DECIZIA CIVILĂ NR.1440/2009-
Ședința publică din data de 4 noiembrie 2009
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurentul contestator, domiciliat în O,-,.15, județul B, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 470/LM din 26 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: contestație împotriva deciziei de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă recurentului contestator -personal, asistat de reprezentantul acestuia, avocat, în baza împuternicirii avocațiale din 04.11.2009 emisă de Baroul Bihor -Cabinet Individual, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței faptul că prezentul recurs este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și al timbrului judiciar, având în vedere natura cauzei dedusă judecății, precum și faptul că la dosar a parvenit prin Serviciul Registratură, la data de 21.09.2009 întâmpinare din partea intimatei, după care:
Se comunică cu reprezentantul recurentului întâmpinarea depusă la dosar de partea adversă, care la rândul lui depune la dosar copia cărții de muncă al recurentului, precum și practică judiciară, respectiv copia deciziei civile nr. 713/2008-R pronunțată de Curtea de Apel Oradea.
Întrebat fiind, reprezentantul recurentului contestator arată că nu mai are alte probe și solicită cuvântul asupra prezentului recurs.
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului de față.
Reprezentantul recurentului contestator solicită admiterea recursului promovat de partea pe care o reprezintă, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii contestației recurentului și recalcularea pensiei acestuia cu luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare de 25 de ani, plata retroactivă a drepturilor și plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 470/LM din 26 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, s-a respins contestația formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța în acest mod, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Prin decizia nr. -/30.06.2005a fost recalculată pensia contestatorului, obținându-se în urma acestei operațiuni un punctaj de 1,28391 puncte.
Potrivit buletinului de calcul anexat deciziei, stagiul complet de cotizare avut în vedere a fost de 30 de ani, conform art.2 alin. 1 din HG1550/2004. Conform aceluiași act, legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la categoria de de care beneficiază contestatorul la data de 1 octombrie 2004 este Legea nr. 3/1977.
Având în vedere susținerile contradictorii ale părților referitoare la legea aplicabilă, instanța a apreciat că în speță se impune o interpretare a legilor succesive adoptate în această materie, în scopul clarificării acestei probleme. Astfel, rolul puterii judecătorești este în esență acela de a aplica legea, adică aceea de aoi nterpreta și a adapta cazurilor particulare. În speță, instanța a identificat legea aplicabilă, ținând cont de principiile aplicării legii civile în timp, de intenția reală a legiuitorului, precum și de principiile generale ale dreptului.
Așadar, instanța a constatat că legea aplicabilă la data deschiderii dreptului de pensionare al contestatorului era Legea nr. 3/1977. Coroborând acest text cu prevederile art. 2 alin.1 din HG1550/2004 ar fi trebuit să se concluzioneze că într-adevăr stagiul complet de cotizare al contestatorului ar fi de 30 de ani. astfel de concluzie este însă cu desăvârșire eronată, fiind rodul unei interpretări simplificate și care nesocotește reglementări ulterioare în materie, cu atât mai mult cu cât acestea au o forță superioară unei hotărâri de guvern pe care se întemeiază apărările intimatei, respectiv HG1550/2004 amintit mai sus. de care facem vorbire se regăsesc în nr.OUG4/2005 aprobată prin Legea 78/2005, care prevede în mod explicit “la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie”. Or, având în vedere acest principiu, având în vedere, pe de-o parte că nr.OUG4/2005 este ulterioară HG1550/2004 și pe de altă parte, că ordonanța aprobată prin Lege are o forță juridică superioară unei hotărâri de guvern, s- impus să se concluzioneze că prevederile art. 2 alin.2 din HG. 1550/2004 au fost abrogate tacit, în sensul că nu pot fi interpretate într-un mod care să ducă la stabilirea unor pensii diferențiate în funcție de anul ieșirii la pensionare.
Așa cum s-a arătat deja tribunalul a reținut că, judecătorul trebuie, în primul rând, să cerceteze care a fost intenția reală a legiuitorului. Astfel, din OUG4/2005 aprobată prin Legea nr. 78/2005 rezultă în mod indubitabil că legiuitorul a urmărit să înlăture toate discriminările dintre pensionari cu privire la cuantumul pensiei rezultate din date diferite a ieșirii la pensie. În aceste condiții, aplicarea rigidă a HG1550/2004 încalcă în mod flagrant acest principiu. Or, a nu deroga de la principiile generale ale dreptului, a urma spiritul legii și nu numai litera sa, sunt două reguli elementare ce se impun judecătorului când interpretează legea.
