Prin tabel definitiv de creanţe se înţelege tabelul care cuprinde toate creanţele asupra averii debitorului la data deschiderii procedurii, acceptate în tabelul preliminar şi împotriva cărora nu s-au formulat contestaţii în conformitate cu prevederile art. 73, precum şi creanţele admise în urma soluţionării contestaţiilor. În acest tabel se arată suma solicitată, suma admisă şi rangul de prioritate al creanţei.
Secţia comercială, maritimă şi fluvială şi pentru cauze de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 1524 din 17 noiembrie 2011
Prin cererea adresată judecătorului sindic în dosarul nr. 408/118/2005 și înregistrată separat sub nr. 5101/118/25.03.2011, contestatoarea SC S.C. SRL, în contradictoriu cu intimatul P.W.C.B.R.S. SPRL în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC S.M. SA, a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să se dispună, trecerea creanței DGFP Constanța în sumă de 1.019.619 RON, din tabelul definitiv de creanțe, din categoria creanțelor garantate în categoria creanțelor bugetare.
Motivând contestația, petenta învederează în esență că, înscrierea creditoarei DGFP Constanța a avut la bază o eroare esențială, atâta timp cât, creanța nu are caracter garantat, fiind o creanță de natură bugetară.
Astfel, se arată a fi adevărat că, potrivit art. 154 alin. (1) din O.G nr. 92/2003, sechestrul aplicat asupra bunurilor imobile, în temeiul alin. 6, constituie ipotecă legală, dar faptul că, DGFP în calitate de creditoare bugetară, a aplicat un sechestru asigurător asupra imobilului teren și construcție, nu îi conferă în procedura de lichidare, nici un privilegiu în raport cu ceilalți creditori, inclusiv de natură bugetară.
Se mai arată că, dreptul de urmărire și de preferință, atribute ale dreptului de ipotecă, operează exclusiv atunci când, procedura de urmat în cazul executărilor silite, este cea prevăzută de O.G. nr. 92/2003 și nu în procedura insolvenței, statuând în mod expres, ordinea de distribuire a sumelor rezultate din lichidarea averii debitoarei falite, după modul lor de constituire, unde la pct. 4 al art. 123, sunt nominalizate creanțele bugetare, după ce în prealabil, sunt enumerate la pct. 1, 2 și 3 alte creanțe.
Din interpretarea acestui text rezultă fără nici un dubiu că, toți creditorii bugetari sunt egali și nu pot figura în categorii de creanțe diferite, ci doar bugetare., indicându-se ca temei de drept art. 75 din Legea nr. 85/2006.
Prin întâmpinare, intimatul P.W.C.B.R.S. SPRL a invocat excepția inadmisibilității contestației, cu motivația în esență că, susținerile contestatorului sunt simple interpretări ale textelor de lege, iar nu o eroare esențială, care a condus la înscrierea, în calitate de creditor garantat, a DGFP Constanța.
Pe fond, a solicitat respingerea contestației, ca neîntemeiată, întrucât sechestrul aplicat de creditoare constituie ipotecă legală, potrivit art. 154 alin. (1) C.proc.fisc., iar conform art. 3 pct. 9 din Legea nr. 85/2006, creanțele garantate sunt creanțele care beneficiază de o garanție reală, asupra bunurilor din patrimoniul debitoarei, legiuitorul neînțelegând să distingă, între garanțiile reale ale unui creditor bugetar și garanțiile reale instituite de alți creditori.
Se învederează că, totodată, creditoarea se află într-o gravă eroare, când consideră că, prin înscrierea creanței, conform ordinii de prioritate prevăzută de art. 121 din Legea nr. 85/2006, se conferă creditorului bugetar, un drept de urmărire exclusiv și de preferință, ca în cazul unei executări silite fiscale, confundând procedura de silită, prevăzută de normele fiscale, cu ordinea de distribuire, prevăzută de Legea nr. 85/2006.
Se arată că, în mod evident, tratarea DGFP Constanța ca și creditor garantat, în cadrul procedurii insolvenței, conduce la aplicarea exclusiv a dispozițiilor Legii nr. 85/2006, cu privire la tratamentul creditorilor garantați, iar nu, la aplicarea prevederilor dispozițiilor fiscale, incidente în cadrul unei executări silite.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 15.04.2011 și calificată de instanță ca fiind „note scrise”, creditoarea DGFP Constanța a solicitat respingerea contestației, ca inadmisibilă și neîntemeiată, cu motivația în esență că, organul fiscal a instituit sechestru asupra activului „Braserie S.M.” și terenul aferent, iar valoarea totală a activului, conform raportului de evaluare este de 1.019.619 lei.
