Ca o consecinţă a principiului neretroactivităţii legii civile, faptele creatoare sau modificatoare de situaţii juridice sunt guvernate de legea în vigoare la data când ele au avut loc, o lege ulterioară, neputând să aducă atingere constituirii unei situaţii juridice chiar dacă schimbă condiţiile necesare.
Secţia comercială, maritimă şi fluvială şi pentru cauze de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 1330 din 10 octombrie 2011
Prin cererea înregistrată sub nr. 8721/118/2010 pe rolul Tribunalului Constanța, creditoarea SC B. I.E. SRL a solicitat deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea SC S.I SRL în vederea recuperării creanței de 41.267,49 lei reprezentând contravaloare marfă..
în motivarea cererii s-a arătat că în perioada 02.04.2010-21.06.2010 a livrat debitoarei marfă în valoare de 41.267,49 lei fiind emise facturi fiscale aferente. Pentru plata mărfii debitoarea a lăsat garanție un bilet la ordin în valoare de 40.000 lei urmând ca acesta să fie introdus la plată în situația în care vor exista refuzuri de plată. în data de 18.06.2010 a introdus la plată B.O. în valoare de 40.000 lei, acesta fiind refuzat pe motiv de lipsă totală de disponibil. încercările repetate de a obține plata sumei datorate nu au dat rezultate.
Prin contestația depusă la dosar la data de 12.10.2010, debitoarea SC S.I SRL a solicitat respingerea cererii creditoarei întrucât nu se află în stare de insolvență și totodată obligarea creditoarei la consemnarea unei cauțiuni de 10% din valoarea creanței, precum și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
în motivarea contestației s-a arătat că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 3 pct. 1 în sensul că deși creditoarea se prevalează de facturi emise până la 21.06.2010, nu se ajunge la termenul de 90 de zile, acesta împlinindu-se în data de 21.09.2010 astfel încât se invocă excepția prematurității cererii. în ce privește cuantumul debitelor, debitoarea arată că datorează doar 7.900 lei fapt de natură a face creanța incertă. Cuantumul solicitat este sub pragul prevăzut de art. 3 pct. 12. și,pe de altă parte, debitoarea nu este în insolvență întrucât are contracte în derulare și dispune de surse de importante și periodice.
Asupra excepției prematurității și asupra cererii de consemnare a unei cauțiuni, instanța s-a pronunțat la data de 10.01.2011 în sensul respingerii atât a excepției cât și a cererii ca nefondate.
Prin sentința civilă nr. 1340 din 21.02.2011 Tribunalul Constanța a respins ca nefondată contestația formulată de debitoarea SC S.I SRL a admis cererea formulată de creditoarea SC B.I.E. SRL pentru deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC S.I SRL și în temeiul art. 33 alin. (4) din a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului SC S.I SRL.
Pentru a pronunța astfel prima instanță a reținut că,din facturile fiscale nr. 8443/02.04.2010, 8526/14.04.2010, 9076/21.06.2010 rezultă că între părți s-au derulat relații comerciale prin care creditoarea a furnizat marfă iar debitoarea avea obligația de a le achita. Mai mult, la data de 18.06.2010, debitoarea a emis biletul la ordin nr. UGBI3BB 0001486 în valoare de 40.000 lei în favoarea creditoarei, cu scadența la data de 22.06.2010, dată la care fiind prezentat la bancă, a fost refuzat la plată pentru lipsă totală de disponibil.
Debitoarea nu a contestat aceste relații comerciale, ci a învederat că datoria este mai mică, fără a face dovada achitării, nici a sumelor menționate în facturile fiscale și nici a biletului la ordin.
Potrivit art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006, prin creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței se înțelege creditorul a cărui creanță împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile (așa cum s-a arătat în încheierea din data de 10.01.2011 în cauză sunt aplicabile dispozițiile anterioare modificării Legii nr. 85/2006 prin Legea nr. 169/2010 întrucât cererea a fost introdusă înainte de intrarea în vigoare a acestei ultime legi).
O creanță este certă, conform art. 379 alin. (3) C.proc.civ. dacă existența ei rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul. De asemenea, conform art. 379 alin. (4) C.proc.civ., o creanță este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuși actul de creanță sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanță sau și a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile lui în baza unei dispoziții legale sau a stipulațiilor conținute în actul de creanță, chiar dacă pentru această determinare ar fi nevoie de o deosebită socoteală.
Față de aceste dispoziții legale raportate la actele depuse de creditoare, s-a constatat că suma de 41.267,49 lei este o creanță certă și lichidă întrucât rezultă din facturile semnate de debitoare, facturi care se coroborează cu biletul la ordin care reprezintă, conform art. 106 din Legea nr. 58/1934 modificată, titlu executoriu.
