DECIZIA CIVILĂ NR. 1301/2009-
Ședința publică din data de 21 octombrie 2009
Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare declarate de contestatoarea – SRL, cu sediul în O,–2, județul B, în contradictoriu cu intimatul, domiciliat în O,-, – 48,.5,.17, județul B, împotriva deciziei civile nr. 331/R din 26 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosar nr-, având ca obiect: litigiu de muncă.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă reprezentanta contestatoarei – SRL-, în baza delegației nr.499/09.09.2009 emisă de recurentă, precum și intimatul -personal, asistat de reprezentantul acestuia avocat, în baza delegației pentru asistență juridică gratuită nr. 191/18.08.2009 emisă de Baroul Bihor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S- făcut referatul cauzei, învederându-se instanței faptul că prezenta contestație în anulare este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și al timbrului judiciar, având în vedere natura cauzei dedusă judecății, precum și faptul că la dosarul cauzei s-a depus prin Serviciul Registratură, la data de 07.09.2009 întâmpinare din partea intimatului, după care:
Întrebați fiind, reprezentanții părților arată că nu mai au alte cereri și solicită cuvântul asupra prezentei căi extraordinare de atac.
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra contestației în anulare de față.
Reprezentanta contestatoarei solicită admiterea căii extraordinare de atac formulată de partea pe care o reprezintă, respectiv anularea deciziei atacate pronunțată de instanța de recurs și pe cale de consecință respingerea recursului promovat de recurentul reclamant, menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțate în primă instanță și implicit a Deciziei nr. 102/2007 privind încetarea contractului de muncă al reclamantului, fără acordarea cheltuielilor de judecată.
În susținerea căii sale de atac reprezentanta contestatoarei arată, că instanța de recurs a pronunțat o hotărâre care este rezultatul unei greșeli materiale, greșeală care constă prin neobservarea notei explicative date de recurentul reclamant în data de 07.07.2007, materializare a efectuării cercetării disciplinare prealabile.
Reprezentantul intimatului solicită respingerea contestației în anulare formulată de partea adversă, menținerea hotărârii pronunțată în recurs, pe care o apreciază ca fiind legală și temeinică, cu acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat din oficiu.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra contestației în anulare de față, instanța constată următoarele:
În baza deciziei civile nr. 331/R din 26 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosar nr-, s-a admis ca fondat recursul civil introdus de recurentul, în contradictoriu cu pârâta – SRL O, împotriva sentinței civile nr. 484/LM din 26.05.2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, care a fost modificată în totalitate în sensul că:
S-a admis contestația formulată de contestatorul, împotriva pârâtei – SRL
S-a dispus anularea deciziei de încetare a contractului de muncă nr.102 din 24 iulie 2007.
Intimata a fost obligată la plata despăgubirilor conform dispozițiilor art.78 alin.1 din Codul muncii.
De asemenea, partea intimată – SRL O, a fost obligată să plătească STATULUI suma de 700 lei, cheltuieli de judecată în fond și recurs, reprezentând valoarea onorariului pentru avocatul desemnat din oficiu.
Pentru a pronunța în acest mod, instanța de recurs a avut în vedere următoarele aspecte:
Prin actul nr.1558 din 9 iulie 2007 (fila 36 din dosarul de fond) adresat recurentului contestator, acestuia i s-a solicitat ca, în termen de 24 ore de la data primirii adresei, să semneze de luare la cunoștință a sarcinilor de serviciu ce îi revin pentru postul de controlor calitate și să remită fișa de post conducerii societății, fișă care a fost anexată adresei aflate în discuție. Totodată recurentului i s-a pus în vedere că, dacă nu va da curs solicitării, aceasta va echivala cu refuzul de a îndeplini sarcinile de serviciu și, făcându-se trimitere la prevederile art.267 din Legea nr.54/2003, recurentului i s-a solicitat ca, în termen de 6 zile de la primirea adresei, să se prezinte la sediul firmei în vederea realizării cercetării disciplinare prealabile. În preambulul actului s-a făcut arătarea motivului emiterii acestuia, motivul fiind dat de măsurile ce trebuiau îndeplinite de societatea intimată în urma controlului efectuat de inspectorii ITM B, respectiv realizarea unei concordanțe a funcțiilor pentru care a fost încheiat contractul individual de muncă și trasate sarcinile de serviciu din fișa postului.
Conform mențiunii înserate la data de 11.07.2007 pe actul sus-indicat recurentul a refuzat primirea, iar ulterior, la data de 17.07.2007, a fost încheiat procesul-verbal în care s-a consemnat că acesta nu s-a prezentat în vederea efectuării cercetării prealabile.
Potrivit alineatului 2 al articolului 267 din Codul muncii, în scopul cercetării prealabile salariatul trebuie să fie convocat în scris, cu indicarea exactă a datei, orei și locului fixate pentru întrevedere, precum și a obiectului cercetării, dispoziții nesocotite în speța dedusă judecății.
