Nu se poate reţine că interzicerea, prin contractul de credit, a divizării şi oricăror modificări în privinţa structurii persoanei juridice debitoare, ar putea îndritui recurenta la deschiderea procedurii faţă de toate persoanele juridice rezultate în urma divizării.
Schimbarea debitorului, urmare a divizării nu poate să atragă consecinţa deschiderii procedurii. Chiar presupunând dovedirea scopului fraudulos al divizării, nu se poate reţine că aceasta este o cauză de deschidere a procedurii, rămânând în sfera cauzelor de nulitate a operaţiunii întreprinse de debitorul din contractul de credit, ale cărei consecinţe sunt prevăzute expres de art. 241 din Legea nr. 31/1990.
Pentru admiterea cererii de deschidere a procedurii insolvenţei se impune analizarea condiţiilor prevăzute expres de Legea nr. 85/2006, respectiv: existenţa unei creanţe care să respecte condiţiile art. 32 din lege, implicit a unui creditor, în sensul art. 36 din Legea insolvenţei.
În cauză, creanţa băncii şi datoria aferentă a debitoarei, a fost transmisă la divizare către o societate faţă de care s-a deschis procedura insolvenţei. Nu se poate reţine că banca nu are calitate de creditor şi faţă de celelalte societăţi rezultate din divizare, însă această calitate devine incidentă în condiţiile expres prevăzute de lege. Astfel, într-adevăr potrivit art. 241 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, dacă un creditor nu a obţinut realizarea creanţei sale de la societatea căreia îi este repartizată creanţa prin divizare, toate societăţile participante la divizare răspund pentru obligaţia în cauză, până la concurenţa valorii activelor nete care le-au fost repartizate prin divizare, cu excepţia societăţii căreia i-a fost repartizată obligaţia respectivă, care răspunde nelimitat.
Spre deosebire de răspunderea solidară, în care creditorul poate cere plata creanţei de la oricare dintre debitori, pornind executarea împotriva tuturor în acelaşi timp, urmând ca la îndestulare să înceteze executarea, în procedura de faţă, calitatea de creditor justifică invocarea creanţei faţă de oricare din societăţile rezultate din divizare, dacă nu s-a obţinut realizarea creanţei sale de la societatea căreia îi este repartizată creanţa prin divizare. Un asemenea aspect presupune dovada din partea reclamantei că deşi a demarat o procedură execuţională bunăoară, nu a reuşit, cel puţin în parte, să obţină realizarea creanţei.
Secţia comercială şi de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 369 din 9 februarie 2011
Prin cererea înregistrată la nr. 1956/90/2010, creditoarea B. SA București a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea SC BSF. SRL
în motivarea cererii, creditoarea a arătat că a încheiat cu SC L. SRL, actuala SC BSF. SRL, contractul de credit la termen nr. BL36272/4.09.2008 în baza căruia s-a acordat creditoarei suma de 135.000 Euro, sumă care nu a fost achitată, astfel că la data de 30.04.2010 se datora 161.329,31 Euro.
Debitoarea a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii creditoarei, întrucât societatea s-a divizat, iar o parte din patrimoniul acesteia, în baza art. 2501din Legea nr. 31/1990 republicată, a fost preluat de societatea beneficiară SC G.O.B. SRL
Proiectul de divizare a SC L. SRL a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 3136/16.06.2009, iar prin actul adițional la actul constitutiv din 30.09.2009 această divizare a devenit efectivă potrivit art. 249 lit. b) din Legea nr. 31/1990 republicată.
A mai arătat debitoarea că în urma divizării imobilul situat în Rm. Vâlcea, str. C. împreună cu contractul de credit nr. BL36272/4.09.2008 au intrat în patrimoniul SC G.O.B. SRL, față de care aceeași creditoare a formulat cerere de deschidere a procedurii insolvenței.
în ședința publică din data de 27.10.2010, instanța a pus în discuția părților excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de debitoare.
Prin sentința nr. 1936/10 noiembrie 2010, Tribunalul Vâlcea a respins cererea creditoarei B. SA București, în contradictoriu cu debitoarea SC B.S.F. SRL Rm.Vâlcea.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că pârâta are calitate procesuală pasivă. Această cerință presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel ce se pretinde fi obligat în raportul juridic dedus judecății, în cauză debitoarea are calitatea procesuală pasivă întrucât contractul de credit nr. BL36272/4.09.2008 a fost încheiat între ea și creditoare, astfel că raportul juridic concret s-a născut între acestea.
în ceea ce privește fondul cauzei, din analiza probatoriului administrat în cauză, instanța de judecată a reținut că societatea debitoare s-a divizat efectiv, parte a pasivului acesteia, printre care și bunul în discuție împreună cu datoria, fiind preluate de societatea G.O.B. SRL
Ca atare, creanța nu se regăsește în patrimoniul pârâtei, ci al altei societăți, nefiind întrunite cerințele art. 3 alin. (6) din Legea nr. 85/2006.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs B. SA București, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței și pe fond admiterea cererii privind declanșarea procedurii insolvenței, așa cum a fost formulată.
în motivare s-a arătat că sentința este nelegală, deoarece instanța de fond nu arată motivele de fapt și de drept care întemeiază soluția, contrar dispozițiilor imperative reglementate de art. 261 alin. (1) pct. 5 C.proc.civ.
Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate, în raport de probatoriul administrat în cauză, Curtea a constatat că recursul este nefondat
Astfel, față de situația de fapt, Curtea a reținut că prin contractul de credit încheiat la 4.09.2008, între SC B. SA și SC L. SRL , societatea a primit un credit pe o perioadă de 240 luni, în valoare de 135.000 Euro. Creditul a fost destinat achiziționării sediului pentru societatea comercială, situat în Rm.Vâlcea, str. C., , județul Vâlcea. Acest imobil a reprezentat și obiectul ipotecii constituită prin contractul din 4.09.2008.
într-adevăr în contract s-a prevăzut la pct.7.2 că împrumutatul nu va aduce modificări actelor sale constitutive de natură să contravină prevederilor contractului de credit, iar potrivit pct.7.3.2, împrumutatul s-a obligat să notifice de îndată băncii orice schimbare cu impact asupra afacerii sau activității sale, modificări în structura acționariatului, în controlul asupra societății sau componența organelor de conducere, care pot afecta în orice fel obligațiile asumate prin contract.
Societatea debitoare s-a divizat parțial, prin desprinderea unei părți din patrimoniul său și transmiterea acesteia către SC G.O.B. SRL, existentă la data divizării, care a preluat printre altele și contractul de credit în discuție, inclusiv bunul imobil, teren și construcție, pentru care s-a acordat creditul.
SC L. SRL și-a schimbat denumirea SC B.S.F. SRL
în ce privește criticile aduse sentinței, Curtea a reținut că sentința instanței de fond nu este nemotivată, în condițiile în care instanța a arătat pentru ce argumente a ajuns la pronunțarea soluției atacate cu prezentul recurs. Motivarea sentinței nu se limitează numai la analizarea excepției lipsei calității procesuale pasive, arătând care sunt aspectele care au determinat instanța să respingă cererea pe fond.
Nu s-a reținut nici că interzicerea, prin contractul de credit, a divizării și oricăror modificări în privința structurii persoanei juridice debitoare, ar putea îndritui recurenta la deschiderea procedurii față de toate persoanele juridice rezultate în urma divizării.
Schimbarea debitorului, urmare a divizării nu poate la rândul său să atragă consecința deschiderii procedurii în cauza de față. Chiar presupunând dovedirea scopului fraudulos al divizării, nu se poate reține că aceasta este o cauză de deschidere a procedurii, rămânând în sfera cauzelor de nulitate a operațiunii întreprinse de debitorul din contractul de credit, ale cărei consecințe sunt prevăzute expres de art. 241 din Legea nr. 31/1990.
Pentru admiterea cererii Curtea a apreciat că se impune analizarea condițiilor prevăzute expres de Legea nr. 85/2006, respectiv: existența unei creanțe care să respecte condițiile art. 3.12 din lege, implicit a unui creditor, în sensul art. 3.6 din Legea insolvenței.
în cauză, creanța băncii și datoria aferentă a debitoarei, a fost transmisă la divizare către SC G.O.B. SRL, față de care s-a deschis procedura insolvenței. Nu se poate reține că banca nu are calitate de creditor și față de celelalte societăți rezultate din divizare, însă această calitate devine incidentă în condițiile expres prevăzute de lege. Astfel, într-adevăr potrivit art. 241 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, dacă un creditor nu a obținut realizarea creanței sale de la societatea căreia îi este repartizată creanța prin divizare, toate societățile participante la divizare răspund pentru obligația în cauză, până la concurența valorii activelor nete care le-au fost repartizate prin divizare, cu excepția societății căreia i-a fost repartizată obligația respectivă, care răspunde nelimitat.
Spre deosebire de răspunderea solidară, în care creditorul poate cere plata creanței de la oricare dintre debitori, pornind executarea împotriva tuturor în același timp, urmând ca la îndestulare să înceteze executarea, în procedura de față, calitatea de creditor justifică invocarea creanței față de oricare din societățile rezultate din divizare, dacă nu s-a obținut realizarea creanței sale de la societatea căreia îi este repartizată creanța prin divizare. Un asemenea aspect presupune dovada din partea reclamantei că deși a demarat o procedură execuțională bunăoară, nu a reușit, cel puțin în parte, să obțină realizarea creanței. Or, în cauză s-a dovedit doar faptul că reclamanta creditoare a declanșat procedura insolvenței în raport cu societatea debitoare principală, fără a se proba neacoperirea creanței prin această formă de recuperare.
Pe de altă parte deschiderea procedurii față de toate societățile implicate în divizare, cu consecința apariției unui concurs între creditorii sociali, nu avantajează reclamanta, care este titulara unui contract de garanție numai asupra bunului imobil dobândit prin creditare, iar nu asupra altor bunuri, care intră în conținutul gajului general al creditorilor.
Ca atare, procedura declanșată împotriva SC G.O.B. SRL, nu împiedică, în principiu, declanșarea procedurii împotriva codebitorului solidar SC B.S.F. SRL, însă pentru antrenarea răspunderii societăților participante la divizare pentru obligația în cauză, până la concurența valorii activelor nete care le-au fost repartizate prin divizare, trebuie dovedit că reclamanta creditoare nu a obținut realizarea creanței sale de la societatea căreia îi este repartizată creanța prin divizare.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C.proc.civ., Curtea a respins recursul ca nefondat.
(Judecător Gabriela Chiorniță)
