DECIZIA CIVILĂ NR. 824/R/2009
Ședința publică din 29 aprilie 2009
Pe rol, soluționarea recursului civil declarat de recurenta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în,-, județul B în contradictoriu cu intimata contestatoare, domiciliată în nr. 143, jud. B împotriva sentinței civile nr. 957/LM din 5 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor; având ca obiect: contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 cod procedură civilă după care:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 957/LM din 5 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor s-a admis contestația formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, și în consecință:
S-a dispus anularea deciziei nr. 36963/08.10.2007, emisă de intimată, pe seama contestatoarei și a obligat intimata să reactualizeze pensia acesteia, prin luarea în conside1ani, cu acordarea drepturilor astfel stabilite începând cu data de 01.09.2005, sens în care va emite o nouă decizie de pensionare, în favoarea contestatoarei.
Din considerentele sentinței se reține că, prin decizia cu numărul 36963/05.11.1996 contestatoarea a fost înscrisă la de urmaș după defunctul său soț. În urma recalculării drepturilor de de urmaș intimata a ținut cont la stabilirea punctajului mediu anual de un stagiu complet de cotizare de 30 de ani. În urma acestei recalculări s-a stabilit pensia de urmaș a contestatoarei în funcție de pensia pentru limită de vârstă de care ar fi beneficiat defunctul său soț.
Prin contestația formulată contestatoarea solicită anularea deciziei prin care i-a fost recalculată pensia întrucât apreciază că intimata a stabilit greșit punctajul mediu anual realizat în urma evaluării deoarece a împărțit totalul punctelor obținute la 30 de ani și nu la 15 de ani așa cum prevede HG 1550/2004.
Potrivit buletinului de calcul anexat deciziei, stagiul complet de cotizare avut în vedere a fost de 30 de ani, conform legii 19/2000. Conform aceluiași act, legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la categoria de pensie de care beneficiază contestatorul la data de 1 octombrie 2004 este Legea 3/1977.
Având în vedere susținerile contradictorii ale părților referitoare la legea aplicabilă, instanța a apreciat că în speță se impune o interpretare a legilor succesive adoptate în această materie, în scopul clarificării acestei probleme. Astfel, rolul puterii judecătorești este în esență acela de a aplica legea, adică aceea de aoi nterpreta și a adapta cazurilor particulare. În speță, instanța va identifica legea aplicabilă, ținând cont de principiile aplicării legii civile în timp, de intenția reală a legiuitorului, precum și de principiile generale ale dreptului.
Așadar, instanța a constatat că legea aplicabilă la data deschiderii dreptului de pensionare al soțului contestatoarei era Legea 3/1977, care prevedea la art. 8 o vechime integrală în muncă de 30 de ani. Coroborând acest text cu prevederile art. 2 alin.1 din HG1550/2004 care prevede că: “Stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază [.] ” ar trebui să concluzionăm că într-adevăr stagiul complet de cotizare al contestatorului ar fi de 30 de ani. astfel de concluzie este însă cu desăvârșire eronată, fiind rodul unei interpretări simplificate și care nesocotește reglementări ulterioare în materie, cu atât mai mult cu cât acestea au o forță superioară unei hotărâri de guvern pe care se întemeiază apărările intimatei, respectiv HG1550/2004 amintit mai sus. de care facem vorbire se regăsesc în nr.OUG4/2005 aprobată prin Legea 78/2005, care prevede în mod explicit “la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie”. Or, având în vedere acest principiu, având în vedere, pe de-o parte că nr.OUG4/2005 este ulterioară HG1550/2004 și pe de altă parte, Că ordonanța aprobată prin Lege are o forță juridică superioară unei hotărâri de guvern, se impune să concluzionăm că prevederile art. 2 alin.1 din HG. 1550/2004 au fost abrogate tacit, în sensul că nu pot fi interpretate într-un mod care să ducă la stabilirea unor pensii diferențiate în funcție de anul ieșirii la pensionare.
Așa cum am arătat deja, judecătorul trebuie, în primul rând, să cerceteze care a fost intenția reală a legiuitorului. Astfel, din OUG4/2005 aprobată prin legea 78/2005 rezultă în mod indubitabil că legiuitorul a urmărit să înlăture toate discriminările dintre pensionari cu privire la cuantumul pensiei rezultate din date diferite a ieșirii la pensie. În aceste condiții, aplicarea rigidă a HG1550/2004 încalcă în mod flagrant acest principiu. Or, a nu deroga de la principiile generale ale dreptului, a urma spiritul legii și nu numai litera sa, sunt două reguli elementare ce se impun judecătorului când interpretează legea.
