ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția Civilă mixtă
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1840/2009-
Ședința publică din 10.12.2009
PREȘEDINTE: Trif Doina
JUDECĂTOR 2: Moșincat Eugenia
JUDECĂTOR 3: Stan Aurelia
Grefier:
Pe rol fiind soluționarea cererii de revizuire formulată de revizuientul cu domiciliul în S, – -,. 11,. B,.1,. 49, județul S, în contradictoriu cu intimata UNIVERSITATEA ” ” S, cu sediul în S,- – 10, județul S, împotriva deciziei civile nr. 1181 din data de 1 iulie 2009, pronunțată de Curtea de APEL ORADEA, prin care s- menținut în întregime sentința civilă nr. 727 din data de 10 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Sibiu, în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reprezentantul revizuientului, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 53 dind ata de 08.12.2009, emisă de Baroul Sibiu – Cabinet Individual, și reprezentanta intimatei, , în baza împuternicirii de reprezentare juridică depusă la dosar, lipsă fiind revizuientul.
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că procedura de citare a părților este completă, prezenta cerere de revizuire este scutită de la plata taxei de timbru, precum și faptul că, s-a depus la dosar, prin serviciul registratură, la data de 04.12.2009, întâmpinare formulată de intimată, după care:
Instanța comunică reprezentantului revizuientului un exemplar din întâmpinarea formulată în cauză.
Reprezentanții părților arată că nu au alte probe de propus sau cereri de formulat în cauză.
Instanța, nemaifiind de administrat alte probe în cauză, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra cererii de revizuire.
Reprezentantul revizuientului solicită admiterea cererii de revizuire astfel cum a fost formulată, respectiv, schimbarea în tot a hotărârii atacate și în rejudecare, admiterea recursului astfel cum a fost formulat, respingerea excepțiilor invocate prin întâmpinare, cu cheltuieli de judecată. Arată că instanța de recurs s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut și revizuientul a intrat în posesia unor înscrisuri doveditoare noi care nu au putut fi prezentate instanței de recurs dintr- împrejurare mai presus de voința părților. În ceea ce privește excepția de inadmisibilitate a cererii de revizuire, solicită respingerea acesteia arătând că, revizuirea se poate solicita și împotriva unor hotărâri prin care s-a evocat fondul, căile extraordinare de atac au fost puse de legiuitor la îndemâna părților care pierd procesul. Instanța avea obligația de a se pronunța numai asupra caracterului de “abatere disciplinară gravă” pretins de intimată, constând în semnarea de către revizuient a două adeverințe tipizate de absolvire la forma de învățământ ID în loc de. Instanța, fără a motiva, a reținut că intimata funcționează în mod legal, cu toate că nu a fost investită să constate legalitatea funcționării acesteia. Din noile înscrisuri depuse la dosar rezultă că specializările Psihologie și Educație Fizică și Sport din cadrul Universității din nu au fost niciodată autorizate să funcționeze, nici la forma de învățământ cu frecvența redusă și nici la forma de învățământ la distanță ID, ele nu au fost și nu puteau fi nici acreditate vreodată întrucât acreditarea este o etapă subsecventă autorizării și strict dependentă de existența acesteia din urmă, care constituie prima etapă necesar a fi parcursă în mod obligatoriu în vederea funcționării legale. Chiar și Ministerul Educației, Cercetării și T arată că pentru a se obține autorizarea de funcționare și acreditarea este nevoie de întocmirea dosarului de autorizare provizorie a funcționării, de evaluarea externă și existența unei hotărâri de guvern prin care să fi fost autorizată funcționarea provizorie a specialității respective la forma de învățământ aferentă. Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că în toată perioada cuprinsă între anii 1999 – 2009, specializările ID și din cadrul Universității nu au fost autorizate să funcționeze provizoriu și nici acreditate. Instanța trebuia să constate că nu există o hotărâre de guvern care să autorizeze și să acrediteze specializările ID și din cadrul Universității. De asemenea, arată că, a invocat excepția prescripției întrucât a trecut mai mult de 6 luni de la data pretinderii săvârșirii abaterii disciplinare. Arată că Înalta Curte de Casație și Justiție a strămutat cauza având în vedere că în anul 2008 revizuientul și-a depus candidatura pentru funcția de rector, și dintr-odată acesta a fost sancționat, s-a schimbat regulamentul de participare la concurs. Arată că, de ani de zile pe formularul facultății apare mențiunea ” specializarea ID”.