Contestaţie la raportul asupra fondurilor obţinute din lichidare şi plan de distribuţie Faliment


ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCUREŞTI – SECŢIA A VII-A COMERCIALA

SENTINŢA COMERCIALĂ NR. 2977

Sedinta Publica de la 15.04.2011

Tribunalul constituit din:

PREŞEDINTE – JUDECATOR SINDIC — ZAMFIR MARIA

GREFIER — NECSULEA CARMEN DENISA

Pe rol soluţionarea cauzei comerciale privind pe debitoarea UO, Judeţ Ilfov, intemeiată pe dispozitiile Legii 85/2006 privind procedura insolvenţei.

Dezbaterile în fond ale cauzei au avut loc în şedinţa publică de la 25.03.2011, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la aceea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când Tribunalul având nevoie de timp pentru a delibera şi pentru a da posibilitate părţilor să depună concluzii scrise a amânat pronunţarea la data de 08.04.2011 şi 15.04.2011 când a pronunţat prezenta sentinţă.

TRIBUNALUL

La data de 21.06.2010 (fila 153 si urm din vol. V), creditoarea CT a formulat contestaţie împotriva raportului asupra fondurilor obtinute din lichidare si din incasarea de creante si a planului de distribuiţie intre creditori, solicitand desfiintarea acestora pentru nelegalitate, precum si inlocuirea si amendarea lichidatorului judiciar.

In motivare, creditoarea a arătat că, la data de 04.06.2010 a fost depus la dosarul cauzei raportul asupra fondurilor obtinute din lichidare si planul de distribuiţie intre creditori, documente ce au fost prezentate comitetului creditorilor in sedinta de la 03.06.2010. Raportul este incomplet, deoarece face referire numai la suma de 18.889.100 lei obtinuta in urma vanzarii in bloc a activelor debitoarei si suma de 18.314 lei provenita din perioada de observatie, fiind greu de crezut ca nu au putut fi valorificate si alte bunuri si recuperate creante restante. S-a precizat ca numai creditorii garantati isi recupereaza creantele, creditorii chirografari neputand recupera nicio suma motivat de vanzarea activelor la un pret mult inferior valorii acestora. Planul de distribuire este incomplet, cuprinzand doar un tabel cu doua pozitii, respectiv vizeaza distribuirea de sume catre creditorii garantati.

In drept au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 85/2006.

Au fost depuse inscrisuri: planul 1 de distribuiţie, raportul asupra fondurilor obtinute din lichidare, situatie datorii la 16.02.2010, cerere de intrare in faliment, proces-verbal al comitetului creditorilor din 03.06.2010.

Creditoarea REEFBV., membru al comitetului creditorilor, a formulat intampinare (filele 254-258 din vol. V dosar) prin care a solicitat respingerea contestatiei ca neintemeiata, precum si respingerea cererii de inlocuire a lichidatorului judiciar si de amendare a acestuia. S-a precizat ca raportul asupra sumelor obtinute din lichidare cuprinde sumele obtinute din vanzarea activelor societatii, acest raport fiind aprobat de catre comitetul creditorilor. De asemenea, s-a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale active a creditoarei privind cererea de inlocuire a lichidatorului judiciar, raportat la disp. art. 22 alin. 2 din legea nr. 85/2006.

Lichidatorul judiciar R a formulat intampinare (filele 259-276 din vol. V dosar), prin care a invocat exceptia tardivitatii contestatiei, aratand ca aceasta a fost formulata dupa implinirea termenului de 15 zile de la afisarea raportului si planului de distribuire. De asemenea, a precizat ca raportul si planul intocmit au cuprins elementele indicate de art. 122 alin 1. din cu aplicabilitate in speta de fata. S-a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale active a creditoarei privind cererea de inlocuire a lichidatorului judiciar, raportat la disp. art. 22 alin. 2 din legea nr. 85/2006 si respingerea cererii de amendare, avand in vedere ca au fost indeplinite atributiile stabilite prin lege.

Au fost depuse inscrisuri in sustinerea intampinarii.

A formulat intampinare si RB., membru al comitetului creditorilor, solicitand admiterea exceptiei de netimbrare a contestatiei, admiterea exceptiei tardivitatii contestatiei, iar pe fond respingerea acesteia ca neintemeiată (filele 277-279 din vol. V dosar).

