Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, decizia nr. 9378 din 13 noiembrie 2012
Prin sentinţa civilă nr. 2129 din 09.04.2012 a Tribunalului Maramureş s-a admis acţiunea formulată de către L.I. SPRL lichidator al debitoarei SC P.C. SRL în contradictoriu cu pârâtul T.C.M. care a fost obligat în calitate de administrator statutar al debitoarei falite, să suporte cu averea personală parte din pasivul societăţii, până la concurenţa sumei de 37.109,17 lei.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că prin Sentinţa civilă nr. 4435 din
08.11.2010 pronunţată de Tribunalul Maramureş, s-a dispus deschiderea procedurii de , la cererea Direcţia Generale a Finanţelor Publice Maramureş, a fost numit administrator judiciar, iar prin sentinţa civilă nr. 591/14.02.2011 s-a dispus deschiderea
procedurii simplificate a falimentului debitoarei SC P.C. SRL, numindu-se lichidator judiciar L.I. SPRL.
În tabelul definitiv consolidat al obligaţiilor societăţii au fost înscrişi doi creditori bugetari, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Maramureş cu suma de 35.529,09 lei şi Primăria Şomcuta Mare cu suma de 1.580,08 lei.
În urma demersurilor făcute de lichidatorul judiciar administratorul statutar al societăţii insolvente nu a pus la dispoziţia acestuia actele cerute de art. 28 alin. 1 din Legea 85/2006.
Conform datelor din ultimul bilanţ publicat aferent anului 2008, debitoarea înregistra active imobilizante 847 lei, active circulante 17.002 lei, din care stocuri 3.088 lei, creanţe 12.373 lei, casa şi conturi la bănci 1.541 lei, totalul datoriilor însumând 18.565 lei’
Faţă de cele arătate, instanţa a considerat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 138 al. 1 lit. a din Legea 85/2006 cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitoarei, persoană juridică, ajunsă în stare de insolvenţă, să fie suportată de membrii organelor de conducere, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitoarei, dacă au folosit bunurile societăţii în interes propriu sau al altor persoane fizice ori juridice.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs T.C.M., solicitând în temeiul art. 312 raportat la art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă, modificarea în totalitate a hotărârii atacate şi, în rejudecare, să se dispună respingerea acţiunii formulată de S.P. L.I. S.P.R.L.
În motivarea recursului recurentul a arătat că în fapt, prin sentinţa civilă nr. 2129 din 09.04.2012, Tribunalul Maramureş a admis cererea formulată de L.I. SPRL şi a dispus obligarea recurentului la suportarea unei părţi a pasivului debitoarei falite SC P.C. SRL, până la concurenţa sumei de 37.109,17 lei.
În opinia recurentului hotărârea nu este motivată corespunzător, o primă problemă o reprezintă nemotivarea hotărârii primei instanţe.
Aşa cum s-a indicat în doctrină, orice hotărâre judecătorească trebuie motivată. Această exigenţă este esenţială atât pentru părţi, cât şi pentru terţi. Astfel, cât priveşte părţile, motivarea permite verificarea faptului că hotărârea este lipsită de arbitrariu şi este în conformitate cu legea.
Răspunsul la argumentele formulate de părţi, cuprins în motivarea hotărârii, este în egală măsură esenţial pentru respectarea drepturilor apărării, prin aceea că justiţiabilii pot constata în ce măsură cererea şi temeiurile sale de fapt şi de drept au fost în mod real examinate. În ceea ce-i priveşte pe terţi, studiul motivării hotărâri lor judecătoreşti constituie singurul mijloc de a cunoaşte jurisprudenţa.
În ceea ce priveşte obligaţia de motivare a hotărâri lor judecătoreşti, aceasta este detaliată în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Obligaţia de motivare este rezultanta altor două exigenţe ce decurg din art. 6 par. 1 al Convenţiei: pe de-o parte, acest text consacră dreptul oricărei persoane de a-şi prezenta argumentele şi observaţiile în faţa instanţei”, iar pe de altă parte, se impune oricărei instanţe de a proceda la un examen efectiv al motivelor, argumentelor şi propunerilor de probe prezentate de părţi, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa .
Dacă un justiţiabil invocă în scris un argument suficient de clar şi de precis, pe deasupra susţinut de probe şi de natură să aibă o incidenţă asupra soluţiei ce urmează să
fie pronunţată în respectivul litigiu, este necesar ca instanţa să analizeze acest argument şi să formuleze un răspuns explicit şi specific”.