În lumina acestei interpretări, instanța a apreciat că prevederile Legii nr. 19/2000 sunt aplicabile de la data intrării în vigoare a tuturor categoriilor de pensionări ce intră în sfera sa de reglementare, indiferent de data deschiderii dreptului lor la pensie.
Raportat însă la întregul dosar de al contestatorului, tribunalul a constatat că acesta nu a desfășurat activitate în condițiile prevăzute de Legea nr.19/2000, respectiv în subteran, în zonă de expunere la radiații ( I sau II), aviație civilă sau activitate artistică, pentru a fi aplicabile dispozițiile Legii nr.19/2000, el activând ca.
Instanța a mai reținut că în speța dedusă judecății perioada de peste 21 de ani invocată de contestator este doar perioada în care acesta a desfășurat activitate în grupa a II a de muncă, care i-a dat dreptul de a se pensiona pentru limită de vârstă prin reducerea vârstei de pensionare și nicidecum nu poate fi confundat cu stagiul complet de cotizare prevăzut de Legea nr.19/2000.
De asemenea, în speță nu s-au putut aplica nici dispozițiile Legii nr.226/2006, întrucât dispozițiile acesteia se referă la locurile de muncă în condiții speciale, care potrivit art.2 al.2 din actul normativ mai sus menționat cuprind și fostele locuri de muncă în grupa I potrivit legislației anterioare. Ori s-a reținut că nu se poate face confuzie între condițiile speciale de muncă (fosta grupa I în legislația anterioară) și cele deosebite de muncă (fosta grupa II de muncă în legislația anterioară), în speță contestatorul desfășurând activitate în grupa a II a de muncă.
S-a mai reținut că în speță nu sunt aplicabile nici dispozițiile art.14 din Legea nr.3/1977, întrucât acestea nu reglementează stagiul complet de cotizare, ci doar dau dreptul persoanei de a se pensiona pentru limită de vârstă prin reducerea vârstei de pensionare. Acest aspect este accentuat însăși de cele două aliniate ale art.14, respectiv aliniatul 1 și aliniatul 4, care la o simplă lecturare în situația în care s-ar lua în considerare că perioadele de timp inserate în cuprinsul lor ar constitui stagiu complet de cotizare, s-ar ajunge la situația că pentru o activitate în aceeași grupa de muncă să fie reglementat un stagiu de cotizare diferit (respectiv pentru grupa I de muncă la alin.1 -un stagiu complet de cotizare de 20 de ani, iar la alin.4 de 15 ani), iar (pentru grupa a II a de muncă la alin. 1 un stagiu complet de cotizare de 25 de ani, iar la alin.4 de 20 de ani ).
Potrivit art. 12 din Legea nr.3/1977 persoanele care au vechime totală în muncă mai mare de 30 ani bărbații și 25 ani femeile, beneficiază, pentru fiecare an în plus, din primii cinci ani, de un spor la pensie de 1% și pentru fiecare an în plus peste cinci ani, de un spor de 0,5% din retribuția tarifară folosită la calcularea pensiei. La data de 01.04.2001 intră în vigoare Legea nr.19/2000 care la art. 198 prevede că odată cu intrarea sa în vigoare se abrogă dispozițiile Legii nr.3/1977.
Legea civilă produce efectele pentru care a fost edictată în tot intervalul de timp de la intrarea în vigoare și până la abrogare. Așa fiind actele și faptele ce se produc între momentul intrării în vigoare și abrogare vor fi supuse legii respective (tempus regit actum).
În concluzie temeiul legal pe care a fost întemeiată acțiunea contestatorului este abrogat începând cu 01.04.2001, motiv pentru care s-a respins capătul de cerere privind aplicarea dispozitiilor art.12 din Legea nr.3/1977.
