162. Potrivit dispoziţiilor art. 356 lit. a C. proc. pen., instanţa are obligaţia să arate în expunerea hotărârii temeiurile de drept care justifică soluţiile date în cauză. O obligaţie similară nu este prevăzută însă nici pentru dispozitivul hotărârii, în art. 357 C. proc. pen., nici pentru minută, care, conform art. 309 C. proc. pen., trebuie să aibă conţinutul prevăzut pentru dispozitiv.
Atâta vreme cât, în speţă, prima instanţă a arătat, în partea expozitivă a hotărârii, că va confisca cuţitul corp delict în baza art. 118 lit. b C. pen., cerinţa legii, ca instanţa să arate temeiurile de drept ale soluţiei, a fost satisfăcută, nefiind necesar ca acest text să fie menţionat şi în dispozitiv sau minută.
C. Apel Bucureşti, s. a Il-a pen., dec. nr. 7/A//1997
163. Nesemnarea minutei de toţi membrii completului de judecată al primei instanţe echivalează cu încălcarea dispoziţiilor legale privitoare la compunerea instanţei -cauză de nulitate absolută a sentinţei atacate prevăzută în art. 197 alin. 2 şi 3 C. pen. şi care atrage casarea acesteia, precum şi a deciziei instanţei de apel, în baza art. 3859 pct. 3 C. proc. pen., cu trimitere spre rejudecare la instanţa de fond.
C. Apel Bucureşti, s. a Il-a pen., dec. nr. 29/1997
NOTĂ. în sensul că nesemnarea minutei de către unul din membrii completului de judecată atrage nulitatea absolută a hotărârii atacate, v.: TS, sp., dec. nr. 167/1981, R. 3, p. 143; TS, sp., dec. nr. 4419/1971, RRD nr. 11/1972, p. 171; C. Apel Bucureşti, s. a Il-a pen., dec. nr. 171/1996, Culegere VII, p. 108; C. Apel Bucureşti, s. a Il-a pen., dec. nr. 214/1995, Culegere VI, p. 78; C. Apel Bucureşti, s. a Il-a pen., dec. nr. 616/1994, Culegere V, p. 102; C. Apel Bucureşti, s. a Il-a pen., dec. nr. 426/1994, Culegere V, p. 101; C. Apel Bucureşti, s. a Il-a pen., dec. nr. 426/1994, Culegere V, p. 100; C. Apel Timişoara, dec. pen. nr. 18/A/11995, Dr. nr. 12/1995, p. 93; C. Apel Timişoara, dec. pen. nr. 48/1995, RDP nr. 1/1996, p. 127; Tj. Bistriţa-Năsăud, dec. pen. nr. 332/1969, RRD nr. 7/1970, p. 187; Tm. Bucureşti, s. a Il-a pen., dec. nr. 1206/1992, Culegere III, p. 133; Tm. Bucureşti, s. I pen., dec. nr. 1131/1991, Culegere II, p. 91; Tj. Huneadoara, sent. pen. nr. 158/1969, RRD nr. 6/1969, p. 168.
în practica judiciară, s-a decis că şi semnarea minutei de un număr mai mare de judecători decât cel prevăzut de lege atrage nulitatea absolută a hotărârii, “neputându-se stabili care dintre ei a participat efectiv la deliberare” (C. Apel Timişoara, dec. pen. nr. 51/R/1996, RDP nr. 3/1996,
p. 128).
164. Când minuta în care s-a consemnat rezultatul deliberării lipseşte din dosar, din care cauză nu se poate verifica compunerea completului de judecată şi participarea la deliberare a tuturor judecătorilor menţionaţi în partea introductivă a deciziei instanţei de apel, această decizie este lovită de nulitate absolută, conform art. 197 alin. 2 C. proc. pen. şi va fi casată în baza art. 3859 pct. 3 C. proc. pen., urmând ca dosarul să fie trimis instanţei a cărei hotărâre a fost desfiinţată, pentru rejudecarea apelului.
