Având în vedere că disp. art.522/1 C.pr.pen. nu fac trimitere expresă la dispoziţiile art. 403 C.pr.pen., instanţa nu poate aplica o procedură specială, derogatorie atunci când analizează admisibilitatea în principiu a unei cereri de rejudecare, ci va aplica procedura comună.
Secţia Penală – Decizia penală nr. 48/18 ianuarie 2011.
Prin sentinţa penală nr. 53/CC/15.12.2010 pronunţată de Judecătoria Alba Iulia, în baza art.522 ind.1 C.pr.pen. a fost respinsă cererea de admitere în principiu a rejudecării cauzei ce formează obiectul dosarului 2801/176/2007 al Judecătoriei Alba Iulia, formulată de petenta condamnată O.E.D.
În baza art.192 alin.2 C.pr.pen. a fost obligată petenta la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Instanţa a arătat următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 19.04.2010 petenta O.E.D., inculpată în dosarul penal nr. 2801/176/2007 al Judecătoriei Alba Iulia, în baza art.522 ind.1 C.pr.pen. a solicitat rejudecarea dosarului, motivând că în dosarul menţionat, prin sentinţa penală nr.207/2007 a fost condamnată la pedeapsa de 4 ani închisoare cu detenţie, lipsind atât de la urmărirea penală cât şi de la judecarea cauzei, întrucât a fost plecată în Spania, unde a locuit până a fost arestată de autorităţile franceze. A mai arătat că a aflat despre existenţa procesului şi a hotărârii de condamnare abia când a fost arestată şi s-a pus în mandatul de executare nr.282/30.04.2009 emis pe numele său.
Pentru examinarea cererii petentei, instanţa a dispus ataşarea dosarului cu nr.2801/176/2007.
Din verificarea dosarului mai sus menţionat, s-a constatat că situaţia petiţionarului condamnat excede câmpului de aplicare a dispoziţiilor art.522 ind.1 C.pr.pen. deoarece:
Instituţia rejudecării după extrădare se regăseşte în Codul de procedură penală, cât şi în Legea nr.302/2004 privind cooperarea internaţională în materie penală, modificată prin Legea nr.224/2006. Având în vedere succesiunea legilor în timp, condiţiile ce trebuie avute în vedere cu ocazia judecării unei cereri având ca obiect rejudecarea după extrădare sunt cele din actul normativ mai nou adoptat, respectiv art. 522 ind. 1 Cod de pr. penală, astfel cum a fost modificat de Legea nr.202/2010, care fiind o normă de procedură, este de imediată aplicabilitate.
Potrivit art.522 ind.1 C.pr.pen., în cazul în care se cere extrădarea sau predarea în baza unui mandat european de arestare a unei persoane judecate şi condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată, de către instanţa care a judecat în primă instanţă, la cererea condamnatului, dispoziţiile art.404-408 din Codul de pr. penală aplicându-se corespunzător.
Din verificarea dosarului cu nr. 2801/176/2007 a rezultat că inculpata nu a fost audiată în cursul urmăririi penale, întocmindu-se formele de judecare în lipsă.
În faza de judecată, asistenţa juridică fiind obligatorie în cauză, inculpata a fost reprezentată de apărător desemnat din oficiu.
Prin sentinţa penală nr.207/20.05.2008 pronunţată în cauză de Judecătoria Alba Iulia, a fost condamnată inculpata N.E.D. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals prev. de art.291 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art.25 rap. la art290 Cod penal, cu aplicarea art.41alin.2 Cod penal, 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art.215 alin.1, 2 3 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal. Prin aceeaşi sentinţă s-au contopit pedepsele aplicate inculpatei în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, care a fost sporită cu 1 an închisoare, în final inculpata urmând să execute 4 ani închisoare.
În data de 30.04.2009 a fost emis de Judecătoria Alba Iulia, mandatul de executare a pedepsei nr. 282.
Împotriva sentinţei penale mai sus menţionată, inculpata, prin apărător a declarat apel peste termen, apel ce a fost admis de Tribunalul Alba – Secţia penală, în data de 05.07.2010 (f.X), prin decizia penală nr.188/A/2010, în sensul că au fost reduse pedepsele, înlăturat sporul, contopite pedepsele în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, fiind anulat totodată şi mandatul de executare emis iniţial.
Împotriva deciziei Tribunalului, inculpata a declarat recurs prin acelaşi apărător, recurs ce a fost admis prin decizia penală nr.752/12.10.2010 a Curţii de Apel Alba Iulia-Secţia penală.
În data de 26.08.2009, a fost emis un mandat de urmărire internaţională şi un mandat european de arestare, de Judecătoria Alba Iulia, ambele pe numele petentei condamnate O.E.D., după ce anterior fuseseră emise alte mandate pe numele inculpatei de N.E.D. (la data de 21.07.2009).
În data de 10.03.2010, inculpata a fost arestată în Spania în vederea predării acesteia către autorităţile române.
Din cele mai sus menţionate, rezultă faptul că inculpata nu a fost prezentă în cursul urmăririi penale şi nici în faţa primei instanţe, declarând însă prin avocat ales apel peste termen (admis) şi ulterior recurs (admis).
Lipsa inculpatei în faţa instanţei, din motive particulare, nu a împiedicat soluţionarea în condiţii legale a cauzei în primă instanţă, prin reprezentarea sa de apărătorul desemnat din oficiu.
