Contestație decizie de pensionare. Decizia 1584/2009. Curtea de Apel Oradea


ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1584/2009-

Ședința publică din 17 noiembrie 2009

PREȘEDINTE: Pantea Viorel judecător

R – – judecător

– – – judecător

– – – grefier

Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în O,-, județul B în contradictoriu cu intimata contestatoare domiciliată în, nr. 723, județul B, împotriva sentinței civile nr. 1025 din 13 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: contestație împotriva deciziei de pensionare.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței cele de mai sus, precum și faptul că recursul este scutit de plata taxei de timbru și timbru judiciar, că la data de 21.09.2009 prin registratura instanței recurenta intimată Casa Județeană de Pensii Bad epus la dosar întâmpinare, că în cauză se solicită judecarea în lipsă, după care:

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1025/LM din 13 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, s-a dmis contestația formulata de contestatoarea domiciliată în localitatea, comuna, nr.723, județul B în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în O,-, județul B și în consecință, s-a dispus anularea deciziei nr.-/01.07.2007, emisă de intimată pe seama contestatoarei și a fost obligată intimata să recalculeze pensia acesteia, prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 20 de ani, cu acordarea drepturilor astfel stabilite începând cu data de 16.02.2006, sens în care a obligat intimata să emită o noua decizie de pensionare, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța în acest mod, tribunalul a reținut următoarele:

Prin decizia nr.-/2006 a fost recalculată pensia contestatoarei obținându-se în urma acestei operațiuni un punctaj de 0,39725 puncte. Potrivit buletinului de calcul anexat deciziei, stagiul complet de cotizare avut în vedere a fost de 30 de ani, conform Legii 19/2000. Conform aceluiași act, legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la categoria de de care beneficiază soțul contestatoarei la data de 1 octombrie 2004 este Legea 3/1977.

Având în vedere susținerile contradictorii ale părților referitoare la legea aplicabilă, instanța a apreciat că în speță se impune o interpretare a legilor succesive adoptate în această materie, în scopul clarificării acestei probleme. Astfel, rolul puterii judecătorești este în esență acela de a aplica legea, adică aceea de aoi nterpreta și aoa dapta cazurilor particulare. În speță, instanța identificat legea aplicabilă, ținând cont de principiile aplicării legii civile în timp, de intenția reală a legiuitorului, precum și de principiile generale ale dreptului.

Așadar, instanța a constatat că legea aplicabilă la data închiderii dreptului de pensionare al soțului contestatoarei era Legea 3/1977, care prevedea la art. 8 o vechime integrală în muncă de 30 de ani. Coroborând acest text cu prevederile art. 2 alin.1 din HG1550/2004 care prevede că: “Stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază [.] ” ar trebui a se concluziona că într-adevăr stagiul complet de cotizare al contestatorului ar fi de 30 de ani. O astfel de concluzie este însă cu desăvârșire eronată, fiind rodul unei interpretări simplificate și care nesocotește reglementări ulterioare în materie, cu atât mai mult cu cât acestea au o forță superioară unei hotărâri de guvern pe care se întemeiază apărările intimatei, respectiv HG1550/2004 amintit mai sus. de care s-a făcut vorbire se regăsesc în nr.OUG4/2005 aprobată prin Legea 78/2005, care prevede în mod explicit “la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie”. Or, având în vedere acest principiu, având în vedere, pe de-o parte că nr.OUG4/2005 este ulterioară HG1550/2004 și pe de altă parte, că ordonanța aprobată prin lege are o forță juridică superioară unei hotărâri de guvern, s-a impus a se concluziona că prevederile art. 2 alin.1 din HG. 1550/2004 au fost abrogate tacit, în sensul că nu pot fi interpretate într-un mod care să ducă la stabilirea unor pensii diferențiate în funcție de anul ieșirii la pensionare.

Așa cum s-a arătat deja, judecătorul trebuie, în primul rând, să cerceteze care a fost intenția reală a legiuitorului. Astfel, din OUG4/2005 aprobată prin Legea 78/2005 rezultă în mod indubitabil că legiuitorul a urmărit să înlăture toate discriminările dintre pensionari cu privire la cuantumul pensiei rezultate din date diferite a ieșirii la pensie. În aceste condiții, aplicarea rigidă a HG1550/2004 încalcă în mod flagrant acest principiu. Or, a nu deroga de la principiile generale ale dreptului, a urma spiritul legii și nu numai litera sa, sunt două reguli elementare ce se impun judecătorului când interpretează legea.

În lumina acestei interpretări, instanța a apreciat că prevederile Legii 19/2000 sunt aplicabile de la data intrării în vigoare a tuturor categoriilor de pensionări ce intră în sfera sa de reglementare, indiferent de data deschiderii dreptului lor la pensie. Art. 43 alin.1 din Legea 19/2000 prevede că asigurații care și-au desfășurat activitatea în locurile de muncă prevăzute la art. 20 lit. a) și care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 20 de ani în aceste condiții beneficiază de pentru limită de vârstă începând cu vârsta de 45 de ani. Prin decizia nr.- din 01.07.2007 instanța a reținut ca stagiul de cotizare utilizat la calculul punctajului mediu anual a fost de 25 ani.