C. Apel Bucureşti, s. a Il-a pen., dec. nr. 118/1997
NOTĂ. în sensul că lipsa minutei este sancţionată cu nulitatea absolută a hotărârii, v.: CSJ, sp., dec. nr. 20761996, Dr. nr. 11/1997, p. 127; TS, sp., dec. nr. 548/1981, R. 3, p. 143; TS, sp., dec. nr. 231/1973, CD, p. 511; TS, sp., dec. nr. 190/1971, RRD nr. 6/1971, p. 157; C. Apel Bucureşti, s. a II-a pen., dec. nr. 276/1996, Culegere VII, p. 110; C. Apel Bucureşti, s. a Il-a pen., dec. nr. 520/1995, Culegere VI, p. 82; C. Apel Bucureşti, s. a Il-a pen., dec. nr. 427/1994, Culegere V, p. 101; C. Apel Bucureşti, s. a Il-a pen., dec. nr. 218/A/1994, Culegere V, p. 99; Tm. Bucureşti, s. a Il-a pen., dec. nr. 21/1992, Culegere III, p. 116; Tj. Constanţa, dec. pen. nr. 504/1991, Dr. nr. 1/1992, p. 116.
165. Menţiunea făcută în considerenţele încheierii prin care s-a admis cererea de prelungire a arestării preventive în sensul că motivele arătate în referatul scris, anexat cererii formulate de procuror sunt întemeiate, constituie o motivare suficientă a acelei încheieri, deoarece, prin procedeul folosit, instanţa şi-a însuşit acele motive care justifică soluţia adoptată.
C. Apel Bucureşti, s. I pen., dec. nr. 121/1997
NOTĂ. în acelaşi sens, v. C. Apel Bucureşti, s. I pen., dec. nr. 622/1997 (supra nr. 36).
166. a. Nesemnarea încheierii de amânare a pronunţării echivalează cu lipsa acesteia, astfel că nu se poate examina nici dacă instanţa a fost legal compusă, nici dacă s-a respectat şedinţei de judecată, nici participarea procurorului, asigurarea asistenţei juridice, concluziile părţilor etc; în această situaţie, se poate vorbi de nerezolvarea fondului cauzei, ceea ce impune desfiinţarea sentinţei şi trimiterea dosarului, spre rejudecare, la prima instanţă.
b. Indicarea greşită a căii de atac în cuprinsul dispozitivului – “recurs” în loc de “apel” – este lipsită de consecinţe juridice, căci instanţa superioară, primind dosarul, nu este ţinută, la rezolvarea acesteia, nici de denumirea ce i s-a dat prin hotărâre, nici de modul în care partea şi-a intitulat calea de atac promovată de ea.
C. Apel Bucureşti, s. a Il-a pen., dec. nr. 137/AJ1997
NOTĂ. a. Tribunalul Suprem a decis, în sens contrar, că omisiunea preşedintelui completului de judecată de a semna încheierea de amânare a pronunţării nu este sancţionată cu nulitatea hotărârii – atâta vreme cât preşedintele a participat în continuare la judecată şi a semnat sentinţa -deoarece această omisiune nu a cauzat nici o vătămare şi poate fi înlăturată oricând (TS, sp., dec. nr. 1954/1976, CD, p. 457). Acest punct de vedere şi-a găsit expresie şi în literatura juridică, considerându-se că nu ar trebui să se ajungă la anularea hotărârii, datorită nesemnării încheierii de către preşedinte şi grefier, atâta timp cât nu se contestă participarea acestora la şedinţa de judecată pentru care s-a întocmit încheierea şi nu există vreun temei pentru a se pune la îndoială conţinutul actului nesemnat (v. G. Antoniu ş. a., Practica judiciară penală, voi. IV, Editura Academiei, Bucureşti, 1993, p. 205).
b. Lipsa încheierii de amânare a pronunţării – cu care curtea asimilează nesemnarea încheierii – şi, implicit, imposibilitatea de verificare a tuturor condiţiilor obligatorii în care trebuia să se desfăşoare judecata (compunerea completului, publicitatea şedinţei, participarea procurorului, etc) constituie o cauză de nulitate absolută a hotărârii pronunţate, prevăzută în art. 197 alin. 2 C. proc. pen., dar nu reprezintă o nerezolvare a fondului cauzei.