Sechestrul a fost înregistrat în Registrul de Carte funciară, deoarece art. 154 din Codul de procedură fiscală menționează că, sechestrul aplicat asupra bunurilor imobile constituie ipotecă legală, iar dreptul de ipotecă conferă creditorului fiscal, în raport cu alți creditori, aceleași drepturi ca și dreptul de ipotecă, în sensul prevederilor dreptului comun.
Deși contestația a fost formulată în temeiul art. 75 din Legea nr. 85/2006, reclamantul nu a făcut dovada privind existența unui fals, sau a unei erori esențiale, care au determinat admiterea creanței sau a dreptului de preferință.
Prin Sentința civilă nr. 3996/COM/12.05.2011, Tribunalul Constanța respinge excepția inadmisibilității contestației invocată de lichidatorul judiciar, cu consecința respingerii, ca nefondată a contestației creditoarei SC S.C. SRL, reținând în esență că, potrivit art. 75 din Legea nr. 85/2006: „după expirarea termenului de depunere a contestațiilor, prevăzut la art. 73 alin. (2), și până la închiderea procedurii, orice parte interesată poate face contestație împotriva trecerii unei creanțe sau a unui drept de preferință în tabel definitiv de creanțe, în cazul descoperirii existenței unui fals, dol sau unei erori esențiale care au determinat admiterea creanței sau a dreptului de preferință, precum și în cazul descoperirii unor titluri hotărâtoare și până atunci necunoscute”.
Prin urmare, apreciază instanța de fond că, contestația împotriva tabelului definitiv se poate face numai dacă, sunt incidente motivele menționate în art. 75 din lege și anume, dacă s-a descoperit existența unui fals, dol sau a unei erori esențiale, sau în cazul descoperirii unor titluri hotărâtoare și până la data formulării contestației necunoscute.
Se mai arată că, în cauza de față, contestatoarea a invocat existența unei erori esențiale, care a determinat înscrierea creanței creditoarei DGFP Constanța în valoare de 1.019.619 lei, la ordinea de prioritate prevăzută de art. 121 din Legea nr. 85/2006, eroare rezultată din interpretarea eronată a dispozițiilor art. 154 din C.proc.fisc.
Faptul că, în cauza de față, s-a invocat existența unei erori esențiale, determinată de aprecierea creanței creditoarei ca fiind garantată, este apreciată de instanța de fond, în sensul că, ar constitui un motiv de contestație la tabelul definitiv, astfel încât, nu s-a putut considera prezenta contestație ca inadmisibilă, urmând a se analiza, pe fondul cererii, dacă această interpretare a reprezentat o eroare esențială sau nu.
Pe fondul cererii, analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a constatat următoarele:
Prin Sentința nr. 2921 din 22.05.2006, judecătorul sindic a dispus deschiderea procedurii insolvenței față de SC S.M. SA iar prin Sentința nr. 4355 din 6.09.2010, s-a dispus intrarea în faliment a debitoarei, fiind numit în calitate de lichidator P.W.C.B.R.S. SPRL.
La data de 3.07.2006, creditoarea DGFP Constanța a depus declarație de creanță pentru suma de 3.117.104 lei, solicitând înscrierea în tabelul de creanțe cu suma de 1.019.619 lei, la ordinea de prioritate prevăzută de art. 120 din Legea nr. 64/1994 și cu suma de 2.097.485 lei, la ordinea de prioritate prevăzută de art. 122 pct. 4 din Legea nr. 64//1995, cerere admisă de administratorul judiciar (în prezent dispozițiile art. 120 și art. 122 pct. 4 ale Legii nr. 64/1995, au corelativ în dispozițiile art. 121 și art. 123 pct. 4 din Legea nr. 85/2006).