Din lectura hotărârii pronunţate, se poate observa faptul că judecătorul fondului a reluat argumentele lichidatorului judiciar şi a reprodus textele legale incidente în speţă.
Prin urmare, soluţia menită să asigure o minimă respectare a drepturilor substanţiale şi procedurale conferite de Convenţie nu poate fi decât aceea de admitere a apelului şi de modificare în întregime a hotărârii instanţei de fond.
Hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 Cod de procedură
civilă).
Prin hotărârea recurată, pârâtului s-a atras răspunderea în calitate de administrator statutar al SC P.C. SRL. În realitate, administrator statutar al SC P.C. SRL a fost P.I.I.L. iar recurentul a deţinut calitatea de reprezentant permanent al administratorului persoană juridică. Este adevărat faptul că, în conformitate cu art. 135 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, reprezentantul permanent este supus aceloraşi condiţii şi obligaţii şi are aceeaşi responsabilitate civilă şi penală ca şi un administrator, persoană fizică, ce acţionează în nume propriu. Însă acest fapt nu exonerează persoana juridică pe care o reprezintă de răspundere şi nici nu i se micşorează răspunderea solidară.
În concluzie, lichidatorul judiciar ar fi trebuit să analizeze şi eventuala răspundere a persoanei juridice ce a avut calitatea de administrator statutar şi să nu se limiteze la a solicita atragerea răspunderii reprezentantului permanent pentru întreg pasivul debitoarei.
Practic, deciziile privind administrarea SC P.C. SRL au fost luate de administratorul statutar, acestuia revenindu-i cel puţin o parte din responsabilitatea pentru falimentul societăţii.
Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului, să se modifice în totalitate hotărârea atacată şi, în rejudecare, să se dispună respingerea acţiunii formulată de S.P. LI. S.P.R.L.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 8 noiembrie 2012 (f.11-12) S C P.C. SRL prin .lichidatorul judiciar L.I. SPRL al a solicitat respingerea recursului formulat, cu menţinerea dispoziţiilor sentinţei atacate, ca fiind temeinică şi legală
Analizând recursul formulat din prisma motivelor de recurs şi a apărărilor formulate şi având în vedere prevederile art.304, 3041 Curtea reţine următoarele:
Lichidatorul judiciar a formulat cerere privind angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtului recurent T.C.M. în calitate de fost administrator statutar al debitoarei pentru suportarea unei părţii din pasivul acesteia în cuantum de 37109,17 lei invocându-se incidenta dispoziţiilor art. 138 alin.1 lit.a din Legea nr. 85/2006, respectiv faptul că pârâtul a dispus în interes propriu de bunurile debitoarei. Aceasta deoarece din evidenţa contabilă (ultimul bilanţ publicat aferent anului 2008) debitoarea înregistra active imobilizate în sumă de 847 lei active circulante în sumă de 17.002 lei din care stocuri de 3088 lei, creanţe în sumă de 12373 lei casă şi conturi la bănci în sumă de 1541 lei, totalul datoriilor însumând 18565 lei.
Judecătorul sindic a apreciat ca fiind îndeplinite condiţiile privind angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtului recurent pentru săvârşirea culpabilă a faptei prevăzute la art. 138 alin. 1 lit. a. din legea nr. 85/2006.
Recurentul susţine faptul că hotărârea nu este motivată corespunzător, mai mult decât atât în opinia sa aceasta este nemotivată.
Potrivit art.261 alin.1 C.pr.civ. considerentele s-au motivarea hotărârii reprezintă de regulă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care sau înlăturat cererile părţilor. In considerentele hotărârii, instanţa trebuie să arate fiecare capăt de cerere şi apărările părţilor, probele care au fost administrate, motivându-se pentru ce unele dintre ele au fost reţinute iar altele înlăturate, normele juridice pe care le-a aplicat la situaţia de fapt stabilită. Motivarea trebuie să fie clară, precisă şi necontradictorie, astfel încât din ia să rezulte justeţea soluţiei pronunţate. Aceasta deoarece motivarea hotărârii înlătură arbitrariul şi face posibil controlul judiciar precum şi exercitarea căilor de retractare. O motivarea necorespunzătoare poate atrage nulitatea hotărârii.
