Revizuire. Hotărâre obţinută ulterior – înscris nou


O hotărâre judecătorească poate fi considerată înscris nou, ce poate fi invocat într-o cerere de revizuire, dacă hotărârea a fost obţinută pe baza unei cereri introduse înainte de soluţionarea definitivă a litigiului în care se cere revizuirea, deoarece s-a apreciat că nu era în putinţa părţii să determine pronunţarea ei la o dată anterioară, pentru a se putea servi de ea.
Prin hotărâre – ce poate fi invocată ca înscris nou – se înţelege, însă, strict soluţia pronunţată în acţiunea introdusă înainte de judecarea litigiului în care se cere revizuirea. Noţiunea nu poate fi extinsă la hotărârile date ulterior de instanţele de control judiciar în căile de atac promovate împotriva soluţiei date acţiunii şi, cu atât mai puţin, la considerentele unor astfel de decizii.

Secţia a III-a civilă, Decizia nr. 136 din 6 octombrie 2011

Prin sentința nr. 2589 din 22 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul Dolj – Secția Comercială, în dosarul nr. 10197/63/2011, s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuienta SC E. COM SRL, prin administrator special și însușită de lichidatorul N. SPRL, în contradictoriu cu pârâta SC T. SA.

împotriva acestei sentințe au declarat apel pentru revizuientă atât administratorul special, cât și lichidatorul.

Curtea constată că soluția de respingere a cererii de revizuire este corectă, cu următoarea motivare:

Literatura și practica judiciară au statuat că, într-o interpretare mai largă, ce depășește limitele prevăzute de art. 322 pct. 5 C.proc.civ., o hotărâre judecătorească poate fi considerată înscris nou, ce poate fi invocat într-o cerere de revizuire, dacă hotărârea a fost obținută pe baza unei cereri introduse înainte de soluționarea definitivă a litigiului în care se cere revizuirea, deoarece s-a apreciat că nu era în putința părții să determine pronunțarea ei la o dată anterioară, pentru a se putea servi de ea.

Prin hotărâre – ce poate fi invocată ca înscris nou – se înțelege, însă, strict soluția pronunțată în acțiunea introdusă înainte de judecarea litigiului în care se cere revizuirea. Noțiunea nu poate fi extinsă la hotărârile date ulterior de instanțele de control judiciar în căile de atac promovate împotriva soluției date acțiunii și, cu atât mai puțin, la considerentele unor astfel de decizii.

Ca urmare, în cauză, tribunalul a apreciat în mod corect că cererea de revizuire este inadmisibilă, deoarece hotărârea invocată în cauză nu reprezintă înscris nou în accepțiunea lărgită a art. 322 pct. 5 C.proc.civ., în condițiile în care s-a pronunțat ulterior litigiului ce se cere a fi revizuit, ca urmare a exercitării controlului judiciar, în recurs, iar nu ca soluție a acțiunii promovate încă din timpul litigiului.

în speță, prin sentința nr. 3967, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. 5416/COM/2003 la data de 04.07.2006, s-a admis acțiunea precizată formulată de reclamanta SC T. SA împotriva pârâtei SC E.COM SRL, iar pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 652.271,02 RON, reprezentând penalități de întârziere calculate conform cap. III din contractul nr. 932/18.06.1998. Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei sentințe s-a perimat, conform deciziei nr. 48 din 17.03.2009 pronunțate de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 14352/54/2006.

înainte să intervină perimarea apelului, deci înainte ca sentința – ce se cere a fi revizuită – să fi devenit definitivă, s-a înregistrat, la data de 13.06.2007, o acțiune formulată de SC E. COM SRL în dosarul nr. 11785/63/2007 al Tribunalului Dolj.

Dispozitivul sentinței nr. 4287/14 decembrie 2007 pronunțate de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 11785/63/2007 îl constituie constatarea dreptului de proprietate al revizuientei din prezenta cauză asupra imobilului ce a făcut obiectul contractului nr. 932/18.06.1998, precum și constatarea îndeplinirii de către aceasta a obligației de plată a prețului stabilit prin același contract, iar soluția nu vizează în niciun mod penalitățile de întârziere stabilite în sarcina revizuientei prin sentința nr. 3967/04.07.2006 din dosarul nr. 5416/COM/2003 al Tribunalul Dolj.

Referirea la penalitățile de întârziere există doar în considerentele deciziei prin care hotărârea instanței de fond a rămas irevocabilă, cu titlu de argument pentru înlăturarea criticii formulate de SC T. SA cu privire la soluția de constatare a plății integrale a prețului prin raportare la faptul că SC E. COM SRL datorează penalități de întârziere, precum și la împrejurarea că aceste penalități au fost înscrise de către judecătorul-sindic în tabelul obligațiilor debitoarei SC E. COM SRL.

Față de considerentele expuse, Curtea va respinge apelul ca nefondat, potrivit art. 296 C.proc.civ.

(Judecător Nicoleta Țăndăreanu)