Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, decizia nr. 9740 din 23 noiembrie 2012
Prin sentinţa civilă nr. 3847 din 12.06.2012 a Tribunalului Maramureş s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei SC M. SA invocată de pârâta SC M.H. SRL.
S-a respins acţiunea formulată de reclamanta SC M. SA – în faliment – prin lichidator judiciar P.I.I.P.U.R.L. în contradictoriu cu pârâta SC M.H. SRL.
A fost obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare reprezentând onorar avocat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a debitoarei invocată de către pârâtă, se constată că este neîntemeiată în raport de disp.art. 79 din Legea nr. 85/2006, modificată şi de împrejurarea că în speţă, exercitarea debitoarei se află în procedura falimentului, aceasta putând fi reprezentată doar de lichidatorul judiciar, care poate formula acţiuni în anulare a actelor frauduloase încheiate de către debitor în dauna creditorilor.
Pe fondul cauzei acţiunea este nefondată din următoarele considerente: Acţiunea reclamantei se întemeiază pe disp.art. 80 alin.1 lit.b) şi c) din Legea 85/2006 modificată.
Motivele invocate în susţinerea acţiunii au constat în faptul că SC M. SA a vândut la data de 9.06.2005, construcţii în suprafaţă totală de 413 mp (atelier mecanic) şi teren aferent în suprafaţă totală de 1289 mp (compus din mai multe parcele ) pentru suma de 38.000 euro, echivalent în lei a 137.408 lei către societatea pârâtă în contextul în care printr-un alt contract de vânzare-cumpărare încheiat cu un alt cumpărător, societatea a vândut un grajd în suprafaţă construită de 430 mp şi teren aferent în suprafaţă totală de 648 mp pentru suma de 47.500 euro, echivalent în lei a 171.822 lei.
Reţinând cele de mai sus, din coroborarea probelor administrate în cauză, judecătorul sindic a constatat că referitor la neseriozitatea preţului reclamanta nu a dovedit disproporţia vădită dintre prestaţiile părţilor din contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 9.06.2005, autentificat sub nr. 2385 de notarul public ci se bazează pe compararea preţului din contract cu alte înscrisuri: un contract de vânzare-cumpărare datat 14.02.2005 în care preţul convenit de părţi ar fi fost de 55.000 euro, deci cu 17.000 euro în plus faţă de preţul consemnat în contractul autentic de vânzare-cumpărare a cărui anulare s-a solicitat şi contractul autentic de vânzare-cumpărare nr. 1289/19.04.2005 intervenit între SC M. SA şi SC T.T.C. SRL cu preţul de 47.000 euro.
Faptul că reclamanta a vândut un alt imobil cu un preţ mai mare nu
constituie o dovadă că, în cazul actului atacat, preţul a fost neserios.
Supraedificatele vândute prin contractul luat drept comparaţie de către
reclamantă au fost într-o stare incomparabil mai bună decât supraedificatele vândute pârâtei.
Preţul vânzării a fost determinat de starea tehnică precară în care se găseau supraedificatele şi de raportul cerere ofertă privind complexul imobiliar care a făcut obiectul vânzării.
Cu declaraţia martorului P.S.R. şi cu procesul verbal de constatare a stării construcţiilor cumpărate încheiat la data de 23.06.2005 pârâta a dovedit faptul că supraedificatele cumpărate erau complet devastate iar cu adresa din 12.01.2012 intitulată „raport de evaluare imobiliară ”I.” S.R.L., pârâta a dovedit faptul că preţul achitat a fost un preţ normal pentru un imobil în zonă.
Sub un alt aspect, reclamanta nu a dovedit reaua-credinţă a pârâtei şi conivenţa între părţile contractului în vederea sustragerii bunurilor de la urmărirea de către creditori sau de a leza în orice fel drepturile acesteia.
