DECIZIA CIVILĂ NR. 568/R/2009
Ședința publică din data de 1 aprilie 2009
– –
Pe rol, soluționarea recursului civil declarat de recurenta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O,str. -, nr. 6, județul B în contradictoriu cu intimata contestatoare domiciliată în nr. 69, județul B împotriva sentinței civile nr. 1067/LM din 17 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor; având ca obiect: recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimata, lipsă recurenta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru; după care:
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Intimata contestatoare solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii recurate, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1067/LM din 17 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihors -a admis contestația formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B și în consecință:
S-a dispus anularea deciziei nr.-/31.08.2005, emisă de intimata, pe seama contestatoarei și a obligat intimata să recalculeze pensia acesteia, prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 20 ani, cu acordarea drepturilor astfel stabilite începând cu data de 1.09.2005, sens în care va emite o noua decizie de pensionare, in favoarea contestatoarei.
Din considerentele sentinței se reține că soțul contestatoarei a fost înscris la pentru muncă depusă și limită de vârstă în baza deciziei nr.-/23.06.1987. Prin decizia cu numărul -/30.01.1996, contestatoarea a fost înscrisă la de urmaș după defunctul său soț. În urma recalculării drepturilor de pensie de urmaș intimata a ținut cont la stabilirea punctajului mediu anual de un stagiu complet de cotizare de 30 de ani. În urma acestei recalculări s-a stabilit pensia de urmaș a contestatoarei în funcție de pensia pentru limită de vârstă de care ar fi beneficiat defunctul său soț
Prin contestația formulată contestatoarea solicită anularea deciziei prin care i-a fost recalculată pensia întrucât apreciază că intimata a stabilit greșit punctajul mediu anual realizat în urma evaluării deoarece a împărțit totalul punctelor obținute la 30 de ani și nu la 20 de ani așa cum prevede HG 1550/2004.
Examinând contestația formulată prin prisma dosarului de pensie al contestatoarei și a actelor normative incidente în materie, tribunalul a constatat că modul de calcul care a stat la baza emiterii deciziei contestate este greșit.
Astfel, pentru a se realiza o corelare între pensiile pensionarilor indiferent de data înscrierii acestora la pensie astfel încât să fie respectat principiul “la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie” precum și pentru asigurarea cadrului legal necesar recalculării pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, Guvernul României a adoptat Ordonanța de Urgență nr. 4 din 03.02.2005.
Conform art. 1 din OUG nr. 4/2005 pensiile din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislației în vigoare anterior datei de 01.04.2001, se recalculează în condițiile prevăzute de prezenta ordonanță de urgentă.
Conform art. 2 din același act normativ recalcularea prevăzută la art. 1 se efectuează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii cu respectarea prevederilor Legii 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, precum și a prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.
Din coroborarea acestor texte de lege rezultă indubitabil că pentru pensiile stabilite anterior datei de 1.04.2001. determinarea punctajului mediu anual se realizează în conformitate cu prevederile Legii 19/2000. Ori, soțul contestatoarei a fost înscris la pensie pentru muncă depusă și limită de vârstă la data de 18.01.1981. fiind pensionat în temeiul dispozițiilor Legii 3/1977.
Este adevărat că în conformitate cu art. 2 din Normele metodologice de aplicare a HG 1550/2004 stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechime integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază, însă aceste dispoziții legale nu sunt aplicabile întrucât pe lângă faptul că acest act normativ are o forță legislativă inferioară ordonanței de urgență este și anterior adoptării OUG nr.4/2005 care consacră principiul “la condiții egale de pensionare, pensii egale indiferent de anul ieșirii la pensie”. Prin urmare normele metodologice de aplicare a HG 1550/2004 sunt implicit abrogate prin intrarea în vigoare a OUG 4/2005. Nu se poate vorbi despre o retroactivitate a legii civile prin aplicarea Legii 19/2000 și pensionarilor înscriși la pensie anterior intrării în vigoare a acestui act normativ ci, este vorba de aplicarea principiului “aplicării imediate a legii noi”, recalcularea pensiilor realizându-se cu începere de la data intrării în vigoare a OUG nr.4/2005. De altfel, pentru a se realiza o uniformizare între pensiile pensionarilor înscriși la pensie anterior intrării în vigoare a Legii 19/2000 cu pensiile pensionarilor înscriși la pensie după intrarea în vigoare a Legii 19/2000 era imperios necesar a se aplica o legislație unitară, sens în care a fost adoptată OUG 4/2005 care face trimitere pentru toți pensionarii indiferent de data înscrierii la pensie la dispozițiile Legii 19/2000. Dacă s-ar aplica art. 2 din normele metodologice de aplicare a HG 1550/2004 care prevede aplicabilitatea mai multor acte normative în funcție de data înscrierii la pensie, scopul urmărit de legiuitor de a se uniformiza pensiile pensionarilor, nu va fi realizat niciodată întrucât s-ar aplica acte normative care prevăd condiții diferite pentru pensionare și implicit și un cuantum diferit al pensiilor în funcție de data înscrierii la pensie între pensionarii care îndeplinesc condiții egale de pensionare.
În concluzie, tuturor pensionarilor indiferent de data înscrierii la pensie urmează să li se aplice dispozițiile Legii 19/2000.
Conform art. 43 al. 1 din Legea 19/2000 asigurații care și-au desfășurat activitatea în locurile de muncă prevăzute la art.20 lit. și care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 20 de ani în aceste condiții beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, începând cu vârsta de 45 de ani.
