DECIZIA CIVILĂ NR.1068/2009-
Ședința publică din 4 iunie 2009
PREȘEDINTE: Trif Doina JUDECĂTOR 2: Moșincat Eugenia
– – – – JUDECĂTOR 3: Stan Aurelia
– – – – judecător
– – grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului civil formulat de reclamant domiciliat în O,-, – 16,.8,.22, județul B în contradictoriu cu intimații pârâți F “” SA SUCURSALA REGIONALĂ CF C, cu sediul în C N, – -, nr.17, județul C și ” MARFĂ”SA SUCURSALA C, cu sediul în C N, – -, nr.17, județul C împotriva sentinței civile nr. 141/LM din 28 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, având ca obiect: contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă recurentul reclamant -personal, lipsă fiind intimații pârâți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru, iar intimații pârâți, prin registratura instanței, la data de 2.06.2009, 3.06.2009-au depus întâmpinare, după care:
INSTANȚA, îi comunică un exemplar din întâmpinare, recurentului reclamant.
Recurentul reclamant -personal, învederează instanței că nu mai are alte probe și solicită cuvântul asupra recursului.
Nemaifiind excepții de invocat și probe de solicitat, instanța consideră cauza lămurită, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Recurentul reclamant -personal, susține recursul și solicită admiterea lui așa cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea hotărârii atacate în sensul obligării pârâtei de a-i elibera o adeverință, conform anexei 1 la OUG nr.4/2005, cu salariile brute pe perioada 1.10.1998-1.04.2001,fără cheltuieli de judecată, pentru considerentele din recurs.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față,instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.141/LM din 28 ianuarie 2009, Tribunalul Bihora admis în parte cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtele F ” ” SUCURSALA REGIONALĂ C, cu sediul în C-N, P-ța – -, nr. 17 și ” MARFA “, Sucursala C, cu același sediu.
A fost obligată pârâta de rândul I să elibereze în favoarea reclamantului o nouă adeverință în care să fie evidențiate distinct salariile brute realizate de reclamant în perioada 1990 – 1998, sporurile de care acesta a beneficiat, cu indicarea denumirii, procentului sau a sumei acordate, perioada în care a fost primit sporul și temeiul în baza căruia s-a acordat.
Au fost respinse celelalte pretenții ale reclamantului.
Fără cheltuieli de judecată.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, potrivit art. 4 din OUG nr. 4/2005, sporurile, indemnizațiile si majorările de retribuții tarifare care, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor si care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual, conform prevederilor art. 2, sunt cele prezentate în anexa actului normativ în discuție, dovedirea acestora făcându-se cu înscrierile din carnetele de sau prin adeverințe întocmite conform legii, eliberate de angajatori, care poarta întreaga răspundere cu privire la valabilitatea si corectitudinea acestora.
Potrivit punctului VI din Anexa OUG nr. 4/2005, s-a reținut de tribunal că, adeverințele prin care se dovedesc sporuri utilizate la determinarea punctajului mediu anual vor cuprinde următoarele mențiuni: denumirea unității; perioada în care s-a lucrat, cu indicarea datei de începere si de încetare a raportului de munca; funcția, meseria sau specialitatea exercitata; denumirea sporurilor, procentul sau suma acordata; perioada în care a primit sporul si temeiul în baza căruia s-a acordat.
Deși pârâtele susțin că reclamantului i-au fost eliberate adeverințe ce corespund din punct de vedere al conținutului lor datelor solicitate de reclamat, instanța de fond a reținut că în adeverințele eliberate reclamantului- salariile brute realizate de acesta sunt evidențiate într-o sumă globală, în vreme ce altor angajați le-au fost eliberate adeverințe în care sporurile acordate, inclusiv contravaloarea orelor festive sunt evidențiate în mod individualizat, relevantă în acest sens fiind adeverința eliberată numitului,(filele 86-87).
Ori, prima instanță a apreciat că reclamantul este îndreptățit să obțină o adeverință similară celor eliberate de pârâte pe seama altor angajați, în caz contrar creându-i-se acestuia o situație discriminatorie, fără să existe însă pentru aceasta o justificare de ordin obiectiv.
