Instanţa de fond, fără a pune în discuţia părţilor schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului (trimis în judecată pentru săvârşirea unei singure infracţiuni prevăzute de art. 211 alin. 2 lit. b), c) şi alin. 21 lit. a) din Codul penal) şi fără a extinde, prin încheiere, acţiunea penală, la cererea procurorului, a condamnat pe inculpat la două pedepse pentru săvârşirea a două infracţiuni de tâlhărie.
(Decizia nr. 306 din 27 mai 2003 – Secţia a 11-a penală)
Prin Sentinţa penală nr. 304 din 27.03.2003, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a ll-a penală în Dosarul nr. 5810/2002, în baza art. 211 alin. 2 lit. b), c) şi alin. 21 lit. a) din Codul penal, a fost condamnat inculpatul D.l. la 7 ani închisoare; s-a făcut aplicarea art. 71, 64 din Codul penal.
în baza art. 211 alin. 2 lit. b), c) şi alin. 21 lit. a) din Codul penal, a fost condamnat inculpatul D.R. la 7 ani închisoare; s-a făcut aplicarea art. 71, 64 din Codul penal.
în baza art. 211 alin. 2 lit. b), c) şi alin. 21 lit. a) din Codul penal, a fost condamnat inculpatul I.F. la 7 ani închisoare.
S-a luat act că partea vătămată S.A. nu s-a constituit parte civilă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut în fapt, pe baza probelor administrate, că, anterior momentului agresiunii, lucrătorii de poliţie din cadrul sectorului 2 – Secţia 7 Poliţie – Biroul Poliţie Judiciară se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, ocazie cu care au observat un grup de 3 indivizi care urmăreau un cetăţean în vârstă care părea a fi în stare avansată de ebrietate.
Când cei trei au ajuns în dreptul acelui cetăţean, individul cu pantaloni scurţi de culoare gri şi bluză din trening albastră l-a îmbrâncit pe cetăţean, l-a trântit la pământ şi, împreună cu ceilalţi doi, a început să-l buzunărească pentru a-l deposeda de bunuri. Primul dintre agresori a scos din buzunarul drept al pantalonilor părţii agresate suma de 500.000 lei şi un ştecăr. în acel moment, organele de poliţie au intervenit somând “Stai poliţia”, moment în care cei 3 agresori au fugit, motiv pentru care a fost executat un foc de avertisment, cu armamentul din dotare, în plan vertical. Continuând urmărirea, s-a reuşit imobilizarea doar a unui agresor, care a fost identificat în persoana inculpatului D.l.
Partea vătămată a declarat că agresorii i-au sustras din buzunar suma de 400.000 lei.
Prima instanţă a apreciat că faptele săvârşite de inculpaţi, care în noaptea de 25/26.05.2002, într-un loc public, au exercitat acte de violenţă asupra părţii vătămate şi au deposedat-o de suma de 400.000 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. 2 lit. b), c) şi alin. 21 lit. a) din Codul penal.
împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpaţii, care nu au înţeles să motiveze apelurile în scris.
Curtea, examinând hotărârea atacată sub toate aspectele de fapt şi de drept, a constatat fondate apelurile pentru următoarele considerente:
Inculpatul D.R. a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea unei singure infracţiuni de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. 2 lit. b), c) şi alin. 21 lit. a) din Codul penal.
Instanţa de fond, fără a pune în discuţia părţilor schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina acestui inculpat şi fără a extinde, prin încheiere, acţiunea penală faţă de inculpat, la cererea procurorului, prin dispozitivul hotărârii pronunţate în cauză, a dispus condamnarea inculpatului D.R. la două pedepse de câte 7 ani închisoare, pentru săvârşirea a două infracţiuni de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. 2 lit. a), c) şi alin. 21 lit. a) din Codul penal, dispozitiv care a fost comunicat şi inculpatului, în stare de arest, şi care, în cazul rămânerii definitive a acestei hotărâri, urma să fie pus în executare.
Procedând astfel, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală; în cauză nu există vreun caz de eroare materială sau o omisiune vădită, prevăzută de art. 195 din Codul de procedură penală şi, respectiv, art. 196 din Codul de procedură penală, şi, având în vedere că în speţă există cazul de indivizibilitate prevăzut de art. 33 lit. a) din Codul penal, apelurile au fost admise în baza art. 379 pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, s-a desfiinţat hotărârea apelată şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, Tribunalul Bucureşti – Secţia a ll-a penală.