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea cererii de revizuire, menținerea hotărârii pronunțată de instanța de recurs, admiterea excepțiilor invocate prin întâmpinare, fără cheltuieli de judecată. Arată că cererea de revizuire este inadmisibilă întrucât prin hotărârea atacată a fost respins recursul, iar conform dispozițiilor art. 322 Cod procedură civilă se poate solicita revizuirea unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, astfel încât, în speță nu sunt incidente aceste dispoziții legale. De asemenea, arată că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unor lucruri ce nu s-au cerut, aceasta pronunțându-se asupra unor aspecte pe care chiar recurentul le- invocat, respectiv legalitatea formelor de învățământ ID și, aspecte amintite în motivare dar care nu se regăsesc în dispozitiv pentru a fi întrunite condițiile prevăzute de art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă. Arată că înscrisurile noi invocate de revizuient sunt înscrisuri care nu existau la data pronunțării hotărârii atacate, ele fiind emise ulterior, astfel încât acestea nu pot constitui temei pentru exercitarea cererii de revizuire. De asemenea, arată că, înscrisurile depuse de revizuient fac referire la Universitatea și nu la intimată și că, nu s-a invocat autonomia universitară.
În replică, reprezentantul revizuientului arată că înscrisurile depuse la dosar, nu fac referire doar la Universitatea, ci și în ceea ce o privește pe intimată.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND,
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr 727 din 10 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Sibius -a respins contestația formulată de contestatorul împotriva intimatei Universitatea ” ” S pentru anularea deciziei de sancționare nr 159 din 20 martie 2008 emisă de intimată.
A fost respinsă excepția prescripției invocată de contestator.
Din considerentele sentinței se reține că instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului de aplicare a sancțiunii disciplinare,față de data înregistrării raportului comisiei – 25 februarie 2008- și data emiterii deciziei de sancționare – 21 martie 2008- fiind respectat termenul prevăzut de art 122 din Legea nr 128/1997 cât și cel prevăzut de art 268(1) codul muncii
Pe fondul cauzei se reține că, contestatorul este angajat al Universității ” ” S, îndeplinind începând cu 1 aprilie 2004 funcția de decan al Facultății de Științe pe o perioadă de 4 ani, funcție în baza căreia contestatorul a semnat contracte de studii, state de funcții, adeverințe de absolvire și diplome de absolvire.
Pentru semnarea adeverințelor de absolvire pentru promoțiile anilor 2006, 2007 la forma de învățământ ID în loc de FR și interviul acordat ziarului Gândul s-a constituit la nivelul universității o comisie pentru analizarea prejudiciilor aduse Universității constându-se că domnul decan nu cunoaște cadrul legal în care s-a desfășurat procesul de învățământ la specialitățile Psihologie și Educație Fizică și Sport promoțiile 2001-2006 și 2002 -2007 din cadrul facultății pe care o conduce, dovedind astfel incompetență managerială iar informațiile transmise ziarului Gândul au adus grave prejudicii de imagine Universității.
În baza concluziilor acestei comisii se emite decizia nr 159 din 20 martie 2008 prin care s-a dispus sancționarea contestatorului cu diminuarea salariului de bază, cumulat cu indemnizația de conducere de 15% pe o perioadă de 6 luni.
Instanța de fond a constatat că faptele reținute și sancționate de angajator corespund realității fiind susținute de probe pertinente cauzei. Prin demersurile făcute de contestator și modalitatea de abordare a unor aspecte ce intrau în competența și atribuțiile decanului, rezultă fără putință de tăgadă ca angajatul, decan al Facultății de Științe nu își cunoaște propriile atribuții conferite de funcția ocupată, iar prin demersurile făcute este evident că a creat Universității un prejudiciu de imagine.
Mai mult, prin motivele invocate în susținerea contestației și probatoriul administrat în cauză se reține că angajatul nu face dovada nevinovăției sale ci dimpotrivă își invocă propria turpitudine.