Art.6 par.3 din Convenţia Europeană a Drepturilor omului recunoaşte celui acuzat „dreptul de a se apăra el însuşi”, Curtea Europeană stabilind că prezenţa inculpatului este în principiu obligatorie la soluţionarea cauzei. Se admit excepţii de la regula prezenţei inculpatului atunci când asigurarea acestei condiţii ar conduce la amânarea nejustificată a procedurii şi dacă inculpatul are o culpă în absenţa sa. Curtea a mai stabilit că art. 6 par.3 nu se aplică fugarilor (celor care se sustrag) şi celor care au renunţat fără echivoc la dreptul de a se prezenta şi apăra personal în faţa instanţei ( Colozza c.Italiei, Somogyi c.Italiei, Medenica c.Suediei).
Pentru a fi respectată voinţa legiuitorului, interpretarea corectă din punct de vedere gramatical şi sistematic a sintagmei „ persoane judecate şi condamnate în lipsă”, nu poate fi decât aceea ce include în sfera de aplicare exclusiv pe inculpaţii condamnaţi ce au lipsit pe întreaga durată a procedurii de judecată până la rămânerea definitivă a hotărârii ( atât la judecarea şi pronunţarea în primă instanţă, cât şi la judecata în apel şi recurs, în măsura în care au fost exercitate în cauză aceste căi de atac).
Totodată, în interpretarea corectă a condiţiei existenţei unei persoane judecate şi condamnate în lipsă, trebuie avute în vedere şi prevederile art.365 Cod procedură penală, referitoare la apelul peste termen, apel care poate fi declarat de partea care a lipsit atât la toate termenele de judecată, cât şi la pronunţare, precum şi prevederile art.371 Cod procedură penală care consacră principiul efectului devolutiv al apelului, fără a distinge după cum este vorba despre un apel declarat în termen sau un apel declarat peste termen.
Faţă de cele mai sus menţionate, instanţa a considerat că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.522 ind.1 Cod de pr. penală, motiv pentru care a respins ca nefondată admisibilitatea în principiu a cererii de rejudecare a cauzei ce formează obiectul dosarului 2801/176/2007, formulată de petenta condamnată O.E.D.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen petenta.
Prin apărătorul ales petenta condamnată a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei penale atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond – Judecătoria Alba Iulia.
În motivare s-a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a respins cererea de admitere în principiu a rejudecării cauzei acesteia, apreciind că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 522/1 Cod procedură penală.
Se mai solicită a se observa că aceste condiţii sunt îndeplinite, textul art. 522/1 Cod procedură penală fiind extrem de clar, fiind greşit modul în care s-a soluţionat cererea inculpatei, care a fost judecată de instanţa de fond în lipsă.
Curtea de Apel examinând recursul declarat de petenta condamnată O. E.D. prin prisma motivelor invocate precum şi din oficiu a constatat că acesta este fondat şi a fost admis, din următoarele considerente:
Hotărârea instanţei de fond este nelegală prin prisma aplicabilităţii dispoziţiilor art.403 C.pr.pen., şi netemeinică, prin prisma soluţiei dispuse cu privire la cererea cu care a fost sesizată instanţa.
Sub aspect procedural, dispoziţiile art.522/1 C.pr.pen. prevăd expres şi limitativ că la judecarea cererii se aplică dispoziţiile art.404-408 C.pr.pen. În consecinţă, dispoziţiile art. 403 C.pr.pen. nu au aplicabilitate atunci când o persoană judecată în lipsă solicită rejudecarea cauzei în prezenţa sa, scopul rejudecării fiind tocmai acela ca procedurile să se desfăşoare în prezenţa persoanei judecate şi condamnate în lipsă. Având în vedere că art.522/1 C.pr.pen. nu face trimitere expresă la dispoziţiile art. 403 C.pr.pen., rezultă că instanţa nu poate aplica o procedură specială, derogatorie atunci când analizează admisibilitatea în principiu a cererii de rejudecare, ci va aplica procedura comună.
Procedând la judecarea cauzei în cameră de consiliu, fără participarea procurorului şi în lipsa persoanei deţinute, hotărârea primei instanţe este nulă absolut, încălcând dispoziţiile art.315 C.pr.pen., art.290 C.pr.pen., şi care se subsumează cazurilor de casare prev. de art.385/9 pct.4 şi pct.5 C.pr.pen.
Totodată, pe fondul cauzei instanţa a dat o greşită interpretare a dispoziţiilor art.522/1 C.pr.pen. Sintagma „persoană judecată şi condamnată în lipsă” se referă la inculpatul care a lipsit la toate termenele de judecată în faţa instanţei de fond şi de control judiciar, precum şi la pronunţarea hotărârii de condamnare. Nu prezintă relevanţă împrejurarea că inculpatul a primit personal citaţia, că a fost reprezentat de avocat sau că s-ar fi sustras de la judecată, condiţia singulară cerută de lege fiind aceea ca inculpatul să nu fie prezent în faţa instanţei. Da asemenea, nici împrejurarea că inculpatul cunoştea de existenţa procesului penal nu reprezintă un impediment la admisibilitatea cererii de rejudecare. Sub acest aspect, considerentele hotărârii atacate exced prevederilor legale, legea nefăcând distincţie cu privire la motivele care au determinat judecarea în lipsă.
