Nu poate fi reţinută existenţa unui abuz de drept exercitat asupra creditorilor în situaţia în care debitorul se declară a fi în , aspect necontestat de către creditorii săi, starea de insolvenţă dovedită fiind condiţia cerută de lege pentru aplicarea procedurii speciale.
Secţia comercială, maritimă şi fluvială şi pentru cauze de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 1417 din 24 octombrie 2011
Prin Sentința civilă nr. 1026/com/2010, judecătorul sindic a dispus deschiderea procedurii insolvenței în formă generală a SC A.& N.I. SRL, constatând că sunt îndeplinite dispozițiile art. 27 – 28 și art. 90 din Legea nr. 85/2006.
Ca urmare a deschiderii procedurii, s-a desemnat practicianul în reorganizare și s-au stabilit termenele judiciare pentru întocmirea tabloului obligațional al masei credale al societății supuse procedurii concursuale.
în termen legal, creditoarea SC E.T. SRL a formulat opoziție la deschiderea procedurii, solicitând pe această cale revocarea încheierii din data de 22.11.2010 pronunțată de Tribunalul Constanța.
în fapt, a relevat că se legitimează împotriva prezentei debitoare cu o creanță în cuantum de 577.234,92 lei izvorâtă din derularea mai multor contracte de leasing financiar și sublocațiuni auto. Pentru recuperarea creanței sus – amintite, încă din cursul anului 2009 a demarat executarea silită a debitoarei de față, în acest sens fiind formate dosarele de silită nr. 36/2009, 67/2009,69/2009, 70/2009, 43/2009, 48/2009, 41/2009, 42/2009, 38/2009, 37/2009, 40/2009, 39/2009. Totodată, în luna ianuarie 2010 a fost încuviințată executarea silită a debitoarei în alte trei dosare.
De asemenea, arată creditoarea că pentru garantarea contractului de sublocațiune nr. LOC VOLVO 255/2006 și-a constituit o garanție reală imobiliară notată la Arhiva Electronică. în raport de cele expuse, apreciază creditoarea că declanșarea procedurii de insolvență a fost promovată cu rea credință, pe această cale debitoarea intenționând să se pună la adăpostul prevederilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, dispoziții care stopează orice acțiune judiciară sau extrajudiciară promovată împotriva unei astfel de titular.
Relativ la starea de insolvență invocată de către prezenta debitoare, s-a reliefat că aceasta există încă din cursul anului 2008, așa încât introducerea unei astfel de cereri nu face altceva decât să întărească convingerea că este făcută cu rea credință, atât timp cât dispozițiile art. 27 din legea în materie o obligă să introducă o astfel de cerere în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență.
în argumentare, creditoarea a invocat și un precedent judiciar care relevă că motivele unei opoziții sunt circumscrise pe de o parte inexistenței stării de insolvență, iar pe de altă parte abuzului de drept al debitorului care a solicitat declanșarea mecanismelor legii de insolvență tocmai pentru a bloca o executare silită deja demarată.
în drept au fost invocate dispozițiile art. 27, art. 32, art. 36 din Legea nr. 85/2006.
Debitoarea SC A. & N.I. SRL și-a exprimat poziția procesuală în cadrul concluziilor scrise, solicitând respingerea demersului judiciar.
în esență, s-a relevat că prin prezenta opoziție, creditoarea nu face altceva decât să confirme starea de insolvență. De asemenea, executările silite inițiate în luna iunie 2009 au rămas la stadiul de cerere de executare adresată executorului judecătoresc, în cauză neefectuându-se alte acte de executare.
Prin Sentința civilă nr. 1578/com/28.02.2011, Tribunalul Constanța a respins ca nefondată opoziția formulată de oponentul SC E.T. SRL, reținând următoarele:
Opoziția, așa cum o reglementează dispozițiile art. 32 alin. (2) din legea în materie, reprezintă, într-adevăr o cale procedurală pentru creditorii prejudiciați, ca urmare a deschiderii procedurii concursuale și poate viza pe de o parte aspecte legate de documentele și conținutul acestora pe care debitoarea este obligat să le depună potrivit art. 28 sau poate fi îndreptată împotriva declarației debitorului de a-și reorganiza activitatea sau de a-și lichida averea, așa cum rezultă din datele speței.
