ANULAREA VIZEI DE IEŞIRE. PRELUNGIREA VIZEI DE ŞEDERE ÎN ROMÂNIA. COMPETENŢĂ MATERIALĂ


Potrivit art. 3 pct. 1 teza finală din C. pr. civ., Curţile de Apel judecă în primă instanţă procesele şi cererile în materie de administrativ privind actele autorităţilor şi instituţiilor centrale. Potrivit art. 53 din Legea nr. nr. 123/2001, atribuţiile Ministerului de Interne cu privire la străini sunt exercitate prin Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, Inspectoratul General al Poliţiei şi organele teritoriale subordonate acestora.

Prin sentinţa civilă nr. 46F/24.01.2002 pronunţată de Tribunalul Bucureşti

– Sectia a V-a Civilă şi de Contencios Administrativ s-a admis acţiunea formulată de reclamantul M.A.R., în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Independent de Evidenţă Informatizată a Persoanei al Municipiului Bucureşti, a anulat viza de ieşire din România nr. 730712/25.06.2001 emisă de pârât, a obligat pârâtul să prelungească reclamantului viza de şedere în România pe perioada de 6 luni prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 123/2001.

Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul a reţinut că, dacă activitatea societăţii comerciale nu s-a desfăşurat la un moment dat la sediul comercial declarat

– se poate atrage consecinţa prevăzută de art. 232 lit. c din Legea nr. 31/1990, dar nu reprezintă prin ea însăşi un indiciu de intenţie a comiterii unor activităţi de genul celor menţionate în art. 11, lit. a din Legea nr. 123/2001.

S-a mai reţinut că reclamantul este căsătorit în România şi prin convenţiile şi tratatele internaţionale ratificate de România se consacră principiul unităţii familiei.

împotriva acestei sentinţe, a formulat recurs pârâtul Serviciul Independent de Evidenţă Informatizată a Persoanei.

S-a arătat că în mod greşit instanţa a considerat că, dacă societatea nu-şi desfăşoară activitatea la sediu, nu e un indiciu temeinic de intenţie a comiterii unor activităti de genul celor arătate de art. 11 lit. a din Legea nr. 123/2001.

De asemenea, că nu se poate crea soţului străin o situaţie mai favorabilă decât soţului român, dacă soţul străin poate să nu respecte legea fără a suporta consecinţele.

Recursul este fondat doar pentru motivul de ordine publică prevăzut de art. 304, pct. 3 C. pr. civ., motiv invocat din oficiu de Curte.

Potrivit dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 40/1990 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului de Interne, din Ministerul de Interne fac parte, printre altele, unităţile de paşapoarte, controlul trecerii frontierei şi evidenţa străinilor, actualmente Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei şi Serviciul Independent de Evidenţă Informatizată a Persoanei al Municipiului Bucureşti, unităţi fără personalitate juridică, cu atribuţii privind activitatea de paşapoarte şi evidenţa străinilor aflaţi pe teritoriul României, respectiv al municipiului Bucureşti (art. 17, pct. 3). De altfel, se constată că cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată de reclamantă, priveşte pe pârâtul Ministerul de Interne – Serviciul Independent de Evidenţă Informatizată a Persoanei a Municipiului Bucureşti, în calitate de autoritate emitentă a actului.

în fine, potrivit art. 53 din Legea nr. 123/2001, atribuţiile Ministerului de Interne cu privire la străini sunt exercitate prin Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, Inspectoratul General al Poliţiei şi organele teritoriale subordonate acestora.

Curtea reţine că potrivit art. 3, pct. 1 teza finală din C. pr. civ., curţile de apel judecă în primă instanţă procesele şi cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităţilor şi instituţiilor centrale.

Aşa fiind, în temeiul art. 312 C. pr. civ. pentru motivul prevăzut de art. 304, pct. 3 C. pr. civ., se va admite recursul, se va casa sentinţa civilă nr. 46 din 24.01.2001, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a V-a civilă de Contencios administrativ şi, constatând că această instanţă este competentă să soluţioneze pricina pe fond, o va retine spre soluţionare. 

(Sectia Contencios Administrativ, decizia civilă nr. 206/2002)