DECIZIA CIVILĂ NR. 823/R/2009
Ședința publică din 29 aprilie 2009
Pe rol, soluționarea recursurilor civile declarate de contestatorul, domiciliat în O,str. C-tin, nr. 13, – 3.. 18, județul B și intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în O,str. -, nr. 6 împotriva sentinței civile nr. 964/LM din 5 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor; având ca obiect: contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatorul, personal și asistat deav.,în baza împuternicirii avocațiale emisă de Baroul Bihor – Cabinet Individual, lipsă intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, după care:
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul contestatorului solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul obligării intimatei la recalcularea pensiei contestatorului prin luare în considerare a unui stagiu de 20 de ani, cu acordarea retroactivă a drepturilor începând cu data de 30 noiembrie 2005, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 964/LM din 5 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor s-a admis în parte contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ, și în consecință:
S-a dispus anularea deciziei nr. -/03.05.2007, emisă de intimată, pe seama contestatorului și a obligat intimata să reactualizeze pensia acestuia, prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 25 ani, sens în care va emite o nouă decizie de pensionare, în favoarea contestatoarei.
Din considerentele sentinței se reține că, potrivit deciziei nr. -/03.05.2007,contestatorul a lucrat în grupa a -I-a de muncă 26 ani, 4 luni și 16 zile, având un stagiu de cotizare realizat de 47 ani, 7 luni și 20 zile.
În conformitate au prevederile art.1 alin.1 din Legea nr.226/2006 începând cu data de 1 aprilie 2001 sunt încadrate în condiții speciale locurile de muncă în care se desfășoară activitățile prevăzute în anexa 1. La punctul 7 din anexa 1 este stipulată activitatea desfășurată de personalul din siguranța circulației care îndeplinește funcția de mecanic de locomotivă și automotor, mecanic ajutor și mecanic instructor. Din actele de la dosar (copie carnet de muncă) rezultă că reclamantul a desfășurat activitatea în funcție de mecanic locomotivă o perioadă de peste 25 de ani.
Conform art.3 din Legea 226/2006 asigurații care realizează un stagiu de cotizare de cel puțin 25 de ani în condițiile speciale prevăzute de prezenta lege beneficiază de pentru limită de vârstă, cu reducerea cu 15 ani a vârstelor standard de pensionare prevăzute în anexa nr.3 iar conform art. 5 din același act normativ, pentru asigurații prevăzuți la art.3 punctajul mediu anual se determină prin împărțirea la 25 numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale realizate în perioada de cotizare.
Din coroborarea acestor texte de lege rezultă indubitabil că la stabilirea punctajului mediu anual intimata avea obligația să împartă numărul de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale la 25 și nu la 30 așa cum în mod ilegal a dispus.
Întrucât contestatorul prin contestația formulată a solicitat împărțirea numărului total de puncte la 20 de ani ținând cont și de textele de lege mai sus menționate instanța a admis în parte contestația formulată și pe cale de consecință a dispus anularea deciziei nr. -/03.05.2007, emisă de intimată, pe seama contestatorului și a obligat intimata să recalculeze pensia acestuia, prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 25 ani, sens în care va emite o noua decizie de pensionare, in favoarea contestatorului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs atât contestatorul cât și intimata Casa Județeană de Pensii.
Prin recursul declarat, recurentul contestator a solicitat admiterea acestuia, modificarea sentinței civile recurate în sensul recalculării pensiei prin luarea în considerare a unui stagiu de cotizare de 20 de ani cu acordarea retroactivă a drepturilor începând cu data de 30 noiembrie 2005, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs arată contestatorul recurent că, în mod greșit prima instanță a dispus recalcularea pensiei prin luarea în considerare a stagiului de cotizare de 25 de ani, din moment de drepturile sale la s-au deschis sub imperiul Legii 3/1977, astfel că drepturile de pensie se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual, astfel cum dispune art 2 al.1 din Normele Metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1550/2004.
Consideră prin urmare recurentul că întrucât a desfășurat activitate în grupa I de muncă o perioadă mai mare de 20 de ani, în conformitate cu dispozițiile art 14 din Legea 3/1977 beneficiază de un stagiu de cotizare de 20 de ani astfel cum se dispune prin acest text de lege și nu de 25 de ani cum eronat a dispus prima instanță.
Consideră totodată recurentul că beneficiază de recalcularea drepturilor începând cu data de 30 noiembrie 2005.
Recurenta Casa Județeană de Pensii prin recursul declarat a solicitat admiterea acestuia, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii în întregime a contestației formulate de contestatorul.
În dezvoltarea motivelor de recurs arată recurenta faptul că în mod greșit prima instanță considerat că stagiul de cotizare ce se impune a fi luat în considerare în cazul contestatorului este de 25 de ani, față de prevederile art 1 din Legea 226/2006, privind încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale, potrivit căruia, încadrarea în condiții speciale a locurilor de muncă prevăzute în anexa1, se face începând cu data de 1 aprilie 2001, text care nu este incident în speță din moment ce drepturile la pensie ale contestatorului s-au deschis anterior acestei date, respectiv sub imperiul Legii 3/1977.
Subliniază totodată recurenta că, întrucât contestatorul s-a pensionat în baza Legii 3/1977, stagiul de cotizare în vederea determinării punctajului mediu este cel prevăzut de legea în vigoare la momentul pensionării potrivit dispozițiilor art 2 al 1 din G 1550/2004, astfel că în cazul contestatorul este de 30 de ani și nu de 25 de ani cum s-a dispus de către Tribunal.
În privința art 14 invocat de recurent arată că acest text nu reglementează stagiul de cotizare ci numai acordă persoanelor care au lucrat în grupa I sau II de muncă sporul de grupă și posibilitatea pensionării înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare.
