Greşita încetare a procesului penal. Retragerea plângerii prealabile de către moştenitori


Prin sentinţa penală nr. 81/2003, a Judecătoriei Pucioasa, s-a dispus încetarea procesului penal pornit la plângerea prealabilă a părţilor vătămate A.I. şi A.F. împotriva inculpatului P.S., în baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. b) şi art. 10 lit. b) Cod procedură penală. Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că partea vătămată A.F. şi-a retras plângerea formulată împotriva inculpatului, atât în numele său, cât şi pentru partea vătămată A.I., soţul său decedat, a cărei unică moştenitoare este.

Prin decizia penală nr. 276/2003, a Tribunalului Dâmboviţa, a fost admis recursul formulat de parchet, a fost casată în parte sentinţa atacată şi trimisă cauza spre rejudecare, pentru soluţionarea plângerii formulate de partea vătămată A.I., decedată.

Tribunalul a arătat că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor legale ce reglementează instituţia retragerii plângerii prealabile pentru situaţia în care partea vătămată e decedată, în locul ori pentru aceasta neputând opera retragerea plângerii. începând cu dreptul de a formula plângere prealabilă, care are un caracter personal şi revine acelei persoane care se pretinde vătămată, tot astfel, retragerea nu poate opera decât în măsura în care survine de la aceeaşi parte vătămată, care a şi formulat plângerea.

întrucât în prezenta cauză, în mod obiectiv, ca urmare a decesului, partea vătămată A.I. nu putea retrage plângerea şi nu exista posibilitatea legală ca o altă persoană să o retragă, instanţa de fond era datoare a continua procesul penal şi nicidecum să dispună încetarea acestuia, în condiţiile retragerii plângerii de către o altă persoană vătămată decât aceea care a formulat plângerea prealabilă.

Tribunalul Dâmboviţa, decizia penală nr. 276 din 2003