Deşi prima instanţă i-a reţinut în sarcină împrejurarea că nu a justificat situaţia aportului în natură, recurentul nu a făcut această dovadă nici în calea de atac, simplul fapt al depunerii unui înscris sub semnătură privată, fără o dată certă, prin care a dorit să probeze că numaieste în măsură să predea practicianului respectivele bunuri, întrucât ele au fost lăsate în custodie unei alte persoane, nu poate determina o altă soluţie.
În condiţiile în care de la data când tribunalul a dispus obligarea sa la plată şi până la soluţionarea căii de atac, pârâtul nu a fost în măsură să facă dovada că a predat lichidatorului judiciar bunurile care reprezintă aportul în natură la capitalul social al debitoarei, nerespectarea convenţiei de către persoana care a primit în custodie aceste bunuri neputând fi opusă masei credale, creditorii fiind terţi în raport de contractul de depozit încheiat de fostul administrator, încălcarea de către depozitar a obligaţiilor sale faţă de deponent fiind imputabilă exclusiv pârâtului (culpa in eligendo), recursul administratorul social este nefondat.
Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 2061 din 15 noiembrie 2011
Prin sentința comercială nr. 714 din 12.04.2011 pronunțată în dosarul nr. 1828/108/2011 judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Arad a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul C I.P.U.R.L. Arad, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC V SRL Arad, împotriva pârâtului D.M., pentru atragerea răspunderii fostului administrator social, obligându-l pe acesta din urmă să plătească o parte din pasivul societății debitoare, în valoare de 57.138,14 lei, sumă care va intra în averea falitei.
Judecătorul-sindic, din probele administrate în cauză, a reținut că prin sentința de deschidere a procedurii insolvenței debitoarea a fost obligată să depună la dosarul cauzei documentele contabile prevăzute de art. 28 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, potrivit tabelului definitiv consolidat datoriile față de creditori ridicându-se la suma totală de 435.517,23 lei. în raportul privind cauzele și împrejurările care au determinat încetarea de plăți, practicianul a concluzionat că pârâtul nu a ținut contabilitatea conform legii, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor ori pentru a ascunde bunuri ale societății debitoare. Din informațiile de la registrul comerțului judecătorul-sindic a constatat că debitoarea are un capitalul social de 120.000 lei, constituit prin aport în numerar și aport în natură, având active în valoare de 57.138,14 lei, pe care, însă, pârâtul nu le-a predat lichidatorului judiciar, deși a fost notificat în acest sens. Pentru nejustificarea situației aportului în natură, în valoare de 57.138,14 lei, lipsind o evidență contabilă a debitoarei, tribunalul a reținut incidența atât a lit. d), cât și a lit. e) a art. 138 din Legea nr. 85/2006. Considerând că practicianul nu a făcut dovada întrunirii condițiilor prevăzute de art. 998 C.civ., în ceea ce privește răspunderea pârâtului pentru întreaga sumă trecută în tabelul definitiv, tribunalul a admis numai în parte acțiunea reclamantului, obligând fostul administrator să plătească doar suma de 57.138,14 lei, care va intra în averea debitoarei pentru acoperirea pasivului.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul D.M., solicitând, în principal, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la același tribunal, iar în subsidiar, modificarea ei în tot, în sensul respingerii cererii de atragere a răspunderii sale patrimoniale.
Prin decizia civilă nr. 2061 din 15.11.2011 C.A.Timișoara a respins recursul pârâtului, menținând sentința comercială nr. 714 din 12.04.2011 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 1828/108/2011.
Pentru a hotărî astfel instanța de control judiciar a reținut că, deși se invocă faptul că administratorul social a depus în apărare, pentru termenul din 12.04.2011, în primul ciclu procesual, o întâmpinare, pe care prima instanță nu i-a analizat-o, fără să se precizeze, în concret, ce consecințe juridice ar putea avea o asemenea împrejurare, respectiv ce sancțiune se impune să aplice Curtea, acest reproș adus de recurent sentinței tribunalului nu poate fi primit, câtă vreme întâmpinarea a fost trimisă de parte, prin poștă, abia în ultimul moment. Cu toate că la dosar nu a fost depusă dovada prezentării la poștă a plicului recomandat, o asemenea concluzie se impune a fi trasă din moment ce la Tribunalul Arad documentele au ajuns abia în data de 14.04.2011, deci cu două zile după pronunțarea hotărârii atacate, singurul vinovat de neformularea în timp util a întâmpinării fiind pârâtul recurent.
în atare condiții, nici critica referitoare la lipsa de rol activ al instanței și încălcarea principiului nemijlocirii și al dispozițiilor art. 129 alin. (5) C.proc.civ., ceea ce ar impune, în opinia recurentului, desființarea hotărârii atacate pentru atât pentru nelegalitate, cât și pentru netemeinicie, nu poate fi admisă, cu atât mai mult cu cât cazul de recurs prevăzut de pct. 11 al art. 304 – când hotărârea se întemeiază pe o greșeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate – nu mai este în vigoare încă din anul 2000, fiind abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000. Așadar, în cauză nu se pune problema încălcării dreptului la apărare, așa cum este definită și conturată această noțiune în practica Curții Europene a Drepturilor Omului, judecătorul-sindic formându-și convingerea pe baza probelor administrate în cauză.
