Suspendarea judecăţii în temeiul art.244 pct.1 C.proc.civilă.


Suspendarea soluţionării unei cauze în temeiul art.244 pct.1 C.proc.civ. se dispune numai în situaţia unor obiecţiuni prejudiciale a căror soluţionare ar putea avea o înrâurire hotărâtoare asupra rezolvării cauzei.

Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de administrativ şi fiscal, decizia nr. 150 din 24 ianuarie 2007

Prin încheierea pronunţată la data de 24 noiembrie 2006 în dosar nr. 3741/84/2006 al Tribunalului Sălaj în temeiul art. 244 pct 1 Cod procedură civilă a fost suspendată judecata cererii formulate de reclamantele SC D.I. SRL prin administrator C.V., SC I.T. SRL prin reprezentant legal P.I., SC M.T. SRL prin administrator F.R., SC V.T. SRL prin administrator G.N., SC G.S.C. SRL prin administrator G.A.S., SC T.T. SRL prin administrator M.F., SC E.T. SRL prin administrator M.E. în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ZALĂU până când hotărârea ce se va pronunţa în dosar nr. 3082/2006 al Tribunalului Sălaj va deveni irevocabilă.

Pentru a dispune astfel instanţa a reţinut în esenţă că licitaţia organizată în data de 23 august 2006 de către Consiliul Local Zalău finalizată cu adjudecarea atribuirii contractului de concesiune a serviciului de transport public local de călători în municipiul Zalău firmei SC T. SA Zalău s-a desfăşurat în cadrul legal fixat prin Hotărârea Consiliului Local nr.138/2006 hotărâre ce face obiectul dosarului cu nr. 3082/2006 cu aceleaşi părţi. În acest context se reţine de instanţă că numai după ce printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă se va statua asupra legalităţii hotărârii consiliului local, instanţa investită în cauză va putea trece la verificarea legalităţii licitaţiei organizate.

Împotriva soluţiei arătate au declarat recurs reclamantele susţinând în esenţă că în cauză nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de textul codului de procedură privind suspendarea. Astfel în dezvoltarea argumentelor aduse se arată că textul art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă, vizează situaţia în care dezlegarea pricinii atârnă în tot sau în parte de existenţa sau neexistenţa unui drept ce face obiectul altei judecăţi, iar respectivul litigiu nu depinde de soluţionarea cauzei ce vizează o verificare ce nu conferă un drept, verificarea legalităţii hotărârii consiliului local fiind o problemă care excede sfera unui atare drept.

Deşi citat intimatul nu a formulat întâmpinare în vederea exprimării poziţiei procesuale.

Examinând aşadar recursul declarat prin prisma argumentelor aduse, a actelor dosarului şi a normelor juridice incidente Curtea reţine că acesta este întemeiat pentru următoarele considerente:

Art. 244 (1) pct. 1 Cod procedură civilă în cuprinsul său prevede că: „instanţa poate suspenda judecata când dezlegarea pricinii atârnă în tot sau în parte de existenţa sau inexistenţa unui drept care face obiectul altei judecăţi”.

Din norma enunţată rezultă că suspendarea va putea fi dispusă în contextul constatării îndeplinirii anumitor condiţii şi anume: să fie vorba de două judecăţi pendinte; obiectul „altei judecăţi”; să privească existenţa sau inexistenţa unui drept; iar de existenţa sau inexistenţa acelui drept „ să atârne în tot sau în parte” dezlegarea pricinii în care s-a invocat suspendarea .

În speţă dezlegarea pricinii în care se solicită verificarea procedurii de atribuire a serviciului de transport public local, procedură considerată viciată în contextul neîndeplinirii cerinţei statuate printre condiţiile licitaţiei de a se deţine număr de autobuze, nu depinde de soluţia cererii ce vizează legalitatea hotărârii consiliului prin care s-a aprobat organizarea licitaţiei întrucât acesta nu vizează un drept sau inexistenţa acestuia. Ori în această situaţie cum cererea nu vizează existenţa sau inexistenţa unui drept de care să atârne dezlegarea pricinii nu se poate reţine ca fiind întrunite cerinţele prevăzute de norma enunţată şi că astfel cererea de suspendare ar fi justificată.

Prin urmare, nefiind întrunite cerinţele normei enunţate şi fiind rezolvat în mod greşit incidentul ivit, soluţia ce se impune este aceea prevăzută de art.312 C.proc.civ. de admiterea recursului, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre continuarea judecăţii.