Prin sentinţa civilă nr. 19/C/AF/7.02.2006 a Tribunalului Braşov, secţia comercială şi de administrativ şi fiscal, a fost respinsă acţiunea reclamantei SC „M.T.I. I.” S.R.L.. Braşov în contradictoriu cu intimatele Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov şi Direcţia Regională Vamală Braşov, având ca obiect anularea deciziei nr. 313 din 16 noiembrie 2005 şi a proceselor verbale nr. 1140, 1141 din 4 octombrie 2005 emise de intimate.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că, în anul 2004, reclamanta SC „M.T.I. I.” SRL Braşov a importat sub regim vamal de perfecţionare activă cu suspendare, materii prime şi materiale, în baza Declaraţiei vamale de import nr. 47710 din 16 septembrie 2004.
Pentru produsele compensatoare exportate organele vamale au verificat îndeplinirea criteriului de origine conform Protocolului din 27 decembrie 2001 referitor la definirea noţiunii de produse originare şi metodele de cooperare administrativă, anexă la Acordul European, instituind o asociere între România, pe de o parte şi Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora pe de altă parte, ratificat prin OUG nr. 192/2001 pentru care s-a eliberat dovada originii.
Pentru aceste produse, exportate, în obţinerea cărora s-au utilizat materialele neoriginare importate în regim vamal suspensiv, se datorează taxe vamale şi comisionul vamal, la data efectuării exportului de produse compensatoare, fapt necontestat în vederea încasării taxelor vamale şi comisionului vamal aferente materialelor neoriginare încorporate în produsele compensatoare exportate în cadrul controlului ulterior organele vamale au întocmit actele constatatoare nr. 4079 şi 4080 din 14 octombrie 2005, stabilind diferenţa de taxe vamale în cuantum de 3039 RON şi comision vamal în sumă de 102 RON, sume care nu sunt contestate, fiind achitate de reclamantă fără obiecţiuni.
Totodată, conform proceselor – verbale nr. 1140 şi 1141 din 14.10.2005 autoritatea vamală a calculat dobânzi de întârziere în cuantum de 737 RON şi penalităţi de întârziere în sumă de 245 RON, pentru perioada 21 septembrie 2004 la care s-a întocmit declaraţia vamală, până la 14.10.2005 la care s-a făcut plata diferenţelor de taxe şi comision vamal.
Reclamanta contestă aceste accesorii pe motiv că a achitat diferenţele la data la care acestea au devenit certe şi lichide, respectiv 14 octombrie 2005, când au fost întocmite actele contestatoare.
Obiecţiunile reclamantei sunt nejustificate şi au fost înlăturate, având în vedere următoarele considerente:
Reclamanta a fost titulara unui regim vamal suspensiv de perfecţionare activă, reglementat de art. 111 Cod vamal, constând în suspendarea pe teritoriul României a unor operaţiuni de transformare, prelucrare a mărfurilor importate, dacă ele sunt exportate în afara României sun formă de produse compensatoare. Mărfurile importate nu au beneficiat de origine comunitară în sensul Protocolului menţionat mai sus, întrucât nu au fost importate din ţări membre ale Uniunii Europene. Pentru produsele compensatoare, obţinute în urma procesului de perfecţionare, care au fost exportate, s-a eliberat dovada de origine.
Potrivit art. 15 din Protocol, pentru materialele neoriginare folosite la fabricarea produselor originale din Comunitate, nu se beneficiază de exceptare de la plata taxelor vamale.
În ceea ce priveşte cuantumul şi data de la care curg dobânzile şi penalităţile la creanţa principală, art. 148 din Codul vamal stipulează că, drepturile de import se stabilesc pe baza elementelor de taxare din momentul naşterii datoriei vamale, iar conform art. 158 alin. 1 şi 2 din acelaşi cod vamal, debitorul datoriei vamale ia cunoştinţă despre cuantumul datoriei din momentul acceptării şi înregistrării declaraţiei vamale, în speţă datele de 17 septembrie şi respectiv 21 septembrie 2004.
