Curtea de Apel Cluj, Secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, decizia nr. 901 din 28 ianuarie 2013
Prin sentinţa civilă nr.3566 din 01.10.2012 a Tribunalului Specializat Cluj, a fost respinsă cererea formulată de către creditoarea DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE A JUDEŢULUI CLUJ, formulată împotriva pârâtului N.N., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut următoarele:
Asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, instanţa sa pronunţat la termenul din data de 24 septembrie 2012, respingând-o.
Analizând cererea formulată, instanţa a respins-o ca neîntemeiată.
În ceea ce priveşte, incidenţa în cauză a prevederilor art. 138, al. 1, lit. d din Legea nr. 85/2006, aceasta nu există, nu pârâtul trebuind să predea actele societăţii, el nefiind administrator sau acţionar al acesteia. După ce acesta a cesionat părţile sociale pe care le avea şi s-a retras din societate, nu mai avea cum să deţină actele societăţii, întreaga activitate fiind preluată de noii asociaţi şi administratori, în data de 28 mai 2009. Nu s-a dovedit existenţa vreunei rele-credinţe în operaţiunea de cesiune de părţi sociale sau a unei încercări de sustragere de la răspundere pentru a se putea aprecia că şi acum pârâtul este cel care conduce în fapt societatea, trebuind să răspundă pentru predarea documentelor contabile. Cât pârâtul a fost administrator statutar, contabilitatea a fost ţinută corespunzător, lichidatorul judiciar putând să-şi dea seama de modul cum destinele ei au fost guvernate.
Cu privire la incidenţa în cauză a prevederilor art. 138, al. 1, lit. e din Legea nr. 85/2006, nici acestea nu sunt aplicabile în speţă. Toate susţinerile creditoarei sunt întemeiate pe acte constituite chiar de către ea sau de către angajaţi aflaţi în subordinea ei. Raportul de inspecţie fiscală ce stă la baza motivării acţiunii, a fost întocmit în urma unei note de constatare întocmită de către Garda Financiară. Or, o acţiune nu poate fi admisă doar pe baza susţinerilor unei părţi, în condiţiile în care pârâtul contestă temeinicia acestora. În speţă, pârâtul a arătat că referitor la acele facturi ce s-a arătat de către creditoare că ar fi generatoare de obligaţii fiscale, acestea au fost stornate în anul următor (2005) celui analizat în raportul de inspecţie fiscală, contractele încheiate cu clienţii societăţii fiind reziliate. Prin urmare, nici nu se mai datorează ceva statului.
În fine, chiar faptul că acele facturi au fost apreciate de către creditoare ca neconforme cu realitatea, nu înseamnă că s-ar fi încercat deturnarea sau ascunderea unei părţi a activului debitoarei sau mărirea, în mod fictiv, a pasivului acesteia. Existând acele facturi, prezentate şi la controlul efectuat, pe baza analizei lor, se putea deduce dacă ele sunt conforme cu realitatea şi dacă deducerea de TVA ar fi fost sau nu corect executată. Necompletarea lor corespunzătoare sau eventualele greşeli făcute de către cei care le-au emis pot fi corectate şi chiar sancţionate, ceea ce de altfel s-a şi întâmplat în urma acelui control. Chiar dacă acele facturi nu ar fi fost emise, creanţa pretinsă ar fi existat, în condiţiile în care nemaitrebuind să fie dedus acel TVA, el ar fi trebuit să fie plătit.
Împotriva sentinţei a declarat recurs Directia Generală a Finantelor Publice a Judetului Cluj, solicitând modificarea sentinţei in sensul admiterii cererii de atragere a raspunderii administratorului statutar al debitoarei.
În motivarea recursului se arată următoarele:
Cat priveste incidenta in cauza a prevederilor art. 138 alin.1 lit. e din legea 85/2006 nu pot fi retinute in optiunea instantei, intrucat actiunea nu poate fi admisa doar in baza sustinerilor uneia dintre parti, in conditiile in care paratul contesta temeinicia acestora, aratand ca facturile ce s-au aratat de creditoare ca ar fi generatoare de obligatii fiscale au fost stornate in anul urmator celui analizat in raportul de inspectie fiscala, si prin urmare nu se mai datoreaza nimic statului.
Raportat la analiza facuta de instanta de judecata pentru luarea hotararii solutia este eronata dupa cum vom atrata in cele ce urmeaza:
Sustinerile paratului potrivit carora nu se mai datoreaza nimic statului nu sunt reale sunt simple alegatii, fara fundament real.
Cu privire la cuantumul creantei fiscale datorate, in valoare de 1.476.572 lei exista autoritate de lucru judecat.