Conform art. 20 lit. a din Legea 19/2000 locurile de muncă în condiții speciale sunt cele din unitățile miniere, pentru personalul care își desfășoară activitatea în subteran cel puțin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă.
Din carnetul de muncă al soțului contestatoarei rezultă că a desfășurat activitate, în subteran, o perioadă de peste 20 de ani.
Prin urmare, soțul contestatoarei îndeplinește condițiile prevăzute de art. 43 al. 1 din Legea 19/2000 și art.20 lit.a din Legea 19/2000.
Conf. art. 77 al.2. din L 19/2000 în situația asiguraților prevăzuți la art.43 și 47, la stabilirea punctajului mediu anual se iau în considerare stagiile de cotizare prevăzute la aceste articole. Ori, art. 43 al. 1 din Legea 19/2000 prevede un stagiu de cotizare de 20 de ani.
Prin urmare intimata Casa Județeană de Pensii a determinat greșit punctajul mediu anual al soțului contestatoarei și implicit a pensiei de urmaș a contestatoarei prin împărțirea numărului de puncte obținut de asigurat la un stagiu complet de cotizare de 30 de ani încălcând astfel dispozițiile art.77 al. 2 coroborat cu art. 43 al. 1 și art. 20 lit. a din Legii 19/2000.
Față de aceste considerente instanța a admis contestația formulată de contestatoare și în consecință a obligat intimata să anuleze decizia de pensionare nr.-/31.08.2005 emisă pe seama contestatoarei și a obligat intimata să recalculeze pensia acestuia prin luarea în considerare la determinarea punctajului mediu anual a unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani. sens în care va emite pe seama contestatoarei o nouă decizie de pensionare.
Întrucât in cuprinsul deciziei sus menționate se arată că in situația in care vor fi prezentate acte doveditoare de natură a modifica elementele avute in vedere la determinarea punctajului mediu anual recalculat, noile drepturi se vor acorda de la data de 01.09.2005, instanța a obligat intimata sa acorde drepturile stabilite conform dispozitivului prezentei hotărâri, începând cu data de 01.09.2005.
Văzând că nu s-a solicitat cheltuieli de judecată din partea contestatoarei, prin prisma dispozițiile art.274 cod procedură civilă urmează a nu fi acordate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs intimata Casa Județeană de Pensii B, solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii cererii formulate de contestatoarea.
Arată recurenta, în dezvoltarea motivelor de recurs că, din moment ce drepturile la pensie ale contestatorului s-au deschis sub imperiul Legii nr. 3/1977, recalcularea drepturilor la pensie urmează a d se face în conformitate cu prevederile acestei legi, astfel cum stabilesc prevederile HG nr. 1550/2004.
Prin urmare, consideră recurenta că stagiul complet de cotizare utilizat la recalculare este de 30 de ani, și nu de 20 de ani, cum incorect a reținut tribunalul.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii recurate.
Examinând sentința atacată sub aspectul criticilor aduse, a actelor și lucrărilor dosarului, Curtea apreciază ca fiind nefondat recursul pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.
Prima instanță a realizat o corectă aplicare a normelor de drept material incidente în cauză, respectiv HG nr. 1550/2004, OUG nr. 4/2005, Legea nr. 19/2000, raportat la data deschiderii dreptului la pensie a contestatorului și la stagiul complet de cotizare realizat de soțul contestatoarei în condiții speciale- 18 ani, 4 luni și 10 ani, 7 luni și 16 zile în condiții normale.
Din actele dosarului rezultă că drepturile la pensie pentru limită de vârstă cuvenite contestatorului s-au deschis în anul 1987 și că pentru determinarea punctajului mediu anula s-a folosit stagiul complet de cotizare de 30 de ani, prevăzut de Legea nr. 3/1977.
Acest stagiu, a fost reținut însă greșit de către intimată, corect dispunând prima instanță recalcularea drepturilor la pensie prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani, în considerarea activității desfășurate de către soțul contestatoarei în subteran, incidente fiind în speță dispozițiile art. 43 alin 1, raportat la art. 20 alin 1 din Legea nr. 19/2000 și cele ale art 44 și 77 alin 3 din aceeași lege.
Este adevărat faptul că prin art. 2 alin 3 din HG nr. 1550/2004 se prevede că pentru persoanele ale căror drepturi la pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977- 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi reglementat de Legea nr. 3/1977, însă, această prevedere intră în coliziune cu prevederile OUG nr. 4/2005, act normativ cu forță superioară, ce a fost adoptat în scopul uniformizării pensiilor și în vederea realizării egalității de tratament pentru toate pensiile din sistemul public, indiferent de legislația care a fost în vigoare la data stabilirii inițiale a drepturilor, prin aplicarea acelorași principii și formule de calcul a pensiilor.
Prin urmare, HG nr. 1550/2004 invocată în recurs privind efectuarea operațiunilor de evaluare, nu poate adăuga la lege sau schimba sensul dispozițiilor legale cu forță superioară, așa încât criticile recurentei axate în principal pe greșita interpretare și aplicare a legii nu vor putea fi reținute.
Față de cele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 312 cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat, menținând ca legală și temeinică hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de declarat de recurenta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O,str. – nr. 6, județul B în contradictoriu cu intimata contestatoare domiciliată în nr. 69, județul B împotriva sentinței civile nr. 1067/LM din 17 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 1 aprilie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
– – –
Grefier,
Red dcz
24.04.2009
Jud fond,
Dact IC
2ex/ 30.04.2009