Analizand actele şi lucările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Cererea creditorului CT. a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 120 lei şi cu timbru judiciar în valoare de 0,30 lei, astfel incat exceptia netimbrarii contestatiei va fi respinsa.

Din analiza facturii si chitantei emise de catre C.N. P.R S.A., precum si a stampilei aplicate pe plicul prin care a fost remisa contestatia (fila 163), rezulta ca societatea creditoare a expediat contestatia la data de 21.06.2010. Potrivit art. 122 alin. 3 din lege, orice creditor poate formula contestatie impotriva raportului si planului de distribuire in termen de 15 zile calculat de la data afisarii acestuia, respectiv 04.06.2010. Avand in vedere dispozitiile art. 101 alin. 5 cod proc. Civ., termenul se implinea luni, 21.06.2010, zi lucratoare, astfel incat urmeaza a fi respinsa exceptia tardivitatii contestatiei creditoarei CT

Se retine ca la data de 03.06.2010, raportul si planul de distribuire a sumelor obtinute din vanzarea activelor debitoarei au fost prezentate si aprobate de catre comitetul creditorilor debitoarei UO., asa cum prevede alin. 1 al art. 122 din Legea nr. 85/2006. Ulterior aprobarii de catre comitetul creditorilor, lichidatorul judiciar a inregistrat la grefa si a afisat la usa instantei raportul si planul de distribuire, publicand, totodata, si in Buletinul Procedurilor de Insolventa, notificarea cu privire la aceste demersuri. In cuprinsul raportului asupra fondurilor obtinute, lichidatorul judiciar a evidentiat sumele de bani existente in contul de lichidare la data deschiderii falimentului si sumele de bani incasate in urma vanzarii in bloc a activului debitoarei. De asemenea, au fost aratate si cheltuielile aferente procedurii, respectiv onorariul evaluatorului, al lichidatorului, cotele platite catre UNPIR, precum si provizioanele constituite in conformitate cu disp. art. 127 pct. 4 din lege. Raportul nu putea sa contina toate informatiile prevazute de art. 122 alin. 1, 1 indice 1 si 2, atata timp cat, in timpul procedurii, pana la momentul intocmirii raportului contestat, nu au existat sume provenite din incasari de creante si ajustari aduse tabelului definitiv, dispozitie aplicabila in situatia esuarii unui plan de reorganizare. De asemenea, planul de distribuire nu putea sa cuprinda mentiunea altor distribuiri, atata timp cat pana la momentul intocmirii sale nu au mai fost efectuate alte distribuiri. Din planul de distribuire reiese fara echivoc ca sumele de bani au fost distribuite catre creditorii garantati, creanta acestora nefiind acoperita in intregime. Ca atare, nu a existat un disponibil care sa poata fi distribuit catre creditorii bugetari sau chirografari, dată fiind insuficienta fondurilor.

Avand in vedere considerentele de fapt si de drept expuse, urmeaza a se respinge contestatia creditoarei CT., ca neintemeiata.

De asemenea, se va respinge si cererea de amendare a lichidatorului judiciar R, apreciindu-se ca nefiind întemeiată, în cauză nefiind aplicabile dispoziţiile art. 22 alin. 3 din Legea nr. 85/2006.

Avand in vedere ca, potrivit art. 22 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, cererea de inlocuire se solutioneaza in camera de consiliu, se va proroga solutionarea acesteia, discutarea ei urmând a se face la un termen ce se va fixa.

Se va acorda termen la data de 22.04.2011.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge excepţia netimbrării contestaţiei.

Respinge excepţia tardivităţii contestaţiei.

Respinge contestaţia formulată de creditorul CT, ca neîntemeiată.

Respinge cererea de amendarea a lichidatorului judiciar.

Prorogă soluţionarea cererii de înlocuire a lichidatorului judiciar pentru a se soluţiona în camera de consiliu.

Acordă termen la data de 22.04.2011.

Cu recurs în 7 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.04.2011.

PREŞEDINTE GREFIER

ZAMFIR MARIA NECŞULEA CARMEN DENISA