Unităţile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină şi patrimoniu propriu, fiind titulare ale drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparţin domeniului public şi privat în care acestea sunt parte, precum şi din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condiţiile legii.
Deşi comunele, oraşele, municipiile şi judeţele sunt unităţi administrativ-teritoriale în care se exercită autonomia locală şi în care se organizează şi funcţionează autorităţi ale administraţiei publice locale, primarul, viceprimarul, secretarul unităţii administrativ-teritoriale şi aparatul de specialitate al primarului constituie doar o structură funcţională cu activitate permanentă, denumită primărie, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local şi dispoziţiile primarului, soluţionând problemele curente ale colectivităţii locale.
Prin obligarea oraşului la plata către intimată a sumei pretinse, fără ca reclamanta să fi chemat în judecată această unitate administrativ-teritorială, prima instanţă a pronunţat o hotărâre nelegală, susceptibilă de anulare, apelantului fiindu-i încălcat atât dreptul la apărare, cât şi dreptul de a beneficia de un proces echitabil, în înţelesul conferit acestui drept de art. 6 din Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi de Curtea de la Strasbourg în jurisprudenţa sa.
Secţia comercială, Decizia nr. 137 din 17 mai 2011
Prin sentința Prin sentința comercială nr. 499 din 12 octombrie 2010 pronunțată în dosarul nr. 567.1/273/2007 Tribunalul Caraș-Severin a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a SC A. SA Reșița și a admis acțiunea formulată de reclamanta Direcția Apelor B. Timișoara (actuala Administrația Bazinală de Ape B.) împotriva pârâtului Orașul O., reprezentat prin Primar, și a pârâtei SC A. SA Reșița, obligând pârâtul la plata sumei de 275.863,21 lei, din care 69.667,60 lei debit restant și 206.195,61 lei penalități de întârziere.
împotriva acestei sentințe a declarat apel Orașul O., prin Primar, solicitând modificarea ei în tot, iar pe fond să se respingă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată, arătând că a invocat și susținut excepția lipsei calității sale procesuale pasive având în vedere contractul de abonament nr. 229/2003 privind prestarea de servicii de gospodărire a apelor, ale cărui părți sunt Direcția Apelor B. și Biroul de Gospodărie Comunală – Prestări Servicii Comunale, care, în mod unilateral și fără a avea un mandat în acest sens, au folosit sintagma „Primăria O.” ca și parte contractantă, respectiva convenție nefiind încheiată de către instituția apelantă pe seama vreunei autorități a administrației publice locale, respectiv – primar, primărie sau consiliu local.
Prin decizia civilă nr. 137 din 17 mai 2011 C.A. Timișoara a admis apelul reclamantului și a anulat hotărârea atacată, trimițând cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Considerând întemeiată cererea formulată de reclamanta Direcția Apelor B Timișoara (actuala Administrația Bazinală de Ape B.), în mod nelegal judecătorul fondului a obligat Orașul O., reprezentat prin Primar, la plata sumei de 275.863,21 lei, din care 69.667,60 lei debit restant și 206.195,61 lei penalități de întârziere calculate până la data introducerii acțiunii, în condițiile în care, cum în mod judicios a arătat și apelantul, nici prin cererea de chemare în judecată și nici prin vreo modificare de acțiune, formulată în condițiile art. 132 din C.proc.civ., reclamanta intimată nu a înțeles să schimbe cadrul procesual pe care, tot ea, l-a determinat la momentul învestirii instanței de judecată, iar pe tot parcursul procesului, tribunalul nu a pus în discuția contradictorie a părților, în virtutea rolului activ reglementat de art. 129 din același cod, necesitatea sau oportunitatea introducerii în cauză, în calitate de pârât, a orașului O., apărările intimatei Administrația Bazinală de Ape B., în sensul că Primăria O. este una și aceeași persoană juridică de drept public cu orașul O., reprezentat prin Primar, neputând fi primite, fiind fără fundament legal.
