După expirarea termenului de depunere a contestaţiilor şi până la închiderea procedurii, orice parte interesată poate face contestaţie împotriva trecerii unei creanţe sau a unui drept de preferinţă în tabelul definitiv de creanţe, în cazul descoperirii unui fals, sau unei erori esenţiale care au determinat admiterea creanţei sau a dreptului de preferinţă, precum şi în cazul descoperirii unor titluri hotărâtoare şi până atunci necunoscute.
Secţia comercială, maritimă şi fluvială şi pentru cauze de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 1436 din 26 octombrie 2011
Prin cererea formulată la data de 28.04.2011 și înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea sub nr. 1586/88/2011, reclamanta SC VFS I.R. IFN SA București a solicitat repunerea în termenul de depunere a cererii de admitere a creanței și înscrierea creanțelor în cuantum de 83.432,01 lei și 38.433,37 lei, în temeiul contractelor de leasing nr. …/2008 și nr. …/11.09.2008, în tabelul definitiv consolidat al creditorilor împotriva averii debitoarei SC H. SRL Tulcea.
în motivarea cererii, s-a arătat că cererea de repunere în termen vizează procedura admiterii creditoarei la masa credală a debitoarei SC HAI SRL și înregistrarea creanței acesteia în cuprinsul tabelului definitiv, potrivit procedurilor speciale ale legii privind insolvență (art. 149 din raportat la dispozițiile art. 103 C.proc.civ.).
Motivul pe care se întemeiază cererea de repunere în termen constă în necunoașterea termenului prevăzut pentru depunerea cererii de admitere a creanței ca urmare a lipsei notificării prealabile a creditoarei privind deschiderea procedurilor specifice insolvenței pentru debitorul său.
Ca urmare a deschiderii procedurii de insolvență, administratorul/ lichidatorul judiciar trebuia, conform Legii nr. 85/2006, să notifice toți creditorii, oricum ar fi creanțele acestora. Or, creditoarea nu a fost notificată potrivit textului de lege mai sus citat, administratorul/lichidatorul judiciar recunoscând acest fapt, iar la dosar nefiind nicio dovadă de comunicare a notificării.
Potrivit dispozițiilor art. 76 din Legea nr. 85/2006, „Cu excepția cazului în care notificarea deschiderii procedurii s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 7, titularul de creanțe anterioare deschiderii procedurii, care nu depune cererea de admitere a creanțelor până la expirarea termenului prevăzut la art. 62 alin. (1) lit. b), va fi decăzut, cât privește creanțele respective, din dreptul de a fi înscris în tabelul creditorilor și nu va dobândi calitatea de creditor îndreptățit să participe la procedură. El nu va avea dreptul de a-și realiza creanțele împotriva debitorului sau a membrilor ori asociaților cu răspundere nelimitată ai persoanei juridice debitoare ulterior închiderii procedurii, sub rezerva ca debitorul să nu fi fost condamnat pentru bancrută simplă sau frauduloasă ori să nu i se fi stabilit răspunderea pentru efectuarea de plăți ori transferuri frauduloase.”
Sancțiunea decăderii din drepturile prevăzute de alin. (1) al aceluiași articol nu operează în situația în care notificarea deschiderii procedurii s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 7 din lege, care impune în același timp notificarea creditorilor atât prin Buletinul procedurilor de insolvență, cât și potrivit C.proc.civ.
Potrivit dispozițiilor art. 75 din Legea nr. 85/2006, după expirarea termenului de depunere a contestațiilor și până la închiderea procedurii, orice parte interesată poate face contestație împotriva trecerii unei creanțe sau a unui drept de preferință în tabelul definitiv de creanțe, în cazul descoperirii unui fals, dol sau a unei erori esențiale care au determinat admiterea creanței sau a dreptului de preferință, precum și în cazul descoperirii unor titluri hotărâtoare și până atunci necunoscute. Coroborând textele de lege enunțate cu dispozițiile art. 7 din Legea nr. 85/2006, sancțiunea decăderii nu poate fi invocată nici față de creditorul care înregistrează declarație de creanță după expirarea termenului prevăzut de art. 62 alin. (1) lit. b) din lege, în cazul neidentificării actelor contabile ale debitoarei și a imposibilității emiterii notificărilor pentru fiecare creditor.
Se arată în continuare că se impune a se lua în considerare și faptul că legea trebuie să acorde același tratament tuturor creditorilor sub aspectul drepturilor lor procedurale, ori, nu se poate sancționa creditorul care nu a fost notificat, chiar și din cauza lipsei evidențelor contabile ale debitoarei, cu decăderea din drepturile prevăzute de art. 76 din lege, în raport cu creditorul care este înscris în aceste evidențe și căruia i se asigură posibilitatea depunerii declarației de creanță și prin înștiințarea acestuia potrivit C.proc.civ.