Fondul cauzei a fost rezolvat chiar şi în cazul neînde-plinirii acestor condiţii. Hotărârea pronunţată de prima instanţă poate fi legală sau nelegală, temeinică sau netemeinică, dar – indiferent de modul compunerii completului de judecată, de caracterul public sau nepublic al şedinţei, de prezenţa sau absenţa procurorului etc. – instanţa şi-a exprimat punctul de vedere asupra cauzei, a luat atitudine faţă de acţiunea penală şi faţă de acţiunea civilă cu care a fost sesizată.
Or, în aceste condiţii, fiind rezolvat – bine sau rău -fondul cauzei, nu se justifică trimiterea dosarului pentru rejudecare la prima instanţă. Existenţa unei nulităţi absolute trebuie, desigur, să determine admiterea apelului, dar instanţa de apel este obligată – conform art. 379 pct. 2 lit. a C. proc. pen. – să pronunţe ea însăşi o nouă hotărâre asupra fondului, neexistând nici una din cele trei situaţii enumerate sub lit. b din acelaşi text (judecarea cauzei la prima instanţă a avut loc în lipsa unei părţi nelegal citate; judecarea cauzei la acea instanţă a avut loc în lipsa unei părţi care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate; nerezol-varea fondului cauzei) în care rejudecarea se face de către instanţa a cărei hotărâre a fost casată.
c. Nu numai indicarea greşită – în cuprinsul hotărârii -a căii de atac, dar şi indicarea eronată a momentului de când curge termenul de apel sau de recurs este lipsită de consecinţe juridice (v. CSJ, sp., dec. nr. 429/1996, BJ, p. 210; C. Apel Timişoara, dec. nr. 113/1996, Dr. nr. 1/1997, p. 125).
167. Potrivit art. 357 C. proc. pen., dispozitivul hotărârii trebuie să cuprindă datele prevăzute în art. 170 C. proc. pen. privitoare la persoana inculpatului şi soluţia dată de instanţă. Datele la care face referire art. 170 C. proc. pen. sunt; numele, prenumele şi porecla inculpatului, data şi locul naşterii, numele şi prenumele părinţilor, cetăţenia, locul de muncă, ocupaţia, adresa, antecedentele penale, precum şi alte date pentru stabilirea situaţiei sale personale.
în speţă, dispozitivul hotărârii de condamnare a inculpatului nu cuprinde aceste date de identificare.
De asemenea, deşi se reţine că prin rechizitoriu a fost trimis în judecată Neghină Ovidiu, atât din minută cât şi din dispozitiv rezultă că a fost condamnat Neghină Dumitru, fără să se facă referire – aşa cum s-a arătat – la datele de stare civilă ale inculpatului.
Procedându-se în acest fel – câtă vreme sunt necesare un examen şi o soluţionare a problemelor privitoare la existenţa infracţiunii imputate inculpatului Neghină Ovidiu şi a vinovăţiei acestuia – în speţă nu a fost rezolvat fondul cauzei, ceea ce impune admiterea apelului declarat de inculpat, cu trimiterea cauzei pentru rejudecare primei instanţe.
C. Apel Bucureşti, s. a Il-a pen., dec. nr. 158/A/1997
168. Cu toate că, potrivit art. 309 C. proc. pen., minuta se semnează de membrii completului de judecată, iar grefierul nu este membru al completului, semnarea minutei şi de către grefier nu constituie o cauză de nulitate a hotărârii, neexistând vătămare.
C. Apel Bucureşti, s. a Il-a pen., dec. nr. 178/1997
NOTĂ. în acelaşi sens, v.: CSJ, sp., dec. nr. 27/1995, Dr. nr. 1/1996, p. 127; TS, sp., dec. nr. 263/1971, R. l,p. 285.