În ceea ce privește motivele de nelegalitate a măsurii dispuse de angajator, instanța de fond a reținut că sunt nefondate întrucât prin decizia emisă s-a aplicat o singură sancțiune și anume diminuarea salariului, fără o altă sancțiune cum se susține respectiv ” avertisment”.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs recurentul contestator, recurs înregistrat pe rolul Curții de Apel Alba Iulia sub dosar nr – și ulterior pe rolul Curții de APEL ORADEA, urmare a strămutării judecării cauzei la această din urmă instanță conform Încheierii dată în ședința din 2 februarie 2009 sub nr 952 de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
Prin decizia civilă nr. 1181 din data de 01.07.2009, pronunțată în dosar nr-, Curtea de APEL ORADEAa respins ca nefondat recursul civil declarat de recurentul contestator, domiciliat în S, – -,. 11, sentința civilă. B,. 1,. 49, județul S în contradictoriu cu intimata UNIVERSITATEA ” “, cu sediul în S, – nr. 8-10, județul S împotriva sentinței civile nr. 727 din 10 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu pe care menținut-o în întregime.
Nu s-au acordat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a avut în vedere următoarele considrente:
Prin Decizia nr 159 din 20 martie 2008 emisă de intimată, contestatorul recurent a fost sancționat disciplinar cu ” diminuarea salariului de bază cumulat cu indemnizația de conducere, cu 15%, pe o perioadă de 6 luni, atrăgându-i-se atenția că repetarea unor asemenea fapte duce la aplicarea unei sancțiuni mai grave”.
La baza emiterii acestei decizii s-a aflat raportul nr 576 din 25 feb 2008 al comisiei constituită la nivel de universitate pentru analizarea prejudiciilor aduse universității, în urma semnării adeverințelor de absolvire pentru promoțiile 2006- 2007 la forma de învățământ la distanță (ID) în loc de frecvență redusă ( FR) pentru specializările Psihologie și Educație Fizică și Sport și a adresei nr 352 din 8 februarie 2008 emisă de recurent, în cuprinsul deciziei fiind menționate faptele imputate contestatorului, astfel cum rezultă din cercetarea efectuată de comisia de cercetare disciplinară constituită prin decizia nr 119 din 25 februarie 2008, consecințele acestor fapte precum și culpa recurentului.
Astfel în cuprinsul deciziei mai sus menționate se reține articolul publicat în ziarul “Gândul” din data de 7 februarie 2008, în care se face referire la studenții înmatriculați în anul 2001/2002 și 2002/2003 specializările Psihologie și Educație Fizică și Sport la forma de învățământ la distanță și la declarațiile contestatorului în calitate de decan al facultății și prin care se apreciază că s-a creat un prejudiciu de imagine instituției, comisa constatând că faptele menționate și declarate în articol nu corespund realității, reținându-se totodată și faptul că adeverințele nr 1758 din 4 februarie 2007 și 1881 din 20 iulie 2007 eliberate de contestator la forma de învățământ la distanță (ID) nu sunt conforme cu realitatea.
În consecință s-a apreciat că prin semnarea adeverințelor pentru cele două promoții la forma de învățământ ID în loc de FR, neconforme cu situația de fapt și cu reglementările în vigoare – în calitatea sa de decan al instituției a dat dovadă de un management defectuos necunoscând sau nerespectând prevederile legale în vigoare, reținându-se, totodată, corespondența purtată cu Penitenciarul Mărgineni, în urma căreia s-a creat confuzii și interpretări față de legalitatea diplomelor eliberate studenților fapt ce a deteriorat prestigiul universității.
S-a apreciat că faptele semnalate întrunesc elementele abaterii disciplinare prin neîndeplinirea corespunzătoare a atribuțiilor aferente funcției de conducere și prin atingerea gravă adusă prestigiului instituției propunerea de sancționare disciplinară întemeindu-se pe dispozițiile art 99(3), art 115, art 116 lit c, art 119 -123 din Legea nr 128/1997.