Curtea a reținut că față de conținutul actului prin care recurentul a fost convocat să se prezinte la sediul societății, este de observat că în cuprinsul acestuia nu este precizat obiectul cercetării prealabile.
De asemenea, s-a reținut că în decizia de încetare nr.102 din 24.07.2007 a contractului de muncă al recurentului se face trimitere la Referatul prin care au fost aduse la cunoștința conducerii societății “abaterile disciplinare deosebit de grave” ale recurentului, referat care apare întocmit în ziua de 9 iulie 2007 (fila 35), deci în ziua emiterii actului de convocare și totuși în cuprinsul acestuia din urmă nu se regăsește nici o menține cu privire la faptele ce i-au fost imputate recurentului, ci se face referire la necesitatea realizării unor concordanțe a funcției din contractul individual de muncă cu sarcinile de serviciu înscrise în fișa postului.
Prin urmare s-a apreciat că actul nr.1558 din 9.07.2007 nu poate constitui convocarea la care se face referire în dispozițiile legale mai sus enunțate, câtă vreme în conținutul său nu se precizează obiectul cercetării, cercetare finalizată apoi prin decizia de concediere a recurentului cu reținerea mai multor fapte, nici una dintre acestea neapărând menționată în actul de convocare.
În perioada ce-a premers desfacerii disciplinare a contractului de muncă al recurentului, acesta a formulat mai multe sesizări la ITM B, privind răspunsul înregistrat sub nr.73831/19.06.2007 (fila 86 din dosarul de fond), din care rezultă, referitor la fișa postului recurentului, că aceasta nu cuprinde mențiuni cu privire la cerințele de studii, pentru neregulile constatate fiind dispuse măsurile care se impun pentru intrarea în legalitate.
De altminteri, acesta a constituit și motivul menționat în actul din 9 iulie 2007 prin care recurentul a fost convocat să se prezinte la sediul societății în termen de 24 de ore, iar separat, fără înștiințarea prealabilă a acestuia, s-a declanșat procedura cercetării disciplinare pentru fapte care nicicând nu i-au fost aduse la cunoștință.
Aspectele anterior reliefate au pus în evidență faptul că în speță concedierea a fost dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege, nefiind respectate prevederile art.63 alin.1 lit.”a”, art.267 și respectiv art.268 alin.1 lit.”c” din Codul muncii.
Față de considerentele ce preced, C în baza dispozițiilor art.312 alin.1 și 3 din Codul d e procedură civilă, a admis ca fondat recursul, a modificat în întregime sentința în sensul că a admis contestația și, în consecință, a anulat decizia de încetare a contractului de muncă nr.102 din 24 iulie 2007 și a dispus obligarea intimatei la plata despăgubirilor în conformitate cu prevederile art.78 alin.1 din Codul muncii, text care prevede că în cazul în care concedierea a fost efectuală în mod nelegal, angajatorul va fi obligat la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.
Cât privește cererea formulată cu ocazia acordării cuvântului pe recurs referitoare la reintegrarea recurentului contestator pe postul avut anterior, aceasta s-a reținut a fi inadmisibilă, dat fiind momentul procesual în care a fost formulată.
Reținând culpa procesuală a intimatei, aceasta căzând în pretenții, instanța, în baza art.274 Cod procedură civilă și a prevederilor cuprinse în art.18 din nr.OUG51/2008, aceasta a fost obligată să-i plătească Statului suma de 700 lei cheltuieli de judecată în fond și recurs, reprezentând valoarea onorariului pentru avocatul desemnat din oficiu.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatoarea – SRL, solicitând admiterea contestației, anularea deciziei pronunțate de instanța de recurs, și, în consecință respingerea recursului promovat de reclamantul și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile nr. 484/LM/2008 și implicit a deciziei nr. 102/24.07.2007 privind încetarea contractului colectiv de muncă al reclamantului.
În motivare arată contestatoarea că soluția pronunțată de instanța de recurs este rezultatul unei greșeli materiale constând în aceea că instanța de recurs a admis recursul pentru considerentul că nu s-a efectuat cercetarea disciplinară prealabilă, omițând însă nota explicativă dată de recurentul reclamant în data de 07.07.2007, care reprezintă o dovadă a efectuării cercetării disciplinare prealabile. Astfel, instanța de recurs a analizat doar adresa nr. 1158/09.07.2007, reținând că această adresă nu întrunește caracteristicile unui convocator propriu zis, fără a observa că la dosarul cauzei există dovada efectuării cercetării disciplinare, cercetare materializată în nota explicativă din data de 07.07.2007.
Într-adevăr, prin adresa nr. 1558/09.07.2007 au încercat să aibă un nou punct de vedere al recurentului reclamant cu privire la toate neregulile constatate în activitatea acestuia convocându-l în acest sens la sediul societății, însă acest lucru nu înseamnă că este singurul demers făcut în realizarea cercetării disciplinare întrucât această cercetare era deja efectuată de pe data săvârșirii abaterii.
