Debitorul persoană fizică, administratorul special al debitorului persoană juridică, ori care dintre creditori, precum şi orice altă persoană interesată, pot face contestaţie împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar.
Secţia comercială, maritimă şi fluvială şi pentru cauze de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 323 din 17 martie 2011
Prin cererea adresată Tribunalului Constanța – Secția comercială la data de 18.06.2010, în dosar nr. 790/118/2010, creditoarea B.L.R SA a formulat contestație împotriva Raportului asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus la starea de insolvență, raport întocmit de administratorul judiciar desemnat al debitoarei SC P. SRL – D. & Co SPRL, solicitându-se, în esență, că administratorul judiciar să releve dacă există posibilități reale de reorganizare a activității debitoarei sau să propună intrarea în faliment.
Ca urmare a respingerii planului de reorganizare propus de societatea debitoare de către creditori, prin Sentința civilă nr. 6053/COM/01.11.2010 Tribunalul Constanța a dispus începerea procedurii falimentului față de SC P. SRL, fiind desemnat în calitate de lichidator judiciar, administratorul numit inițial și confirmat de adunarea creditorilor – D. & Co SPRL.
Față de situația de fapt sus-reținută, judecătorul sindic a constatat că, cererea creditoarei B.L.R SA a rămas fără obiect și, în consecință, a dispus respingerea acesteia, ca lipsită de obiect.
La data de 16.09.2010 aceeași creditoare a formulat contestație împotriva activității administratorului judiciar, solicitându-se instanței să ia act de modul necorespunzător în care administratorul judiciar și-a desfășurat activitatea și să dispună sancționarea acestuia, conform art. 22 alin.3 din Legea 85/2006, să constate depunerea tardivă a planului de reorganizare și să dispună trecerea la faliment, să numească lichidator judiciar al debitoarei pe Fair & Full Insolvency Consulting IPURL.
Motivând cea din urmă contestație, creditoarea a susținut în esență, încălcarea unor dispoziții legale de către administratorul judiciar, după cum urmează:
– nedepunerea lunară a raportului prevăzut de art. 21 din Legea nr. 85/2006;
– neîntocmirea raportului prevăzut de art. 20 alin. (1) lit. a) și art. 54 alin. (1) din Legea 85/2006;
– neîntocmirea raportului privind cauzele stării de insolvență în termenele prevăzute de art. 20 alin. (1) lit. b si art. 59 alin. (1) din Legea nr. 85/2006;
– înscrierea creanței creditorului SC C.I LTD SRL după expirarea termenului limită prevăzut de lege în scopul prelungirii termenului pentru depunerea planului de reorganizare de către debitoare.
Prin Sentința civilă nr. 6654/COM din 22.11.2010, Tribunalul Constanța a respins:
– contestația formulată de creditoarea B.L.R SA, la Raportul asupra cauzelor și împrejurărilor stării de insolvență, ca rămasă fără obiect;
– contestația formulată de creditoarea B.L.R SA, împotriva activității administratorului judiciar, ca nefondată.
– excepția lipsei calității procesual active în cererea de înlocuire a administratorului judiciar, ca rămasă fără obiect;
– cererea de numire a lichidatorului judiciar, ca rămasă fără obiect.
Pentru a pronunța această hotărâre, judecătorul sindic a reținut în esență că, deși își intitulează cererea „contestație”, cu indicarea în mod general a dispozițiilor Legii nr. 85/2006, se observă că, în realitate, creditoarea solicită sancționarea administratorului judiciar și, totodată, invocă excepția decăderii debitoarei din dreptul de a propune un plan de reorganizare.
Această calificare a cererii sale rezultă și din precizările depuse la dosar în data de 15.10.2010, când creditoarea a invocat ca temei dispozițiile art. 21 alin. (2) și art. 22 alin. 3 din legea insolvenței.
în ceea ce privește cererea de numire în calitate de lichidator a societății Fair & Full Insolvency Consulting IPURL, potrivit precizărilor făcute la termenul din 01.11.2010 de reprezentantul convențional al creditoarei contestatoare, aceasta a învestit instanța cu o cerere de înlocuire a administratorului judiciar.
