Prin act scris trebuie să se înţeleagă numai actul constatator al creanţei, din textul căruia să rezulte, fără intervenţia unor împrejurări străine, elementele raportului juridic încheiat între părţi, în special existenţa datoriei şi obligaţia debitorului de a plăti o anumită sumă de bani.
Antecontractul de vânzare-cumpărare, încheiat între părţi nu poate avea valoarea unui înscris constatator al creanţei în privinţa căreia se intenţionează obţinerea unui titlu în acţiunea de fond, respectiv de rezoluţiune a antecontractului de vânzare-cumpărare şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, respectiv obligarea promitentului vânzător la restituirea preţului plătit de către promitenţii cumpărători, căci în antecontractul de vânzare-cumpărare creanţa pretinsă de către reclamant nu este individualizată.
Secţia comercială şi de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 2862 din 30 iunie 2011
Prin Sentința comercială nr. 2245/CC/2011 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj s-a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de creditoarea SCR. în contradictoriu cu debitorul M.D.I..
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Cererea de instituire a sechestrului asigurător, întemeiată pe dispozițiile art. 591 alin. (3) C.proc.civ., instanța a apreciat-o ca fiind neîntemeiată.
Potrivit textului de lege invocat, instanța poate încuviința sechestrul asigurător chiar dacă creanța nu este exigibilă, în cazurile în care debitorul a micșorat prin fapta sa, asigurările date creditorului sau nu a dat asigurările promise ori atunci când există pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să-și ascundă ori să-și risipească averea. în aceste cazuri creditorul trebuie să asigure îndeplinirea și a celorlalte condiții prevăzute de alin. (1) și să depună o cauțiune al cărei cuantum va fi fixat de către instanță.
Așadar, pe lângă condițiile reglementate de dispozițiile art. 591 alin. (3) C.proc.civ., de care creditoarea a înțeles să se prevaleze, în cauză, pentru admisibilitatea cererii, trebuie îndeplinită și condiția existenței unei creanțe constatate prin act scris, aceasta putând să nu fie însă exigibilă.
Analizând condiția existenței unei creanțe constată prin act scris, tribunalul a apreciat că această condiție nu este îndeplinită în cauză pentru considerentele ce se vor expune în cele ce urmează.
Astfel, este adevărat că între părți s-a încheiat un contract de vânzare cumpărare, în temeiul căruia creditoarea a achitat cu titlu de avans de preț, suma de 16.000 Euro. Prin intermediul cererii de chemare în judecată, înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, creditoarea a solicitat rezoluțiunea judiciară a antecontractului de vânzare cumpărare, întemeiat pe dispozițiile art. 1021 C.civ.
Așadar, chiar dacă creditoarea a făcut dovada plății avansului de preț, existența dreptului său de creanță împotriva debitorului cu privire la această sumă, este condiționată de pronunțarea unei hotărâri judecătorești privind rezoluțiunea antecontractului, ca urmare a unei culpe a debitorului în îndeplinirea obligațiilor contractuale asumate, întrucât convenția părților nu conține un pact comisoriu apt să conducă de drept la rezoluțiunea actului juridic asumat. într-o atare situație, la momentul neîndeplinirii obligațiilor de către debitor, în patrimoniul creditoarei s-ar fi născut dreptul de a-i pretinde creanța, însă în ipoteza dată, nașterea dreptului creditoarei asupra sumei achitată cu titlu de preț, este condiționată de constatarea judiciară a rezoluțiunii antecontractului de vânzare cumpărare.
Prin urmare, creditoarea nu are la acest moment o creanță constatată printr-un act scris împotriva debitorului, nașterea acesteia fiind condiționată de rezoluțiunea convenției, care presupune dovedirea unei culpe a debitorului în îndeplinirea obligațiilor asumate, aspecte care desigur urmează a fi tranșate odată cu soluționarea litigiului pe fond.
Față de aspectele reținute, tribunalul a considerat inutil a mai analiza celelalte condiții prevăzute de dispozițiile art. 591 alin. (3) C.proc.civ.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiile art. 591 alin. (3) și art. 592 C.proc.civ., instanța a respins ca neîntemeiată cererea de sechestru asigurător formulată de creditoarea SCR..
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea SCR. solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii de mai sus și, în principal, trimiterea spre rejudecare a prezentei cauze pentru stabilirea unei cauțiuni, și, în subsidiar, reținerea cauzei spre judecare și dispunerea înființării unui sechestru asigurător asupra bunului imobil înscris în CF nr. 50367-C1 a localității Baciu, cu nr. cadastral 50367-C1 și a înscrierii sechestrului asigurător înființat în cartea funciară aferentă imobilului în cauză, cu obligarea intimatului la plata către recurentă a cheltuielilor de judecată, pe care le va justifica.
în motivare s-a arătat că instanța a apreciat, în mod greșit, că nu este îndeplinită condiția prevăzută de articolul nr. 591 alin. (3) din privind constatarea creanței printr-un act scris, considerând că pentru a fi îndeplinită această condiție este necesară pronunțarea unei hotărâri privind rezoluțiunea antecontractului.
Consideră că instanța de fond a analizat în mod greșit condiția privitoare la constatarea creanței printr-un act scris prin prisma certitudinii acesteia.
Cerințele art. 591 C.proc.civ. cu privire la creanța sunt ca aceasta să fie constatată printr-un act scris și nu ca aceasta să fie certă.
Legiuitorul a prevăzut această condiție având în vedere procedura încuviințării cererii de sechestru, respectiv de urgență, în camera de consiliu și fără citarea părților.
