În procesele şi cererile comerciale evaluabile în bani, înainte de introducerea acţiunii, reclamantul va încerca soluţionarea litigiului prin conciliere directă, sens în care va convoca partea adversă comunicându-i în scris pretenţiile sale, temeiul lor legal, precum şi actele doveditoare pe care acestea se sprijină. Convocarea se va face prin scrisoare recomandată, cu dovadă de primire sau prin orice alt mijloc de comunicare ce asigură transmiterea textului şi confirmarea primirii, concilierea urmând a fi fixată pentru o dată de peste 15 zile de la data primirii actelor comunicate, iar rezultatul ei se va consemna într-un înscris, cu arătarea pretenţiilor reciproce şi a punctului de vedere al fiecăreia dintre părţi. Acest înscris sau cel din care rezultă că de la data primirii convocării au trecut 30 de zile se anexează cererii de chemare în judecată.
Dispoziţiile art. 7201 din C.proc.civ. sunt de ordine publică în ceea ce priveşte obligativitatea parcurgerii procedurii pe care o prevăd, faţă de scopul urmărit de legiuitor la edictarea lor, vizând interesul general, acela de a degreva activitatea instanţelor de judecată prin soluţionarea amiabilă a litigiilor comerciale şi de a asigura celeritatea în soluţionarea acestora. Întrucât raţiunea concilierii prealabile prevăzută de norma analizată este aceea de a simplifica şi degreva judecăţile având ca obiect pretenţii de natură bănească, pretenţii ce pot fi soluţionate pe cale amiabilă şi într-un termen scurt, această raţiune nu este realizată în situaţia în care între părţi s-au derulat alte litigii, dar în care pârâta este cea care a solicitat obligarea părţii adverse la plata unor sume de bani.
Secţia comercială, Decizia nr. 159 din 14 iunie 2011
Prin sentința comercială nr. 3/PI din 4 ianuarie 2011 pronunțată în dosarul nr. 6727/30/2010 Tribunalul Timiș a respins ca prematură acțiunea în pretenții formulată de reclamanta SC I. SA Timișoara în contradictoriu cu pârâta SC C. SA Timișoara, anulând, totodată, ca netimbrată cererea reconvenționala depusă de aceasta din urmă.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că litigiul este unul de natură comercială, având ca obiect plata unor sume de bani, ipoteză în care devin incidente, cu caracter de obligativitate, prevederile art. 7201 C.proc.civ., care impun părților parcurgerea unei proceduri prealabile, în cadrul căreia să încerce soluționarea diferendului pe cale amiabilă. Dovada parcurgerii acestei proceduri, în modul și condițiile expres reglementate de textul de lege indicat, trebuie anexată cererii de chemare în judecată, potrivit art. 109 alin. (2) din același cod. Cum reclamanta nu a depus la dosar dovada parcurgerii proceduri prealabile obligatorii a concilierii, judecătorul fondului, văzând prevederile art. 109 alin. (2) C.proc.civ., i-a respins cererea ca prematură.
împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta SC I. SA Timișoara, solicitând modificarea ei în tot și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, cu motivarea că, în fapt, a promovat o acțiune în pretenții constând în obligarea pârâtei la plata sumei de 45.000 lei, reprezentând chirie anticipată și garanție, și a sumei de 89.715,72 lei, reprezentând plăți nedatorate. Instanța de fond a reținut ca validă excepția prematurității cererii de chemare în judecată, în sensul nerespectării dispozițiilor art. 7201 din C.proc.civ., ignorând raporturile juridice între părți, ca urmare a unei interpretări excesive a acestor prevederi legale. Apelanta precizează că raportul juridic de locațiune dintre părți face obiectul mai multor litigii, în special provocate de intimată, care solicită plata debitelor restante în dosarul nr. 168/27.06.2008 (somație de plată). Prin apărările expres formulate pe calea întâmpinării în dosarele nr. 16932/325/2009 și nr. 6177/30/2010, și pe calea cererii în anulare în dosarul nr. 16932.1/325/2009 al Tribunalului Timiș, apelanta a avut o poziție clară privind plata anticipată a unor sume de bani drept garanție în temeiul contractului nr. 4/2008, precum și neachitarea facturilor emise de pârâtă pentru utilitățile folosite, întrucât au fost facturate sume în neconcordanță cu prevederile contractuale, ceea ce a dus la plata nedatorată a unor sume către locator. Or, pentru a tranșa definitiv raportul juridic dedus judecății dintre cele două societăți comerciale, apelanta arată că a promovat cererea de față, poziția sa procesuală exprimată anterior promovării acțiunii pendinte fiind exprimat în mod clar și neechivoc în procesele anterioare. Pretențiile exprimate de ea au fost negate în mod constant de SC C. SA Timișoara, motiv pentru care aceasta a și insistat în formularea în mod repetat a unor cereri de plată. în contextul dat, consideră că sensul și spiritul dispozițiilor art. 7201 C.proc.civ. a fost îndeplinit, poziția procesuală și pretențiile părților fiind cunoscute anterior formulării acțiunii, acestea rezultând din actele procedurale efectuate în cadrul celorlalte litigii. O îndeplinire formală a procedurii prealabile în condițiile articolului menționat nu se mai impunea, părțile cunoscându-și reciproc poziția în raport cu efectele și întinderea obligațiilor ce decurg din raportul de locațiune.
