DECIZIA CIVILĂ NR: 91/2010-
Ședința publică din data de 20 ianuarie 2010
Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul domiciliat în Carei,-/13, județul S, în contradictoriu cu intimata SC ROMANIA SRL cu sediul în B, sector 1,-, împotriva Deciziei civile nr. 1349 pronunțată de Curtea de APEL ORADEA la în dosar nr- prin care s-a menținut în întregime Sentința civilă nr. 372/D din 14 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu –
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă contestatorul, personal, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că, prezentul recurs este scutit de plata taxei judiciare de timbru și al timbrului judiciar, având în vedere natura cauzei deduse judecății, după care:
Contestatorul depune la dosar concluzii scrise și arată că nu solicită alte probe.
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului de față.
Contestatorul solicită admiterea contestației, anularea deciziei, repunerea în vechea funcție ocupată, fără cheltuieli de judecată, pentru motivele detaliate în concluziile scrise astăzi depuse la dosar.
Arată că instanța de fond nu a luat în calcul perioada efectiv lucrată (menționată la pagina 5 vol. II în grafic), iar în ambele cicluri procesuale s-a omis data luării la cunoștință a dispozițiilor deciziei de sancționare, cât și data aplicării sancțiunii.
Cu privire la concediul medical neîntrerupt, în perioada iunie – septembrie – așa cum susține intimata, arată contestatorul că, din actele depuse la dosar rezultă cu certitudine că nu a fost în concediu medical în toată această perioadă, concediul fiind întrerupt pe o perioadă de 15 zile, astfel termenul de prescripție a fost eronat calculat.
CURTEA D APEL
Asupra recursului civil de față instanța constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 1349/28 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de APEL ORADEA a fost respins ca nefondat recursul civil declarat de recurentul contestator, în contradictoriu cu intimata SC. ROMANIA SRL B, cu sediul în B, – – nr. 6 împotriva sentinței civile nr. 372/D din 14 aprilie pronunțată de Tribunalul Satu M pe care a menținut-o în întregime, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Prin sentința civilă nr. nr. 372/D din 14 aprilie pronunțată de Tribunalul Satu M s-a respins contestația formulată de în contradictoriu cu pârâta SC ROMANIA SRL.
Din considerentele sentinței se reține că,contestatorul a fost încadrat la unitatea pârâtă începând cu data de 18 august 2006, conform contractului individual de muncă nr. 1/2006 în funcția de șef agenție comercială. Prin Decizia nr. 632/13.07.2007 contestatorului i se desface contractul individual de muncă, începând cu data de 17.07.2007 în temeiul dispozițiilor art. 61 alin. 1 lit. a din Codul Muncii, în conținutul deciziei fiind enumerate abaterile disciplinare ce i se impută.
Această decizie a fost contestată și a făcut obiectul dosarului – al Tribunalului Satu Mare. Având în vedere faptul că în perioada 16.07.2007-28.09.2007, contestatorul s-a aflat în concediu de boală, perioadă pentru care au fost eliberate certificate medicale, unitatea pârâtă prin Decizia nr. 847/05.09.2007 a revocat Decizia nr. 632/2007 de desfacere a contactului de muncă luând în considerare dispozițiile art. 60 alin. 1 Codul Muncii.
Față de această stare de fapt, contestatorul a renunțat la judecată în dosarul nr. -.
După revenirea din concediu medical, contestatorul s-a prezentat la serviciu începând cu data de 01.10.2007 până la 05.10.2007, intrând în concediu de odihnă din data de 08.10.2007 până în data de 01.11.2007.
La data de 02.11.2007, prin Decizia nr. 965/ 02.11.2007 se desface contractul de muncă al contestatorului în temeiul dispozițiilor art. 61 alin. 1 lit. a Codul Muncii pentru săvârșirea de abateri disciplinare descrise în cuprinsul deciziei (aceleași pentru care s-a emis decizia nr. 632/2007) având la bază referatul Comisiei de cercetare adus la cunoștința conducerii unității la data de 29 mai 2007 sub nr. 5573.
În primul ciclu procesual instanța a soluționat cauza pe cale de excepție considerând ca fiind prescris dreptul intimatei de aplicare a sancțiunii, excepție care a fost înlăturată de instanța de control, respectiv Curtea de APEL ORADEA prin Decizia nr. 260/2009, care, admițând recursul a casat Sentința civilă nr. 1242/2008 a Tribunalului Satu Mare, trimițând cauza spre rejudecare.
Față de această stare de fapt, în rejudecare, instanța nu a mai putut pune în discuție probleme, aspecte ce au fost analizate de instanța superioară, cărora le-a dat o rezolvare și nici nu avea competențe conferite de procedura civilă ca să examineze hotărârea pronunțată în calea de atac a recursului din perspectiva criticilor aduse de contestator Deciziei nr. 260/2009 a Curții de APEL ORADEA. Eventualele greșeli materiale puteau fi remediate pe calea extraordinară de atac a contestației în anulare și nicidecum în faza procesuală în care ne aflăm.