Față de ansamblul considerentelor expuse mai sus, instanța în temeiul art. 20 și art.43 din Legea nr. 19/2000 a respins contestația formulată de contestator ca neîntemeiată.
Instanța a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată de către intimata.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatorul, solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii recurate, în sensul admiterii contestației și recalcularea pensiei cu un stagiu de cotizare de 25 de ani, cu acordarea drepturilor din 30.06.2005 și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs arată recurentul că a lucrat în grupa a II a de muncă la din O secția o perioadă de peste 27 de ani în grupa a II-
Mai arată că a lucrat în din anul 1963, și, prin urmare, se impune ca și perioada cuprinsă între 1963-1969 să fie luată în considerare la calculul pensiei.
Consideră recurentul că în cazul său sunt incidente dispozițiile art. 11 al. 1 și 2 din Legea nr. 3/1977, având o vechime de peste 27 de ani în grupa a II de muncă.
Mai arată că recursul e admisibil și în limita dispozițiilor art.20 și 21 din Legea nr. 226/2006 și a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 19/2000.
În cele din urmă arată recurentul că înțelege să invoce și Decizia nr. 40 din 22.09.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recurs în interesul legii.
În drept au fost invocate dispozițiile Legii nr. 226/2006, art. 11 și 14 din Legea nr. 3/1977, art. 19, 43, 77 din Legea nr. 19/2000.
Prin întâmpinare intimata Casa Județeană de Pensii Bas olicitat respingerea recursului ca nefondat.
Arată aceasta că pentru activitatea desfășurată în grupa a II a de muncă, contestatorul s-a putut pensiona pentru limită de vârstă la data de 01.08.1990, deci mai repede cu 5 ani înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare.
Mai arată că fiind pensionat sub imperiul Legii nr.3/1977 stagiul de cotizare în cazul său este cel prevăzut de această lege și nu de Legea nr. 19/2000.
Subliniează în continuare că Legea nr. 226/2006, nu poate fi reținută în cazul acestuia, contestatorul neîndeplinind condițiile pentru recalcularea pensiei impusă de această lege.
Analizând recursul formulat prin prisma criticilor invocate instanța constată următoarele:
Recurentul a fost înscris la pensie pentru limită de vârstă în baza deciziei nr. -/28.08.1990, drepturile fiindu-i acordate începând cu data de 01.08.1990, dovedind o vechime în muncă de 21 ani 4 luni și 13 zile în grupa a II a de muncă; 13 ani 1 lună și 4 zile în grupa a III a de muncă, la care se adaugă un spor de 5 ani și 3 luni pentru grupa a II a de muncă.
Prin adeverința nr. 2763 din 09.12.2008 eliberată de SC SA O se adeverește că, în perioada 01.10.1963-01.08.1990, contestatorul recurent era în funcția de la Intreprinderea, în secția de producție.
Solicitarea contestatorului de a-i fi recalculate drepturile la pensie prin utilizarea stagiului prevăzut de art. 14 din Legea nr. 3/1977, nu poate fi reținută, dispozițiile acestui act normativ neavând semnificația reducerii stagiului de cotizare utilizat la recalcularea pensiei.
Cât privește solicitarea de a i se aplica stagiul de 25 de ani prevăzut de Legea nr. 226/2006, instanța constată că într-adevăr în privința contestatorului nu este îndeplinită condiția realizării unui stagiu de 25 de ani în grupa I de muncă, însă conform actelor dosarului activitatrea desfășurată de acesta în grupa a II-a de muncă este specifică activității desfășurate în grupa I de muncă, așa încât pentru realizarea egalității în tratament se impune a i se recunoaște și contestatorului dreptul de a beneficia de prevederile acestei legi.
De asemenea, nu prezintă relevanță împrejurarea că SC SA nu figurează printre unitățile menționate în anexa 2 legii, neimputându-i-se imputa acestuia faptul că unitatea nu a făcut demersuri în vederea obținerii avizului pentru îndeplinirea procedurilor și criteriilor de încadrare în condiții speciale.
În privința datei de la care urmează a-i fi acordate drepturile, în temeiul dispozițiilor art. 169 din Legea nr.19/2000 se apreciază că acestea i se cuvin de la data sesizării instanței.