Prin decizia civilă nr. 159 din 14 iunie 2011 pronunțată în dosarul nr. 6727/30/2010 C.A. Timișoara a respins apelul declarat de reclamanta SC I. SA Timișoara împotriva sentinței comerciale nr. 3/PI din 4 ianuarie 2011 a Tribunalului Timiș.
Pentru a decide astfel instanța de control judiciar a reținut că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală în ceea ce privește soluționarea excepției de prematuritate invocată de societatea intimată prin întâmpinarea depusă la termenul din 9.11.2010, conformă cu dispozițiile incidente în cauză, ea nefiind rezultatul unei greșite aplicări a legii sau a unei eronate stabiliri a raporturilor juridice dintre părți, cum în mod neîntemeiat susține reclamanta apelantă.
Potrivit prevederilor alin. (1) al art. 7201 din C.proc.civ., în forma în vigoare la data înregistrării acțiunii în pretenții, în procesele și cererile în materie comerciale evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluționarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte. Alineatul (2) indică modul în care această conciliere trebuie efectuată, respectiv reclamantul va convoca partea adversă comunicându-i în scris pretențiile sale, temeiul lor legal, precum și actele doveditoare pe care acestea se sprijină. Convocarea se va face prin scrisoare recomandată, cu dovadă de primire sau prin orice alt mijloc de comunicare ce asigură transmiterea textului și confirmarea primirii. Potrivit alineatelor următoare din același text, concilierea va fi fixată pentru o dată de peste 15 zile de la data primirii actelor comunicate și rezultatul ei se va consemna într-un înscris, cu arătarea pretențiilor reciproce și a punctului de vedere al fiecăreia dintre părți. Acest înscris sau înscrisul din care rezultă că de la data primirii convocării au trecut 30 de zile se anexează cererii de chemare în judecată.
Raportat la petitele sale, cererea reclamantei este fără niciun dubiu o acțiune în pretenții, respectiv evaluabilă în bani, căzând sub incidența articolului mai sus indicat și pentru că textul de lege este imperativ și nu permisiv, partea avea obligația efectuării concilierii directe înainte de declanșarea procesului, în modalitatea sus arătată. Astfel, față de caracterul prealabil și obligatoriu al concilierii directe, așa cum rezultă din prevederile art. 7201 alin. (1) și (5) C.proc.civ., coroborate cu cele ale art. 109 alin. (2) din același cod, în mod corect prima instanță a apreciat că nerealizarea acestei proceduri constituie un fine de neprimire a cererii de chemare în judecată formulată de societatea reclamantă, considerând-o a fi prematură.
Este de observat că dispozițiile art. 7201 sunt de ordine publică în ceea ce privește obligativitatea parcurgerii procedurii pe care o prevăd, față de scopul urmărit de legiuitor la edictarea lor, vizând interesul general, acela de a degreva activitatea instanțelor de judecată prin soluționarea amiabilă a litigiilor comerciale și de a asigura celeritatea în soluționarea acestora.
Așa fiind, în lipsa dovezilor că reclamanta a convocat-o pe partea chemată în judecată la conciliere directă, mai exact a înscrisului care atestă realizarea efectivă a acestei proceduri prealabile obligatorii în scopul urmărit de legiuitor, în mod judicios tribunalul a apreciat că temeinicia pretențiilor formulate de apelantă nu poate fi analizată, iar simplul fapt că între cele două societăți aflate în litigiu s-au mai derulat alte procese având ca obiect emiterea unei somați de plată, dar nu la cererea apelantei, ci la solicitarea intimatei, care, la rândul său, a considerat că este titulara unei creanțe față de societatea apelantă, nu poate determina concluzia că „spiritul dispozițiilor art. 7201 din C.proc.civ. ar fi fost îndeplinit, poziția procesuală și pretențiile părților fiind cunoscute anterior formulării acțiunii, acestea rezultând din actele procedurale efectuate în cadrul celorlalte litigii”. Numai astfel se ajunge la respectarea voinței legiuitorului, care a statuat, imperativ, obligația respectării parcursului acestei proceduri mai înainte de declanșarea unui litigiu comercial evaluabil în bani, proces care, pe lângă faptul că poate dura timp îndelungat, mai și implică costuri semnificative atât pentru participanți, cât și pentru stat, știut fiind faptul că rațiunea concilierii prealabile prevăzută de norma analizată este aceea de a simplifica și degreva judecățile având ca obiect pretenții de natură bănească, pretenții ce pot fi soluționate pe cale amiabilă și într-un termen scurt, această rațiune nefiind realizată, contrar celor afirmate de apelantă, în situația în care între părți s-au derulat alte litigii, dar în care pârâta este cea care a solicitat obligarea părții adverse la plata unor sume de bani.
(Judecător Nasz Csaba Bela)