Nu ar exista niciun argument legal pentru care ar fi necesară ca această creanță să fie certă, cu atât mai mult cu cât pentru încuviințarea sechestrului asigurător nu este necesară în toate cazurile exigibilitatea creanței. In cazurile în care, legiuitorul a înțeles să prevadă condiția certitudinii creanței, a prevăzut-o întocmai, în cazul sechestrului asigurător a prevăzut doar necesitatea ca această creanță să fie constatată prin act scris.
Consideră că în mod evident creanța recurentei este constatată printr-un înscris, în cuprinsul antecontractului de vânzare-cumpărare certificat de avocat I.H. din data de 26.11.2007 fiind specificat că suma de 1.000 euro, s-a achitat integral în euro anterior semnării și certificării contractului, pentru care contractul ține loc de chitanța de plată; suma de 15.000 de euro se va achita integral în euro până cel târziu la data de 27.11.2007, prin virament bancar”. în data de 26.11.2007, prin ordine de plată, s-a achitat suma de 6.000 euro din contul reclamantei deschis la B.T. și suma de 9.000 euro din contul reclamantei deschis la V., cu titlu de “avans pentru cumpărare apartament (…).
în ceea ce privește, argumentul adus de către instanța de fond, cu privire la inexistența unui pact comisoriu, arată că în conformitate cu prevederile art. 1020 C.civ., condiția rezolutorie este subînțeleasă totdeauna în contractele sinalagmatice.
Cu toate că nu trebuie analizată în acest cadru procesual, arată că este evident că nu au fost îndeplinite obligațiile contractuale de către pârât, data finalizării și predării imobilului fiind, 16.12.2008, această obligație nefiind îndeplinită până în prezent.
Practica judiciară în astfel de cazuri este în sensul admiterii cererilor de sechestru asigurător. Anexează, în acest sens, încheierea comercială nr. 1482/CC/2011 a Tribunalului Comercial Cluj din dosarul nr. xxx/1285/2011.
Față de toate aceste aspecte, solicită admiterea prezentului recurs cu obligarea intimatului la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată pe care le va justifica.
în drept s-au invocat prevederile art. 299 și următoarele C.proc.civ., art. 591 și următoarele C.proc.civ.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și a actelor atașate la dosar, Curtea reține următoarele:
Reclamanta din prezenta cauza a formulat o cerere de instituire a unui sechestru asigurator asupra uni bun imobil, proprietatea pârâtului.
Cerința actului scris, ca o condiție de admisibilitate a unei cereri de instituire a unui sechestru, este prevăzută atât pentru situația în care cererea de instituire a sechestrului asigurător este întemeiată pe alin. (1) al art. 591 C.proc.civ. sau pe alin. (3) al aceluiași articol.
Corect a reținut instanța de fond că cerința actului scris nu este îndeplinită în prezenta cauză.
Antecontractul de vânzare-cumpărare, încheiat de părți la data de 26 noiembrie 2007, nu poate avea valoarea unui înscris constatator al creanței în privința căreia se intenționează obținerea unui titlu executor în acțiunea de fond, respectiv de rezoluțiune a antecontractului de vânzare-cumpărare și repunerea părților în situația anterioară, respectiv obligarea promitentului vânzător la restituirea prețului plătit de către promitenții cumpărători.
Măsura sechestrului asigurător urmărește să pună la îndemâna creditorului un mijloc de al creanței sale, iar existența unui act scris în care să fie constatată creanța reprezintă pentru instanța investită cu soluționarea cererii de instituire a sechestrului un început de dovadă a pertinenței susținerilor creditorului.
Prin act scris trebuie să se înțeleagă numai actul constatator al creanței, din textul căruia să rezulte, fără intervenția unor împrejurări străine, elementele raportului juridic încheiat între părți, în special existența datoriei și obligația debitorului de a plăti o anumită sumă de bani.
în antecontractul de vânzare-cumpărare creanța pretinsă de către reclamant nu este individualizată.
Acțiunea în rezoluțiune urmărește rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare având ca și consecință repunerea părților în situația anterioară. în același timp însă art. 1020 permite judecătorului să analizeze dacă se impune rezoluțiunea sau dacă dimpotrivă este posibilă executarea.
în această situație, a incertitudinii, asupra existenței viitoare a raportului juridic nu se poate discuta de existența unei creanțe constatată, sub aspectul întinderii sale, într-un înscris, deoarece numai instanța de judecată va putea stabili care va fi suma ce trebuie restituită de către promitentul vânzător promitentului cumpărător.
A arătat recurentul că există practică judiciară similară cu speța din prezenta cauză, indicând hotărârile pronunțate în dosarul nr. xxx/1285/2011.
Curtea constată că pe parcursul soluționării recursului împotriva încheierii comerciale nr. 1482 din 10 martie 2011 pronunțată în dosarul nr. xxx/1285/2011 al Tribunalului Comercial Cluj s-a soluționat acțiunea în rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat de părțile din acel dosar la data de 12 octombrie 2007 astfel încât, în recurs, s-a dovedit existența unui act scris constatator al creanței, respectiv sentinței civile prin care s-a dispus rezoluțiunea și repunerea părților în situația anterioară.
Acest aspect nou a avut un caracter determinant asupra soluției pronunțate de către instanța de recurs.
Nu se poate reține existența unei practici contradictorii întrucât în ambele situații analiza antecontractului s-a realizat, din perspectiva cuprinsului său, în partea referitoare la obligația de plată a prețului și a necesității existenței unui înscris constatator al creanței.
în consecință, față de cele menționate anterior în temeiul art. 304 pct. 9 C.proc.civ. se va respinge recursul și se va menține în întregime hotărârea atacată.
(Judecător Delia Marusciac)