În lumina acestei interpretări, instanța a apreciat că prevederile Legii 19/2000 sunt aplicabile de la data intrării în vigoare a tuturor categoriilor de pensionări ce intră în sfera sa de reglementare, indiferent de data deschiderii dreptului lor la pensie. Art. 43 alin.3 din Legea 19/2000 prevede că asigurații care și-au desfășurat activitatea în locurile de muncă prevăzute la art. 20 lit. b și care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 15 ani în zona I de expunere la radiații, beneficiază de pensie pentru limită de vârstă.
Față de ansamblul considerentelor expuse mai sus, instanța constatând că din adeverința emisa de Compania Naționala a BS ucursala B depusă de contestatoare în probațiune, rezultă că acesta a desfășurat pe o perioadă mai mare de 15 ani activitate în zona I de radiații, în temeiul art. 20 alin.1 lit. b și art. 43 alin.3 din legea 19/2000 precum și art. 2 alin.1 din HG. 1550/2004 coroborat cu prevederile OUG4/2005 aprobată prin Legea 78/2005, a admis contestația și a obligat intimata să recalculeze pensia stabilită pe seama contestatoarei prin decizia nr.36963/08.10.2007 prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 15 ani, sens în care a modificat decizia contestată cu menținerea restului dispozițiilor acesteia.
Întrucât in cuprinsul deciziei sus menționate se arată că in situația in care vor fi prezentate acte doveditoare de natură a modifica elementele avute in vedere la determinarea punctajului mediu anual recalculat, noile drepturi se vor acorda de la data de 01.09.2005, instanța a obligat intimata sa acorde drepturile stabilite conform dispozitivului prezentei hotărâri, începând cu data de 01.09.2005.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs intimata recurentă Casa Județeană de Pensii în termenul legal și scutit de taxă de timbru, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii cererii formulate de contestator.
Arată recurenta,în dezvoltarea motivelor de recurs că, din moment ce drepturile la pensie ale soțului contestatoarei s-au deschis sub imperiul Legii 3/1977, recalcularea drepturilor la pensie urmează a se face în conformitate cu prevederile acestei legi,astfel cum stabilesc prevederile HG. Nr. 1550/2004.
Prin urmare consideră recurenta că stagiul complet de cotizare utilizat la recalculare este de 30 de ani și nu de 20 de ani cum incorect a reținut Tribunalul.
Învederează că instanța de fond face o evidentă confuzie între stagiul complet de cotizare pe care Legea 3/1977 îl impunea a fi realizat și anumite reduceri a vârstelor de pensionare, care operau în baza aceluiași act normativ, reduceri care se acordau în considerarea faptului că o anumită persoană și-a desfășurat activitatea în condiții speciale sau deosebite de muncă.
Menționează că din dispozitivul hotărârii recurate nu rezultă stagiul de cotizare pe care este obligată Casa Județeană de Pensii B să-l utilizeze la stabilirea pensiei reclamantei, făcându-se referire la luarea în considerare a unui stagiu de 1 an ceea ce constituie o eroare și se impune a fi corectată.
Prin întâmpinare,intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii recurate, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în recurs. Menționează că sentința pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală, în mod corect reținându-se incidența legii 19/2000.
În drept sunt invocate prevederile art. 115-119 cod procedură civilă, art. 376-377 cod procedură civilă, HG nr. 267/1990, Legea 3/1977, art. 14 alin. 3, Legea 19/2000-art.20 alin. 1 lit. a art. 44, art.77 alin.3.
Examinând sentința atacată sub aspectul criticilor aduse, a actelor și lucrărilor dosarului, Curtea reține următoarele:
Soțul intimatei a fost înscris la pensie pentru depusă și limită de vârstă drepturile fiindu-i stabilite și acordate în temeiul Legii 3/1977 iar prin decizia nr. 36963/05.11.1996 contestatoarea a devenit beneficiara pensiei de urmaș după soțul decedat, stagiul de cotizare avut în vedere cu ocazia stabilirii drepturilor la pensia de urmaș fiind de 30 de ani.
Prin decizia nr. 36963/08.10.2007 a fost recalculată pensia contestatoarei utilizându-se același stagiu complet de cotizare de 30 de ani.