Tabelul definitiv este format din creanțele înscrise în tabelul preliminar de creanțe și necontestate, precum și din creanțele admise de judecătorul sindic în urma soluționării contestațiilor împotriva acestuia, conform definiției date de art. 3 pct. 17 din Legea nr. 85/2006, și tocmai din acest motiv, nu se poate permite modificarea acestui tabel definitiv, decât pentru situații excepționale, prevăzute limitativ de art. 75 din Legea nr. 85/2006 și care, se situează temporal, între momentul expirării termenului de depunere a contestațiilor împotriva tabelului preliminar și cel al închiderii procedurii insolvenței față de debitorul insolvent.
Legitimitatea unor astfel de motive excepționale, apreciază instanța de fond a rezida din situațiile de excepție, în care, o anumită creanță sau drept de preferință au fost admise și, respectiv menținute în tabelul definitiv de creanțe, în temeiul unor cauze, care atrag, fie nulitate absolută sau relativă a acestora, fie determină o reconsiderare a lor, ca urmare a descoperirii unor înscrisuri cu caracter hotărâtor, dar necunoscut nimănui până în acel moment.
în cauza de față, contestatoarea a invocat existența unei eroi esențiale în considerarea creanței creditoarei DGFP Constanța, ca fiind garantată, deși aceasta era bugetară, sens în care, constată instanța de fond că, din actele anexate declarației de creanță depusă de creditoarea DGFP Constanța, a rezultat că, prin procesul verbal de sechestru nr. 19600/29.09.20047 și procesul verbal de sechestru nr. 19601/29.09.2004, emise în dosarul de executare nr. 924/29.11.2003, s-a instituit sechestru asupra imobilului, constând în construcție și teren aferent acestuia, imobilul fiind Braseria S.M.
în chiar aceste procese verbale de sechestru se menționează că: „sechestrul aplicat constituie ipoteca legală”, fiind înscris în cartea funciară, așa cum rezultă din extrasul aflat în dosarul de declarații de creanță, astfel că, potrivit art. 143 alin. (6) și alin. (7) din C.proc.fisc. (în forma în vigoare la data instituirii sechestrului), „sechestrul aplicat asupra bunurilor imobile în temeiul alin. (5) constituie ipotecă legală. Dreptul de ipotecă conferă creditorului fiscal în raport cu alți creditori aceleași drepturi ca și dreptul de ipotecă, în sensul prevederilor dreptului comun”.
în atare condiții, reține instanța de fond că, aceste dispoziții au rămas nemodificate sub aspectul conținutului, până la data întocmirii tabelului preliminar, dată la care, acestea erau incluse în art. 150 alin. (7) și alin. (8).
La data formulării contestației, aceste dispoziții, care au rămas aceleași în ce privește forma și conținutul lor, erau prevăzute în dispozițiile art. 154 alin. (6) – alin. (7) C.proc.fisc., deci, încă de la instituire și până în prezent, regimul juridic al sechestrului aplicat de executorii fiscali, era cel al ipotecii legale, cu mențiunea că, în raport cu alți creditori, creditoarea bugetară care are instituit un asemenea sechestru, are aceleași drepturi ca și dreptul de ipotecă din dreptul comun.
în atare situație, se arată că, ipoteca din dreptul comun este un drept de garanție reală imobiliară, care are ca efecte față de creditor, atât dreptul acestuia de a urmări bunul în mâna oricui s-ar găsi (dreptul de urmărire), cât și dreptul de satisfacere a creanței sale cu prioritate, în cazul valorificării acelui bun (dreptul de preferință).
în procedura specială a insolvenței, în art. 3 pct. 9 din Legea nr. 85/2006 se prevede că, sunt considerate creanțe garantate, „creanțele persoanelor care beneficiază de o garanție reală asupra bunurilor din patrimoniul debitoarei indiferent dacă acesta este debitor principal sau terț garantat față de persoanele beneficiare ale garanțiilor reale”.
Așa fiind, apreciază instanța de fond că, din cele două drepturi specifice dreptului comun (dreptul de urmărire și dreptul de preferință), din art. 121 pct. 2 din Legea nr. 85/2006, rezultă că se menține în cadrul procedurii insolvenței, dreptul de preferință față de ceilalți creditori, din fondurile obținute din valorificarea bunurilor, grevate de garanții reale mobiliare sau imobiliare.
