In conformitate cu prevederile art. 356 lit. c) din Codul de procedură penală, expunerea hotărârii trebuie să cuprindă analiza probelor care au servit ca temei pentru soluţionarea laturii penale a cauzei, cât şi a celor care au fost înlăturate, motivarea soluţiei cu privire la latura civilă a cauzei, precum şi analiza oricăror elemente de fapt pe care se sprijină soluţia dată în cauză.
Soluţia de respingere a daunelor morale fără o motivare corespunzătoare conduce la nulitatea hotărârii judecătoreşti, prevăzută de art. 197 alin. 1 şi 4 din Codul de procedură penală, fiind aplicabil motivul de casare prevăzut de art. 3859 alin. 1 pct. 9 din Codul de procedură penală.
(Decizia nr. 584 din 1 aprilie 2003 – Secţia I penală)
Prin Sentinţa penală nr. 247 din 7.05.2002, Judecătoria Alexandria, în baza art. 181 din Codul penal, cu aplicarea art. 33 lit. a) din Codul penal, l-a condamnat pe inculpatul T.D.F. la 1 an închisoare.
în baza art. 181 din Codul penal, cu aplicarea art. 33 lit. a) din Codul penal, l-a condamnat pe acelaşi inculpat la 1 an şi 6 luni închisoare.
în baza art. 34 alin. 1 lit. b) din Codul penal, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 6 luni închisoare.
în baza art. 81 din Codul penal, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani şi 6 luni în condiţiile art. 82 din Codul penal, atrăgându-se atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 din Codul penal.
S-au admis acţiunile civile şi a fost obligat inculpatul la plata despăgubirilor civile către partea civilă D.C., în sumă de 5.000.000 lei, reprezentând daune materiale, şi 10.000.000 lei, reprezentând daune morale, către partea civilă D.G., la suma de 7.000.000 lei, reprezentând daune morale, şi către Spitalul Judeţean Alexandria, la suma de 5.223.459 lei, reprezentând cheltuieli cu spitalizarea părţii vătămate.
în baza art. 180 alin. 1 din Codul penal, a fost condamnat inculpatul D.C. la 400.000 lei amendă penală, atrăgându-i-se atenţia asupra dispoziţiilor art. 631 din Codul penal.
în baza art. 11 pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, raportat la art. 10 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, au fost achitaţi inculpaţii D.C. şi D.G. pentru infracţiunea prevăzută de art. 193 şi art. 205 din Codul penal.
S-a admis în parte acţiunea civilă.
A fost obligat inculpatul D.C. la plata către partea vătămată T.D. a sumei de 500.000 lei, daune morale.
S-a luat act că părţile nu au depus chitanţe cu plata onorariilor avocaţilor.
Au fost obligaţi inculpaţii D.C. şi T.D. la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că, în ziua de 16 iunie 2001, între T.D. şi D.C. şi D.G. a avut loc un conflict în cursul căruia T.D. l-a lovit peste braţ cu o furcă pe D.C., provocându-i leziuni ce au necesitat 40 – 45 de zile îngrijiri medicale. în cursul acestui incident, D.G. l-a lovit pe T.D. cu pumnii peste faţă.
în seara aceleiaşi zile, inculpatul T.D. l-a acostat pe D.G. la barul din comună şi l-a lovit cu pumnii peste faţă şi în abdomen.
împotriva acestei sentinţe au declarat apel D.G. şi D.C., criticând-o pentru netemeinicie.
întrucât inculpaţii nu şi-au motivat în scris apelul şi nici nu s-au prezentat pentru a-l susţine, Tribunalul Teleorman, prin Decizia penală nr. 220/A din 18 iunie 2002, a respins ca nefondate apelurile în cauză.
împotriva acestei decizii au declarat recurs D.G. şi D.C., susţinând că la termenul din 18 iunie 2002, când s-a soluţionat apelul, ambii recurenţi au fost prezenţi la proces, însă, înainte de luarea cauzei, D.G. a suferit un puseu de tensiune arterială, fiind transportat de fiul său la policlinică, motiv pentru care nu s-au putut prezenta la proces şi nici nu au putut să anunţe instanţa despre această imposibilitate.
Recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 alin. 1 pct. 21 din Codul de procedură penală.
Analizând motivele de recurs, Curtea a constatat că acesta este fondat, a casat în totalitate decizia penală recurată şi a trimis cauza spre rejudecarea apelurilor la aceeaşi instanţă.
Procedând la rejudecarea cauzei, Tribunalul Teleorman, prin Decizia penală nr. 5 din 08.01.2003, a respins ca nefondate apelurile declarate de părţile vătămate inculpaţi D.G. şi D.C., cu motivarea că situaţia de fapt a fost bine reţinută de instanţa de fond şi corect încadrată juridic, la individualizarea pedepsei instanţa a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 din Codul penal, iar latura civilă a fost corect soluţionată.
împotriva deciziei penale sus-menţionate au declarat recurs părţile vătămate inculpaţi D.G. şi D.C., solicitând majorarea cuantumului daunelor morale şi materiale, având în vedere că ei au cheltuieli în jur de 18.000.000 lei, sumă ce a fost împrumutată, că datorită vârstei ei nu au mai putut să muncească, fiind nevoiţi să angajeze oameni la muncile câmpului şi nu în ultimul rând suferinţele cauzate.
Analizând probele administrate în cauză şi motivele recurenţilor, Curtea a constatat că recursurile declarate în cauză sunt fondate şi în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală le-a admis, a casat decizia şi a trimis cauza spre rejudecare către aceeaşi instanţă.
Considerentele de fapt şi de drept pe care Curtea le-a avut în vedere la pronunţarea acestei decizii au fost următoarele:
în considerentele hotărârii pronunţate de tribunal nu se precizează, nu se analizează latura civilă a procesului penal, iar concluzia la care a ajuns tribunalul, şi anume aceea că latura civilă este corect soluţionată de instanţa de fond, este bazată pe sintagma generală “din probele administrate în cauză”. Aceste probe nu sunt menţionate, nu sunt analizate şi nu se precizează care este poziţia părţilor din proces cu privire la acest aspect.
Având în vedere că apelul părţilor vătămate inculpaţi viza tocmai modul eronat de soluţionare a laturii civile, tribunalul avea obligaţia cel puţin pentru acest motiv să arate motivele avute în vedere la pronunţarea hotărârii.
Orice hotărâre judecătorească trebuie motivată, cu arătarea motivelor de fapt şi de drept care au stat la baza luării acesteia, cu menţionarea dovezilor şi analiza mijloacelor de probă care au determinat luarea hotărârii.
Art. 356 lit. c) din Codul de procedură penală are un caracter imperativ şi nerespectarea acestor dispoziţii atrage nulitatea soluţiei.
Instanţa de apel a procedat greşit atunci când a arătat că daunele morale nu se acordă “în raport de personalitatea părţilor vătămate în viaţa cotidiană”.
Această afirmaţie este total nefondată şi nejustificată, deoarece daunele morale pot fi acordate oricărei persoane căreia i-a fost lezată demnitatea şi este de datoria instanţei să administreze probe şi să cuantifice aceste daune, având în vedere că fiecare persoană fizică are dreptul la demnitate şi onoare, valori ce trebuie protejate, iar instanţele au această datorie.
Aşa fiind, Curtea a admis recursurile declarate în cauză şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