Pornind de la starea de fapt, respectiv faptele imputate recurentului contestator prin decizia contestată de acesta se apreciază că în mod corect a fost soluționată excepția prescripției invocată de contestator, corect reținându-se de către instanța de fond că în speță sunt incidente dispozițiile art 122 din Legea nr 128/1997, fiind respectat, totodată, și termenul prevăzut de art 268(1) codul muncii, întrucât, în speță termenul de 6 luni prevăzut de codul muncii de la care începe să curgă dreptul de a dispune aplicarea unei sancțiuni disciplinare, nu poate fi stabilit în mod distinct prin raportare doar la momentul emiterii adeverințelor, în care s-a menționat forma de învățământ ID în loc de FR, sancțiunea fiindu-i aplicată contestatorului ca urmare a rețineri dispozițiilor art 115, 116 din Legea nr 128/1997, datorită managementului defectuos respectiv neîndeplinirea atribuțiilor aferente funcției de conducere și pentru atingerea gravă adusă prestigiului instituției, emiterea adeverințelor mai susmenționate nefiind cercetată ca abatere disciplinară distinctă pentru a verifica astfel excepția prescripției dreptului de aplicare a sancțiunii doar prin raportare la această abatere, aceasta concretizând împreună cu celelalte fapte reținute în sarcina petentului abaterea disciplinară pentru care acesta a fost sancționat.
Mai mult, în speță, sunt incidente dispozițiile art 122 din Legea nr 128/1997 privind Statutul personalului didactic, dispoziții cu caracter special care derogă de la dreptul comun potrivit cărora cercetarea propunerii de sancționare și comunicarea deciziei se face în termenul de cel mult 30 de zile de la data constatării abaterii, consemnată în condica de inspecție sau la registratura generală a unității școlare ori a instituției de învățământ superior, după caz, dispoziții în conformitate cu care excepția prescripției dreptului de a aplica sancțiunea este neîntemeiată.
Sub aspectul fondului cauzei s-a apreciat ca fiind nefondate susținerile contestatorului recurent în sensul că emiterea celor două adeverințe cu forma de învățământ ID în loc de FR pentru cele două specializări nu ar prezenta nici o relevanță, respectiv nu ar avea consecințe juridice pentru considerentul că în toată perioada cuprinsă între anii 1999 -2007 specializările respective nu au fost acreditate și nici autorizate să funcționeze provizoriu decât în forma de învățământ la zi, aceste mențiuni fiind contrazise prin probele administrate în cauză, respectiv dispozițiile legale care reglementau, în anul 2001 desfășurarea învățământului universitar, intimata depunând în acest sens la dosarul cauzei înscrisurile anexate notelor de ședință, conform solicitării instanței pentru specializările în discuție, privind forma de învățământ acreditată sau autorizată provizoriu, începând cu anul 2001.
Rezultă, din actele dosarului, că pentru cele două specializări s-a organizat concurs de admitere pentru forma de învățământ FR și nu ID, astfel că emiterea unor adeverințe în care apare înscrisă o altă formă de învățământ nu poate fi apreciată ca neproducând nici o consecință din punct de vedere legal, în condițiile în care aceste adeverințe nu corespund situației reale.
De altfel, dată fiind calitatea deținută de contestator în cadrul Facultății de Științe, respectiv aceea de decan și atribuțiile ce-i reveneau în această calitate se impunea ca acesta să cunoască specializările acreditate și să elibereze adeverințele în conformitate cu formele de învățământ desfășurate în cadrul universității însă, astfel cum în mod corect a reținut instanța de fond din probatoriul administrat în cauză, respectiv înscrisuri, declarații de martori, interogatorii precum și di demersurile făcute de contestator și modalitatea de abordare a unor aspecte ce intrau în competența și atribuțiile decanului, inclusiv corespondența purtată cu Penitenciarul Mărgineni rezultă că acesta nu și-a cunoscut în totalitate atribuțiile conferite de funcția ocupată, dovedind, astfel, un management defectuos.
Susținerile recurentului în sensul că prin publicarea articolului din ziarul ” Gândul ” nu s-a creat un prejudiciu de imagine din culpa sa, acest articol reprezentând ca gen jurnalistic ” o investigație de presă “, nu pot fi reținute ca întemeiate în totalitate în condițiile în care acesta nu a infirmat prin alte mijloace afirmațiile conținute în articol ca aparținându-
Raportat la întreaga stare de fapt ce rezultă din probatoriul administrat în cauză s-a apreciat că în mod temeinic și legal s-a reținut de către instanța de fond că decizia emisă de intimată este temeinică, faptele imputate contestatorului fiind confirmate prin probele administrate, întrunind elementele abaterii disciplinare pentru care s-a dispus sancționarea acestuia.