Prin urmare, atâta timp cât, sunt considerate creanțe garantate, creanțele care beneficiază de o garanție reală, iar sechestrul aplicat de executorii fiscali, are regimul unei ipoteci legale, cu aceleași drepturi ca ipoteca de drept comun, s-a constatat de către instanța de fond că, această creanță se consideră garantată, nu numai în procedura executării silite, efectuată în condițiile O.G. nr. 92/2003 (C.proc.fisc.), ci în toate situațiile, inclusiv în dreptul comun și inclusiv în procedura insolvenței.
De altfel, s-a arată că, nu se poate considera că, un regim juridic se modifică în funcție de procedura în care se află debitoarea la un moment dat, executare silită de drept comun, executare silită fiscală sau procedura insolvenței.
Reține instanța de fond că, în art. 123 pct. 4 din Legea nr. 85/2006, sunt prevăzute creanțele bugetare, aceasta nu înseamnă că, este exclusă considerarea unei creanțe, care are instituită o garanție ca fiind exclusiv bugetară, întrucât nu aceasta a fost intenția legiuitorului.
Vor fi considerate creanțe bugetare, creanțele datorate bugetului de stat și care, nu sunt garantate printr-o garanție reală imobiliară, așa cum vor fi considerate creanțe garantate cele bugetare, care beneficiază de o astfel de garanție.
Mai arată instanța de fond că, dacă s-ar accepta raționamentul contestatoarei, ar însemna că, nici creanțele reprezentând credite bancare sau cele rezultate din prestări de servicii sau livrări de produse, nu pot fi înscrise ca fiind garantate, dacă beneficiază de asemenea garanții, întrucât este prevăzută această categorie de creanțe, în art. 123 pct. 7 din Legea nr. 85/2006.
Acest punct de vedere nu poate fi reținut, întrucât nu s-ar mai justifica existența dispozițiilor art. 121 pct. 2 din Legea nr. 85/2006.
în consecință, instanța de fond a constatat că, în mod corect a fost înscrisă creanța creditoarei DGFP Constanța în valoare de 1.019.619 lei, în tabelul definitiv de creanțe, în categoria creanțelor garantate, astfel încât, nu suntem în prezența unei erori esențiale, prin urmare, contestația a fost apreciată ca neîntemeiată și a fost respinsă, ca atare.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs SC S.C. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, cu indicarea temeiului de drept prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ., și cu următoarea motivație, în esență:
hotărârea recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C.proc.civ.), instanța interpretând greșit dispozițiile legale privind aplicabilitatea prevederilor Legii nr. 85/2006 coroborate cu dispozițiile C.proc.civ.;
hotărârea recurată este nelegală pentru că nu are în vedere aplicarea dispozițiilor art. 149 din Legii nr. 85/2006, prin raportare la scopul legii și la definițiile prevăzute la art. 3 pct. 9 (creanțele garantate) și pct. 11 (creanțele bugetare) din aceeași lege;
instanța de fond a analizat contestația prin prisma principiilor generale instituite garanțiilor, fără a face aplicarea principiului de interpretare a legii civile – „specialia generalibus derogant”.
Solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul admiterii contestației.
Prin întâmpinare, intimata creditoare DGFP Constanța a solicitat respingerea recursului, cu consecința menținerii ca legală și temeinică a sentinței recurate, cu motivația în esență că, judecătorul sindic a considerat, în mod corect că, atâta timp cât, sunt considerate creanțe garantate, creanțele care beneficiază de o garanție legală, iar sechestrul aplicat de executorii fiscali, are regimul unei ipoteci legale, cu aceleași drepturi ca ipoteca de drept comun, această creanță se consideră garantată, nu numai în procedura executării silite efectuate în condițiile O.G. nr. 92/2003, ci și în toate situațiile, inclusiv în dreptul comun și în cel al procedurii insolvenței.
Prin Note scrise, depuse la dosar la data de 16.11.2011, P.W.C.B.R.S. SPRL – lichidator judiciar al debitoarei SC S.M. SA, învederează că soluția instanței de fond este temeinică și legală, criticile recurentei sub toate aspectele, fiind neîntemeiate.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate și a probatoriului administrat, văzând și dispozițiile art. 312 C.proc.civ., Curtea respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente, în esență:
Instanța de fond – judecător sindic, a fost investită de SC S.C. SRL, cu contestație împotriva înscrierii creanței creditoarei DGFP Constanța, în valoare de 1.019.619 lei, în tabelul definitiv de creanțe, din categoria creanțelor garantate, în categoria creanțelor bugetare, învederând în esență că, înscrierea creditoarei DGFP Constanța, a avut la bază o eroare esențială, atâta timp cât, creanța nu are caracter garantat, fiind o creanță de natură bugetară.
