Administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecătorul-sindic acţiuni pentru anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale către terţi şi pentru restituirea de către aceştia a bunurilor transmise şi a valorii altor prestaţii executate, realizate de debitor prin operaţiuni comerciale în care prestaţia debitorului depăşeşte vădit pe cea primită, efectuate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intenţia tuturor părţilor implicate în acestea de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice alt fel drepturile. In acest fel, legea sancţionează tocmai reaua-credinţă în exercitarea de către debitor a drepturilor sale, prin acte juridice încheiate în dauna creditorilor.
Secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 1644 din 4 august 2011
Prin cererile formulate de lichidatorul judiciar s-a solicitat anularea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub numărul 371 din data de 25.02.2010 și repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului, respectiv obligarea pârâtului cumpărător, R.R.V., la restituirea către SC P SRL în insolvență, a imobilului ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare precum și anularea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 174 din data de 02.03.2010 și repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului, respectiv obligarea pârâtei cumpărătoare, la restituirea către debitoarea în insolvență, a fondului de comerț ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare.
în motivarea cererii s-a învederat faptul că în intervalul de timp cuprins între momentul sesizării instanței și momentul deschiderii procedurii insolvenței debitoarea prin reprezentantul său legal a urmărit prin toate mijloacele posibile sărăcirea patrimoniului falitei în dauna evidentă a creditorilor cunoscuți la acel moment.
Dincolo de împrejurarea că nu există nicio dovadă a plății prețului menționat în contract, notarul public neavând în posesia sa vreo factură fiscală și dovada de achitare a acesteia, în cauză operează și prezumția de fraudă instituită de art. 84 alin. (2) din Legea nr. 85/2006.
în drept, cererea s-a întemeiat pe dispozițiile art. 80 lit. b), c) din Legea nr. 85/2006.
Potrivit dispozițiilor art. 115 și următoarele Cod procedură civilă pârâții au formulat întâmpinare prin care au arătat că, în cauză nu este operabilă prezumția de fraudă instituită de art. 84 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, deoarece prin această tranzacție părțile nu au avut o voință subiectivă de fraudare a creditorilor.
Actul translativ de proprietate nu este încheiat în mod fraudulos și nu este în dauna creditorilor având în vedere că la momentul vânzării, în patrimoniul vânzătoarei a intrat o contraprestație (prețul).
La data încheierii actului translativ de proprietate, vânzătoarea nu se afla în stare de insolvență și nu exista nici o restricție de ieșiri de bunuri din averea sa.
S-a mai arătat de asemenea că nu se poate considera că a intervenit o contraprestație derizorie și se consideră că sunt dobânditori de bună credință cu titlu oneros iar la data încheierii contractului de vânzare cumpărare nu au cunoscut situația iminentă de insolvență a societății vânzătoare.
în calitate de cumpărători de bună credință au achitat valoarea corespunzătoare a bunului și nu au cunoscut situația financiară a vânzătoarei și nici nu puteau anticipa starea de insolvență, solicitând respingerea acțiunii în anulare ca neîntemeiată.
Prin sentința nr. 515 din 28.04.2011, Tribunalul Buzău – Secția comercială și de Contencios Administrativ, a admis cererile formulate de lichidatorul judiciar și a dispus anularea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 371 din 25.02.2010 și repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului de vânzare cumpărare, respectiv obligarea pârâtului cumpărător la restituirea către debitoare a imobilului ce a făcut obiectul contractului.
Prin aceeași sentință s-a dispus anularea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 174 din 02.03.2010 și repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului, respectiv obligarea pârâtei cumpărătoare la restituirea către debitoare a fondului de comerț ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare.
Pentru a pronunța această soluție, s-a reținut că prin sentința comercială nr. 654 din data de 20.05.2010 pronunțată de Tribunalul Buzău – Secția Comercială și de Contencios Administrativ s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței a SC P SRL ca urmare a formulării cererii de deschidere a procedurii insolvenței de către creditoarea SC L PT SRL în ceea ce o privește pe debitoare, cerere înregistrată la Tribunalul Buzău în data de 02.12.2009.
Ulterior prin sentința nr. 845 din 09.09.2010 s-a dispus începerea procedurii insolvenței debitoarei prin procedura simplificată ca urmare a faptului că nicio persoană dintre cele prevăzute de art. 94 din nu a propus un plan de reorganizare al activității societății, că actele constitutive și documentele contabile nu au putut fi găsite, administratorul social nu a putut fi găsit.
Deși cererea creditoarei pentru deschiderea procedurii insolvenței a fost înregistrată la data de 02.12.2009, până la pronunțarea sentinței nr. 654 din 20.05.20120 de deschidere a procedurii generale a insolvenței, debitoarea prin reprezentantul său legal a încheiat contractele de vânzare cumpărare contestate.
Potrivit contractului de vânzare cumpărare a imobilului încheiat între părți, prețul vânzării a fost de 60.000 lei, însă nu există nicio dovadă a achitării acestuia, astfel că operează prezumția de fraudă instituită de art. 84 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 modificată, având în vedere totodată și dintre reprezentantul legal al vânzătoarei și pârâtul cumpărător.