Nu s-a putut reținute apărarea debitoarei că suma solicitată este sub valoarea prag întrucât cuantumul de 45.000 lei prevăzut de art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006 a fost introdus prin Legea nr. 169/2010 care a intrat în vigoare ulterior formulării cererii de chemare în judecată astfel încât aceasta nu poate retroactiva și, potrivit principiului tempus regit actum, cererii de față îi sunt aplicabile dispozițiile în vigoare la data formulării ei.
în ce privește inexistența stării de insolvență, debitoarea nu a depus nici o dovadă în acest sens astfel încât, lipsa vreunei dovezi în acest sens, sunt aplicabile dispozițiile art. 3 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 85/2006 potrivit cărora „insolvență este vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadență, nu a plătit datoria față de unul sau mau mulți creditori”.
Având în vedere existența pentru creditoare a unei creanțe certe, lichide și exigibile, precum și existența unei insolvențe vădite față de neplata după 30 de zile de la scadență, s-a constatat că este neîntemeiată contestația debitoarei astfel încât a fost respinsă.
împotriva acestei soluții a formulat recurs debitoarea SC S.I SRL care a criticat-o sub aspectele:
Creanța pretinsa de creditoare in valoare de 41267,49 lei pentru marfa livrata recurentei creditoare, în perioada 02.04.2010-21.06.2010, nu este o creanța certa, deoarece factura fiscala nr. 9076/21.06.2010, emisa de creditoare, in valoare de 22855,14 lei (rămasa neachitata pentru ca marfa nu a fost livrata), nu a fost acceptata, nefiind semnata in acest sens (anexez factura).
Faptul ca marfa nu a fost livrata de creditoare reiese chiar din factura fiscala nr. 9076/21.06.2010 in valoare de 22855,14 lei, in care nu se regăsește nr. de aviz de însoțire a mărfii, cum era normal daca marfa ar fi fost furnizata, chiar creditoarea recunoscând in convocarea din data de 26.05.2010 ca „marfa în valoare de 22855 lei nu a fost preluată”.
Iar, în ceea ce privește convocarea din data de 26.05.2010 făcuta de creditoare nu îndeplinește cerințele unei concilieri directe in temeiul art. 7201 C.proc.civ., neexistând nici un înscris despre rezultatul concilierii si arătarea pretențiilor reciproce referitoare la obiectul litigiului și a punctului de vedere al fiecărei părți.
Judecătorul sindic deși retine ca între părți s-au derulat relații comerciale prin care creditoarea a furnizat marfa, iar debitoarea avea obligația de a achita facturile emise pentru această marfă, nu are în vedere tocmai faptul că, marfa pentru care s-a emis factura fiscală nr. 9076/21.06.2010 in valoare de 22855,14 lei nu a fost furnizată.
De asemenea, protocolul de utilizare a garanțiilor încheiat la data de 23.06.2009 îl obliga pe vânzător să avertizeze în scris cumpărătorul cu 15 zile înainte de introducerea filei BO in circuitul bancar, dar numai dacă va dovedi cu înscrisuri exigibilitatea sumelor pe care le va scoate din bancă.
Factura fiscala nr. 9076/21.06.2010 în valoare de 22 855,14 lei era scadenta in data de 05.08.2010, iar la data când creditoarea a completat BO nr. UGBI3BB 0001486 cu scadenta in data de 22.06.2010, nu era exigibila.
Având in vedere aceste motive, creanța creditoarei SC B.I.E. SRL nu are un caracter cert, lichid si exigibil, creditoarea nefiind îndreptățită sa solicite deschiderea procedurii insolvenței împotriva subscrisei.
In al doilea rând, in ceea ce privește existenta stării de insolvență reținuta de judecătorul sindic, recurenta a susținut că nu se afla si nici în prezent nu se află în stare de insolvență, întrucât dispune de surse de venit importante (depunând în acest sens situația activelor, datoriilor si capitalurilor proprii), exista contracte in derulare, inclusiv exista actul adițional nr. l din 21.09.2009 la contractul de credit nr. 6061 din 02.10.2009 încheiat cu GE G.B BANK S.A., pentru care societatea debitoare a trebuit sa îndeplinească toate condițiile si verificările necesare impuse de banca în vederea prelungirii creditării.
In drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
SC S.I SRL prin administrator judiciar C.I.I A.M a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat/neîntemeiat.
Verificând hotărârea recurată prin prisma criticilor aduse, Curtea reține ca acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente :
în conformitate cu dispozițiile art. 31 Legea nr. 85/2006 „orice creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii prevăzute de prezenta lege împotriva unui debitor prezumat în insolvență poate introduce cerere introductivă de declanșare a procedurii insolvenței.”
Dispozițiile art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006 definesc noțiunea de „creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței”, prin aceasta înțelegându-se creditorul a cărui creanță împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile”.