Astfel, art. 21 din Legea nr. 215/2001 prevede că unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu, fiind subiecte de drept fiscal, titulare ale codului de înregistrare fiscală și ale conturilor deschise la unitățile teritoriale de trezorerie, precum și la unitățile bancare. Unitățile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat în care acestea sunt parte, precum și din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condițiile legii. în justiție, ele sunt reprezentate, după caz, de primar sau de președintele consiliului județean, primarul, respectiv președintele consiliului județean, putând împuternici o persoană cu studii superioare juridice de lungă durată din cadrul aparatului de specialitate al primarului, respectiv al consiliului județean, sau un avocat care să reprezinte interesele unității administrativ-teritoriale, precum și ale autorităților administrației publice locale respective. Despăgubirile primite de unitățile administrativ-teritoriale în urma hotărârilor pronunțate de instanțele de judecată se constituie în venituri la bugetele locale, iar despăgubirile pe care trebuie să le plătească unitatea administrativ-teritorială în urma hotărârilor pronunțate de instanțe și rămase definitive sunt asigurate de la bugetul local.
Comunele, orașele, municipiile și județele sunt unități administrativ-teritoriale în care se exercită autonomia locală și în care se organizează și funcționează autorități ale administrației publice locale (art. 20), consiliul local, consiliul județean, Consiliul General al Municipiului București și consiliile locale ale subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor fiind autorități deliberative, iar primarii comunelor, orașelor, municipiilor, ai subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor, primarul general al municipiului București și președintele consiliului județean autorități executive [art. 1 alin. (2) lit. d) și e)]. Mai mult decât atât, art. 77 din lege statuează că primarul, viceprimarul, secretarul unității administrativ-teritoriale și aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcțională cu activitate permanentă, denumită primăria comunei, orașului sau municipiului, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale. Este evident, așadar, că Primăria O. nu poate fi una și aceeași persoană juridică de drept public cu Orașul O., reprezentat prin Primar, cum greșit consideră reclamanta.
Or, prin obligarea Orașului O. la plata către intimata Administrația Bazinală de Ape B. (fosta Direcția Apelor B. Timișoara) a sumei de 275.863,21 lei, din care 69.667,60 lei reprezintă debit restant și 206.195,61 lei penalități de întârziere, fără ca reclamanta să fi chemat în judecată această unitate administrativ-teritorială, prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală, susceptibilă de anulare, în condițiile art. 297 din C.proc.civ., apelantului fiindu-i încălcat atât dreptul la apărare, cât și dreptul de a beneficia de un proces echitabil, în înțelesul conferit acestui drept de art. 6 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului, ratificată de țara noastră prin Legea nr. 30/1994, și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa.
Pe de altă parte, trebuie lămurită și împrejurarea legată de introducerea în cauză a intimatei SC A. SA Reșița, întrucât din încheierea de ședință din 25 august 2010 rezultă că reprezentanta Primăriei O. a arătat că Biroul de Prestări Servicii din cadrul acestei instituții a fost desființat, astfel că nu primăria are obligația de a plăti suma pretinsă de reclamantă, ci SC A. SA Reșița este pârâtă, această societate preluând serviciul de apă și canal, motiv pentru care tribunalul a considerat necesară introducerea în proces a respectivei persoane juridice, în calitate de pârât, citând-o pentru termenul din 14 septembrie 2010, deși nu este clar dacă acest lucru s-a făcut în urma unei cereri formulate în temeiul art. 57 din C.proc.civ., al art. 60 din același cod sau în alt fel, știut fiind faptul că deși oricare dintre părți poate să cheme în judecată o altă persoană care ar putea să pretindă aceleași drepturi ca și reclamantul, această posibilitate nu poate fi utilizată în acele cazuri în care în cursul judecății se consideră fie că reclamantul a ales greșit persoana pârâtului, fie că alături de pârâtul inițial ar putea să-și îndrepte pretenția față de un altul, ipoteze în care cel chemat în judecată dobândește calitatea de intervenient principal, ca reclamant.
Un alt aspect criticabil îl reprezintă faptul că deși prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a SC A. SA Reșița, acțiunea reclamantei Direcția Apelor B. Timișoara (actuala Administrația Bazinală de Ape B.) a fost admisă atât împotriva Orașului O., reprezentat prin Primar, cât și împotriva pârâtei SC A. SA Reșița, ceea ce poate crea dificultăți în momentul executării silite a hotărârii.
Față de cele reținute, întrucât tribunalul în mod greșit a admis cererea reclamantei împotriva unei persoane care nu a fost chemată în judecată în calitate de pârâtă, în temeiul art. 297 alin. (1) din C.proc.civ., Curtea a admis apelul acesteia din urmă și a anulat hotărârea atacată, trimițând cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, urmând ca judecătorul fondului să lămurească care este cadrul procesual și să soluționeze litigiul în limitele stabilite de reclamant.
(Judecător Nasz Csaba Bela)