în lipsa unei mențiuni exprese a legii, doctrinar, s-a statuat că pe această cale, creditorii pot invoca orice fel de motiv care să înlăture starea de insolvență pretins vădită sau iminentă.
Starea de insolvență a debitoarei este evidentă, înscrisurile materializate prin situația activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, contul de profit și pierdere aferent anilor 2009, 2010 cât și datoriile societății debitoare către furnizori însumând suma de 1.718.650 lei probează și caracterizează starea patrimoniului debitoarei ca fiind în stare de dezechilibru financiar, tocmai raportat la disponibilul existent la data deschiderii procedurii în sumă de 731 lei.
Creditoarea, prin opoziția promovată, nu face altceva decât să confirme starea de insolvență, susținând că debitoarea este în stare de insolvență încă din anul 2008, susținere însă neprobată sub aspect al probațiunii, care să confirme că prezenta cerere a fost formulată cu rea credință. Creditorul – oponent al unei astfel de cereri, cel puțin la nivel teoretic ar fi trebuit să probeze caracterul mascat al stării de insolvență raportat la inexistența creanțelor împotriva debitoarei, ori din datele speței nu rezultă aceste aspecte definitorii căii de atac în retractare.
Existenta cererilor de executare silită ce formează obiectul dosarelor nr. 36/2009, 67/2009,69/2009, 70/2009, 43/2009, 48/2009, 41/2009, 42/2009, 38/2009, 37/2009, 40/2009, 39/2009 nu pot califica cererea de deschidere a procedurii insolvenței ca un mijloc de presiune sau de prejudiciere a prezentei creditoarei determinat pe de o parte de data promovării cererilor de executare, respectiv iunie 2009 raportat la data declanșării mecanismelor juridice ale legii de insolvență, respectiv la data de 15.11.2010. Pe de altă parte, se constată că procedura de executare silită este materializată doar printr-un act începător de executare, respectiv o cerere de executare silită adresată executorului judecătoresc, creditoarea de față neefectuând alte acte executare care să demonstreze fără putință de tăgadă caracterul abuziv al debitoarei în a solicita protecția legii insolvenței. Judecătorul sindic apreciază că nu este suficient ca pentru admiterea căii de atac in retractare a se proba doar existența unor cereri de executare silită, ci trebuie demonstrat atât caracterul intempestiv al cererii de deschidere a procedurii în raport de o executare silită avansată ca și stadiu procesual, cu titlu exemplificativ instituirea unei măsuri asiguratorii, cât și caracterul mascat al stării de insolvență, aspect ce nu rezultă din datele speței.
împotriva Sentinței civile nr. 1578/com/28.02.2011 a Tribunalului Constanța a formulat, în termen legal, recurs creditoarea SC E.T SRL, criticând-o sub următoarele aspecte:
Critica adusă sentinței recurate este întemeiată pe motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ..
Astfel, deși judecătorul sindic reține că cererea de deschidere a procedurii generale a insolvenței formulate de debitoare a fost justificată de starea vădită de insolvență în care se afla, nu se reține motivul pentru care societatea creditoare a formulat opoziție, și anume abuzul de drept al debitoarei care a formulat această cerere ca un mijloc de prejudiciere a creditorului, în speță prejudicierea creditorului.
Mai mult decât atât, prin opoziția formulată, creditoarea nici măcar nu a contestat existența stării de insolvabilitate a debitoarei.
Judecătorul sindic reține că deși prin opoziția formulată, a arătat că starea de insolvență a debitoarei exista încă din anul 2008, acest lucru nu ar fi fost probat.
Această situație reținută de judecătorul sindic este total eronată. Societatea creditoare a depus la dosar ca anexe la cererea de înscriere la masa credală numeroase facturi emise în anul 2008 și 2009 și pe care debitoarea le-a achitat. Având în vedere că termenul de scadență al acestor facturi depășise cu mult cele 90 de zile prevăzute de legiuitor, se prezuma că există această stare de insolvență încât din anul 2008, această prezumție nefiind răsturnată. Așadar, societatea creditoare a probat susținerea referitoare la instaurarea stării de insolvență din anul 2008, critică adusă sentinței recurate fiind întemeiate sub acest aspect.
