Vânzare-cumpărare spaţii comerciale în baza Legii nr. 550/2002.


Chiriaşul care deţine un spaţiu comercial proprietatea privată a statului nu poate cumpăra acel spaţiu dacă nu îndeplineşte toate condiţiile

prevăzute de Legea nr.550/2002, inclusiv aceea de a nu fi înregistrat restanţe la plata chiriei cel puţin 6 luni consecutive.

Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de administrativ şi fiscal, decizia nr. 64 din 12 ianuarie 2007

Prin sentinţa civilă nr. 1623/2006 a Tribunalului Cluj, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta SC K. SRL TURDA în contradictoriu cu pârâţii CONSILIUL LOCAL AL MUN. TURDA şi COMISIA PENTRU VÂNZAREA SPAŢIILOR COMECIALE ŞI DE PRESTĂRI SERVICII A MUN. TURDA, aceştia din urmă fiind obligaţi să vândă reclamantei, prin negociere directă, spaţiul comercial cu destinaţia de chioşc difuzare a presei, situat în mun. Turda, str. R., la preţul minim de 5870 lei.

Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut că acest chioşc, deşi construit pe domeniul public al mun. Turda, fiind amplasat pe trotuar, face parte, potrivit HCL nr. 187/19.12.2003 din domeniul privat al municipiului Turda. Totodată, reclamanta încheiase ultimul contract de închiriere în data de 01.01.2002, pe o perioadă de un an, însă, deşi nu a mai fost reînnoit, reclamanta a rămas în acest spaţiu şi a achitat chiria aferentă.

În concluzie, prima instanţă a reţinut că reclamanta îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 16 din Legea nr. 550/2002 pentru a beneficia de posibilitatea de cumpărare a spaţiului prin metoda negocierii directe.

Prin aceeaşi sentinţă a fost respinsă ca nefondată cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenientul S.N., asociatul reclamantei, cerere prin care acesta din urmă solicitase ca pârâtele să fie obligate să-i vândă lui însuşi, ca persoana fizică, spaţiul în litigiu.

Considerentul respingerii cererii a fost acela ca nu are calitatea de comerciant.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs atât pârâtul Consiliul local al mun. Turda, cât şi intervenientul S.N..

Examinând cauza sub toate aspectele sale potrivit dispoziţiilor art. 3041 C.pr.civ., curtea apreciază recursul pârâtului ca fondat, pentru următoarele considerente:

În abordarea întrunirii de către reclamantă a condiţiilor pentru cumpărarea prin negociere directă a spaţiului, curtea reţine că instanţa de fond, cu toate că face menţiunea întrunirii tuturor condiţiilor prevăzute de art. 16 din lege, s-a rezumat la a verifica dacă reclamanta deţine sau nu un titlu valabil cu privire la spaţiu, neabordând problema modului în care a verificat îndeplinirea celorlalte condiţii, stabilite în art. 16 teza a II-a al legii.

De fapt, aşa cum reiese din actele dosarului, judecătorul fondului nu a verificat aceste aspecte, pentru a ajunge la concluzia redată mai sus.

Drept urmare, în recurs, Curtea – în temeiul art. 3041 C.pr.civ., potrivit căruia, sentinţa nefiind şi apelabilă, ci atacabilă doar cu recurs, instanţa de recurs poate examina cauza sub toate aspectele sale, iar nu să se rezume la eventuala incidenţă a motivelor de recurs prevăzute în art. 304 C.pr.civ. – a procedat la verificarea întrunirii şi a celorlalte condiţii pentru cumpărare prin negociere directă, necercetate de instanţa de fond.

Potrivit art. 16 teza a II-a din Legea nr. 550/2002 privind vânzarea spaţiilor comerciale proprietate privată a statului şi a celor de prestări servicii, aflate în administrarea consiliilor judeţene sau a consiliilor locale, precum şi a celor aflate în patrimoniul regiilor autonome de interes local, “Nu beneficiază de aceste prevederi

persoanele fizice sau juridice care au înregistrat restanţe la plata chiriei cel puţin 6 luni consecutive din momentul încheierii contractului cu vânzătorul, persoanele care nu au respectat prevederile contractului cu vânzătorul (subînchirieri nepermise, divizare în scopul unor asocieri nepermise), precum şi persoanele fizice sau juridice care au obligaţii neachitate faţă de stat la data vânzării spaţiului”.

Obligaţia de plată a chiriei subzistă în timp de la momentul încheierii contractului de închiriere şi până la stingerea drepturilor locative, prin confuziune, la momentul încheierii efective a contractului de vânzare cumpărare.

În speţă, contractul a expirat la data de 31.12.2002, însă reclamanta folosind în continuare spaţiul şi achitând chiria aferentă acestuia şi după expirarea termenului, a operat tacita relocaţiune. Nici un moment pârâtul Consiliul local nu a înţeles sa-i anunţe reclamantei concediul, pentru a nu opera tacita relocaţiune; mai mult, a întocmit noul contract de închiriere, solicitând reclamantei semnarea lui.

Aşa cum însuşi reprezentantul reclamantei a învederat instanţei în şedinţa publică de astăzi, aceasta a achitat chiria aferentă imobilului doar până în luna septembrie 2003, cu toate că a folosit spaţiul în tot acest interval de timp şi îl foloseşte şi în prezent.