Astfel, cum rezultă din procesul verbal al consiliului de administraţie al debitoarei încheiat la data de 31.05.2005 înstrăinarea s-a făcut anume pentru a diminua datoriile băneşti ale societăţii.
Pentru toate considerentele de drept şi de fapt expuse, tribunalul a constatat că acţiunea reclamantei este neîntemeiată şi a fost respinsă.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs SC M. SA prin lichidator judiciar P.I.I.P. U.R.L. solicitând ca prin hotărârea ce se va da în cauză să se admită recursul, să se modifice sentinţa şi să se dispună anularea contractului de vânzare-cumpărare şi restabilirea situaţiei anterioare, cu revenirea imobilelor înscrise în CF 14543 Baia Mare în patrimoniul vânzătoarei S.C. M. S.A. şi rectificarea corespunzătoare a CF nr. 14.543
În motivare s-a arătat că:
Pentru a demonstra că drepturile creditorilor au fost lezate este suficient a reţine disproporţia vădită de valoare dintre cele două imobile învecinate şi valorificate în aceeiaşi perioadă. Raportat la acest aspect, solicită a observa faptul că şi în declaraţia martorului P.S.R. el fost subliniat faptul că, în aceeaşi zonă au fost valorificate şi alte spaţii. S-a menţionat faptul că aceste spaţii erau într-o stare deplorabilă şi au necesitat multe îmbunătăţiri.
Solicită a se reţine faptul că prin actiunea formulată s-a reclamat preţul derizoriu, raportat la alte vânzări în aceeaşi zonă, astfel cum reiese şi din declaraţia martorului mai sus menţionat, unde se poate observa faptul că şi societatea administrată de acesta împreună cu tatăl său a cumpărat, cam în aceeaşi perioadă în care s-a perfectat contractul de vânzare atacat, un spaţiu de aproximativ 200 m.p. la preţul de aproximativ 30.000 Euro. Este facil de observat diferenţa de suprafaţă din Contractul de vânzare atacat, respectiv, 413 mp atelier mecanic şi 1.289 mp teren la preţul de 38.000 Euro.
Acceptarea, atât de către vânzătoare cât şi de cumpărătoare, a preţului derizoriu pentru terenul tranzactionat, constituie dovada faptului că părţile implicate în tranzacţie au avut intenţia de a sustrage acest bun de la urmărirea de către creditorii societăţii, şi pe cale de consecinţă. de a le leza drepturile şi de a le aduce grave prejudicii.
Revine şi la ideea că prezumţia de fraudă în dauna creditorilor este dovedită cu tranzactiile făcute de către debitoarea falită în aceeaşi perioadă, în aceeaşi zonă, când vinde o suprafaţă de teren mai mică, în speţă, 430 mp construcţii, în speţă grajd şi teren in suprafaţă de 684 m.p., cu preţul de 47.500 euro faţă de 38.000 euro pentru 413 mp atelier mecanic şi 1.289 mp teren.
Astfel, reclamantul nu trebuie să dovedească faptul ilicit, ci, aşa cum o solicita textul art, 80 din Legea 85/2006, acesta trebuie să dovedească cumulativ încheierea
contractului în perioada suspectă şi totodată faptul că actul a fost încheiat în condiţii suspecte, care exced activităţilor curente.
În speţă, aceste fapte sunt dovedite, condiţiile cumulative prevăzute de lege fiind îndeplinite, fapt pentru care solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat. În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 299 – 316 Cod proc.civ., Legea 85/2006.
Pârâta intimată S.C. „M.H. ” S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului. A fost invocată şi excepţia tardivităţii recursului, care va fi însă respinsă de către Curte, în considerarea înscrisului ataşat la fila 6 din recurs, care atestă depunerea acestuia, conform prev. art. 104 C.pr.civ., la data de 18.09.2012, respectiv în termenul legal.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate şi a apărărilor formulate, Curtea constată următoarele:
Prin acţiunea din 5.03.2009, SC M. SA în faliment reprezentată prin lichidator judiciar P.I.IPURL Baia Mare a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC M.H. SRL, anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat încheiat între SC M. SA, în calitate de vânzătoare şi SC M.H. SRL, în calitate de cumpărătoare, restabilirea situaţiei anterioare, cu revenirea imobilelor înscrise în CF 14543 Baia Mare în patrimoniul vânzătoarei SC M. SA şi rectificarea corespunzătoare a CF nr. 14543 Baia Mare.
