Instanţa poate suspenda judecarea cauzei dacă se face dovada că sesizarea organului de urmărire penală a avut loc pentru o faptă care ar avea înrâurire directă asupra soluţionării acţiunii civile pendente.
In speţă, s-a reţinut că pe tot parcursul procesului civil, atât la instanţa de fond, cât şi la instanţa de apel, au fost audiaţi patru martori ai reclamantei, a fost administrată şi proba cu interogatoriul pârâtului, precum şi proba cu înscrisuri, coroborate cu probele testimoniale.
Declaraţiile martorilor din apel, pentru care s-a început urmărirea penală, au fost, deci, singurele depoziţii în cauză. Chiar în situaţia în care aceşti doi martori ar fi condamnaţi pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 260 C. pen., pârâtul ar avea deschisă calea revizuirii potrivit dispoziţiilor art. 322 pct. 4 C.pr. civ.
Suspendarea în cauză este o instituţie facultativă şi, deci, nu era obligatorie.
(Secţia civilă, decizia nr. 883 din I martie 2002)
Prin cererea înregistrată sub nr. 1.872 din 9 februarie 1999, pe rolul Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, reclamanta S.A.S. a chemat în judecată pe pârâtul P.V., solicitând să se stabilească paternitatea pârâtului faţă de minora S.L., să se încuviinţeze ca minora să poarte numele pârâtului şi pârâtul să fie obligat la plata către minoră a unei pensii de întreţinere.
în motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că începând din luna iunie 1994 între părţi s-a stabilit o relaţie sentimentală puternică, care nu a fost făcută publică datorită poziţiei sociale şi stării civile ale pârâtului.
Din această legătură s-a născut minora S.L. la data de 31 mai 1996, care, însă, nu a fost recunoscută de pârât pentru a nu-şi strica imaginea publică, dar pentru care acesta şi-a manifestat sprijinul material constând în bani, jucării şi diverse pachete.
Prin sentinţa civilă nr. 9.076 din 27 iunie 2000, Judecătoria sectorului 3 Bucureşti, a admis excepţia prescrierii şi, în consecinţă, a respins acţiunea, ca prescrisă, reţinând că minora S.L. s-a născut la 31.05.1996, iar acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei a fost pornită de mama minorei, în numele acesteia, la 9.02.1999, după trecerea termenului de un an de la naşterea copilului.
Apelul declarat de reclamanta S.A.S. împotriva sus-menţionatei sentinţe a fost admis de Tribunalul Bucureşti – Secţia a lll-a civilă, prin decizia civilă nr. 103 A din 12.01.2001, în contradictoriu cu pârâtul P.V. şi Autoritatea Tutelară Sector 3 Bucureşti, în sensul că a fost desfiinţată sentinţa atacată şi trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat că intimatul P.V. a prestat întreţinere în favoarea copilului timp de 3 ani după naşterea acestuia, astfel că termenul de prescripţie de un an prevăzut de art. 60 Cod familie nu este împlinit în raport cu data introducerii acţiunii.
împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul P.V., care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând suspendarea cauzei în temeiul art. 244 pct.1 Cod procedură civilă, având în vedere că s-a început urmărirea penală împotriva numiţilor C.M. şi F.N. pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, astfel cum rezultă din adresa Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 4.
Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă, prin încheierea din şedinţa publică din 28.09.2001, pronunţată în dosarul nr. 1.703/2001, a dispus suspendarea judecării recursului în baza art. 244 pct.1 Cod procedură civilă până la finalizarea soluţionării cererii penale privind pe numiţii C.M. şi F.N. (dosar nr. 1.551/F/2001 al Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 4).
împotriva încheierii de suspendare, reclamanta
S.A.S. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Reclamanta a susţinut, în esenţă, că declaraţiile celor doi martori împotriva cărora s-a început urmărirea penală nu au fost singurele probe în raport cu care s-a pronunţat hotărârea Tribunalului Bucureşti, ci au fost în realitate şi alte probe cu martori audiaţi, şi interogatoriul pârâtului, precum şi înscrisuri coroborate cu alte declaraţii de martori.
Recursul este fondat.
Potrivit art. 244 alin. 1 pct.2 din Codul de procedură civilă, „instanţa poate suspenda judecata, când s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea”.
Rezultă că instanţa poate suspenda judecarea cauzei dacă se face dovada că sesizarea organului de urmărire penală a avut loc pentru o faptă care ar avea înrâurire directă asupra soluţionării acţiunii civile pendente.
în cauză, s-a invocat că organele de cercetare penală efectuează cercetări privind pe martorii C.M. şi F.N. în legătură cu infracţiunea de mărturie mincinoasă, dosarul aflându-se la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 4 Bucureşti.
în sprijinul acestei afirmaţii s-a ataşat comunicarea nr. 1.551/P/2002 a parchetului menţionat mai sus.
Din dosar rezultă că instanţa nu a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 244 pct.2 Cod procedură civilă, în sensul că măsura suspendării judecării recursului a fost luată prin nerespectarea sus-menţionatelor dispoziţii legale, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile cerute de text.
în speţă s-a reţinut că, pe tot parcursul procesului civil, atât la instanţa de fond, cât şi la instanţa de apel, au fost audiaţi patru martori ai reclamantei, a fost administrată şi proba cu interogatoriul pârâtului, precum şi proba cu înscrisuri, coroborate cu probele testimoniale.
Declaraţiile martorilor din apel, pentru care s-a început urmărirea penală, nu au fost, deci, singurele depoziţii în cauză.
Chiar în situaţia în care aceşti doi martori ar fi condamnaţi pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 250 Cod penal, pârâtul ar avea deschisă calea revizuirii potrivit dispoziţiilor art. 322 pct.4 Cod procedură civilă.
Suspendarea în cauză este o instituţie facultativă şi deci, nu era obligatorie.
în acest sens, instanţa trebuia să demonstreze că urmărirea penală s-a început pentru o infracţiune care are o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea, cu atât mai mult cu cât era vorba de interesul unui minor, criteriu fundamental în aplicarea art. 244 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă.
Prin urmare, recursul fiind întemeiat, urmează a fi admis, cu consecinţa casării încheierii atacate şi trimiterii cauzei la aceeaşi instanţă pentru continuarea judecăţii.
