bază cuprinse în articolele aliniatul 2. 19/2000, principiul contributivității care stipulează acordarea acestei pensii corelativ cu obligațiile privind plata contribuției de asigurări sociale. Cu privire la al doilea capăt de cerere, invocă greșita aplicare a Legii nr. 226/2006, care nu poate retroactiva în condițiile în care recalcularea s-a făcut potrivit Legii nr. 19/2000 începând cu data de 01.12.2005.

Cât privește al treilea capăt de cerere, greșit a fost respins de instanță, care a apreciat că această retribuție nu este cuprinsă în prevederile OUG nr. 4/2005, încălcând astfel dispozițiile legale, respectiv articolul 1 din Decretul 46/1982, coroborat cu probele de la dosar, respectiv copia cărții de muncă a recurentei.

În drept s-au invocat dispozițiile articolului 304 punctele 9 Cod de procedură civilă, Legea nr. 19/2000, Legea nr. 49/1992, Legea nr. 3/1977, Decretul 46/1982.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII Bas olicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

Examinând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate cât și din oficiu sub aspectul nulităților de ordine publică prevăzute de articolul 304 Cod de procedură civilă, se apreciază că în parte criticile recurentei sunt întemeiate, sens în care în condițiile articolului 312 aliniatul 1 Cod de procedură civilă se va admite recursul și se va modifica în parte sentința în sensul admiterii în parte a contestației formulată în ceea ce privește obligarea intimatei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B la recalcularea pensiei contestatoarei cu luarea în considerare a veniturilor salariale de 175 lei, realizate în perioada 01.06.1982 – 31.06.1989, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

Critica recurentei privind acest motiv de recurs este întemeiată, având în vedere prevederile legale care instituie includerea în baza de calcul a majorării retribuției, respectiv Decretul nr. 46/1982, coroborat cu adeverința nr. 41/F/1985/2007 emisă de Regionala CFR C, prin care se face dovada acestor venituri, instanța de fond interpretând greșit prevederile legale incidente, inclusiv OUG nr. 4/2005.

Celelalte critici formulate de recurentă însă nu sunt întemeiate.

Astfel, în ceea ce privește primul motiv de recurs, din decizia nr. -/30.01.2008 – fila 4 dosar, rezultă că a fost avut în vedere la recalculare, stagiul total de cotizare realizat de 42 de ani 2 luni și 10 zile, din care în grupa a II-a 30 de ani 11 luni și 26 de zile și stagiul aferent grupei a II-a de 7 ani și 6 luni, deci sau luat în considerare și cele 3 luni aferente fiecărui an lucrat în grupa a II-a, criticile fiind astfel neavenite. Corect s-a avut în vedere stagiul complet de cotizare de 25 de ani, întrucât dacă s-ar fi avut în vedere stagiul complet de cotizare de 42 de ani, cum susține recurenta, i s-ar micșora vădit pensia conform calculului prevăzut de lege.

În ceea ce privește stagiul complet de cotizare de 20 de ani, nici acest motiv de recurs nu este întemeiat.

Prin decizia -/30.01.2008 emisă de intimată, contestatoarei i s-a utilizat la determinarea punctajului mediu anual un stagiu complet de cotizare de 25 de ani, cu ocazia recalculării potrivit articolului 167 din Legea nr. 19/2000.

Legea nr. 19/2000, la care face referire recurenta, enumără locurile de muncă încadrate în condiții speciale – de la unități miniere la cele de materii prime nucleare etc. ori, recurenta nu a lucrat în condițiile speciale prevăzute de aliniatul 1 literele a – d ale articolului 20 din legea susmenționată. Aceasta și-a desfășurat activitatea în locuri de muncă care sunt reglementate de Legea nr. 226/2006 anexa 1, act normativ emis tocmai în baza Legii nr. 19/2000 pentru alte locuri de muncă decât cele mai sus prevăzute.

Legea nr. 226/2006 prevede la articolul 5 utilizarea la determinarea punctajului mediu anual a unui stagiu complet cotizare de 25 de ani, neexistând o diferențiere între bărbați și femei. Întrucât legea specială aplicabilă recurentei, Legea nr. 226/2006, a fost corect interpretată de intimată, în mod legal instanța de fond a respins contestația, criticile fiind nefondate. Nu se pune problema retroactivității legii în condițiile în care cel îndreptățit urmează să-și primească drepturile doar după data intrării în vigoare a actului normativ, respectiv din luna următoare celei în care a formulat cerere de recalculare în temeiul acestei legi, conform articolului 169 aliniatul 3 din Legea nr. 19/2000.

Raportat la considerentele expuse, instanța de recurs, în baza articolului 312 aliniatul 1, combinat cu articolele 296 și 316Cod de procedură civilă, va admite ca fondat recursul intimatei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, modificând în parte sentința în sensul admiterii în parte a contestației conform dispozitivului deciziei.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, deși ar fi îndreptățită la cheltuieli parțiale de judecată în măsura admiterii în parte a pretențiilor, instanța urmează a respinge cererea recurentei, acestea nefiind justificate, împuternicirile avocațiale – fila 5 dosar recurs, fila 3 dosar fond – necuprinzând onorariul, fiind astfel neîndeplinite prevederile articolelor 274 și 276 Cod de procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza articolului 312 aliniat 1, combinat cu articolele 296 și 316 Cod procedură civilă,

ADMITE ca fondat recursul civilintrodus de recurenta contestatoare -, cu domiciliul în O- – scara A. 10 județul B, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O- județul B, împotriva sentinței civile nr. 1009/LM/2008 din 13 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o modifică în parte în sensul că:

Admite în parte contestațiaformulată de – în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B și în consecință:

Obligă pârâta să recalculeze pensia contestatoarei stabilită prin decizia nr. -/30.01.2008 și prin luarea în considerare a veniturilor salariale de 175 lei realizate în perioada 01.06.1982 – 31.06.1989 conform adeverinței nr. 41/F/185/2007 emisă de Regionala CFR

Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică de azi, 21 aprilie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER

– – – – – – – –

decizie: PA/14.05.2009

Complet fond:,

în 2 ex.: /14.05.2009