Conform actelor existente la dosarul cauzei, depuse în probațiune, respectiv copia carnetului de muncă și adeverința emisă de Compania Națională a SA soțul contestatoarei a desfășurat o perioadă mai mare de 15 de ani în subteran în zona I de radiații.
În consecință se apreciază că prima instanță a realizat o corectă aplicare a normelor de drept material incidente în cauză, respectiv HG.nr. 1550/2004, OUG. nr 4/2005, Legea 19/2000 raportat la data deschiderii dreptului la pensie al contestatorului și la stagiul complet de cotizare realizat de acesta în condiții speciale.
Astfel, chiar dacă antecesorului contestatoarei i s-au aplicat, la data deschiderii dreptului la pensie dispozițiile Legii 3/1977, la recalcularea pensiei cuvenite contestatoarei, în calitatea sa de urmaș, nu se poate face abstracție de dispozițiile legii noi în materie, respectiv art. 20, 43,și 77 din Legea 19/2000, modificată și completată, aspect corect reținut de instanța de fond întrucât astfel s-ar încălca principiul consacrat prin actele normative de evaluare conform cărora -la condiții egale de pensionare se impune acordarea unor pensii egale indiferent de anul ieșirii la pensie, principiu consacrat prin OUG 4/2005. De altfel scopul acestor dispoziții legale a fost acela de a realiza egalitatea de tratament pentru toate pensiile din sistemul public indiferent de legislația care a fost în vigoare la data stabilirii inițiale a drepturilor, prin aplicarea acelorași principii și formule de calcul a pensiilor.
Art. 2 din Legea 19/2000 consacră chiar principiul egalității tuturor participanților la sistemul public de pensii pentru că altfel s-ar produce un tratament discriminatoriu pentru cei care au obținut dreptul la pensie anterior Legii 19/2000 ceea ce ar contraveni principiilor constituționale privind egalitatea de tratament.
Pe de altă parte susținerile recurentei în sensul că instanța de fond a făcut o confuzie între stagiul complet de cotizare impus prin Legea 3/1977 și anumitele reduceri ale vârstelor de pensionare care operau în baza aceluiași act normativ sunt nefondate, în speță instanța de fond dispunând recalcularea drepturilor de pensie ale contestatoarei cu luarea în considerare a stagiului complet de 15 de ani, urmare a reținerii incidenței în cauză a dispozițiilor Legii 19/2000 și nicidecum prin raportare la dispozițiile Legii 3/1977.
Având în vedere considerentele mai sus expuse instanța apreciază că în mod temeinic și legal s-a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 20 alin. 1lit.b și art. 43 din Legea 19/2000 coroborat cu art. 77 din aceeași lege, criticile formulate de recurentă nefiind fondate sub aspectul fondului cauzei. În ce privește insă dispozitivul sentinței recurate se reține că, intr-adevăr în cuprinsul acestuia s-a strecurat o eroare materială privind stagiul complet de cotizare ce urmează a fi luat în considerare la recalcularea drepturilor de pensie ale contestatoarei. Astfel în dispozitivul sentinței recurate se menționează, în mod eronat termenul de 1 an,contrar minutei întocmite cu ocazia deliberării și considerentelor sentinței prin care se stabilește fără echivoc că stagiul complet de cotizare ce urmează a fi luat în considerare la recalcularea pensiei contestatoarei este de 15 ani, sub acest aspect criticile formulate de recurentă, în sensul îndreptării erorii strecurate în dispozitivul sentinței fiind apreciate ca întemeiate, motiv pentru care, în temeiul art. 312 cod procedură civilă raportat la art. 281 cod procedură civilă instanța va admite recursul și va modifica în parte sentința în sensul că va obliga intimata să recalculeze pensia contestatoarei cu utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 15 ani, fiind menținute restul dispozițiilor sentinței recurate ca legale și temeinice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE ca fondat recursul civil declarat de recurenta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în,-, județul B în contradictoriu cu intimata contestatoare, domiciliată în nr. 143, jud. B împotriva sentinței civile nr. 957/LM din 5 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o modifică în parte în sensul că:
OBLIGĂ intimata să recalculeze pensia contestatoarei cu utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 15 ani.
MENȚINE restul dispozițiilor sentinței recurate.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 29 aprilie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
– – – – – – – –
Red dcz
25.05.2009
Jud fond ,
Dact IC
2ex/29.05.2009