O astfel de interpretare ar echivala cu lăsarea la discreția debitoarei stabilirea creditorilor care vor fi îndreptățiți să participe la procedură, prin simpla omisiune a acestora din listă, cu rea credință. De asemenea, caracterul public al BPI nu este de natură a aduce atingere dreptului creditorilor la recuperarea creanței, a cărei realizare trebuie asigurată în mod egal tuturor creditorilor și prin prisma dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
în susținerea argumentației, creditoarea aduce și dispozițiile Deciziei nr. 1137/2007 a Curții Constituționale, conform cărora s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 7 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței sunt contrare art. 24 și art. 53 din Constituție, în măsura în care se interpretează că prima comunicare a actelor de procedură către persoanele împotriva cărora se promovează o acțiune în temeiul dispozițiilor Legii nr. 85/2006, ulterior deschiderii procedurii insolvenței, se realizează numai prin Buletinul procedurilor de insolvență, iar nu și potrivit dispozițiilor C.proc.civ.
Menționează recurenta creditoare că a luat cunoștință de deschiderea procedurii de insolvență împotriva debitoarei prin intermediul portalului instanțelor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 2332/17.06.2011 judecătorul sindic a respins cererea de repunere în termenul de declarare a creanței ca nefondată.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta-creditoare a invocat necunoașterea termenului fixat pentru depunerea cererii de admitere a creanței în vederea înscrierii la masa credală, datorită împrejurării că nu a fost notificată în prealabil de către lichidatorul judiciar desemnat la debitoare.
Potrivit art. 61 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 după deschiderea procedurii administratorul judiciar va trimite o notificare tuturor creditorilor menționați în lista depusă de debitor, conform prevederilor art. 28 alin. (1) lit. c), ori, după caz, în condițiile art. 32 alin. (2), debitorului și oficiului registrului comerțului sau registrului societăților agricole unde debitorul este înmatriculat pentru efectuarea mențiunii.
în speță, notificarea deschiderii procedurii insolvenței debitoarei S.C. H. S.R.L. s-a făcut de către lichidatorul judiciar prin publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 3239/3.07.2009 și în ziarul „Adevărul” din data de 26.06.2009.
Conform prevederilor art. 76 din Legea nr. 85/2006, cu excepția cazului în care notificarea deschiderii procedurii s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 7, titularul de creanțe anterioare deschiderii procedurii, care nu depune cererea de admitere a creanțelor până la expirarea termenului prevăzut la art. 62 alin. (1) lit. b)), va fi decăzut, cât privește creanțele respective, din dreptul de a fi înscris în tabelul creditorilor și nu va dobândi calitatea de creditor îndreptățit să participe la procedură.
Dispozițiile art. 7 alin. (1) din lege prevăd că citarea și comunicarea oricăror acte de procedură să se efectueze prin buletinul procedurilor de insolvență, excepția reglementată la alin. (3) fiind aceea că actele de procedură anterioare deschiderii procedurii și notificarea deschiderii procedurii se vor realiza conform C.proc.civ.
Cu toate acestea, în cazul creditorilor care nu au putut fi identificați în lista prevăzută la art. 28 alin. (1) lit. a), procedura notificării prevăzută de art. 61 va fi considerată îndeplinită dacă a fost efectuată prin Buletinul procedurilor de insolvență, conform prevederilor art. 7 alin. (3) teza a II-a din lege.
Ori din raportul întocmit de lichidatorul judiciar desemnat la debitoare a rezultat faptul că debitoarea nu și-a îndeplinit obligațiile de a-i preda actele contabile, nefiind posibilă identificarea tuturor eventualilor creditori ai acesteia, astfel încât procedura notificării deschiderii insolvenței a fost realizată cu respectarea dispozițiilor legale, prin publicarea atât în Buletinul procedurilor de insolvență cât și într-un ziar de circulație națională, Adevărul, toate termenele procesuale devenind astfel cunoscute de către toate persoanele interesate de procedură.
Totodată, conform înscrisurilor depuse de lichidator la dosarul de insolvență, tabelul preliminar al creanțelor debitoarei SC H. SRL a fost depus și afișat la ușa Tribunalului Tulcea la data de 21.08.2009 reclamanta-creditoare având posibilitatea a formula contestație împotriva acestuia.
De asemenea, tabelul definitiv al creanțelor a fost depus și afișat la ușa Tribunalului Tulcea la data de 26.08.2009 și publicat în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 4188/8.09.2009 fără ca reclamanta să formuleze contestație împotriva acestuia.
împotriva acestei hotărâri a formulat recurs creditoarea SC VFS I.R. IFN SA București, care a criticat soluția judecătorului sindic ca fiind nelegală și netemeinică.