Curtea constată că, în mod legal și temeinic instanța de fond, prin Sentința civilă nr. 3996 din 12.05.2011, a respins excepția inadmisibilității contestației invocată de lichidatorul judiciar, cu consecința respingerii, ca nefondată a contestației creditoarei SC S.C. SRL, pentru următoarele considerente, în esență:
în referire la primul și al doilea motiv de recurs, precum că, „instanța a interpretat greșit dispozițiile legale privind aplicabilitatea prevederilor Legii nr. 85/2006, coroborate cu dispozițiile C.proc.civ.”, și că, „nu s-a avut în vedere aplicarea dispozițiilor art. 149 din Legii nr. 85/2006”, Curtea constată că sunt nefondate, urmând a fi respinse, deoarece:
în urma comunicării către intimata creditoare DGFP Constanța a notificării privind deschiderea procedurii insolvenței prin Sentința nr. 2921 din 22.05.2006, aceasta a fost informată și cu privire la termenele stabilite de judecătorul sindic, respectiv:
– 18.07.2006 – termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanțelor împotriva debitorului;
– 16.08.2006 – termenul de verificare a creanțelor și de întocmire a tabelului preliminar al creanțelor.
Așa fiind, la data de 03.07.2006 DGFP Constanța a depus declarația de creanță pentru suma de 3.117.104 lei, însoțită de documentele justificative, solicitând ca, din totalul sumei menționate, suma de 1.019.619 lei să fie înscrisă ca și creanță garantată, în conformitate cu dispozițiile art. 121 alin. (2) din Legea nr. 85/2006.
în raport cu situația de fapt sus-expusă, și având în vedere dispozițiile art. 3 pct. 17 din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora „Prin tabel definitiv de creanțe se înțelege tabelul care cuprinde toate creanțele asupra averii debitorului la data deschiderii procedurii, acceptate în tabelul preliminar și împotriva cărora nu s-au formulat contestații în conformitate cu prevederile art. 73, precum și creanțele admise în urma soluționării contestațiilor. în acest tabel se arată suma solicitată, suma admisă și rangul de prioritate al creanței”, apreciază Curtea că, așa după cum legal și temeinic a reținut și instanța de fond, nu se poate permite modificarea acestui tabel definitiv, decât pentru situații excepționale prevăzute limitativ de art. 75 din legea insolvenței și care, se situează temporal între momentul expirării termenului de depunere a contestațiilor împotriva tabelului preliminar și cel al închiderii procedurii insolvenței față de debitorul insolvent.
în atare situație, apreciază Curtea că, întrucât organul fiscal teritorial a instituit sechestru asupra activului „Braserie S.M.” și terenul aferent, – proces verbal de sechestru nr. 19600 din 29.09.2004 și nr. 19601 din 29.09.2004 – iar, valoarea totală a activului este de 1.019.619 lei, conform raportului de evaluare întocmit în cadrul procedurii de executare silită, acesta fiind înregistrat în Registrul de Carte funciară la poziția 211, conform extrasului nr. 7898/19.04.2006, s-a creat, dreptul intimatei creditoare DGFP Constanța de a solicita înscrierea creanței la ordinea de prioritate, prevăzută de art. 121 alin. (2) din Legea nr. 85/2006.
Scopul instituirii unei ordini de prioritate, prevăzută de art. 121 din Legea nr. 85/2006, este acordarea unei protecții suplimentare creditorilor, care și-au protejat creanța, prin instituirea unei garanții asupra bunurilor debitoarei, ori, Curtea constată că, DGFP Constanța și-a protejat creanța sa, instituind sechestre asupra bunurilor imobile ale debitoarei, iar potrivit art. 143 alin. (6) și alin. (7) din C.proc.fisc. (în vigoare la data instituirii sechestrului) „Sechestru aplicat asupra bunurilor imobile în temeiul alin. (5), constituie ipotecă legală. Dreptul de ipotecă conferă creditorului fiscal în raport de alți creditori aceleași drepturi ca și dreptul de ipotecă, în sensul prevederilor dreptului comun”.