Prin decizia nr. 40 din 28 septembrie 2008 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în aplicarea dispozițiilor art. 77 alin. 2 și ale art. 43 alin. 1 și 2 din Legea nr. 19/2000, s-a stabilit că pentru persoanele pensionate în baza Legii nr.3/1977 stagiul de cotizare utilizat în vederea determinării punctajului mediu este cel prevăzut de legea în vigoare la momentul pensionării, decizia fiind publicată în Monitorul Oficial nr.334/20.05.2009, dată de la care dispozițiile au devenit obligatorii.
Până la publicarea deciziei, practica Curții de Apel Oradea, a fost constantă în a considera că persoanele pensionate în baza Legii nr. 3/1977 și care și-au desfășurat activitatea în condiții speciale, stagiul de cotizare utilizat în procesul de recalculare al pensiei, în temeiul OUG. 4/2005 (legea 226/2006) este cel prevăzut de Legea nr. 19/2000 (legea 226/2006) și nu cel prevăzut de Legea nr. 3/1977.
Din examinarea jurisprudenței din ultimii ani ai CEDO reflectată în hotărârile de condamnare României, pentru încălcarea art. 1 din Primul Protocol adițional al Convenției se observă că, într-un număr mare de cazuri, condamnarea a avut loc în situațiile în care cererile introduse în instanță pentru valorificarea unor drepturi nu au fost examinate pe fond deși solicitanții puteau pretinde că aveau o speranță legitimă de a-și vedea concretizată creanța lor în conformitate cu dispozițiile legale interne și cu jurisprudența instanțelor.
Cât despre noțiunea de speranță legitimă Curtea a afirmat că atunci când interesul patrimonial la care se referă este de ordinul creanței, el nu poate fi considerat ca fiind valoare patrimonială, decât atunci când există o bază suficientă în dreptul intern, de exemplu atunci când este confirmat de o jurisprudență bine stabilită a instanțelor (a se vedea în acest sens cauza Weissman și alții împotriva României).
Ori, cum până la publicarea recursului în interesul legii practica Curții de Apel Oradeaa fost în sensul admiterii cererilor de recalculare a pensiilor cu utilizarea stagiului de cotizare prevăzut de Legea nr.19/2000 astfel cum s-a arătat mai sus, se apreciază că pentru acțiunile introduse anterior acestei date, solicitanții aveau legitimă că-și vor realiza dreptul, conform jurisprudenței de până atunci a acestei instanțe.
Prin urmare, în cazul acestor acțiuni poate apărea conflictul cu art. 1 din Protocolul 1 al Convenției, ceea ce impune, conform art. 20 alin. 2 din Constituția României, prioritatea normei din Convenție, care fiind ratificată prin Legea nr. 30/1904, face parte din dreptul intern astfel cum prevede art. 11 alin. 2 din legea fundamentală.
Cum prezenta cerere a fost înregistrată anterior datei de 23.05.2008, și cum contestatorul întrunește condițiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 226/2006, activitatea desfășurată încadrându-se la pct.22 din anexa 1 legii, criticiule sale fiind astfel fondate, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă va fi admis recursul, sentința urmând a fi modificată conform dispozitivului prezentei.
În temeiul dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, intimata va fi obligată la 300 lei cheltuieli de judecată în favoarea recurentei, sumă ce reprezintă onorar avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite ca fondat recursul civil introdus de recurentul contestator, domiciliat în O,-,.15, județul B, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 470/LM din 26 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o modifică în totalitate în sensul că:
Admite contestația formulată de contestatorul, domiciliat în O,-,.15, județul B, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în O,-, județul
Dispune modificarea parțială de deciziei nr. -2 din 17 ianuarie 2008, în sensul că:
Dispune recalcularea pensiei cu utilizarea unui stagiu de cotizare de 25 de ani, cu acordarea drepturilor începând cu data de 01.06.2008.
Obligă intimata la 300 lei cheltuieli de judecată în favoarea recurentului.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din data de 4 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
– – – – – – – –
– judecători fond –
– redactat decizie – judecător -27.11.2009
– dactilografiat grefier – 27.11.2009 -4 ex.
–comunicat – 30.11.2009-2 ex.
-, domiciliat în O,-,.15, județul
– CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în O,-, județul