Acţiunile prin care debitoarea în tinde la recuperarea creanţelor proprii de la diverşi parteneri contractuali nu intră în competenţa judecătorului sindic întrucât deşi vizează averea debitoarei, ele nu sunt aferente procedurii în înţelesul art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, ci sunt cereri în materie comercială, evaluabile în bani, competenţa materială de soluţionare a cauzei urmând a fi stabilită potrivit dispoziţiilor în materie ale Codului de procedură civilă.
Secţia comercială şi de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 2720 din 20 iunie 2011
Prin sentința civilă nr. 5.960 din 26.11.2010, a Tribunalului Sălaj s-a admis acțiunea formulată de petenta SC „M.” SRL, societate în insolvență reprezentată de lichidator judiciar și a fost obligată pârâta SC „L.” SRL ZALĂU să plătească reclamantei suma de 36.665,69 lei reprezentând contravaloare marfă livrată conform facturii nr. 514/31.01.2008, cu dobânda legală aferentă de la scadență la plata efectivă.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în temeiul raporturilor juridice de drept comercial convenite de părți, reclamanta a livrat pârâtei materiale de construcții conform facturilor nr. 514/31.01.2008 și nr. 859/17.10.2008, rămânând un rest de 39.537,75 lei care nu a fost achitată.
Tribunalul a apreciat că susținerile pârâtei că factura nr. 514/31.01.2008 a fost emisă în avans, iar marfa nu a fost livrată, au fost infirmate de plata parțială a acesteia, de însușirea acestora prin semnătura delegatului F.V..
Contractul prin care părțile se obligă reciproc trebuie executat cu bună credință conform art. 970 din C.Civ. Neexecutarea de către una din părți a obligației contractuale constituie cauza juridică pentru partea cocontractantă de a pretinde în justiție obligarea acesteia la îndeplinirea obligației asumate, în conformitate cu dispozițiile art. 1021 raportat la art. 1073 din C.Civ.
Potrivit dispozițiilor art. 43 Cod comercial datoriile comerciale lichide și plătibile în bani produc dobândă de drept din ziua când devin exigibile, astfel că pârâta urmează să fie obligată și la plata dobânzii legale aferente.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC „L.” SA ZALĂU solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii lichidatorului judiciar și constatarea faptului că nu are calitate de debitor în această cauză.
în dezvoltarea motivelor de recurs se arată că nici până la această dată SC M. SRL nu a livrat marfa facturată prin factura nr. 514/31.01.2008, astfel că nu a putut plăti o marfă neridicată și nerecepționată, în acest sens fiind și faptul că SC M. SRL nu a solicitat niciodată plata acestei facturi, iar pentru celelalte facturi emise între cele două societăți, solicitările de plată au fost făcute cel mai târziu la 10 zile calendaristice de la emiterea facturilor, dacă nu au existat alte clauze contractuale. Nedatorarea sumei 36.665,69 lei rezultă și din faptul că în gestiunea pârâtei nu a intrat niciodată cantitatea de bolțari ceramici, aspect dovedit și prin faptul că nu a primit niciodată un aviz de însoțire a mărfii pentru marfa nelivrată din factura emisă în avans. De asemenea, SC M. SRL nu a prezentat documente prin care să dovedească că pârâta a recepționat cantitative și calitativ respectiva marfă, nu a făcut dovada că ar fi avut în stoc o cantitate așa de mare de bolțari ceramici, astfel că prin obligarea sa la plata contravalorii facturii menționate a fost obligată la o plată nedatorată întrucât nu are nici un fel de debit față de intimată.
Analizând cu prioritate excepția necompetenței primei instanțe în pronunțarea sentinței recurate, Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 6 din Legea nr. 85/2006, toate procedurile prevăzute de prezenta lege, cu excepția recursului prevăzut la art. 8, sunt de competența tribunalului sau, dacă este cazul, a tribunalului comercial, în a cărui circumscripție își are sediul debitorul.
Conform art.11 alin. (1) și (2) din același act normativ, atribuțiile judecătorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activității administratorului judiciar si/sau al lichidatorului si la procesele si cererile de natura judiciara aferente procedurii insolvenței, principalele atribuții ale judecătorului sindic fiind enumerate.
Coroborând dispozițiile legale enunțate anterior, Curtea constată că nu se poate susține cu temei că toate acțiunile promovate de către debitoarea aflată în insolvență sunt date de legiuitor în competența materială a judecătorului sindic, atribuțiile sale jurisdicționale fiind limitate doar la cele aferente procedurii.
Prin urmare, acțiunile prin care debitoarea în insolvență tinde la recuperarea creanțelor proprii de la diverși parteneri contractuali nu intră în competența judecătorului sindic întrucât deși vizează averea debitoarei nu sunt aferente procedurii în înțelesul art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006.
Așadar, întrucât în speță demersul judiciar al reclamantei care vizează recuperarea unor creanțe ale debitoarei de la debitorii săi nu este dat de legiuitor în competența de soluționare a judecătorului sindic, constatând că ne aflăm în prezența unei cereri în materie comercială, evaluabilă în bani, Curtea va stabili că potrivit art. 1 C.proc.civ. raportat la art. 2 alin. (1) lit. a) C.proc.civ., revine Judecătoriei Zalău competența materială de soluționare a cauzei.
în consecință, Curtea, în temeiul art. 312 alin. (5) și art. 306 alin. (2) C.proc.civ. raportat la art. 8 din va admite recursul declarat de pârâtă, va casa în întregime hotărârea recurată și va trimite cauza în vederea soluționării în primă instanță Judecătoriei Zalău.
(Judecător Monica Ileana Iuga)