În ce privește susținerea contestatorului recurent privind nelegalitatea deciziei emise de intimată, întemeiată pe dispozițiile art 265 alin 2 din codul muncii se reține că prin decizia contestată s-a aplicat o singură sancțiune și anume diminuarea salariului, iar mențiunea cuprinsă în decizie în sensul că repetarea unor asemenea fapte duce la aplicarea unei sancțiuni mai grave, nu echivalează cu o altă sancțiune, respectiv cu sancțiunea avertismentului astfel cum afirmă recurentul.
Având în vedere considerentele mai sus expuse, instanța a apreciat ca nefondat recursul formulat de contestatorul recurent, respingându-l, în temeiul art 312 Cod procedură civilă, menținând în totalitate sentința recurată ca legală și temeinică.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire recurentul solicitând admiterea ei și schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii recursului așa cum a fost formulat, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii se arată că instanța de recurs s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut ( art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă), respectiv după pronunțarea hotărârii revizuientul a intrat în posesia unor înscrisuri doveditoare noi care nu au putut fi înfățișate instanței de recurs dintr-o împrejurare mai presus de voința părților ( art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă).
Astfel, cu privire la primul motiv de revizuire se arată că instanța s-a pronunțat asupra legalității organizării de către intimata Universitatea ” ” din Saa dmiterii, înmatriculării, școlarizării și emiterii de diplome pentru absolvenții formelor de învățământ cu frecvență redusă () și respectiv învățământ la distanță ( ID) la specializările “Psihologie” și “Educație Fizică și Sport” din cadrul Facultății de Științe a Universității intimate în perioada 2001 – 2008. Ori, pronunțându-se asupra acestor chestiuni majore, de interes național, într-un litigiu de muncă individual și în lipsa unui cadru procesual complet cu implicarea tuturor părților care au tangență cu astfel de probleme, instanța de recurs a excedat cadrului procesual fixat ab initio prin contestație, încălcând prin aceasta în mod flagrant dispozițiile imperative ale art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă, fapt ce atrage incidența motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 teza I din Codul d e procedură civilă.
Cu privire la al doilea motiv de revizuire, după data pronunțării hotărârii atacate, respectiv la data de 14 iulie 2009, Biroul de Presă al Ministerului Educației Cercetării și () a emis un comunicat oficial la care a anexat și lista programelor de studii, formelor de învățământ ( zi, sau ID) și centrele teritoriale ale Universității ” ” pentru care nu există bază legală de funcționare, iar la 27 iulie 2009 Academia Română de a Calității în Învățământul Superior () a postat pe site-ul său, între altele, ” Tabelul cu specializările ID – autorizate ale instituțiilor de învățământ superior care ar trebui conform legii să depună dosare de acreditare” iar în anexa II poziția 25 din tabel rezultă neechivoc că ” din anul 2002 și până în prezent Universitatea ” ” S nu avut niciodată autorizare de funcționare la forma de învățământ FR la niciuna dintre specializările sale, deci nici pentru specializările Psihologie respectiv Educație Fizică și Sport, iar pentru învățământ la distanță ID, a existat autorizare doar pentru unele din specializări, fără ca Psihologia și Educația fizică și Sport să se afle printre acestea. Mai departe, prin același nou înscris doveditor din 16 iulie 2009, se precizează măsurile propuse de Ministerul Educației și în cazul Universității ” ” pentru intrarea în legalitate, măsuri care specifică cu valoare de principiu că ” Orice persoană juridică, publică sau privată, furnizoare de educație, care își propune să ofere unul sau mai multe programe de educație are obligația de a le supune procesului de evaluare externă în vederea autorizării și respectiv acreditării”.