De asemenea, potrivit art. 3 pct. 1 din Legea nr. 85/2006 insolvență este definită ca fiind „acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile” în timp ce insolvență este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori;
Din actele dosarului rezulta că, în speță, ne aflăm în situația în care creditoarea SC B.I.E. SRL a solicitat deschiderea procedurii insolventei față de debitoarea SC S.I. SRL în vederea recuperării unei creanțe apreciate ca fiind certe, lichide si exigibile rezultata din facturi, ce se susține ca ar fi fost acceptate la plata, prin stampila si semnătura. Totodată,facturile semnate de debitoare se coroborează cu biletul la ordin care reprezintă, conform art. 106 din Legea nr. 58/1934 modificată, titlu executoriu.
Criticile formulate de recurenta referitoare la reținerile judecătorului sindic legate de condițiile prevăzute de art. 3.din Legea nr. 85/2006 – caracterul cert, lichid si exigibil al creanței – nu pot fi primite de Curte întrucât, in mod legal si temeinic, s-a apreciat asupra caracterului creanței de care se prevalează creditoarea.
C.proc.civ. determină condițiile în care o creanță poate fi considerată certă și lichidă.
Potrivit art. 379 alin. (3) și alin. (4) C.proc.civ. creanța este certă când existența acesteia rezultă chiar din însuși actul de creanță și se apreciază că este lichidă atunci când câtimea ei este determinabilă cu ajutorul actului de creanță.
A treia condiție prevăzută de procedura civilă pentru declanșarea executării contra unui debitor este exigibilitatea creanței, adică creanța să fi ajuns la scadență.
Rezultă din aceste dispoziții că poate avea calitatea de creditor în cadrul procedurii insolvenței orice persoană fizică sau juridică ce deține un drept de creanță asupra averii debitorului.
în cauză, așa cum în mod corect a reținut judecătorul sindic, s-a făcut dovada raporturilor juridice dintre părți,chiar prin protocolul de utilizare a garanțiilor încheiat de societățile în litigiu debitoarea recunoscând emiterea biletului la ordin în favoarea creditoarei. Nerespectarea termenului de 15 zile și lipsa avertizării debitoarei cu privire la introducerea biletului la ordin în bancă nu o exonerează pe aceasta de achitarea debitului exigibil garantat cu B.O. astfel încât, criticile recurentei reclamante urmează să fie înlăturate.
De asemenea, în condițiile dovedirii creanței prin facturi acceptate la plată și prin biletul la ordin emis susținerile referitoare la nelivrarea mărfii nu vor fi reținute, judecătorul sindic nefiind ținut să analizeze modul de îndeplinire a obligațiilor comerciale dintre părți,aceste aspecte putând fi invocate într-un litigiu de drept comun și nu în procedura insolvenței. Cum, derularea raporturilor dintre părți respectiv, îndeplinirea obligației de livrare a mărfurilor și suma datorată pentru marfa livrată nu au făcut obiectul unui lat litigiu în care instanța să tranșeze aspectele contestate și să stabilească debitul datorat nici aceste critici nu vor fi reținute urmând să fie înlăturate.
Potrivit art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006, așa cum era în vigoare la data introducerii cererii creditoarei – 14.07.2010 – valoarea minimă a unei creanțe pentru ca un creditor îndreptățit să formuleze o cerere introductivă pentru deschiderea procedurii față de un debitor era de 30.000 lei.
Această dispoziție legală, ce instituia valoarea prag necesară pentru deschiderea procedurii, a fost în vigoare până la data de 21.07.2010 când, conform Legii nr. 169/2010 pentru modificare Legii nr. 85/2006, valoarea prag a fost majorată la suma de 45.000 lei.
Principiul neretroactivității legii civile, care este consacrat în art. 1 C.civ. și conform căruia „ legea dispune numai pentru viitor și nu are putere retroactivă” a devenit un principiu constituțional, fiind înscris în art. 15 alin. (2) din Constituție, stabilindu-se că „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile”.
Prin urmare, până la data intrării în vigoare a dispozițiilor Legii 169/21.07.2010 ce stabilesc cuantumul minim al creanței pentru a putea fi introdusă cererea creditorului ca fiind de 45.000 lei, cererea trebuie analizată din prisma îndeplinirii condițiilor cerute de legea insolvenței la data sesizării instanței, respectiv în raport da valoarea prag de 30.000 lei iar nu în temeiul unor dispoziții legale ce au intrat în vigoare ulterior sesizării instanței.
Aceasta, întrucât ca o consecință a principiului neretroactivității legii civile, faptele creatoare sau modificatoare de situații juridice sunt guvernate de legea în vigoare la data când ele au avut loc, o lege ulterioară, neputând să aducă atingere constituirii unei situații juridice chiar dacă schimbă condițiile necesare.
Față de toate aceste considerente și de dispozițiile art. 312 C.proc.civ. Curtea va respinge recursul ca nefondat menținând ca legală și temeinică hotărârea judecătorului sindic.