169. Potrivit art. 309 C. proc. pen., rezultatul deliberării se consemnează într-o minută, care trebuie să aibă conţinutul prevăzut pentru dispozitivul hotărârii şi se semnează de membrii completului de judecată.
Deoarece minuta în care s-a consemnat rezultatul deliberării lipseşte de la dosar – ceea ce face să nu se poată verifica compunerea completului de judecată şi dacă la deliberare au luat parte toţi judecătorii menţionaţi în partea introductivă a hotărârii -, sentinţa pronunţată în cauză este lovită de nulitate absolută, conform art. 197 alin. 2 şi 3 C. proc. pen.
Deşi lipsa minutei a fost constatată în dosarul instanţei de fond, este casabilă şi decizia instanţei de apel, care avea obligaţia să verifice sentinţa atacată, sub toate aspectele de fapt şi de drept, chiar din oficiu.
în consecinţă, în baza art. 3859 pct. 2 C. proc. pen., se va admite recursul declarat de inculpat, se vor casa ambele hotărâri pronunţate în cauză şi se va dispune rejudecarea cauzei de către prima instanţă.
C. Apel Bucureşti, s. a Il-a pen., dec. nr. 222/1997
NOTĂ. în raport cu dispoziţiile art. 3859 alin. 3 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr.
141/1996, trimiterea cauzei pentru rejudecare la prima instanţă este corectă. “Când recursul priveşte atât hotărârea primei instanţe, cât şi hotărârea instanţei de apel – se arată în acest text -, în caz de admitere şi dispunere a rejudecării de către instanţa a cărei hotărâre a fost casată, cauza se trimite la prima instanţă dacă ambele hotărâri au fost casate…”. Este ceea ce a şi făcut, în speţă, instanţa de recurs.
Nu putem totuşi să lăsăm nesemnalată inconsecvenţa reglementării. Dacă n-ar fi respins apelul, ci l-ar fi admis, instanţa de apel ar fi fost obligată – potrivit art. 379 pct. 2 lit. a C. proc. pen. – ca, desfiinţând sentinţa atacată, să pronunţe ea însăşi o nouă hotărâre, trimiterea pentru rejudecare la prima instanţă nefiind legal posibilă decât în cele trei cazuri limitativ enumerate în art. 379 pct. 2 lit. b C. proc. pen. (când hotărârea a fost desfiinţată pentru motivul că judecarea cauzei la prima instanţă a avut loc în lipsa unei părţi nelegal citate sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate, ori când prin hotărâre nu a fost rezolvat fondul cauzei). Dar dacă este aşa – dacă, de regulă, admiţând apelul, instanţa de apel trebuie să soluţioneze ea însăşi fondul (cu excepţia celor trei cazuri sus-menţionate), este ilogic ca atunci când această instanţă, în loc să admită apelul, care era fondat, l-a respins în mod greşit, judecata să se reia de la prima instanţă în toate situaţiile, şi nu doar în cele trei cazuri la care s-a făcut referire.
Prin actuala reglementare se întârzie, în mod nejustificat, soluţionarea unor cauze, ceea ce nu poate fi în interesul înfăptuirii justiţiei.
170. Potrivit art. 305 alin. 2 C. proc. pen., încheierea de şedinţă se semnează de preşedintele completului de judecată şi de grefier.
Cum încheierea de amânare a pronunţării este tot o încheiere de şedinţă, nu este necesar ca ea să fie semnată de tcţi membrii completului de judecată.
C. Apel Bucureşti, s. Ipen., dec. nr. 419/1997
NOTĂ. în practică s-a decis însă că încheierea prin care s-a rezolvat un incident procedural – în speţă, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat, în baza art. 1608 C. proc. pen. – întrucât nu reprezintă o simplă “încheiere de şedinţă”, trebuie semnată, sub sancţiunea nulităţii, de toţi membrii completului de judecată (Tm. Bucureşti, s. a Il-a pen., dec. nr. 418/R/1996).