Creanţa principală însuşită şi plătită de reclamantă fiind calculată de la data exportului, de la această dată se datorează şi accesoriile care au fost corect calculate în temeiul art. 109 alin. 2 şi art. 114 din Codul de procedură fiscală.
Având în vedere aceste considerente, instanţa a respins acţiunea reclamantei ca neîntemeiată.
Împotriva sentinţei primei instanţe a declarat recurs reclamanta S.C. „M.T.I. I.” S.R.L. Braşov, iar în dezvoltarea motivelor de recurs arată că nu datorează penalităţi şi majorări de întârziere pentru perioada în care s-a depus decontul justificativ şi data când organul vamal a încheiat actul constatator. Orice taxă vamală se calculează doar în baza unui document de stabilire, în speţă actul constatator, prin care se individualizează obligaţia de plată. Obligaţia de plată a drepturilor vamale nefiind determinată decât la data actului constatator nu era certă, lichidă şi exigibilă, nefiind determinată decât la data actului constatator.
Se mai arată că, chiar dacă s-ar accepta perioada pentru care s-au calculat penalităţile şi majorările acestea nu au fost corect calculate.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, raportat la sentinţa atacată şi la motivele invocate de recurentă, se constată că prima instanţă a reţinut greşit situaţia de fapt şi de drept dedusă judecăţii, pronunţând o sentinţă nelegală şi netemeinică.
În motivele de recurs reclamanta recurentă susţine că nu datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere, iar în situaţia în care le-ar datora, calcul acestora nu este corect efectuat.
Susţinerile recurentei sunt fondate, deoarece prima instanţă a reţinut că reclamanta datorează dobânzi şi penalităţi care au fost corect calculate, fără însă a avea în vedere dispoziţiile legale aplicabile în cauză şi fără a stabili, pe baza unei expertize contabile, ca probă concludentă cauzei, dacă cuantumul dobânzilor şi penalităţilor este corect calculat.
Deoarece dispoziţiile art. 61 alin. 3 din Codul vamal au fost abrogate prin Legea nr. 174/17 mai 2004, prima instanţă trebuia să aibă în vedere în ceea ce priveşte dobânzile, dispoziţiile art. 116 alin. 2 lit.a din Codul de procedură fiscală care prevăd că pentru diferenţele de impozite, taxe, contribuţii, precum şi cele administrate de organele vamale, stabilite de organele competente, dobânzile se datorează începând cu ziua imediat următoare scadentă impozitului, taxei sau contribuţiei pentru care s-a stabilit, diferenţa, până la data stingerii acesteia inclusiv.
În aceste condiţii prima instanţă pentru a putea aprecia că dobânzile au fost corect calculate trebuia să se edifice, pe baza unei expertize contabile, cu privire la data când a fost scadentă taxa vamală iniţială şi cu privire la data plăţii diferenţei, interval de timp în care trebuia calculate dobânzile.
În ceea ce priveşte penalităţile, prima instanţă trebuia să aibă în vedere art. 121 alin. 1 din Codul de procedură fiscală care prevăd că plata cu întârziere a obligaţiilor fiscale se sancţionează cu o penalitate de întârziere de 0, 6 % pentru fiecare lună şi/sau pentru fiecare fracţiune de lună de întârziere, începând cu data de întâi a lunii următoare scadenţei acestora până la data stingerii acestora inclusiv.
Penalităţile de întârziere nu înlătură obligaţia de plată a dobânzilor.
De asemenea, prima instanţă trebuia să aibă în vedere la calculul dobânzilor şi penalităţilor dispoziţiile art. 109 alin. 1 li alin. 2 lit. a şi b din Codul de procedură fiscală care reglementează termenele de plată.
Faţă de aceste considerente s-a putut constata că prima instanţă deşi a apreciat că dobânzile şi penalităţile sunt cuvenite şi au fost corect calculate, nu s-a bazat pe probe concludente care să justifice această apreciere, probe care puteau fi administrate numai în faţa instanţei de fond, ceea ce a determinat casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
(Decizia nr. 135/R din 24 mai 2006)