Toate acestea aplicând exigenţele impuse de art. 6 paragraf 1 din CEDO, şi cu precădere dispoziţiile dreptului comun în materie (art.261 C.pr.civ.) Curtea reţine că motivarea hotărârii corespunde acestor exigenţe întrucât, judecătorul a expus motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei fără a face o referire generică şi abstractă a unui text de lege. Chiar dacă prima instanţă , a reluat argumentele lichidatorului judiciar, aceasta s-a realizat după respectarea drepturilor substanţiale şi procedurale ale părţilor urmare a administrării probelor.
Recurentul a invocat şi aplicarea greşită a legii, motiv de recurs prev. de art. 304 pct.9 C.pr.civ. Astfel se susţine că acestuia i s-a atras răspunderea în calitate de administrator statutar al SC P.C. SRL. In realitate, această calitate a fost deţinută de P.I.I.L. în timp ce recurentul a deţinut calitatea de reprezentant permanent al administratorului persoană juridică şi prin urmare lichidatorul judiciar ar fi trebuit să analizeze şi eventuala răspundere a persoanei juridice, iar nu să se limiteze la a solicita atragerea răspunderii reprezentatului permanent pentru întreg pasivul ci, eventuala pentru o parte din acesta.
Administratorul societăţii debitoare anterior deschiderii procedurii falimentului a fost deţinută de P.I.I.L..
Lichidatorul judiciar a solicitat angajarea răspunderii patrimoniale a numitului T.C.M. ca reprezentat al persoanei juridice ce deţine calitatea de administrator statutar al debitoarei.
Deoarece potrivit art. 135 alin.2 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, reprezentantul permanent este suspus aceloraşi condiţii şi obligaţii şi are aceeaşi responsabilitate civilă şi penală ca şi un administrator, persoană fizică, ce acţionează în nume propriu lichidatorul judiciar în virtutea principului disponibilităţii a înţeles să solicite angajarea răspunderii persoanei fizice în calitate de reprezentant al administratorului statutar, fără ca prin aceasta să opereze în fapt o exonerare a persoanei juridice pe care o reprezintă. Acesta deoarece aşa cum s-a arătat, atragerea în litigiu a pârâtului recurent s-a realizat în calitate de reprezentant al administratorului statutar, fără că acesta să răspundă în nume propriu, nefiind însă obligatoriu atragerea în litigiu a însăşi persoanei juridice.
Şi este aşa întrucât răspunderea pârâtului recurent este una directă iar nu subsidiară şi se întemeiază pe dispoziţiile art. 135 alin.2 din Legea nr. 31/1990.
Cât priveşte legalitatea hotărârii judecătorului sindic prin prisma aplicării şi interpretării dispoziţiilor art. 138 alin.1 lit. a din Legea nr. 85/2006, Curtea constată că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru obligarea recurentului la plata pasivului.
Astfel în baza deciziei asociatului unic nr.1 din 16.12.2008 are loc cesionarea de către fostul asociat unic şi administrator H.A., a părţilor sociale către P.I.I.L. reprezentată legal de către pârâtul recurent T.C.M., fiul lui H.A. În baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1220 din 26.08.2009 debitoarea prin administrator P.I.I.L. reprezentată de T.C.M. înstrăinează terenul curţi-construcţii în suprafaţă de 150 mp. către T.C.M. pentru preţul de 4500 lei. Întrucât nu au fost depuse actele contabile ale debitoarei, lichidatorul judiciar a fost în imposibilitate de a verifica dacă preţul tranzacţiei a fost achitat de cumpărător întrucât nu s-a procedat la declararea transferului de bunuri şi nici la radierea debitoarei din evidenţa primăriei în calitate de plătitor de impozite. Mai mult decât atât din bilanţul publicat aferent anului 2008 rezultă că debitoarea înregistra active precum şi creanţe, fără însă a fi predate acestuia în vederea verificării lor. Toate acestea duc la concluzia că reprezentatul administratorului statutar a folosit bunurile debitoarei, în interes personal impunându-se astfel obligarea acestuia la plata pasivului debitoarei în sumă de 37109,17 lei aşa cum rezultă din tabelul definitiv consolidat al createlor.
Faţă de considerentele mai sus expuse în temeiul dispoziţiilor art.312 alin. 1 C. pr. civ. recursul declarat de pârâtul T.C.M. urmează a fi respins ca neîntemeiat. (Judecător Claudia Idriceanu)