Analizând recursurile declarate prin prisma criticilor invocate, cât și din oficiu instanța apreciază că acestea sânt nefondate urmare a considerentelor ce vor fi expuse în cele ce urmează:
Prima instanță a realizat o corectă interpretare a normelor de drept material incidente în cauză, respectiv G nr. 1550/2004, nr.OUG 4/2005, Legea 19/2000, Legea 226/2006, raportat la data deschiderii dreptului la pensie a contestatorului și la stagiul complet de cotizare realizat de acesta în condiții speciale ( 26 ani 4 luni și 16 zile )
Din actele dosarului se reține că drepturile la pensie pentru limită de vârstă cuvenite contestatorului s-au deschis în anul 1999 și că pentru determinarea punctajului mediu anual s-a folosit stagiul complet de cotizare de 30 de ani prevăzut de Legea 3/1977.
Prin decizia nr. -/30.11.2005 au fost recalculate drepturile la pensie cuvenite contestatorului utilizându-se în procesul de recalculare același stagiu de cotizare de 30 de ani.
În luna iunie 2006 intrat în vigoarea Legea 226/2006 care în art 1 prevede că începând cu data de 1 aprilie 2001 sunt încadrate în condiții speciale locurile de muncă, în care se desfășoară activitățile prevăzute în anexa 1, locul de muncă al contestatorului regăsindu-se în anexă la pct. 7, respectiv activitatea desfășurată de personalul din siguranța circulației.
Față de această împrejurare corect a dispus tribunalul recalcularea drepturilor la pensie cuvenite contestatorului prin luarea în considerare unui stagiu de cotizare de 25 ani, incidente fiind în cauză dispozițiile art.1 alin 1, art 3 și art 5 din Legea 226/2006, care stabilesc faptul că persoanele care și-au desfășurat activitatea în condiții speciale de muncă din cele enumerate în anexa 1 legii, o perioadă de minimum 25 de ani beneficiază de reducerea vârstei de pensionare cu 15 ani, iar punctajul mediu anual avut în vedere la calculul pensiei se determină prin împărțirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale realizate în perioada de cotizare la 25.
Susținerea recurentei Casa de Pensii din motivele de recurs potrivit căruia stagiul de cotizare utilizat în cazul contestatorului este cel prevăzut de Legea 3/1977, sub imperiul căruia acesta s-a pensionat, nu poate fi acceptată, sens în care vor fi avute în vedere prevederile OUG 4/2005 care a fost adoptată în scopul uniformizării pensiilor și în vederea rezolvării unitare a problemelor ce apar în procesul de interpretare generat de evoluția în timp a legislației de pensii, astfel încât să fie respectat principiul ” la condiții egale de pensionare pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie “.
Este adevărat faptul că prin art 2 al. 3 din G nr. 1550/2004 se prevede că pentru persoanele ale căror drepturi la pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001 stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea 3/1977, însă această prevedere intră în coliziune cu prevederile ordonanței mai sus arătate, care este un act normativ cu forță juridică superioară, și care așa cum s-a subliniat în aliniatele precedente a fost adoptat tocmai în scopul uniformizării pensiilor și în vederea realizării egalității de tratament pentru toate pensiile din sistemul public, indiferent de legislația care a fost în vigoare la data stabilirii inițiale a drepturilor la pensie, prin aplicarea acelorași principii și formule de calcul.
De asemenea mai este de precizat că, chiar dacă prin art. 2 alin 3 din Normele Metodologice de Aplicare a Legii 19/2001, aprobate prin G nr.1550/2004 se prevede că pentru persoanele ale căror drepturi s-au deschia în perioada 1 iulie 1977- 31 martie 2001, stagiul de cotizare este prevăzut de Legea 3/1977 aliniatul 4 al acestui articol derogă de la aliniatul anterior și face referire la pensiile stabilite de acte normative cu caracter special, iar dispozițiile înscrise în Legea 226/2006 au un caracter special. Prin urmare G nr. 1550/2004 invocată în recurs privind efectuarea operațiunilor de recalculare, nu poate adăuga la lege sau schimba sensul dispozițiilor legale cu forță superioară, astfel că criticile recurentei axate în principal pe greșita interpretare și aplicare a legii nu vor fi reținute.
În ceea ce privește susținerile recurentului contestator cum că stagiul de cotizare ce trebuie utilizat în cazul său este de 20 de ani în conformitate cu dispozițiile art 14 din Legea 3/1977, este de precizat că singurele facilități oferite de Legea 3/1977 persoanelor care au lucrat în grupa I sau II de muncă sunt acordarea sporului de grupă și posibilitatea pensionării înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare, dispozițiile art 14 din acest act normativ neavând semnificația reducerii stagiului de cotizare utilizat la calculul pensiei.
De asemenea, nu va fi primită nici cererea recurentului contestator de a i se acorda în plată drepturile recalculate începând cu anul 2005 când Legea 226/2006 nu era în vigoare, ceea ce ar însemna o încălcare a principiului neretroactivității legii.
Față de aceste aspecte fiind nefondate criticile ambilor recurenți în temeiul dispozițiilor art 312 cod procedură civilă se vor respinge ambele recursuri, urmând a menține ca legală și temeinică hotărârea recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondate recursurile civile declarate de contestatorul, domiciliat în O,str. C-tin, nr. 13, – 3.. 18, județul B și intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în O,str. -, nr. 6 împotriva sentinței civile nr. 964/LM din 5 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 29 aprilie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
– – – – – – – –
Red dcz
25.05.2009
Jud fond,
Dact IC
2ex/29.05.2009