În consecință, conform înscrisurilor doveditoare noi, care confirmă odată în plus adresa nr. 28519 din 24 martie 2008 Ministerului Educației Cercetării și T existentă la dosar în momentul pronunțării hotărârii de către instanța de recurs, se desprinde o singură concluzie și anume aceea că în cadrul Universității din S, în toată perioada 1999 – 2009, specializările Psihologie și Educație Fizică și Sport nu au fost autorizate să funcționeze provizoriu și nici acreditate decât la forma de învățământ la zi, iar nu și la sau ID, astfel că nu poate fi reținută existența unor abateri grave și nici că prin corespondența purtată cu Penitenciarul Mărgineni ar fi fost “afectate prestigiul învățământului și demnitatea profesiei de educator”.
Pentru ansamblul considerentelor expuse, de fapt și de drept, se solicită admiterea cererii de revizuire astfel cum a fost formulată.
Intimata, prin întâmpinare, solicitat respingerea cererii de revizuire, invocând excepția inadmisibilității. În sprijinul excepției se arată că hotărârile date de instanțele de recurs prin care se respinge ca nefondat recursul, nu fac parte din categoria hotărârilor judecătorești care evocă fondul în sensul cerut de prevederile art. 322 alin. 1 teza a II-a Cod procedură civilă și ca atare această categorie de hotărâri nu poate fi atacată pe calea extraordinară a revizuirii.
În măsura în care s-ar trece peste această excepție, intimata arată că, oricum motivele de revizuire invocate sunt netemeinice.
Astfel, referitor la motivul de revizuire întemeiat pe prevederile art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă, se arată că atâta vreme cât instanța de recurs respins ca nefondat recursul, menținând în întregime sentința civilă nr. 727/2008 a Tribunalului Sibiu, nu avea cum să se pronunțe asupra ceva ce nu s-a cerut, pentru că nu a dispus nimic în plus față de ceea ce soluționase instanța de fond. Ori, ceea ce se dispune prin dispozitivul hotărârii în sensul că admițând sau respingând cererile instanța pune capăt litigiului, este partea din hotărâre care poate fi pusă în și doar această parte poate face eventual obiectul revizuirii pe prevederile art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă, respectiv poate conține dispoziții cu privire la probleme ce nu au fost solicitate a fi dezlegate de instanță, dar nu atunci când s-a respins ca nefondat recursul. Faptul că în considerentele deciziei instanța ar fi analizat aspecte de legalitate/nelegalitate a funcționării celor două specializări la formele FR sau ID, nu constituie decât o analiză a motivelor invocate de recurent și concluzia respingerii lor ca nefondate, dar nu fac parte din dispozitivul hotărârii.
Cât privește motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă, textul de lege se referă la înscrisuri noi, în sensul că ele au existat dar nu au fost cunoscute de instanță până la pronunțarea hotărârii și nicidecum înscrisuri apărute după pronunțarea hotărârii.
Ori, revizuientul invocă tocmai înscrisuri care n-au existat la data pronunțării hotărârii de către instanța de recurs fiind elaborate ulterior.
Referitor la conținutul acestor înscrisuri, ele nu au nici o legătură cu speța de față, ci reiau apărările contestatorului, în sensul că nici forma de învățământ și nici ID nu au fost legal organizate, aspect față de care instanțele s-au pronunțat pe baza probelor avute la dosar, iar actele noi nu infirmă concluziile pe care le-au tras instanțele la momentul pronunțării hotărârii.
Examinând cererea de revizuire prin prisma excepției de inadmisibilitate invocată de intimată, instanța constată următoarele:
Potrivit prevederilor art. 322 alin. 1 Cod procedură civilă sunt supuse revizuirii hotărârile “date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul”. Potrivit jurisprudenței constante a instanțelor civile, ca de altfel și a orientării Înaltei Curți de Casație și Justiție ( fost ) B nu pot fi atacate pe calea revizuirii hotărârile prin care s-a respins recursul sau prin care s-a dispus casarea cu trimitere.
Cum în cazul din speță, instanța de recurs prin hotărârea pronunțată a respins recursul, rezultă că cererea de revizuire formulată este inadmisibilă, nefiind incidente prevederile art. 322 alin. 1 teza II Cod procedură civilă.
Dar, dacă prin absurd, s-ar accepta că respingându-se recursul ca nefondat s-a făcut o evocare a fondului, cererea de revizuire ar rămâne inadmisibilă și din alte considerente.