Față de aceste precizări, instanța de fond a înțeles a invoca excepția lipsei calității procesual active.
Prin notele scrise depuse la dosar la data de 12.11.2010, contestatoarea a arătat însă că, nu dorește înlocuirea administratorului judiciar, ci, în situația trecerii la faliment, desemnarea în calitate de lichidator judiciar a societății Fair & Full Insolvency Consulting IPURL.
Aceste note scrise au fost depuse însă, ulterior pronunțării Sentinței de trecere la procedura falimentului, astfel încât, reține judecătorul sindic că, atât cererea de desemnare a lichidatorului judiciar solicitată de creditoarea contestatoare, cât și excepția invocată de instanța privind lipsa calității procesual active pentru cererea de înlocuire a administratorului judiciar, precum și excepția de decădere din dreptul de a depune un plan de reorganizare, au rămas fără obiect.
Se arată că, în cauză, creditoarea poate să-și valorifice drepturile în procedură în condițiile art. 19 alin. (2) din Legea nr. 85/2006.
în ceea ce privește contestația formulată împotriva activității administratorului judiciar, instanța de fond a constatat că, potrivit dispozițiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, creditorii pot contesta anumite măsuri ale administratorului judiciar și nu diverse aspecte ale activității acestuia (cum ar fi neîntocmirea unor rapoarte, sau nerespectarea unor termene).
în cererea de sancționare a administratorului judiciar contestatoarea a invocat în principal, nerespectarea unor termene, reține judecătorul sindic.
Ori, termenele prevăzute de lege pentru întocmirea diverselor rapoarte sunt însă de recomandare, practica relevând adeseori că, în lipsa documentelor contabile sau ca urmare a complexității cauzelor, administratorii judiciari sunt în imposibilitate de a respecta întotdeauna termenele de depunere a rapoartelor.
în ceea ce privește depunerea raportului lunar privind activitățile și măsurile întreprinse, acestea se depun la termenele fixate de instanță, baza de raportare fiind lunară, arată instanța de fond.
Din analiza activității administratorului, instanța de fond a reținut că, acesta și-a îndeplinit atribuțiile prevăzute de lege în sarcina sa, iar nemulțumirile contestatoarei față de concluziile raportului cu privire la cauze, nu pot face obiectul analizei judecătorului sindic, aceasta fiind limitată la controlul legalității măsurilor adoptate de administratorul judiciar.
Față de aceste considerente, instanța de fond a respins contestația ca nefondată.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs B.L.R SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, cu indicarea temeiului de drept prevăzut de disp.art. 299 și următoareleC.proc.civ., art. 20, art. 21, art. 22, art. 54 și art. 59 din privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare și următoarea motivație, în esență:
– greșit instanța de fond a respins contestația, ca nefondată, deoarece singura cale reglementată de lege prin care unul dintre creditori poate formula contestații împotriva activității administratorului judiciar este cea reglementată de art. 21 alin. (2)-alin. (4) din Legea nr. 85/2006, deoarece interesele creditoarei sunt prejudiciate din cauza nedepunerii rapoartelor lunare;
– susținerile instanței de fond nu au nici o bază față de dispozițiile Legii nr. 85/2006 în ceea ce privește nerespectarea unor termene de către administratorul judiciar, considerând că aceste termene sunt de recomandare și că nu se impune sancționarea acestuia pentru nerespectarea lor;
– mai mult, administratorul judiciar al SC P. SRL, SC D. & CO SPRL, nici măcar nu a întocmit și nu a depus la dosar raportul prevăzut de art. 54 din Legea nr. 85/2006, raport prin care trebuia să se propună intrarea în faliment, având în vedere că debitoarea nu a pus la dispoziția acestuia documentele prevăzute de lege;
– greșit instanța de fond a motivat că, rapoartele lunare de activitate ale administratorului judiciar se depun la termenele fixate de instanță și au doar o bază de raportare lunară, întrucât art. 21 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 dispune foarte clar că, aceste rapoarte se depun lunar la dosarul cauzei, iar un extras se publică în Buletinul Procedurilor de Insolvență;
– dacă s-ar considera corectă susținerea privind depunerea rapoartelor doar la termenele de judecată, deși de la data deschiderii procedurii insolvenței debitoarei SC P. SRL au trecut mai mult de 7 luni, administratorul judiciar SC D. & CO SPRL nu a întocmit și depus la dosarul cauzei decât un singur raport de activitate „raport ce a fost întocmit în bătaie de joc și doar la insistențele creditoarei”.
Solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate, cu consecința admiterii contestației formulate de recurentă împotriva activității administratorului judiciar al SC P. SRL – SC D. & CO SPRL pentru neîndeplinirea și îndeplinirea cu întârziere a atribuțiilor prevăzute de lege, precum și sancționarea acestuia conform art. 22 al.3 din Legea nr. 85/2006.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma susținerilor părților, văzând și dispozițiile art. 312 C.proc.civ., Curtea respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente, în esență:
Instanța de fond a fost investită prin două cereri succesive de către creditoarea B.L.R SA, cu soluționarea unor contestații la datele de 18.06.2010 și 16.09.2010, cea dintâi împotriva Raportului asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus la starea de insolvență, iar în cea de-a doua împotriva activității administratorului judiciar, solicitându-se în esență, sancționarea acestuia conform disp.art. 22 al.3 din Legea nr. 85/2006.
Procedând la examinarea celei dintâi cereri, judecătorul sindic a constatat că, aceasta a rămas fără obiect și, pe cale de consecință a dispus respingerea sa, în mod legal și temeinic, apreciază Curtea, odată ce, planul de reorganizare propus de societatea debitoare la data de 27.07.2010, supus dezbaterii de către administratorul judiciar prin convocarea creditorilor la data de 03.08.2010, a fost respins, astfel cum rezultă din raportul depus la data de 01.11.2010, nefiind acceptat de creditori, și ulterior din conținutul Sentinței civile nr. 6053/COM/01.11.2010.
în referire la cea de-a doua contestație, formulată de creditoare împotriva activității administratorului judiciar, Curtea reține în esență că, susținerile recurentei, sunt nefondate, deoarece:
Potrivit art. 21 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, republicată, „Debitorul persoană fizică, administratorul special al debitorului persoană juridică, ori care dintre creditori, precum și orice altă persoană interesată, pot face contestație împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar”, această cale nefiind închisă nici recurentei.
Este de necontestat că, judecătorul sindic a examinat pe fond contestația dedusă judecății, un argument în acest sens fiind chiar împrejurarea că, judecătorul sindic a procedat la calificarea cererii formulată de creditor, urmare a precizărilor depuse la dosar de către acesta la data de 15.10.2010, când a fost invocat ca temei de drept aplicabil dispozițiile art. 21 alin. (2) cu referire la art. 22 alin. (3) din Legea Insolvenței.
Potrivit art. 22 alin. (3) din legea insolvenței, „Judecătorul sindic va sancționa administratorul judiciar cu amendă judiciară de la 1000 lei la 5000 lei, în cazul în care acesta, din culpă sau cu rea credință, nu își îndeplinește sau îndeplinește cu întârziere atribuțiile prevăzute de lege sau stabilite de judecătorul sindic”.
Raportându-ne la aceste două texte de lege, pe care s-au fundamentat susținerile recurentei cu prilejul judecății cauzei la fond și ulterior în recurs, Curtea reține că, în mod legal și temeinic instanța de fond, față de poziția procesuală a contestatoarei recurente, a statuat în sensul că, urmare Notelor scrise din 12.11.2010, depuse de contestatoare, ulterior pronunțării sentinței de trecere în procedura falimentului, cererea de desemnare a lichidatorului judiciar solicitat de creditoare; excepția invocată de instanță privind lipsa calității procesuale active pentru cererea de înlocuire a administratorului judiciar, precum și excepția de decădere din dreptul de a depune un plan de reorganizare, au rămas fără obiect.
Corect s-a reținut că, creditoarea poate să-și valorifice drepturile în procedura și condițiile art. 19 alin. (2) din Legea nr. 84/2006, republicată.