În motivarea acţiunii s-a relevat că împotriva debitoarei SC M. SA s-a dispus deschiderea procedurii prev.de prin sentinţa civilă nr. 71 din 15.01.2008 a Tribunalului Maramureş, iar prin sentinţa civilă nr. 947 din 17.06.2008 a aceleiaşi instanţe s-a dispus începerea procedurii de faliment şi a fost numit în calitate de lichidator judiciar P.I.IPURL Baia Mare.
Analizând actele şi documentele societăţii falite s-a constatat că SC M. SA a vândut, în data de 09.06.2005, construcţii în suprafaţă de 413 mp (atelier mecanic) şi teren aferent în suprafaţă totală de 1.289 mp (compus din mai multe parcele) pentru suma de 38.000 euro echivalent în lei a 137.408 lei, preţ neserios în contextul în care prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat (la nici două luni diferenţă) SC M. SA vinde cumpărătoarei SC T.T.C. SRL un grajd în suprafaţă construită de 430 mp şi teren aferent în suprafaţă totală de numai 684 mp (compus din două parcele) pentru suma de 47.500 euro echivalent în lei a 171.822 lei.
Mai mult, contractul de vânzare-cumpărare a cărei anulare s-a solicitat a avut la bază antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat în data de 14.02.2005 între aceleaşi părţi şi privind aceleaşi imobile, prin care se stipulează preţul imobilelor tranzacţionate la suma de 55.000 euro, diferenţa de 17.000 euro nemairegăsindu-se în contractul de vânzare-cumpărare a cărei anulare s-a cerut.
Comparând imobilele vândute de SC M. SA către cele două cumpărătoare şi preţurile obţinute din vânzare, precum şi diferenţa de preţ de 17.000 euro între preţul stabilit prin antecontractul de vânzare-cumpărare şi preţul stabilit prin contractul de vânzare-cumpărare s-a constatat că preţul plătit de cumpărătoarea SC M.H. SRL pentru imobilele cumpărate este de circa 2 ori mai mic decât preţul real al pieţii, fiind în acest context derizoriu. Concluzionând, prestaţia vânzătoarei SC M. SA (în contractul de vânzare-cumpărare a cărui anulare s-a cerut) depăşeşte vădit pe cea primită de la cumpărătoarea SC M.H. SRL.
S-a considerat că preţul disproporţionat de mic acceptat atât de vânzătoare cât şi de cumpărătoare pentru imobilul tranzacţionat constituie dovada faptului că părţile
implicate în tranzacţie au avut intenţia de a sustrage acest bun de la urmărirea de către creditori, şi pe cale de consecinţă, de a le leza drepturile.
În drept s-au invocat prev.art. 79 şi art. 80 alin.(1) lit.b) şi c) din Legea nr.
85/2006.
Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost respinsă, apreciindu-se că nu este relevantă raportarea preţului obţinut la cel încasat pentru imobile învecinate, fiind dovedită starea avansată de degradare a celui ce face obiectul contractului în litigiu şi nefiind dovedită conivenţa frauduloasă între părţile contractante.
Lichidatorul judiciar critică aceste statuări, apreciind că există o disproporţia vădită de valoare dintre prestaţii care atestă, implicit, intenţia părţilor de a sustrage acest bun de la urmărirea de către creditori.
Fiind astfel sesizată, Curtea constată că lichidatorul judiciar şi-a întemeiat cererea pe dispozitiile art. 80 literele b şi c din Legea 85/2006, susţinând că atât societatea vânzatoare, cât si cea cumpărătoare au încheiat contractul in dauna drepturilor creditorilor.