Astfel, pentru a se putea invoca prevederile art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă, respectiv că s-ar fi dat ceva ce nu s-a cerut, ar fi fost imperios necesar ca instanța de recurs să fi dispus ceva anume în recurs în sensul schimbării ori modificării fie și numai în parte a modului în care instanța fondului a dat dezlegarea capetelor de cerere pe care le-a soluționat, pentru că altfel, dacă instanța de fond ar fi dat mai mult decât s-a cerut, iar instanța de recurs a respins doar recursul, nu instanța de recurs ar fi chemată să se pronunțe asupra unei astfel de cereri de revizuire, ci instanța de fond.
În cazul de față însă, nici instanța de fond și nici cea de recurs nu au dat mai mult decât s-a cerut, de vreme ce a fost respinsă contestația, respectiv recursul. Doar dispozițiile cuprinse în dispozitivul hotărârii și care, de principiu, pot fi la îndeplinire pe calea executării, ar putea face obiectul prevederilor art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă și în nici un caz aspecte din considerentele hotărârii. Ori, revizuientul tocmai raportându-se la considerentele hotărârii, afirmă că instanța ar fi dat ceva ce nu s-a cerut, respectiv când s-ar fi pronunțat cu privire la legalitatea / nelegalitatea organizării învățământului forma și ID la specializările Psihologie și Educație Fizică și Sport din cadrul Universității ” ” din
În realitate instanța, față de apărările recurentului care a invocat aceste argumente, a trebuit să le analizeze, concluzionând în sensul respingerii lor, pe baza probelor existente la dosarul cauzei.
De altfel motivul de revizuire întemeiat pe prevederile art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă vizează tocmai aspectul legalității / nelegalității organizării învățământului la forma ID – la cele două specializări, deci tocmai aspectele despre care susține că ar fi fost analizate de instanță fără a i se fi cerut acest lucru. Însă, una este ca instanța să analizeze susținerile părților și apărările lor acceptându-le sau înlăturându-le și altceva este să dispună prin dispozitiv asupra capetelor de cerere cu care fost investită și pe care le soluționează în concordanță cu considerentele reținute.
Așa fiind, nici motivul de revizuire întemeiat pe prevederile art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă nu-și găsește incidența și aceasta pentru că, acceptând că sunt acte noi în înțelesul cerut de textul de lege, ele vin să întărească odată în plus ceea ce reținuseră instanțele și anume că forma de învățământ ID la cele două specializări nu a fost organizată de intimată pe perioada în discuție și deci nu aduc nimic nou, de natură modifica pe fond soluția dată. Faptul că nici forma de învățământ FR la cele două discipline n-ar fi fost legal organizată, după cum susține recurentul, nu-l absolvă de răspundere, în calitate de decan, ca un bun manager era sarcina lui să știe ce forme de învățământ și la ce specializări se desfășoară cu respectarea prevederilor legale, ori în caz de dubiu să ceară lămuriri organelor competente. Eliberând adeverințe neconforme realității, revizuientul făcut dovada necunoașterii sectoarelor pe care le administra și prin aceasta un management defectuos, care justifică măsura disciplinară ce i-a fost aplicată; sancționarea lui pentru un management defectuos nu este similară răspunderii disciplinare reglementată de codul muncii și nici nu se supune termenelor procedurale prevăzute de acesta, fiind supus altor reglementări, specifice contractelor de management.
În concluzie, cererea de revizuire formulată este inadmisibilă pentru considerentele expuse, urmând a fi respinsă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuientul cu domiciliul în S, – -,. 11,. B,.1,. 49, județul S, în contradictoriu cu intimata UNIVERSITATEA ” ” S, cu sediul în S,- – 10, județul S, împotriva deciziei civile nr. 1181 din data de 1 iulie 2009, pronunțată de Curtea de APEL ORADEA, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 10.12.2009.
Președinte Judecător Judecător Grefier
– – – – – –
– redactat hotărâre în concept – judecător – – – 18.12.2009
– judecători fond -,
– judecători recurs -, –
– dact. gref. – 18.12.2009 – 4 ex.
– emis 2 com. – 18.12.2009 -, UNIVERSITATEA ” “