Față de ansamblul considerentelor expuse mai sus, instanța constatând că din copia carnetului de al soțului contestatoarei a rezultat că acesta a desfășurat pe o perioadă mai mare de 20 de ani activitate în subteran în temeiul art. 20 alin.1 lit. a și art.43 din Legea 19/2000 precum și art. 2 alin.1 din HG. 1550/2004 coroborat cu prevederile OUG4/2005 aprobată prin Legea 78/2005, a admis contestația și a dispus anularea deciziei. obligat intimata să recalculeze pensia stabilită pe seama contestatorului prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 20 de ani, sens în care se va emite o noua decizie de pensionare. Întrucât în conținutul deciziei este prevăzută clauza potrivit căreia în situația în care în termen de 3 ani de la data de 01.12.2005 vor fi prezentate acte doveditoare de natură a modifica elementele avute în vedere la determinarea punctajului mediu anual recalculat, noile drepturi se vor acorda începând cu data de 01.12.2005, instanța a acordat drepturile astfel recalculate începând cu data de 16.02.2006 așa cum a solicitat contestatoarea.

Instanța nu a acordat cheltuieli de judecată întrucât nu au fost dovedite.

Împotriva acestei sentințe, în termen a declarat recurs pârâta – recurentă Casa Județeană de Pensii B, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii în întregime a acțiunii reclamantei.

În motivarea recursului se arată că instanța de fond se găsește în eroare cu privire la interpretarea dispozițiilor art. 2 alin.1 din HG. 1550/2009, atunci când apreciază că stagiul de cotizare utilizat cu ocazia recalculării nu este cel impus de Legea 27/1966, în vigoare la data deschiderii drepturilor de pensie ale soțului intimatei și care reglementa vechimea integrală în muncă de 25 de ani pentru bărbați și 20 de ani pentru femei, ci un alt număr de ani vechime în muncă, fără ca această opinie să fie fundamentată pe o anumită dispoziție legală.

Totodată instanța de fond face o evidentă confuzie între stagiul complet de cotizare pe care Legea 27/1966 îl impunea a fi realizat și anumite reduceri a vârstelor de pensionare, reduceri care acordau în considerarea faptului că o anumită persoană și-a desfășurat activitatea în condiții speciale sau deosebite de muncă.

De asemenea, întrucât decizia în cauză nr. -/1.07.2007 nu este o decizie de recalculare, ci o decizie emisă în aplicarea unui act normativ, drepturile acordate în baza acesteia se vor acorda doar cu data emiterii 01.07.2007.

În drept, invocă dispozițiile art. 304, pct.8 și 9 Cod procedură civilă, HG. 1550/2004.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, apreciind că prin aplicarea OUG. 19/2000 s-a corectat o nedreptate privind modul de calcul a pensiei pentru anumite categorii de pensionari.

Examinând recursul, prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu, Curtea reține următoarele:

Soțul reclamantei a fost înscris la pensie pentru munca depusă și limită de vârstă prin decizia nr. 47528/18.03.1974, în baza Legii 27/1966.

Urmare a decesului acestuia, reclamantei i s-a stabilit pensia de urmaș, prin decizia -/25.07.2002, pensie ce a fost recalculată prin decizia nr. – din 16 februarie 2006, respectiv nr. – din 01.08.2007, stagiul complet de cotizare avut în vedere fiind de 25 de ani.

Într-adevăr, actul normativ în vigoare la data deschiderii drepturilor de pensie ale defunctului a fost Legea 27/1966, însă Curtea de Apel în cauze similare a făcut aplicarea principiului – la condiții egale de pensionare, pensii egale indiferent de anul ieșirii la pensie – principiu prevăzut de OUG. 4/2005, respectiv a făcut aplicarea dispozițiilor Legii 19/2000 la recalcularea pensiilor celor care au lucrat în condiții speciale anterior intrării acesteia în vigoare, pentru a înlătura orice formă de creată între pensionarii ce au lucrat în aceleași condiții, deși s-au pensionat în baza unor acte normative diferite.

La art. 20 din Legea 19/2001, alin.1 lit.a, a fost inclusă la activități desfășurate în condiții speciale, munca în subteran de cel puțin 50 % din activitatea lunară, iar art. 43 alin.1 și art. 77 din același act normativ au prevăzut în astfel de situații un stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 20 de ani.

Cum soțul reclamantei a desfășurat activități peste 20 de ani în grupa I de muncă în subteran, în mod corect instanța de fond a aplicat dispozițiile legale mai sus enunțate.

Referitor la decizia nr. 40/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recursul în interesul legii promovat de Procurorul General, și prin care se viza uniformizarea practicii judiciare în materie, această decizie nu a fost aplicată acțiunilor promovate până la publicarea ei în Monitorul Oficial (20.05.2009), petenții având – pe baza practicii constante a instanțelor la acea dată – legitimă a dobândirii unui bun în sensul art. 1 din Protocolul 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului (cauzele, Driha c/a României), iar dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului trebuie aplicate cu prioritate conform art. 11, 20 din Constituția României.

În fine, referitor la drepturile cuvenite retroactiv petentei, acestea au fost calculate în mod corect începând cu 16 februarie 2006 cu reținerea unui stagiu complet de cotizare de 20 ani pentru considerentele mai sus expuse, iar în ce privește drepturile recurentei în temeiul OUG. 19/2007 acestea se cuvin începând cu 01 iulie 2007 și nu retroactiv din 2006, cum greșit susține recurenta.

Prin urmare, nu este vorba de aplicarea retroactivă a OUG. 19/2007 ci doar de calculul retroactiv al drepturilor cuvenite reclamantei, cu reținerea stagiului complet de cotizare de 20 ani, această recalculare aplicându-se începând cu 16.02.2006 conform Legii 78/2005.

Față de considerentele ce preced, Curtea apreciază ca nefondat recursul și pe cale de consecință îl va respinge în baza art. 304 indice 1 și art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în O,-, județul B în contradictoriu cu intimata contestatoare domiciliată în, nr. 723, județul B, împotriva sentinței civile nr. 1025/LM din 13 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în întregime.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 17 noiembrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

– – R – – – – –

Red.dec.- /02.12.2009

Jud.fond. –

Dact./09.12.2009

Ex.2

2 com./