171. Termenul în care o hotărâre judecătorească este supusă căilor de atac este stabilit prin lege, astfel că nemen-ţionarea sa în cuprinsul dispozitivului – deşi indicarea acestuia este cerută prin art. 357 alin. ultim C. proc. pen. – nu are nici o consecinţă asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârii.
C. Apel Bucureşti, s. Ipen., dec. nr. 403/1997
172. Nici un text de lege nu impune instanţei care se dezinvesteşte, restituind cauza procurorului, să arate, în minută şi dispozitiv, temeiul legal în baza căruia a dispus această măsură; art. 357 C. proc. pen., care arată ce trebuie să cuprindă dispozitivul, impune instanţei să precizeze numai textul de lege în care se încadrează infracţiunea pentru care a fost condamnat inculpatul, nu şi alte prevederi legale incidente în cauză.
C. Apel Bucureşti, s. a Il-a pen., dec. nr. 667/1997
NOTĂ. în ceea ce priveşte menţiunile pe care trebuie să le cuprindă dispozitivul hotărârii, v. Siegfried Kahane, Structura şi conţinutul hotărârilor judecătoreşti în lumina prevederilor noului Cod de procedură penală. nr. 6/1969, p. 22.
173. Hotărârea dată, în speţă, de instanţa de apel cu ocazia judecării în fond a cauzei – ca urmare a admiterii apelului declarat de parchet şi a desfiinţării sentinţei prin care inculpaţii fuseseră achitaţi – încalcă flagrant dispoziţiile art. 356 C. proc. pen., la care face trimitere art. 384 C. proc. pen., referitoare la conţinutul expunerii. Astfel, decizia de condamnare a inculpaţilor nu precizează identitatea acestora, nu descrie fapta ce face obiectul învinuirii şi nu arată încadrarea juridică dată faptei prin actul de inculpare; de asemenea, prin decizie nu se face o analiză a probelor care au servit ca temei al soluţionării laturii penale şi nici a celor care au fost înlăturate, nu se motivează soluţia laturii civile, nu sunt analizate elementele de fapt pe care se sprijină soluţia dată; mai mult, expunerea nu face referire la faptele reţinute în sarcina inculpaţilor, la forma şi gradul de vinovăţie, la circumstanţele agravante sau atenuante reţinute şi nici la temeiurile de drept care justifică soluţia pronunţată asupra fondului cauzei.
Această încălcare a normelor care reglementează desfăşurarea procesului penal este, în mod evident, de natură a vătăma interesele inculpaţilor, care, necunoscând considerentele avute în vedere de instanţa de apel, nu-şi pot formula apărările în calea de atac a recursului şi pun efectiv instanţa de recurs în imposibilitate de a verifica temeinicia soluţiei.
întrucât nu au fost respectate dispoziţiile art. 356 C. proc. pen., decizia instanţei de apel este nelegală şi urmează a fi casată, în baza art. 3859 pct. 17′ C. proc. pen., cu trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeaşi instanţă -conform art. 38515 pct. 2 lit. c C. proc. pen. – deoarece nu a fost rezolvat fondul cauzei.
C. Apel Bucureşti, s. a Il-a pen., dec. nr. 943/1997
174. Atâta vreme cât minuta sentinţei de condamnare cuprinde numeroase ştersături, adăugiri şi modificări privitoare la aspecte esenţiale ale soluţiei – respectiv la cuantumul pedepselor şi la încadrarea juridică a faptelor -, neconfirmate în condiţiile art. 194 C. proc. pen., astfel că nu se poate şti dacă aparţin completului de judecată şi sunt rezultatul deliberării, hotărârea pronunţată în cauză este lovită de nulitate; în consecinţă, admiţându-se recursul declarat de procuror, va fi casată – casarea privind şi decizia instanţei de apel – iar cauza va fi trimisă, spre rejudecare, primei instanţe.
C. Apel Bucureşti, s. a Il-a pen., dec. nr. 603/1997