Conform art. 80 al. 1 lit. b si c din Legea 85/2006: „Administratorul judiciar sau, dupa caz, lichidatorul poate introduce la judecatorul-sindic actiuni pentru anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale catre terti si pentru restituirea de catre acestia a bunurilor transmise si a valorii altor prestatii executate, realizate de debitor prin următoarele acte: b) operatiuni comerciale in care prestatia debitorului depaseste vadit pe cea primita, efectuate in cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii; c) acte incheiate in cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intentia tuturor părţilor implicate in acestea de a sustrage bunuri de la urmărirea de catre creditori sau de a le leza in orice alt fel drepturile”.
În acest context, trebuie subliniată natura juridică specială a acţiunii în anulare, prin raportare comparativă cu regulile care reglementează, pe de o parte, nulitatea actelor juridice iar, pe de altă parte, cu dispoziţiile specifice acţiunii revocatorii pauliene.
Prevederile art. 80 din Legea nr. 85/2006 reglementează ipoteza exercitării de către administratorul sau lichidatorul judiciar a atribuţiei conferite pe seama acestora prin disp. art. 20 lit. h şi art. 25 lit. c din lege, respectiv a promovării acţiunilor judiciare prin care judecătorul sindic este investit a anula actele frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii.
Textul normativ la care s-a făcut referire conduce prin forma sa la dispoziţiile art. 975 C.civ., care permit creditorilor chirografari a exercita acţiunea reparatorie în vederea desfiinţării actelor viclene făcute de debitor în prejudiciul drepturilor lor.
Spre deosebire însă de acţiunea pauliană, actul fraudulos susceptibil de a fi anulat de temeiul art. 80 din lege nu este necesar să fi provocat ori agravat insolvabilitatea debitoarei, noţiunea de act fraudulos circumscriindu-se sferei micşorării gajului general.
Raţiunea instituirii de legiuitor a acestor dispoziţii a constat în ideea de a se asigura participanţilor la procedură pârghiile menite să asigure şi să dea eficienţă principiului maximizării averii debitoarei destinate stingerii pasivului şi a egalităţii de şanse a creditorilor în privinţa recuperării creanţelor invocate asupra masei credale.
Art. 80 din lege nu face deosebire între actele frauduloase încheiate de debitor cu titlu oneros sau gratuit, actele vizate de aceste prevederi fiind acte săvârşite cu rea credinţă în dublu scop, acela de a leza drepturile creditorilor ori a eluda legea şi pentru obţinerea unui profit pentru debitor sau altă persoană.
Frauda poate fi săvârşită în două modalităţi, cu complicitatea terţei persoane ori de însuşi debitorul singur. Pentru prima ipoteză, când este îndeplinită şi cerinţa complicităţii terţului dobânditor, actul juridic atacat pe această cale va fi lovit de nulitate, cauza de ineficacitate a acestuia fiind legată de caracterul ilicit al cauzei.
În astfel de cauze, se porneşte de la prezumţia de fraudă, prezumţie care priveşte transferurile debitorului, acestuia revenindu-i sarcina răsturnării ei prin mijloace de probă specifice.
Astfel, lichidatorul judiciar nu trebuie să dovedească faptul ilicit, ci, aşa cum o solicită textul art. 80 din Legea 85/2006, acesta trebuie să probeze cumulativ încheierea contractului în perioada suspectă şi totodată faptul că actul a fost încheiat în condiţii suspecte, care excedează activităţilor curente.
Numai prin elemente conexe, care se regăsesc în condiţiile cumulative mai sus prezentate şi enumerate de art. 80 se poate demonstra intenţia de fraudare a debitorului. Dacă în cadrul unor relaţii comerciale care excedează cadrului insolvenţei astfel de tranzacţii sunt perfect legale, din momentul în care se deschide procedura insolvenţei, orice transferuri trebuie supuse unei verificări riguroase, fiind imposibil de dovedit intenţia frauduloasă în lipsa unor prezumţii.