Potrivit dispozițiilor art. 315 alin. 1.proc.civ. “în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului”.
Analizând pe fond măsura disciplinară contestată, instanța a constatat că aceasta este temeinică și legală, motiv pentru care a respins ca nefondată contestația formulată.
În susținerea contestației s-a invocat încălcarea art. 263 și art. 268 Codul Muncii.
În cauză s-a făcut dovada vinovăției contestatorului (privind întocmirea rapoartelor, a registrelor de casă, a listelor de inventariere, erori de facturare, ajustările de la sfârșit de lună) prin încălcarea prevederilor Regulamentului de ordine interioară, cât și a contractului individual de muncă ca urmare a neîndeplinirii corespunzătoare a atribuțiilor din fișa postului, vinovăție ce rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, precum și depozițiilor martorilor audiați în cauză la propunerea pârâtei ( și – filele 163-164).
Martorii contestatorului (, și – filele 148-150) prin depozițiile lor, precum și înscrisul de la fila 151, nu au fost de natură a infirma săvârșirea abaterilor reținute în sarcina sa sau de a-l disculpa.
În ce privește art. 268 alin. 2 Codul Muncii, instanța a reținut că decizia de sancționare cuprinde toate elementele obligatorii prevăzute de acest text de lege sub sancțiunea nulității, reanalizarea acesteia din perspectiva alin. 1 aceluiași text de lege nefiind posibilă în această etapă procesuală din motivele arătate.
Măsura luată de unitatea pârâtă a respectat și dispozițiile art. 266 Codul Muncii, stabilind sancțiunea în raport cu abaterile disciplinare repetate săvârșite și ținând cont de toate criteriile cuprinse în norma legală. În cauză a fost efectuată și cercetarea disciplinară prealabilă conform dispozițiilor art.267
Calitatea de debitor a contestatorului la. ca urmare a împrumuturilor contractante nu putea constitui un motiv în susținerea contestației.
Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs contestatorul solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței recurate, cu reținerea spre rejudecare și pe cale de consecință să se constate nulitatea absolută a deciziei de concediere nr. 965 din 2 noiembrie 2007 emisă de intimată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a avut în vedere următoarele considerente:
Prin decizia nr. 965 din 2 nov 2007, contestatorului recurent i s-a desfăcut contractul de în temeiul dispozițiilor art 61 alin 1 lit a din Codul Muncii, reținându-se în sarcina sa săvârșirea mai multor abateri disciplinare grave de la regulile de disciplină a nunciii, abateri ce au fost menționate în cuprinsul deciziei.
În ceea ce privește susținerile recurentului legate de prescripția dreptului de aplicare a sancțiunii disciplinare, este de menționat faptul că aceste aspecte nu mai pot forma obiect de discuție, soluția dată excepției de prescripție intrând în puterea lucrului judecat urmare a pronunțații deciziei civile nr. 260/R/20009 a Curții de APEL ORADEA care a statuat ca nefiind prescris dreptul de aplicare a sancțiunii.
În ceea ce privește susținerea aceluiași recurent cum că decizia de concediere ar fi lovită de nulitate absolută întrucât a fost emisă în perioada concediului de odihnă este de subliniat că o astfel de susținere nu a fost dovedită, din actele dosarului rezultând că contestatorul s-a aflat în concediu de odihnă până la data de 01.12.2007, decizia contestată fiind emisă în data de 2 decembrie 2007, deci după expirarea timpului de concediu de odihnă.
Este de subliniat, totodată, că în privința contestatorului a mai fost emisă o decizie de sancționare cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă, respectiv decizia nr. 632 din 13 iulie 2007, prin care acestuia i s-a desfăcut contractul de muncă începând cu data de 17 iulie 2007, însă, intimata prin decizia nr. 847 din 5 septembrie 2007 a revocat această decizie întrucât la data emiterii contestatorul s-a aflat în concediu de boală.
Nefondate s-au constatat a fi și criticile prin care s-a susținut nelegala compunere a completului de judecată cu referire expresă la d-na judecător Melita. Astfel, împrejurarea că aceasta a participat la rejudecarea în fond a cauzei după casarea cu trimitere nu constituia motiv de incompatibilitate potrivit dispozițiilor art 24 cod procedură civilă și nici de abținere potrivit dispozițiilor art 27 cod procedură civilă, cauza fiind soluționată inițial pe excepție și nu pe fond.