Menționează că reclamantului nu i s-a adus vreun prejudiciu prin efectuarea cercetării disciplinare pe data săvârșirii abaterii, acesta negând din primul moment săvârșirea faptei.
Invocă prevederile art. 267 Codul muncii, potrivit cărora se sancționează cu nulitate doar aplicarea sancțiunii fără efectuarea cercetării disciplinare, nefiind supusă aceleiași sancțiuni nerespectarea pașilor pentru efectuarea cercetării.
În drept sunt invocate prevederile art. 318 Cod procedură civilă și art. 267 Codul muncii.
Legal citat intimatul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestației în anulare ca nefondată și neîntemeiată, arătând în motivare că motivele invocate de contestatoare nu se circumscriu condițiilor prevăzute de lege pentru admisibilitatea contestației în anulare, iar aspectele invocate în contestație constituie apărări pe fondul cauzei, care, de altfel, au fost invocate și în cadrul recursului, prin întâmpinarea depusă la dosar fiind astfel analizate de instanța de recurs.
Solicită obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Examinând decizia contestată prin prisma temeiurilor de fapt și de drept invocate în susținerea contestației în anulare, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 318 Cod procedură civilă contestația în anulare este admisibilă în cazul în care dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale, acest temei de drept fiind invocat în susținerea contestației.
Textul de lege mai sus indicat, are însă în vedere erorile materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, și nicidecum greșeli de judecată, respectiv cele de apreciere a probelor sau de interpretare a dispozițiilor legale.
În consecință aspectele invocate de contestatoare în sensul interpretării greșite a instanței de recurs, în ce privește sancțiunea prevăzută de art. 267 Codul muncii, constituind apărări de fond și vizând modul de interpretare a dispozițiilor legale de către instanța de recurs, nu intră în categoria erorilor materiale menționate în cuprinsul art. 318 Cod procedură civilă, neconstituind astfel temei pentru admiterea contestației în anulare.
Nici susținerile contestatoarei în sensul că instanța de recurs a omis, din greșeală, nota explicativă din data de 07.07.2007, act ce face dovada efectuării cercetării disciplinare în opinia contestatoarei, nu pot fi reținute. Chiar dacă instanța de recurs nu a analizat în mod expres nota explicativă dată de recurentul reclamant, nu pot fi reținute apărările contestatoarei în sensul că soluția pronunțată de instanța de recurs este rezultatul unei erori materiale constând în faptul că instanța nu a observat această notă explicativă.
Aceasta în condițiile în care instanța de recurs a argumentat în fapt și în drept temeiurile ce au stat la baza soluției pronunțate.
Astfel, instanța de recurs a apreciat că sancționarea contestatorului a fost dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege, respectiv art. 63 al. 1 lit. a, art. 267 și 268 al. 1 lit. c din Codul muncii, precizând în cuprinsul considerentelor cauzele care atrag anularea deciziei, respectiv procedura care nu a fost respectată și care nu vizează lipsa notei explicative ci faptul că în cuprinsul adresei prin care recurentul a fost convocat nu a fost precizat obiectul cercetării, declanșându-se astfel procedura cercetării disciplinare pentru fapte care nicicând nu i-au fost aduse la cunoștință reclamantului.
Nu poate fi reținută ca eroare materială neanalizarea notei explicative în condițiile în care nu lipsa acestei note explicative a constituit temeiul pentru anularea deciziei de concediere, pentru a se putea aprecia astfel că în situația contrară soluția ar fi fost diferită.
Având în vedere considerentele mai sus expuse, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 318 Cod procedură civilă, instanța va respinge contestația în anulare ca nefondată.
În baza art.274 Cod procedură civilă și a prevederilor cuprinse în art. 6 lit. a, art. 18 și art. 21 din nr.OUG 51/2008, va obliga partea contestatoare – SRL în favoarea Statului la plata sumei de 100 lei reprezentând contravaloarea onorariului avocatului din oficiu pentru partea intimată, în baza delegației pentru asistență juridică gratuită emisă de Uniunea Națională a Barourilor din România- Baroul Bihor, nr. 191/18.08.2009, emisă pentru avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare declarată de contestatoarea – SRL, cu sediul în O,–2, județul B, în contradictoriu cu intimatul, domiciliat în O,-, – 48,.5,.17, județul B, împotriva deciziei civile nr. 331/R din 26 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, pe care o menține în întregime.
Obligă partea contestatoare – SRL, în favoarea Statului, la plata sumei de 100 lei, reprezentând contravaloarea onorariului avocatului din oficiu pentru partea intimată, în baza delegației pentru asistență juridică gratuită emisă de Uniunea Națională a Barourilor din România- Baroul Bihor nr. 191/18.08.2009, emisă pentru avocat.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 21 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
– – – – – – – –
– judecători fond –
– judecători recurs –
– redactat decizie – judecător – 09.11.2009
– dactilografiat grefier -10.11.2009 – 4 ex.
–comunicat – 11.11.2009 – 2 ex.
– – SRL, cu sediul în O,–2, județul
-, domiciliat în O,-, – 48,.5,.17, județul