A susținut recurenta că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, nesocotindu-se dispozițiile art. 304, pct. 9 C.proc.civ..
Astfel, art. 103 din C.proc.civ. impune următoarele condiții pentru repunerea în termen: partea care nu a săvârșit un act de procedură înăuntrul termenului legal imperativ trebuie să facă dovada că a fost împiedicată de o împrejurare mai presus de voința ei, care s-a produs înainte de împlinirea termenului, și, în termen de cel mult 15 zile de la data încetării împiedicării, partea interesată trebuie să formuleze cererea de repunere în termen și să efectueze și actul de procedură pe care nu l-a îndeplinit în termen.
Cererea de repunere în termen vizează procedura admiterii înscrierii acesteia la masa credală a debitorului SC H. SRL și înregistrarea creanței în cuprinsul tabelului definitiv, potrivit procedurilor speciale ale legii privind insolvență. Motivul pe care se întemeiază cererea de repunere în termen constă în necunoașterea termenului prevăzut pentru depunerea cererii de admitere a creanței ca urmare a lipsei notificării prealabile a recurentei creditoare privind deschiderea procedurilor specifice insolvenței față de debitoare.
Arată recurenta că nu a fost notificată potrivit art. 61 din Legea nr. 85/2006, administratorul/lichidatorul judiciar recunoscând acest fapt, iar la dosar nefiind nicio dovadă de comunicare a notificării.
Potrivit dispozițiilor art. 76 din Legea nr. 85/2006, sancțiunea decăderii din drepturile prevăzute de alin. (1) al aceluiași articol nu operează în situația în care notificarea deschiderii procedurii s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 7 din lege, care impune în același timp notificarea creditorilor atât prin Buletinul procedurilor de insolvență, cât și potrivit C.proc.civ..
Potrivit dispozițiilor art. 75 din Legea nr. 85/2006, după expirarea termenului de depunere a contestațiilor și până la închiderea procedurii, orice parte interesată poate face contestație împotriva trecerii unei creanțe sau a unui drept de preferință în tabelul definitiv de creanțe, în cazul descoperirii unui fals, dol sau unei erori esențiale care au determinat admiterea creanței sau a dreptului de preferință, precum și în cazul descoperirii unor titluri hotărâtoare și până atunci necunoscute. Coroborând textele de lege enunțate cu dispozițiile art. 7 din Legea nr. 85/2006, sancțiunea decăderii nu poate fi invocată nici față de creditorul care înregistrează declarație de creanță după expirarea termenului prevăzut de art. 62 alin. (1) lit. b) din lege, în cazul neidentificării actelor contabile ale debitoarei și a imposibilității emiterii notificărilor pentru fiecare creditor.
Aceasta în considerarea faptului că, potrivit dispozițiilor art. 61 alin. (3) din Legea nr. 85/2006, notificarea deschiderii procedurii se va realiza potrivit dispozițiilor C.proc.civ. în condițiile neemiterii unei astfel de notificări, notificarea creditorului se realizează, evident, cu încălcarea dispozițiilor art. 7 din lege.
Consideră că este un formalism excesiv cu reale imixtiuni abuzive asupra principiului de garantare a accesului real și rezonabil la justiție, edictat potrivit dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, luarea în considerare a dispozițiilor art. 7 alin. (3), teza a II-a din Legea nr. 85/2006 în măsura în care prin sintagma „nu au putut fi identificați în lista prevăzută” instituie obligația administratorului judiciar de a notifica doar pe acei creditori care sunt declarați de către debitori în cuprinsul listei, aceasta fiind singurul element obiectiv de identificare a creditorilor.
Dimpotrivă, arată că alcătuirea listei creditorilor aflată fiind doar la latitudinea unilaterală și exclusivă a debitorului cu consecința ne-notificării și a celorlalți creditori de către administratorul judiciar, care pot fi identificați din alte evidențe, corespondențe și acte care emană de la debitor nu poate conduce la excluderea de plano a acestora.
Lista depusă de debitor nu poate fi acceptată ca un înscris obiectiv, iar preluarea și notificarea tale quale doar a creditorilor înscriși în listă, fără a mai verifica și existența altor creditori în evidențele debitorului, constituie un abuz de drept întrucât o astfel de ipoteză nu poate sta la baza negării dreptului acestora de a-și realiza creanțele și, mai mult, împiedicarea accesului real al acestora de a-și satisface respectivele creanțe.
în acest sens, susține recurenta că însuși legiuitorul a prevăzut obligativitatea îndeplinirii procedurii de citare și comunicare a actelor de procedură, în conformitate cu dispozițiile C.proc.civ. până la deschiderea procedurii, inclusiv a notificării de deschidere a procedurii, numai pentru actele ulterioare prevăzându-se procedura de citare și comunicare prin Buletinul procedurilor de insolvență, prezumându-se faptul că toți creditorii care au cunoștință de deschiderea procedurii urmăresc publicațiile din buletin.
