Curatelă. Minor. Minori


Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut că sunt incidente prevederile art. 1144 alin.2 din Noul referitoare la dezbaterea succesorală la care participă şi minorii, astfel încât devin aplicabile regulile privind protecţia persoanelor lipsite de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă. Din sesizarea pentru deschiderea procedurii succesorale, instanţa reţine că au calitatea de succesibili ai defunctului T. E. E, petenta, în calitate de soţie supravieţuitoare, şi cei doi copii ai defunctului, T. M. şi minorul T. A.

Mai reţine instanţa că persoana propusă a fi desemnată curator special al minorului T. A, d-na T.E.I, îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 180 alin.1 din Noul Cod Civil şi anume are capacitate de exerciţiu şi este în măsură a îndeplini această sarcină.

Prin urmare, instanţa, în temeiul dispoziţiilor art. 150 Noul Cod Civil, a încuviinţat cererea, astfel cum a fost completată.