Așa cum a arătat în opoziția formulată, în practica judiciară s-a reținut ca motiv întemeiat de admitere a unei astfel de opoziții față de cererea formulată de debitor, abuzul de drept al debitorului care va fi cerut declanșarea mecanismelor legii de insolvență, gândit ca un mijloc de presiune sau prejudiciere față de unul sau mai mulți creditori în situația unei executări gata a fi finalizate, o luare în posesie iminentă a unui bun supus garanției, toate aceste acțiuni putând fi suspendate prin deschiderea procedurii.
Societatea creditoare a declanșat procedura executării silite împotriva debitoarei fiind constituite mai multe dosare de executare silită, o astfel de cerere precum cea depusă de debitoare prin care solicită să fie supusă procedurii generale a insolvenței apreciază recurenta că este făcută în mod vădit cu rea-voință, pe această cale debitoarea intenționând să se pună la adăpostul prevederilor dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006.
Față de aprecierea judecătorului sindic conform cu care executarea silită făcută de debitoare este materializată doar printr-o cerere de executare silită adresată executorului judecătoresc, fără ca creditoarea să fi efectuat alte acte de executare, învederează faptul că societatea creditoare a depus aceste cereri adresate executorului judecătoresc ca material probator pentru a dovedi că susținerile privind demararea procedurilor de executare silită sunt reale.
în opinia recurentei, este vădită reaua-credință manifestată de debitoare la introducerea unei asemenea cereri care nu are alt scop decât prejudicierea societății creditoare în realizarea creanțelor pe care le deține față de debitoare, prejudiciere care se realizează de conivență cu administratorul judiciar numit la propunerea expresă a debitoarei.
în acest sens, arată recurenta că deși societatea a formulat în termen legal declarația de creanță și a solicitat înscrierea la masa credală a societății debitore cu suma de 577.234,92 lei izvorâtă ca urmare a derulării mai multor contracte de leasing/locațiuni auto, administratorul judiciar în mod fraudulos a înlăturat în mare parte creanța pentru motivul că nu a făcut dovada calității de creditor, întrucât nu a notificat societății debitoare fuziunea prin absorbție care a avut loc între SC E. SRL și SC E.T. SRL la data de 17.11.2009 în condițiile în care această fuziune a fost înregistrată în mod legal la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța, iar hotărârea și proiectul de fuziune potrivit normelor legislative în vigoare au fost publicate în Monitorul Oficial al României, fiind astfel opozabile față de terți.
în acest mod, devine evident scopul urmărit, acela de prejudiciere a societății creditoare prin deschiderea procedurii generale a insolvenței, pe de o parte suspendându-se executările silite începute pentru recuperarea creanțelor asupra debitoarei, iar pe de altă parte prin înlăturarea unei părți semnificative a creanței creditoarei din tabelul creditorilor nu vor putea obține valorificarea creanțelor nici în urma aplicării procedurii insolvenței.
în concluzie, admiterea prezentului recurs cu consecința revocării sentinței civile nr. 1026/com/2010 prin care s-a deschis procedura generală a insolvenței față de debitoarea SC A. & N.I. SRL este singura cale prin care societatea creditoare își poate recupera creanțele în cuantum de 577.234,92 lei pe care le deține față de debitoare.
Un alt aspect invocat prin opoziția formulată se referă la faptul că, deși potrivit art. 27 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, „Debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen de maximum 30 de zile de la apariția stării de insolvență”, iar starea de insolvență s-a instaurat încă din anul 2008 atunci când debitoarea a început să aibă mari dificultăți în a-și achita obligațiile de plată asumate contractual față de societatea creditoare, SC A.& N.I. SRL a formulat cererea de deschidere a procedurii generale a insolvenței la sfârșitul anului 2010, lăsând să se acumuleze, așa cum rezultă din propria declarație, datorii totale în cuantum de 1.718.650 lei.
Lipsa oricărui demers al societății debitoare pentru punerea sa sub protecția legii de insolvență în termenul prevăzut în mod expres de art. 27 alin. (1) se constituie încă într-un argument în dovedirea abuzului de drept al debitorului, așa cum a fost reținut în practica judiciară.
Pentru toate aceste motive, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate în sensul admiterii opoziției împotriva sentinței judecătorului sindic nr. 1026/com/29.11.2010.