Aplicând aceste consideraţii teoretice în prezenta cauză, Curtea constată că, în ceea ce priveşte condiţia referitoare la momentul încheierii actului, nu s-a contestat faptul că cel în litigiu a fost încheiat în intervalul instituit de legiuitor.
Aceasta nu înseamnă însă că ar fi îndeplinită şi cea de-a doua cerinţă, referitoare la semnarea lui în condiţii suspecte, care excedează activităţilor curente, din moment ce a fost dovedită prin probaţiunea administrată realitatea apărărilor conform cărora în acest caz nu poate fi validată o prezumţie de fraudă, câtă vreme vânzarea imobilelor a survenit în condiţiile în care debitoarea a luat decizia lichidării parţiale a activelor deţinute, pentru acoperirea debitelor scadente, astfel cum rezultă din procesul verbal al Consiliului de administraţie al debitoarei încheiat la data de 31.05.2005, iar obiectul înstrăinării îl constituie un bun în stare de neîntrebuinţare, de care debitoarea se putea dispensa, fără a externaliza fraudulos sau prin mijloace ruinătoare activele de care dispune.
Ca atare, referitor la neseriozitatea preţului, vor fi validate susţinerile legate de faptul că recurentul nu a dovedit disproporţia vădită dintre prestaţiile părţilor din contractul de vânzare cumpărare, bazându-se pe compararea preţului din contract, în special, cu contractul autentic de vânzare cumpărare nr.1289/19.04.2005 intervenit între reclamantă şi S.C. Truck Tech & Car S.R.L., intervenit cu privire la un imobil cu o suprafaţă mai mică decât cea în litigiu, pentru preţul de 47.500 euro.
Or, intimata relevă corect că faptul că reclamanta a vândut un alt imobil cu un preţ mai mare nu este o dovadă prin ea însăşi a împrejurării că, în cazul actului atacat, preţul a fost neserios. Supraedificatele vândute prin contractul oferit drept comparaţie de către reclamantă au fost într-o stare incomparabil mai bună decât supraedificatele vândute pârâtei. Preţul stabilit de părţi nu poate fi considerat nici derizoriu şi nici neserios dacă, acesta reprezintă, în accepţiunea vânzătoarei, o cauză suficientă pentru a contracta.
Ca atare, sunt reale apărările conform cărora preţul vânzării a fost determinat de starea tehnică proastă în care se găseau supraedificatele şi de raportul cerere ofertă privind complexul imobiliar care a făcut obiectul vânzării, aspecte dovedite cu declaraţia martorului P.S.R. şi cu procesul verbal de constatare a stării construcţiilor cumpărate, încheiat la data de 23.06.2005. Din conţinutul acestora rezultă că supraedificatele
cumpărate erau complet devastate şi că în condiţii tehnice similare, reclamanta a vândut societăţii al cărei administrator este martorul, supraedificate şi o porţiune de teren cu o sumă de aproximativ 30.000 euro.
De asemenea, conform adresei din data de 12.01.2012 intitulate raport de evaluare-comparare, emanând de la Agenţia imobiliară I. S.R.L., rezultă că preţul achitat a fost unul normal pentru un imobil situat în acea zonă.
Totodată, s-a depus de către pârâtă contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1629/12.05.2005 intervenit între reclamantă şi S.C. F.H. SRL, prin care s-a vândut suprafaţa de 1361 m.p.teren + garaj şi atelier mecanic, cu suma de 44.000 euro. Acest înscris a fost considerat relevant deoarece este din aceeaşi epocă cu contractul atacat, iar preţul este comparabil cu cel achitat de pârâtă, atestându-se astfel că acesta nu reprezintă o operaţiune singulară, prin care să fi fost lezate drepturile creditorilor si să se fi obţinut astfel un folos material pentru intimată.
