DECIZIA CIVILĂ NR. 1437/2009-
Ședința publică din data de 4 noiembrie 2009
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurentul contestator, domiciliat în O,-, județul B, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 722/LM din 24 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă reprezentantul recurentului contestator -lipsă, avocat în baza împuternicirii avocațiale din 03.11.2009 emisă de Baroul Bihor -Cabinet Individual, lipsă fiind intimata pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței faptul că prezentul recurs este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și al timbrului judiciar, având în vedere natura cauzei dedusă judecății, precum și faptul că la dosar a parvenit prin Serviciul Registratură, la data de 19.10.2009, întâmpinare din partea intimatei pârâte, după care:
Întrebat fiind, reprezentantul recurentului arată că nu mai are alte cereri și solicită cuvântul asupra prezentului recurs.
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului de față.
Reprezentantul recurentului contestator solicită admiterea recursului declarat de partea pe care o reprezintă, modificarea hotărârii recurate, în sensul obligării intimatei la recalcularea pensiei cu aplicarea unui stagiu de 25 de ani contestatorului, plata retroactivă a drepturilor cuvenite contestatorului, fără acordarea cheltuielilor de judecată.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 722/LM din 24 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, s-a respins contestația precizată formulata de contestatorul, în contradictoriu cu intimata CASA JUDETEANA DE PENSII
Fără cheltuieli de judecată.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța în acest mod, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Prin decizia nr. -/04.06.2008 contestatorul a devenit beneficiar a unei pensii pentru depusa și limită de vârstă în temeiul Legii nr.19/2000.
La data de 01.04.2001 a intrat în vigoare Legea nr.19/2000, care la art. 198 prevede că odată cu intrarea sa în vigoare se abrogă dispozițiile Legii nr. 3/1977.
Legea civilă produce efectele pentru care a fost edictată în tot intervalul de timp de la intrarea în vigoare și până la abrogare. Așa fiind actele și faptele ce se produc între momentul intrării in vigoare și abrogare vor fi supuse legii respective (tempus regit actum).
În concluzie temeiul legal pe care a fost întemeiată acțiunea contestatorului, respectiv art. 11 si 14 din Legea nr. 3/1977 este abrogat începând cu 01.04.2001, contestatorul pensionandu-se în temeiul Legii nr. 10/2001.
Din probele administrate respectiv copia carnetului de muncă tribunalul a reținut că petentul a prestat activitate în funcția de șofer, funcție care nu se regăsește în Anexa nr.1 la Legea nr. 226/2006, pentru a-i fi aplicabile dispozițiile acestei legi.
Totodată din copia carnetului de muncă instanța a constatat că petentul a prestat doar 7 luni în grupa I de muncă în funcții de muncitor necalificat suprafață, sondor subteran, astfel că s-a apreciat că nu-i pot fi aplicabile nici dispozițiile art. 20 și art. 43 din Legea nr.19/2000.
La data de 01.04.2001 intră în vigoare Legea nr.19/2000 care la art. 198 prevede că odată cu intrarea sa în vigoare se abrogă dispozițiile Legii nr.3/1977.
Legea civilă produce efectele pentru care a fost edictată în tot intervalul de timp de la intrarea în vigoare și până la abrogare. Așa fiind actele și faptele ce se produc între momentul intrării în vigoare și abrogare vor fi supuse legii respective (tempus regit actum).
În concluzie temeiul legal pe care a fost întemeiată acțiunea contestatorului este abrogat începând cu 01.04.2001, motiv pentru care se a fost respins și capătul de cerere privind aplicarea sporului de 10,5%.
Față de ansamblul considerentelor expuse mai sus, a fost respinsă contestația ca neîntemeiată.
Instanta a constatat că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată de către intimată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs recurentul reclamant, în termenul legal și scutit de taxă de timbru solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii contestației și obligării intimatei la recalcularea pensiei cu luarea în considerare a unui stagiu de cotizare de 25 de ani, cu acordarea retroactivă a drepturilor de recalculate.
Solicită cheltuieli de judecată în fond și în recurs.
În motivare arată recurentul că sentința pronunțată de instanța de fond este netemeinică și nelegală în condițiile în care instanța nu a luat în considerare vechimea sa totală în muncă de 46 de ani, o lună și 10 zile din care 29 de ani și 9 luni a desfășurat activitate în grupa a II de muncă, lucrând ca șofer.
Menționează că a fost pensionat în anul 2006 și că nu i se poate crea o situație inferioară acelora care au fost pensionați înainte de 1 aprilie 2001 întrucât s-ar încălca principiul “la condiții egale de pensionare pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie”.
Invocă totodată dispozițiile Legii nr.19/2000 și ale Legii nr. 226/2006, precizând că activitatea desfășurată poate fi încadrată ca fiind o activitate în condiții speciale datorită gradului mare de expunere la risc. Precizează că în cursele externe îndeplinea și funcția de gestionar.
În drept sunt invocate prevederile art. 19 din Legea nr. 19/2000, art. 3 și 5 din Legea nr. 226/2006.
Legal citată intimata a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea în totalitate a sentinței recurate ca legală și temeinică.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu instanța o apreciază ca legală și temeinică urmând a respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă pentru următoarele considerente.
Contestatorul a fost înscris la pentru munca depusă și limită de vârstă conform deciziei de pensionare nr. -/04.o6.2008 drepturile sale de pensie fiind astfel deschise sub imperiul Legii nr. 19/2000 dispoziții care sunt incidente în cauză, astfel că susținerile recurentului în sensul că i s-a creat o situație inferioară față de persoanele pensionate anterior datei de 01 aprilie 2001 nu pot fi reținute în condițiile în care pentru aceste din urmă categorii de pensionari au fost avute în vedere dispozițiile Legii nr. 3/1977, dispoziții abrogate la data pensionării contestatorului.
Corect a reținut instanța de fond că în cazul contestatorului sunt incidente dispozițiile Legii nr. 19/2000 și ale Legii nr. 226/2006 această din urmă lege fiind emisă în temeiul art. 19 din Legea nr. 19/2000 cu care se completează însă activitatea desfășurată de contestator nu se încadrează în cazurile expres prevăzute de art. 20 din Legea nr. 19/2000 și nici în anexa 1 Legii nr.226/2006 pentru a i se putea astfel stabili un stagiu complet de cotizare de 20 de ani respectiv de 25 de ani la determinarea pensiei.
În consecință se apreciază că decizia de pensionare emisă de intimată este legală, în mod temeinic și legal respingând instanța de fond contestația formulată împotriva acestei decizii.
Având în vedere considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă instanța va respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul contestator menținând în totalitate sentința recurată ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil declarat de recurentul contestator, domiciliat în O,-, județul B, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 722/LM din 24 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din data de 4 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
– – – – – – – –
– judecători fond –
– redactat decizie – judecător – 26.11.2009
– dactilografiat grefier – 26.11.2009 – 4 ex.
–comunicat 30.11.2009- 2 ex.
-, domiciliat în O,-, județul
– CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O,-, județul