După cum rezultă din adresa depusă la fila 38 dosar, Societatea de Transport Feroviar de Marfă “CFR Marfă” s-a înființat la data de 01 octombrie 1998 prin HG.582/199, împrejurare în raport de care, tribunalul a reținut că arhiva pentru perioada 01.01.1990 – 30.09.1998, conform HG. 1199/2002, se află la Compania Națională de Ferate “” –
În consecință, instanța de fond a obligat pârâta ” R” SA Sucursala Regională C să procedeze la eliberarea unei noi adeverințe pe seama reclamantului, întocmită cu respectarea punctului VI din Anexa OUG nr. 4/2005, adeverință în care să fie evidențiate distinct salariile brute realizate de reclamant în perioada 1990 – 1998, sporurile de care acesta a beneficiat, cu indicarea denumirii, procentului sau a sumei acordate, perioada în care a fost primit sporul și temeiul în baza căruia s-a acordat.
Sub aspectul celorlalte pretenții, tribunalul a respins cererea formulată de către reclamant ca nefondată, reținând că nu a fost făcută de către acesta dovada că sumele reprezentând contribuția la fondul de asigurări sociale nu a fost calculată și achitată de către cele două pârâte în conformitate cu normele legale în vigoare.
Nu au fost acordate cheltuieli de judecată, acestea nefiind solicitate.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, scutit de la plata taxelor de timbru, a declarat recurs reclamantul, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței în sensul obligării intimatei CFR MARFĂ Sucursala C la emiterea unei adeverințe cu salariile brute conform legilor în vigoare și nr.OUG4/2005 anexa 1, pe perioada 1.10.1998-1.04.2001.
Prin motivele de recurs s-a invocat că sentința recurată l-a îndreptățit la obținerea adeverinței pentru perioada 1990-1998, aceasta i-a și fost comunicată cu nr.60/2009 după 3 ani de când a solicitat- S-a omis ce-a de-a doua adeverință cu salariile brute pentru perioada 1.10.1998-1.04.2001.
Adeverința cu nr.81/2007 -anexa 2, se susține că s-a emis conform OUG nr.4/2005, ori, se poate compara anexa 1 cu anexa 2 și de vede diferența, nedorindu-se a se lua cunoștință de această prevedere. Are nevoie de această adeverință pentru că nu i-au fost acceptate de Casa Județeană de Pensii adeverințele nr.81/2007, 41/F/a/2007 pentru recalcularea punctajului de în expertiza din dosar nr-, nefiind compusă conform nr.OUG4/2005, fiindu-i calculat un punct de mai mic, dosar ce se află pe rolul Curții de Apel, cu termen la 10.03.2009 din cauză că pârâții nu i-au eliberat adeverințele conform nr.OUG4/2005.
Nu s-a motivat în drept recursul.
Intimata pârâtă de Marfă CFR Marfă SA C, prin întâmpinarea depusă, a solicitat respingerea recursului ca rămas fără obiect, precizând că au fost comunicate recurentului adeverințele nr.81/2007, nr.308/2008, nr.546/2008, nr.459/2006, nr.86, 83, 84/2006, prin care au fost specificat venitul brut, sporurile cu caracter permanent, funcțiile deținute și cuantumul CAS-ului virat de societate pe perioada 1.10.1998-30.09.2006, întocmite conform OU nr.4/2005, în venitul brut al reclamantului fiind cuprinse toate sumele de care acesta a beneficiat în perioada octombrie 1998-sepetembrie 2006. Arată totodată că, modelul menționat de reclamant în anexa 1 este modelul de adeverință a societății și nu cel prevăzut de 4/2005, toate adeverințele întocmite de societatea intimată fiind eliberate în conformitate cu legislația în vigoare la acea dată.
Examinând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, instanța de recurs constată următoarele:
Recurentul a fost înscris la pensie pentru munca depusă și limită de vârstă în baza deciziei de pensionare nr.- din 29 iunie 2006 cu începere din 22.03.2006, în baza Legii nr.19/2000, realizând un stagiu de cotizare de 41 ani 2 luni 2 zile, fiind utilizat la determinarea punctajului mediu anual un stagiu complet de cotizare de 30 ani 9 luni.
Prin adeverința nr.338/22.06.2007 emisă de CFR Marfă SA-Sucursala C, s-a confirmat că recurentul a fost angajatul acesteia, iar în perioada 1.10.1998-1.09.2006 a desfășurat activitate pe schimburi, beneficiind de spor pentru munca prestată pe timpul nopții de 25%, iar conform adeverinței nr.81/5.02.2007 s-au indicat veniturile brute realizate în perioada 1.10.1998-30.09.2006.