în drept, s-au invocat dispozițiile art. 299, art. 304 pct. 9, art. 3041, art. 312 C.proc.civ.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, Curtea reține caracterul său nefondat pentru următoarele considerente:
De esența aplicării proceduri prevăzute de asupra unei debitoare este dovedirea unei stări de insolvență a acesteia, insolvență care, potrivit prevederilor art. 3 din lege, poate fi prezumată sau vădită.
Formulând o opoziție la încheierea de deschidere a procedurii insolvenței, la cererea debitoarei, creditorul interesat tinde să dovedească inexistența insolvenței asupra debitorului sau abuzul de drept al acestuia, ambele motive fiind circumscrise probațiunii asupra solvabilității celui căruia i s-a deschis procedura.
Recurenta oponentă, SC E.T. SRL, a arătat în criticile sale că și-a întemeiat opoziția pe abuzul de drept al debitoarei, care a formulat cererea de deschidere a procedurii insolvenței ca un mijloc de prejudiciere a creditorilor.
Curtea reține că abuzul de drept se exercită atunci când debitorul solicită aplicarea procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006, deși acesta nu se află încă în stare de insolvență, cu scopul de a imobiliza bunurile sale și de a împiedica exercitarea drepturilor creditorilor asupra acestora în scopul satisfacerii creanțelor lor exigibile.
în cauza de față recurenta a nu a contestat existența stării de insolvabilitate a debitoarei, ci a menționat că SC A. & N.I. SRL se află în această situație încă din anul 2008, dată fiind achitarea cu mare dificultate a facturilor emise de SC E.T. SRL în perioada 2008 – 2009.
Nu poate fi reținută existența unui abuz de drept exercitat asupra creditorilor în situația în care debitorul se declară a fi în insolvență, aspect necontestat de către creditorii săi, starea de insolvență dovedită fiind condiția cerută de lege pentru aplicarea procedurii speciale.
Recurenta SC E.T. SRL a pretins că executarea silită pe care a demarat-o asupra bunurilor debitoarei a fost temporizată prin aplicarea dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, apreciind, și din această perspectivă, că a fost săvârșit un abuz de drept, prin formularea cu rea credință a cererii de deschidere a procedurii insolvenței de către debitoarea SC A. & N.I. SRL.
Reaua credință invocată de recurenta oponentă este un concept juridic ce nu se prezumă, urmând a fi dovedit de către cel ce reclamă această conduită, iar în prezenta cauză ar fi fost întemeiată o astfel de susținere doar în ipoteza în care SC E.T. SRL ar fi putut proba că debitoarea sa este solvabilă, având suficiente fonduri bănești apte să satisfacă plata creanțelor exigibile pe care le datorează.
Cum însă o astfel de probă nu s-a făcut, Curtea reține că s-a exercitat dreptul de a formula o cerere de deschidere de procedură în limitele stabilite de lege, adică în condițiile cerute de art. 2 și art. 27 din Legea nr. 85/2006, nefiind vorba despre un abuz de drept.
Ceea ce interesează pe judecătorul sindic chemat să soluționeze o cerere de deschidere de procedură formulată de debitor este cercetarea stării de insolvență pe care acesta o reclamă, iar împrejurarea că această stare este mult anterioară datei formulării cererii, nefiind respectat termenul de 30 de zile prevăzut de art. 27 din lege, nu poate atrage ca sancțiune revocarea încheierii de deschidere a procedurii, astfel cum a solicitat oponenta în cererea sa.
Relevant în contextul căii alese de creditorul nemulțumit de deschiderea procedurii este faptul că există o insolvență a debitorului, necontestată, că această stare l-a îndreptățit să formuleze cererea în condițiile art. 27 din legea nr. 85/2006, iar executarea silită începută de recurenta oponentă nu poate fi invocată ca o cauză temporizatoare a deschiderii de procedură, neputând fi confundate noțiunile de active ale debitoarei cu cele de fonduri bănești disponibile pentru plata creanțelor certe, lichide și exigibile.
Pentru toate aceste considerente, reținând că judecătorul sindic a interpreta și aplicat corect prevederile legii insolvenței în pronunțarea încheierii recurate, Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 312 C.proc.civ.și ale art. 304, pct. 9 C.proc.civ., va menține ca legală și temeinică sentința civilă nr. 1578/com/28.02.2011 a Tribunalului Constanța, prin respingerea recursului declarat de oponenta SC E.T SRL ca nefondat.