Mai mult decât atât, reține Curtea că, dispoziția cuprinsă în art. 123 din Legea nr. 85/2006, referitoare la ordinea de prioritate în ceea ce privește creditorul bugetar, nu este de natură a afecta ordinea de prioritate acordată creditorilor garanți, atât timp cât, în cazul în care, creditorul bugetar nu are instituite garanții asupra bunurilor debitoarei, beneficiază de poziția sa, în ordinea de distribuire prevăzută în acest text de lege, iar în măsura în care, a fost suficient de diligent, consolidându-și drepturile sale, prin constituirea unei garanții, beneficiază de ordinea de prioritate acordată de art. 121 din lege, această diligență suplimentară, urmând a-l diferenția pe acest creditor, de ceilalți creditori – simpli bugetari.
Dintr-o altă perspectivă, în conformitate cu prevederile art. 154 alin. (1) C.proc.fisc., sechestrul aplicat asupra bunurilor imobile ale debitoarei, constituie ipotecă legală, iar în conformitate cu prevederile art. 3 pct. 9 din Legea nr. 85/2006 „creanțele garantate sunt creanțele persoanelor care beneficiază de o garanție reală asupra bunurilor din patrimoniul debitoarei”.
Concluzionând, apreciază Curtea că ordinea de prioritate prevăzută de art. 123 din Legea nr. 85/2006, nu este de natură să afecteze ordinea de prioritate acordată creditorilor garantați.
Nici cel de-al treilea motiv de recurs, referitor la faptul că „instanța de fond a analizat contestația prin prisma principiilor generale instituite garanțiilor, fără a face aplicarea principiului de interpretare a legii civile – specialia generalibus derogant, nu poate fi primit de Curte, urmând a fi respins, întrucât, ne aflăm în cadrul special trasat de normele aplicabile debitorului aflat în insolvență, precum și creditorilor acestuia, DGFP Constanța fiind creditor garantat, în cadrul procedurii insolvenței, aspect ce conduce la aplicarea exclusiv a dispozițiilor Legii nr. 85/2006, cu privire la tratamentul creditorilor garantați, iar, nu la aplicarea prevederilor de drept comun, privitoare la o executare silită.
Prin urmare, reține Curtea că, încă de la instituire și până în prezent, regimul juridic al sechestrului aplicat de executorii fiscali, este cel al ipotecii legale, cu mențiunea că, în raport cu alți creditori, creditoarea bugetară care are instituit un asemenea sechestru, are aceleași drepturi ca și dreptul de ipotecă din dreptul comun, știut fiind că, ipoteca din dreptul comun este un drept de garanție reală imobiliară, ce are ca efect cele două drepturi, respectiv: dreptul de urmărire și dreptul de preferință.
Cu alte cuvinte, atât timp cât, sunt considerate creanțe garantate, creanțele care beneficiază de o garanție reală iar, sechestrul aplicat de executorii fiscali are regimul unei ipoteci legale, cu aceleași drepturi ca și dreptul de ipotecă din dreptul comun, Curtea reține că, creanța creditoarei DGFP Constanța în mod legal și temeinic a fost considerată garantată, nu numai în procedura executării silite, efectuată în condițiile O.G. nr. 92/2003, ci în toate situațiile, inclusiv în dreptul comun și inclusiv în procedura insolvenței, neputându-se susține că, regimul juridic se modifică în funcție de procedura în care se află debitoarea, la un moment dat.
Din considerentele sus-expuse, Curtea apreciază că, o creanță bugetară asupra căreia există instituit un sechestru asupra bunurilor imobile, se consideră drept o creanță garantată, în conformitate cu dispozițiile art. 154 alin. (6) și alin. (7) C.proc.fisc., astfel că, în mod legal și temeinic instanța de fond a apreciat că, în mod corect a fost înscrisă creanța creditoarei DGFP Constanța în valoare de 1.019.619 lei în tabelul definitiv de creanțe în categoria creanțelor garantate și, pe cale de consecință a respins contestația SC S.C. SRL, ca nefondată.
Cum nu sunt motive pentru a se dispune reformarea hotărârii recurate, văzând și dispozițiile art. 312 C.proc.civ., Curtea respinge recursul, ca nefondat.