La data de 17.04.2007 -fila 32 dosar fond, recurentul a solicitat Regionalei de Ferate C a-i elibera o adeverință din care să reiasă veniturile brute realizate în perioada 1 ianuarie 1990-1 martie 2006. Ori, adeverința susmenționată le-a indicat doar pe cele din perioada 1.10.1998-30.04.2006, necuprinzând perioada 1 ianuarie 1990-1.10.1998. Ulterior, prin adeverința nr.41/F/a/949/2007,-fila 43 dosar fond, i s-a comunicat salariul brut realizat în perioada 1990-1998, fără a cuprinde însă toate elementele impuse de nr.OUG4/2005, astfel că, pentru această perioadă instanța de fond a dispus eliberarea unei noi adeverințe în care să fie evidențiate distinct salariile brute realizate, sporurile de care a beneficiat, indicarea denumirii, procentului, a sumei acordate, perioada în care a primit sporul și temeiul de drept în baza căruia i-a fost acordat, astfel că, s-a și procedat la emiterea acesteia cu nr.60/2009 -filele 3-5 dosar recurs.
Perioada pentru care recurentul mai solicită a i se elibera o altă adeverință conform celei emise în baza sentinței recurate este cea din 1.10.1998-1.04.2001, raportat la care instanța de fond a concluzionat că nu s-a făcut dovada faptului că nu ar fi fost calculată contribuția la fondul de asigurări sociale și achitate de pârâte.
Din confruntarea adeverinței eliberate în baza sentinței recurate pentru perioada 1990-1998 cu cea eliberată pentru perioada 1998-2006 -fila 26 dosar fond, -cu nr.81/5.02.2007 de CFR MARFĂ SA-Sucursala C se reține că aceasta din urmă nu cuprinde toate elementele stipulate în art.4 din nr.OUG4/2005, respectiv salariul tarifar, spor vechime, ore suplimentare, ore noapte, muncă grea, ore festive, ci doar salariul brut, fără a se indica nici temeiul de drept al acordării lor.
Așadar, recurentul nu a solicitat decât eliberarea unei adeverințe pentru perioada 1.10.1998-1.04.2001 – pe lângă cea care deja s-a eliberat în baza sentinței, fără a face referire la sumele reprezentând contribuția la fondul de asigurări sociale, greșit s-a făcut referire la acest aspect deși s-a solicitat altceva.
Ca urmare, fiind interpretate greșit dispozițiile nr.OUG4/2005 pentru perioada 1.10.1998-1.04.2001, în baza art.304 pct.9 Cod procedură civilă, art.312 alin.1, 3 Cod procedură civilă, instanța de recurs va admite ca fondat recursul, va modifica în parte sentința și în consecință va obliga pârâta CFR MARFĂ SA -SUCURSALA C să elibereze în favoarea reclamantului o nouă adeverință în care să fie evidențiate distinct salariile brute, realizate de reclamant în perioada 1.10.1008-1.04.2001, sporurile de care a beneficiat, cu indicarea denumirii, procentului, sumei acordate, perioada în care a fost primit, temeiul în baza căruia s-a acordat, conform nr.OUG4/2005 punctul VI din anexă.
Se vor menține celelalte dispoziții ca fiind legale și temeinice, constatându-se totodată, că recurentul nu a solicitat a se face aplicarea prevederilor art.274 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.312 alin.1, combinat cu art.296 și 316 Cod procedură civilă. ADMITE ca fondat recursul civil introdus de reclamant domiciliat în O,-, – 16,.8,.22, județul B în contradictoriu cu intimații pârâți F “” SA- SUCURSALA REGIONALĂ CF C, cu sediul în C N, – -, nr.17, județul C și ” MARFĂ”SA SUCURSALA C, cu sediul în C N, – -, nr.17, județul C împotriva sentinței civile nr. 141/LM din 28 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o modifică în parte în sensul că:
Obligă pârâta ” MARFĂ”SA-SUCURSALA să-i elibereze reclamantului o adeverință conform punctului VI din anexa la OUG nr.4/2005, în care să fie evidențiate distinct salariile brute, realizate în perioada 1.10.1998 – 1.04.2001, sporurile de care a beneficiat, indicarea denumirii, procentului, sumei acordate, perioada în care a fost primit, temeiul în baza căruia s-a acordat.
Menține celelalte dispoziții.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 4 iunie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
– – – – – –
Red.concept decizie –
Data:9.06.2009
Jud.fond /
Dact.
Data:11.06.2009
2 ex.