în ceea ce privește susținerea făcută de recurentă în referire la rapoartele lunare de activitate ale administratorului judiciar și depunerea acestora la termenele fixate de instanță, aspect ce ar sta la baza cererii de sancționare a administratorului, Curtea apreciază că, acestea sunt nefondate.
Astfel, norma legală cuprinsă în alin. (1) al art. 21 din lege prevede „Administratorul judiciar va depune lunar un raport cuprinzând descrierea modului în care și-a îndeplinit atribuțiile, precum și o justificare a cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitorului. Raportul se depune la dosarul cauzei, iar un extras se publică în Buletinul Procedurilor de Insolvență. La fiecare 120 de zile, judecătorul sindic va stabili un termen de continuare a procedurii, în care administratorul judiciar va expune, în sinteză măsurile efectuate în acest interval, cuprinsă în rapoartele de activitate”.
Față de conținutul normei legale sus-citate, raportul menționat trebuie prezentat judecătorului-sindic la fiecare termen de continuare a procedurii, și el se referă la atribuțiile sau cheltuielile îndeplinite/efectuate pe parcursul unei luni întregi sau pe parcursul mai multor luni, după caz, în funcție de durata termenelor stabilite.
Așa fiind, se va reține că, în mod legal și temeinic instanța de fond a apreciat că, termenele prevăzute de lege pentru întocmirea diverselor rapoarte sunt însă de recomandare, practica relevând adeseori că, în lipsa documentelor contabile sau ca urmare a complexității cauzelor, administratorii judiciari sunt în imposibilitate de a respecta întotdeauna termenele de depunere a rapoartelor.
De altfel, aceste rapoarte sunt destinate judecătorului sindic pentru a avea o imagine clară asupra activității desfășurate de administratorul judiciar, iar împotriva lor, a măsurilor luate prin acestea, potrivit art. 21 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 republicată, pot face contestație debitorul insolvent, administratorul special, oricare dintre creditori, precum și orice altă persoană interesată.
în viziunea legiuitorului, contestația rezidă în nemulțumirea pe care cei îndreptățiți să formuleze contestație, o manifestă față de cele înserate în raport de către administrator, cu privire la modul cum și-a îndeplinit atribuțiile, cum a justificat cheltuielile efectuate cu administrarea procedurii sau celelalte cheltuieli efectuate din fondurile debitorului, pentru desfășurarea activității.
Reține Curtea că, în speță, nu se poate aprecia că, administratorul judiciar, din culpă sau cu rea-credință, nu și-a îndeplinit sau și-a îndeplinit cu întârziere atribuțiile prevăzute de lege sau stabilite de judecătorul sindic, atât timp cât, nu au fost produse dovezi în sensul art. 1169 C.civ., privind astfel de situații.
Mai mult decât atât, nu s-au produs dovezi din care să rezulte că, eventuale măsuri luate de administrator ar fi produs dezechilibre în activitatea debitoarei, cu alte cuvinte, nu au fost produse dovezi de încălcare a atribuțiilor de către administratorul judiciar, astfel încât să-i poată fi atrasă răspunderea delictuală prevăzută de art. 22 alin. (3) sau alin. (4) din legea insolvenței, astfel cum susține creditoarea, neproducându-se dovezi privind îndeplinirea defectuoasă ori cu întârziere a atribuțiilor sale, fapt ce ar fi generat un prejudiciu patrimoniului debitorului.
în mod legal și temeinic, apreciază Curtea, judecătorul sindic analizând activitatea administratorului judiciar a reținut că, acesta și-a îndeplinit atribuțiile prevăzute de lege, iar nemulțumirile contestatoarei față de raportul cu privire la cauzele ce au determinat insolvența, nu pot face obiectul analizei judecătorului sindic, acesta fiind limitat la controlul legalității măsurilor adoptate de administratorul judiciar.
Pentru toate considerentele sus-expuse, cum nu sunt motive pentru a se dispune reformarea hotărârii recurate, văzând și dispozițiile art. 312 C.proc.civ., Curtea respinge recursul, ca nefondat.