Totodată, eronat, a afirmat recurentul faptul că i s-a încălcat dreptul la apărare, nepermițându-i-se să pună concluzii pe fond, aspect contrazis de cele menționate în încheierea de ședința din 9 aprilie 2009, din care rezultă că acesta a pus concluzii, ce au fost menționate în cuprinsul acestei încheieri.
În ceea ce privește fondul raportului juridic litigios prima instanță printr-o corectă interpretarea a probelor administrate în cauză a ajuns în mod corect la concluzia că contestatorul se face vinovat de săvârșirea unor abateri disciplinate grave săvârșite în mod repetat, constând în exercitarea cu vinovăție a atribuțiilor de serviciu prin încălcarea prevederilor Regulamentului de Ordine Interioara și a contractului individual de muncă.
De altfel, criticile recurentului nici nu sunt axate pe cele reținute de instanța de fond cu privire la fondul dreptului ci vizează mai mult aspecte legate de prescripția dreptului de a i se aplica sancțiunea disciplinară.
Cât privește probațiunea administrată, instanța cu respectarea principiului egalității a audiat trei martori propuși de contestator (, u și ) însă declarațiile acestor martori nu a fost în măsura să susțină apărările contestatorului. Dimpotrivă martorii propuși de intimată ( și ) confirmă vinovăția contestatorului recurent, aspect față de care temeinic a fost respinsă contestația.
Față de cele ce preced, criticile recurentului constatându-se a fi nefondate, instanța în temeiul dispozițiilor art. 312 alin 1 cod procedură civilă, a respins ca nefondat recursul declarat, menținând ca legală și temeinică hotărârea atacată.
S-a constatat că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare petentul solicitând anularea sentințelor și deciziilor pronunțate anterior și reanalizarea motivelor de recurs omise involuntar de instanța de recurs.
În motivarea contestației se arată că soluția atacată se întemeiază pe grave erori materiale, datele cuprinse în motivarea deciziei fiind potrivnice situației de fapt și de drept dedusă judecății, cât și probele administrate în cauză.
În mod greșit s-a reținut în motivarea hotărârii că instanța se pronunțase deja pe excepțiile de nulitate absolută “în realitate omisiunea instanței de a nu lua în discuție și a nu se pronunța motivat asupra niciunei excepții și nici asupra nulității actului nedatat și neștampilat, de a nu dezbate deloc fondul cauzei pe principiul contradictorialității și fără a-i încuviința niciunul din cei 9 martori și interogatoriul, restrângându-i astfel dreptul la un proces echitabil ” toate aceste 10 omisiuni vădite ale instanței de fond nu au fost îndreptate de instanța de recurs.
În drept, invocă dispozițiile art. 317 și 318 Cod procedură civilă.
Intimatele, deși legal citate nu s-au prezentat în instanță.
Examinând contestația prin prisma motivelor invocate precum și din oficiu, Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 318 (1) hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l în parte a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau casare.
Prin “greșeli materiale” în sensul legii se înțelege greșeli de ordin procedural de o asemenea gravitate, încât au determinat pronunțarea unei hotărâri greșite.
Aspectele invocate de contestator vizează însă greșeli de judecată, respectiv de interpretare și apreciere a probelor ce nu mai pot fi cenzurate printr-o altă cale, extraordinară de atac, recursul la recurs fiind inadmisibil.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de contestație, prevăzut în teza a II-a art. 318 Cod procedură civilă, este de menționat faptul că instanța de recurs a răspuns la toate motivele invocate de recurent prin cererea de recurs.
Trebuie precizat însă că prin omisiunea cercetării unui motiv de recurs nu se înțelege ca instanța de recurs să nu fi răspuns la toate argumentele invocate de recurent în sprijinul motivelor de recurs formulate. Mai precis, trebuie făcută deosebirea între motive și argumente.
Argumentele oricât de largi ar fi dezvoltate, sunt întotdeauna subzistente motivelor de recurs pe care îl sprijină și nu argumentele de fapt sau de drept invocate de parte.
Cu alte cuvinte, instanța nu este obligată să răspunsă la toate argumentele invocate de recurent având posibilitatea de a grupa argumentele pentru a răspunde la motivul de recurs printr-un considerent comun.
Față de cele ce preced, Curtea apreciază ca nefondată contestația și pe cale de consecință o va respinge, fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorul domiciliat în Carei,-/13, județul S, în contradictoriu cu intimata SC ROMANIA SRL cu sediul în B, sector 1,-, împotriva Deciziei civile nr. 1349 din 28 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de APEL ORADEA, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică din 20 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
– – – – – – – –
Judecători fond: ,
judecători recurs / /
redactat: judecător 25 ianuarie 2010
dactilografiat: 26 ianuarie 2010
4 exemplare
2 comunicări:
1. contestatorul domiciliat în Carei,-/13, județul S,
2. cu intimata SC ROMANIA SRL cu sediul în B, sector 1,-, azi, 26 ianuarie 2010