în același interval de timp cuprins între momentul sesizării instanței cu cererea de deschidere a procedurii insolvenței și pronunțarea sentinței nr. 654 din 20.05.2010 a fost perfectat și contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 174 din 02.03.2010 având ca obiect exclusiv componenta activă a fondului de comerț constând în autorizația de funcționare nr. 6625/EN2521 din data de 28.07.2006, firma, clientela și drepturile izvorâte din contractul încheiat cu CJAS Buzău, fond de comerț (stocuri de marfă, mijloace fixe, disponibilități bănești) situat la punctul de lucru din Buzău, strada Unirii (Micro 3) magazin 35 hol, bloc C 2, județ Buzău și la punctul de lucru din comuna Poșta Câlnău , județ Buzău.
Nici pentru această vânzare nu există nicio dovadă a plății prețului de 20.000 lei menționat în contract care este un preț complet neserios, disproporția dintre contraprestații fiind vădită față de ultimele declarații fiscale înregistrate de debitoare în bilanț la nivelul anului 2008 conform cărora activele societății totalizau valoarea de 2.276.916,00 lei.
Judecătorul-sindic a apreciat că în cauză sunt incidente prevederile art. 80 lit. b), c) din Legea nr. 85/2006 motiv pentru care a admis cererile formulate de lichidatorul judiciar și pe cale de consecință s-a dispus anularea contractelor de vânzare cumpărare și repunerea părților în situația anterioară încheierii contractelor, respectiv obligarea pârâtului cumpărător la restituirea către debitoare a imobilului ce a făcut obiectul contractului și obligarea pârâtei cumpărătoare la restituirea către debitoare a fondului de comerț.
împotriva sentinței au declarat recurs pârâții criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie arătând că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină și este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și a temeiurilor prevăzute de art. 304 C.proc.civ. precum și sub toate aspectele, potrivit art. 3041 C.proc.civ., Curtea a reținut că recursurile sunt nefondate potrivit considerentelor ce urmează:
Lichidatorul judiciar și-a întemeiat cererea în anulare pe dispozițiile art. 80 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecătorul-sindic acțiuni pentru anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale către terți și pentru restituirea de către aceștia a bunurilor transmise și a valorii altor prestații executate, realizate de debitor prin operațiuni comerciale în care prestația debitorului depășește vădit pe cea primită, efectuate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intenția tuturor părților implicate în acestea de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice alt fel drepturile.
In acest fel, legea sancționează tocmai reaua-credință în exercitarea de către debitor a drepturilor sale, prin acte juridice încheiate în dauna creditorilor. Dacă scopul părților contractante sau cel puțin al debitorului la încheierea actului juridic respectiv l-a constituit fraudarea creditorilor, atunci actul are o cauză ilicită, iar potrivit art. 966 din Codul civil, acesta nu poate avea niciun efect.
Obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 261 Cod Procedură Civilă, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.
Aceste cerințe legale impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, au fost respectate de instanța de fond, iar faptul că soluția adoptată îi nemulțumește pe recurenți nu poate înlătura raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.
în cauză motivarea hotărârii recurate răspunde tuturor exigențelor legale deoarece examinează efectiv apărările și susținerile părților, explicând în termeni accesibili situația de fapt și dezlegarea în drept statuată de instanță.
Cu alte cuvinte, concluzia instanței este precedată de o examinare a chestiunilor de fapt și de drept ridicate care vizau actele încheiate fraudulos.
în ceea ce privește aplicarea greșită a legii, motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, cu privire la dispozițiile art. 80 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 85/2006, Curtea reține că judecătorul-sindic a făcut o justă aplicare a dispozițiilor precizate, dată fiind ipoteza legală, așa cum aceasta a fost instituită de legiuitor. Astfel, deși se susține că în cauză nu ar fi fost făcută dovada complicității terților și a debitoarei, la fraudarea creditorilor, acest lucru este dovedit deplin, în primul rând datorită relațiilor de rudenie dintre părți și a faptului că actele s-au încheiat după introducerea cererii de deschidere a procedurii insolvenței. Or, în acest caz, nu se poate susține cu suficient temei că tocmai aceste transferuri patrimoniale, de o valoare relativ ridicată, nu au determinat un dezechilibru major în situația financiară a falitei. în aceste condiții, în opinia Curții, aspectele prezentate de lichidator și reținute de judecătorul-sindic sunt suficiente pentru a proba complicitatea terților, cu falita pentru fraudarea intereselor sau drepturilor creditorilor acesteia din urmă.
Așadar, complicitatea pârâților, în fraudarea creditorilor falitei, nu poate fi pusă la îndoială, de altfel, ambele operațiuni a căror anulare s-a solicitat în prezenta cauză impunându-se a fi analizate din acest punct de vedere împreună, pentru că ambele au preț derizoriu față de valoarea reală, probată de lichidator.
Curtea constată că în ambele cazuri aplicarea ipotezei legale cuprinsă în articolul invocat asupra stării de fapt este corectă.
Din analiza amănunțită a actelor ce fac obiectul litigiului, rezultă că părțile contractante au încheiat cu rea-credință aceste acte, în dauna intereselor creditorilor, cu finalitatea diminuării masei active a debitoarei și a obținerii unui avantaj injust de către acestea.
Astfel, toate părțile implicate în această operațiune juridică se aflau în legături de strânsă rudenie și cunoșteau situația societății debitoare, în sensul că aveau cunoștință de existența cererii de deschidere a procedurii și de starea de insolvență a debitoarei și de împrejurarea că, prin scoaterea imobilului în litigiu, din proprietatea societății, datoriile către creditori nu vor mai fi achitate.
(Judecător Elena Tănăsică)
