Împărţeala în natură nu se poate realiza luând în considerare în mod exclusiv criteriul mărimii cotelor de proprietate, cu nesocotirea celorlalte elemente de fapt, deoarece s-ar ajunge la consecinţe inechitabile şi la încălcarea principiilor care guvernează această materie.
(Secţia civilă, decizia nr. 5.434 din 28 noiembrie 2001)
CURTEA,
Prin sentinţa civilă nr. 263/S din 12 mai 2000, Tribunalul Braşov a admis în parte acţiunea în împărţeală formulată de reclamanţi, precum şi în parte cererea reconvenţională formulată de pârâţi, şi a
dispus ieşirea din indiviziune asupra unui imobil, în natură, prin formarea a trei loturi.
N.R. în prezent, art. 6739 din Codul de procedură civilă, modificat şi completat prin O.U.G. nr. 138/2000, stabileşte unele criterii exemplificative în vederea împărţelii în natură, astfel: „La formarea şi atribuirea loturilor instanţa va ţine seama, după caz, şi de acordul părţilor, mărimea cotei-părţi ce se cuvine fiecăruia din masa bunuriior de împărţit, natura bunurilor, domiciliul şi ocupaţia părţilor, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărţeala, au făcut construcţii, îmbunătăţiri cu acordul coproprietarilor sau altele asemenea”.
Curtea de Apel Braşov, prin decizia civilă nr. 132/A din 13 noiembrie 2000, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţi.
Recursul formulat de unul dintre reclamanţi este nefondat.
Singurul aspect controversat al cauzei îl constituie modalitatea de ieşire din indiviziune prin formarea de loturi şi atribuirea lorîn natură, recurentul susţinând că partajul în natură trebuia realizat într-o altă modalitate decât varianta aleasă de instanţă, şi anume ţinând seama prioritar de criteriul cotelor de proprietate, ceea ce este de natură să asigure respectarea practică a principiului ocrotirii proprietăţii înscris în art. 41 din Constituţie.
Prin art. 741 s-a instituit principiul potrivit căruia, ca expresia a egalităţii părţilor, specific raportului juridic civil, partajul trebuie realizat în natură, eventualele diferenţe create compensându-se prin sulte.
în speţă, partajul în natură s-a realizat în modalitatea care se circumscrie ideii de „comod partajabil” şi care nu este acelaşi lucru cu o defalcare ideală, respectând cu stricteţe cotele de proprietate, ceea ce ar fi foarte greu de realizat practic.
De altfel, luarea în considerare în mod exclusiv a criteriului mărimii cotei de proprietate, cu nesocotirea celorlalte elemente de fapt, ar putea conduce la consecinţe inechitabile şi la nesocotirea principiilor care guvernează această materie.
De aceea, criteriul folosinţei îndelungate, nevoia de spaţiu de locuit, posibilităţile materiale ale părţilor, investiţiile efectuate, au fost în mod justificat preferate mărimii cotelor indivize, ţinând seama de interesele practice şi situaţia concretă a tuturor părţilor.
Dealtfel, în speţă, instanţele nici nu au nesocotit criteriul mărimii cotelor, deoarece partea din imobil atribuită reclamantului recurent are o valoare foarte apropiată de aceea a cotei sale de proprietate.
Pe de altă parte, nu poate fi nesocotită împrejurarea că recurentul reclamant mai are în proprietate o altă care îi oferă condiţii corespunzătoare de trai. Acest criteriu nu este o reminiscenţă a egalitarismului afirmat de regimul totalitar, cum susţine recurentul, ci un element constant al doctrinei şi practicii judiciare româneşti şi franceze, inclusiv în perioada interbelică.
Se constată, aşadar, că modalitatea de ieşire din indiviziune stabilită de instanţe nu numai că nu încalcă prevederile art. 41 din Constituţie privind ocrotirea proprietăţii private, ci le asigură eficienţa practică, ocrotind deopotrivă şi viaţa de familie a coindivizarilor, care nu pot fi obligaţi să împartă un spaţiu de locuit insuficient, cu acces comun la dependinţe.