Potrivit art.1303 C.civ. preţul trebuie să fie serios, el fiind serios dacă nu este disproporţionat de mic în raport de bunul vândut, astfel încât acesta să nu poată constitui cauza vânzării.
Chiar dacă s-ar accepta că preţul stabilit de părţi ar fi inferior valorii de piaţă a unui astfel de bun, raportat la condiţiile specifice de încheiere a contractului, constând în decizia de lichidare a activelor, pentru obţinerea de lichidităţi necesare plăţii datoriilor, văzând şi starea bunurilor de la momentul vânzării, nu se poate susţine cu temei că suntem în prezenţa unei disproporţii vădite de valoare.
Ca atare, în cauză nu sunt incidente prev. art. 80 alin. 1 lit. b din lege, preţul încasat fiind expresia condiţiilor obiective mai sus prezentate, iar disproporţia de valoare, chiar dacă există, nefiind vădită şi fiind, într-o mare măsură, justificată.
Starea avansată de degradare a construcţiilor vândute nu este atestată numai de procesul-verbal din 23.06.2005, ci şi de atitudinea ulterioară a intimatei, care le-a adus modificări substanţiale. Astfel, a fost demolat atelierul electric, de sudură, bobinaj, mecanic, magazie şi în loc s-a construit o hală de reparaţii. Totodată, s-au consolidat, recompartimentat şi mansardat atelierul metrologic, tâmplăria, atelierul şi vestiarul, care s-au transformat în atelier de reparaţii, iar la mansardă s-au amenajat birouri şi o magazie.
Ca atare, acţiunea in anulare nu poate fi primită, pentru ca actul de vânzare-cumpărare nu disimulează o fraudă faţă de creditori. Prin urmare, nu este necesară restabilirea echilibrului şanselor creditorilor înscrişi la masa credală, pentru ca actul nu a fost făcut cu intenţia de a frauda si nici în detrimentul creditorilor actuali ai falitei, ale căror creanţe au fost acceptate în tabelul definitiv consolidat.
Cerinţele impuse de textul art. 80 din lege trebuie urmărite cu rigoare, o altă modalitate de aplicare a lui fiind de natură să pună în pericol securitatea circuitului civil, aducând atingere dreptului de proprietate al terţului, dobândit în condiţii de legalitate.
Achiesând şi susţinerilor conform cărora, în cazul prevăzut de art. 80 al. 1 lit. c din Legea 85/2006, trebuie probată şi complicitatea terţului contractant la fraudă, ca o condiţie pentru admiterea acţiunii, Curtea va valida sentinţa dată de către judecătorul sindic, nefiind făcută dovada contrarie apărărilor conform cărora pârâta a fost de bună credinţă, fără nici un fel de implicare în activitatea financiar contabilă a vânzătoarei.
Astfel, complicitatea terţului la fraudă presupune intenţia acestuia de a prejudicia creditorii în înţelegere cu debitoarea iar conivenţa frauduloasă trebuie dovedită, nemaifiind prezumată. Or, în speţă, lichidatorul nu a făcut dovada intenţiei
debitoarei şi pârâtei de a sustrage bunurile înstrăinate de la urmărirea de către creditori, în condiţiile în care, societatea, în perioada în care încă îşi desfăşura activitatea, a încercat să-şi achite datoriile acumulate, prin vânzarea unor active, în mod corect fiind relevată incidenţa tezei finale a prev. art. 85 alin. 3 din lege.
Aşa fiind, în baza prev. art. 312 C.pr.civ., art. 8 din Legea nr. 85/2006, recursul declarat va fi respins, iar conform prev. art. 274 C.pr.civ., recurenta va fi obligată să plătească intimatei SC M.H. SRL suma de 1000 lei cheltuieli de judecată în recurs, constând în onorariu avocaţial. (Judecător Mirela Budiu)