Ca o a doua constatare, deși pe parcursul judecării recursului pârâtul a predat, în cele din urmă, lichidatorului judiciar o parte din actele și documentele contabile ale societății debitoare (așa cum rezultă din procesul-verbal nr. 1228/14.07.2011, din înscrisurile depuse la termenul din 13.09.2011, precum și din actele transmise pe fax în data de 6.10.2011), astfel că instanța de control judiciar poate considera că, deși lipsesc încă unele documente importante (precum, lista de inventar, cu denumirea, prețul și valoarea bunurilor care reprezintă aportul în natură la capitalul social al debitoarei, în sumă de 57.138,14 lei, și care sunt evidențiate în facturile existente la registrul comerțului), fostul administrator și-a îndeplinit într-un final obligația impusă de lege în sarcina sa – aceea de a depune (în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii, potrivit prevederilor art. 33 alin. (4) sau, după caz, ale art. 33 alin. (6), la dosarul cauzei actele și informațiile prevăzute la art. 28 alin. 1 (art. 35 din Legea nr. 85/2006, modificată), Curtea apreciază că această împrejurare nu poate justifica modificarea hotărârii judecătorului-sindic.
în acest sens, este de menționat că antrenarea răspunderii patrimoniale a fostului administrator social a fost făcută nu doar pentru cazul de la lit. d) a art. 138 din legea-cadru, ci și pentru cazul de la lit. e) – au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia. Astfel, cu toate că prima instanță i-a reținut în sarcină, drept temei pentru aplicarea art. 138 lit. e), faptul că nu a justificat situația aportului în natură, în valoare de 57.138,14 lei, recurentul nu a făcut această dovadă nici în calea de atac, simplul fapt al depunerii unui înscris sub semnătură privată, fără o dată certă (proces-verbal de predare primire încheiat la data de 28.04.2006 cu d-na. B.A.), prin care a dorit să probeze că numaieste în măsură să predea practicianului respectivele bunuri, întrucât ele au fost lăsate în custodie la adresa din loc. Arad, str. A, nr. 39, jud. Arad, neputând determina o altă soluție.
Curtea nu a putut să nu constate că pe tot parcursul procesului pendinte recurentul a dat dovadă de rea-credință, deși a încercat să justifice că nu el este cel care se opune administrării în bune condiții a dosarului de insolvență, ci lichidatorul judiciar. Lăsând la o parte împrejurarea că prima încercare de inducere în eroare a instanței a vizat critica referitoare la depunerea unei întâmpinări și neanalizarea apărărilor sale de către judecătorul fondului, pârâtul nu a recunoscut nicio clipă că a primit notificarea referitoare la prezentarea actelor și informațiilor prevăzute de art. 28 din lege, deși a fost notificat în mod legal de către practician încă din data de 17 .06. 2010, confirmarea de primire fiind semnată de fiul său.maimult decât atât, cu toate că lichidatorul judiciar a făcut dovada faptului că invitația pentru data de 30.09.2011 a transmis-o recomandat la 19.09.2011, fostul administrator social doar a afirmat că nu a recepționat-o în timp util, susținând că din acest motiv nu a putut, din nou, să dea curs solicitărilor practicianului, deși normal ar fi fost să prezinte Curții plicul purtând ștampila oficiului poștal din Timișoara, care să fie ulterioară datei de întâlnire. De asemenea, deși instanța i-a acordat termenul solicitat în ședința din 11.10.2011, pentru a face dovada predării către lichidator a bunurilor pentru care i s-a atras răspunderea personală, la următorul termen de judecată, din 15.11.2011, apărătorul acestuia nu a fost în măsură să prezinte decât faptul că, în data de 3.11.2011 (adică cu 12 zile înainte de noul termen) a transmis o solicitare practicianului pentru a se prezenta, a doua zi (4.11.2011), la cabinetul acestuia în vederea predării doar a jetoanelor jocurilor de noroc, cu motivarea că în 6.11.2011 va pleca din țară pentru 10-15 zile, menționând, totodată, că celelalte bunuri au fost depozitate la adresa din Arad, fiind predate în custodie d-nei. B.A., căreia i-a trimis o notificare, prin judecătoresc (adresă la care practicianul s-a deplasat înmaimulte rânduri, însă nu a găsit pe nimeni).
Or, în condițiile în care din data de 12.04.2011, când tribunalul a dispus obligarea sa la plata sumei de 57.138,14 lei, reprezentând o parte din datoria societății pe care a deținut-o și administrat-o, și până în data de 15.11.2011, recurentul nu a fost în măsură să facă dovada că a predat lichidatorului judiciar bunurile care reprezintă aportul în natură la capitalul social al debitoarei SC V SRL Arad, presupusa diminuare a valorii de piață a respectivelor bunuri neprezentând nicio relevanță juridică sub aspectul aplicării art. 138 din Legea nr. 85/2006, modificată, de această diminuare putându-se ține seama numai în momentul în care practicianul ar fi procedat la valorificarea lor, o eventuală nerespectare a convenției de către persoana care a primit în custodie aceste bunuri neputând fi opusă masei credale, creditorii fiind terți în raport de contractul de depozit încheiat de recurent, o posibilă încălcare de către depozitar a obligațiilor sale față de deponent fiind imputabilă exclusiv recurentului (culpa in eligendo), și nu intimatului, Curtea apreciază că recursul fostului administrator al societății falite nu este întemeiat.
(Judecător dr. Nasz Csaba Bela)