De asemenea, menționează că a luat cunoștință de deschiderea procedurii de insolvență împotriva debitorului prin intermediul portalului instanțelor de judecată.
Intimatul lichidator judiciar, prin note scrise, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reluând apărările formulate în fața primei instanțe.
Analizând cauza sub aspectul motivelor invocate, Curtea constată că recursul este nefondat.
Astfel, potrivit dispozițiile art. 61 din Legea nr. 85/2006, în urma deschiderii procedurii, administratorul judiciar va trimite o notificare tuturor creditorilor menționați în lista depusă de debitor în condițiile art. 32 alin. (2), notificare ce se realizează conform prevederilor C.proc.civ. publicându-se, totodată, într-un ziar de largă circulație și în Buletinul procedurilor de insolvență.
Prin excepție, art. 7 alin. (3) teza a II-a prevede că pentru creditorii care nu au putut fi identificați în lista prevăzută la art. 28 alin. (1) lit. c), procedura notificării prevăzute la art. 61 va fi considerată îndeplinită dacă a fost efectuată prin Buletinul procedurilor de insolvență.
Prin urmare, regula este ca notificarea creditorilor să se facă în conformitate cu normele generale stabilite de C.proc.civ. și, în mod excepțional, atunci când creditorii nu pot fi identificați în lista prevăzută la art. 28 alin. (1) lit. c, procedura de comunicare să fie considerată îndeplinită doar prin publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Este adevărat că încadrarea unei situații în excepția prevăzută de art. 7 alin. (3) trebuie să țină seama de împrejurările concrete ale speței, precum și de modul în care administratorul judiciar/lichidatorul judiciar și-a îndeplinit propriile atribuții prevăzute de lege.
în cauză, deși debitoarea a fost notificată de către lichidatorul judiciar pentru a prezenta actele contabile ale societății și lista cu numele, adresele și creanțele creditorilor, administratorul social nu a răspuns în niciun fel notificărilor, situație în care s-a procedat la publicarea notificării în Buletinul procedurilor de insolvență și în ziar.
Având în vedere că administratorul judiciar și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de lege, iar identificarea recurentei nu s-a putut face în mod obiectiv, nici în lista impusă de lege și nici din alte înscrisuri, în mod corect s-a apreciat de către judecătorul sindic incidența excepției prevăzute de art. 7 alin. (3) teza a II-a, procedura notificării fiind considerată îndeplinită prin publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Cât timp debitoarea nu a întocmit o listă a creditorilor, nu se poate aprecia că prin aplicarea dispozițiile art. 7 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 85/2006 a fost lăsată la latitudinea unilaterală și exclusivă a debitorului excluderea unora dintre creditori, situația fiind comună tuturor creditorilor debitoarei.
De asemenea, comunicarea notificării prin publicitate în Buletinul Procedurilor de Insolvență nu poate fi calificată drept o încălcare a dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului deoarece accesul la justiție și exercitarea dreptului de apărare nu sunt drepturi absolute, legiuitorul putând să prevadă anumite condiționări în vederea unei bune administrări a justiției.
Chiar legea de procedură civilă prevede posibilitatea citării sau comunicării actelor de procedură prin publicitate, atunci când nu se cunoaște domiciliul sau sediul părții, așa încât, se poate ajunge la situația în care creditorilor cunoscuți, care sunt notificați potrivit dispozițiile C.proc.civ., să le fie aplicate dispozițiile art. 95 C.proc.civ. privind citarea prin publicitate, situație ce nu poate fi considerată că încalcă accesul la justiție sau dreptul la apărare.
Totodată, Curtea constată că nu au incidență în cauză dispozițiile art. 75 din Legea nr. 85/2006 potrivit cu care, după expirarea termenului de depunere a contestațiilor și până la închiderea procedurii, orice parte interesată poate face contestație împotriva trecerii unei creanțe sau a unui drept de preferință în tabelul definitiv de creanțe, în cazul descoperirii unui fals, dol sau unei erori esențiale care au determinat admiterea creanței sau a dreptului de preferință, precum și în cazul descoperirii unor titluri hotărâtoare și până atunci necunoscute.
Excepția instituită de textul legal citat se referă la posibilitatea de contestare peste termenul instituit de art. 73 alin. (2), respectiv până la închiderea procedurii, doar în ipoteza în care, prin fals, dol sau eroare esențială, a fost înscrisă o creanță sau un drept de preferință, nu și în cazul în care s-a respins cererea de înscriere a creanței.
Pentru considerentele expuse, apreciind că motivele invocate sunt nefondate, urmează a respinge recursul ca atare în baza art. 312 alin. (1) Cod de procedură civilă.