In ceea ce priveste reaua credinta a paratului privind operatiunea de cesiune, aceasta este evidenta. Paratul era obligat ca in maximum 30 de zile de la aparitia starii de insolventa, sa solicite el insusi deschiderea procedurii, asa cum prevad in mod imperativ dispozitiile art. art. 27 alin.(1) din legea 85/2006. Cu toate acestea, dupa ce a acumulat o datorie mult peste valoarea prag prevazuta de pct. 12 al art. 3, a cesionat partile sociale, sustragandu-se astfel controlului pe care il presupune aceasta procedura.
In ceea ce priveste aprecierea conform careia in perioada in care administrator statutar era paratul, contabilitatea a fost tinuta in conformitate cu legea, atata vreme cat potrivit rapoartelor de inspectie fiscala au stabilite obligatii suplimentare care nu erau evidentiate in contabilitatea debitoarei, aceasta apreciere nu se sustine. In sarcina paratului poate fi retinuta fapta de a nu tine contabilitatea in conformitate cu legea, in conditiile in care in urma controlului efectuat s-au stabilit obligatii suplimentare ale debitoarei din perioada in care paratul era administrator statutar, obligatii care nu erau evidentiate in contabilitatea debitoarei. Paratului ii revenea obligatia, in calitatea sa de administrator statutar, de a duce la indeplinire contractul de mandat incredintat in conformitate cu dispozitiile legale in materie, administratorii fiind direct raspunzatori de modul in care este tinuta evidenta contabila, obligatiile lor reiesind cu celeritate din dispozitiile art.73 alin.1 si alin.2 ale Legii nr.31/1990 precum si din dispozitiile art.11 alin.4 din Legea nr.31/1990.
In cazul de fata, indiferent de faptul ca paratul, in calitate de administrator, a incalcat din culpa (neglijenta) sau cu intentie normele de drept care îi impuneau tinerea corecta a contabilitatii si gestionarea cu atentie a patrimoniului si activitatii, acesta se face vinovat de incalcarea legii (contabilitatii, in cazul de fata) situatie care a determinat prejudicierea creditorilor.
Obligatia administratorului de a tine evidenta contabila conform legii si de a o prezenta lichidatorului reiese cu claritate din dispozitiile art.73 alin.1 lit.c si alin.2, ale art.134 alin.1 si 2 si ale art.181 din Legea nr.31/1990 republicată – legea societatilor comerciale, ale art.11 alin.4 din Legea nr.82/1991 rep. – legea contabilitatii.
Avand in vedere cele ce preced solicită admiterea recursului asa cum a fost formulat.
Prin întâmpinare, intimatul N.N. a solicitat respingerea recursului ca netemeinic şi nefondat şi menţinerea sentinţei, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând recursul declarat prin prisma dispoziţiilor legale relevante, curtea reţine următoarele:
Potrivit art.138 alin.3 teza finală din Legea 85/2006, creditorul care deţine mai mult de 50% din valoarea creanţelor înscrise la masa credală poate introduce acţiunea prin care persoanele care au cauzat starea de să fie obligate să suporte o parte a pasivului debitorului.
În speţă, lipsa calităţii procesuale active a reclamantei a fost invocată de către pârât prin întâmpinarea depusă la fondul cauzei, excepţia fiind respinsă de judecătorul
sindic în şedinţa publică din data de 24.09.2012, cu motivarea că orice creditor din procedură are calitate procesuală pentru introducerea cererii.
Deşi această excepţie nu a fost reiterată în recurs, curtea a acordat părţii prezente cuvântul inclusiv asupra acestei chestiuni de ordine publică, apreciind că se impune a fi rediscutată.
Prin urmare, curtea va analiza situaţia de fapt prin prisma acestei excepţii, recursul urmând a fi respins, iar prezentele considerente le vor înlocui pe cele reţinute în motivarea judecătorului sindic.
Astfel, raportat la textul legal menţionat, curtea apreciază, contrar celor reţinute de judecătorul sindic, că numai creditorul care deţine mai mult de 50% din valoarea creanţelor înscrise la masa credală poate introduce acţiunea prevăzută de art.138 din lege. Or, în concret, creditoarea DGFP Cluj deţine doar 42,79% din valoarea creanţelor înscrise în tabelul definitiv consolidat ajustat. Mai mult, deşi s-a reţinut în cadrul procesului – verbal al adunării generale a creditorilor debitoarei SC European Leasing Group IFN SA din data de 11.04.2012 faptul că doi creditori care însumează 56,93% din totalul creanţelor votante au votat în sensul mandatării DGFP Cluj pentru introducerea acţiunii, curtea observă că acest procent este irelevant, textul legal condiţionând legitimarea procesuală activă de deţinerea a mai mult de 50% din valoarea tuturor creanţelor înscrise la masa credală. Acest procent nu este atins în speţă, cei doi creditori care au votat pentru introducerea acţiunii de către DGFP Cluj nu totalizează un procent superior pragului legal.
Prin urmare, recurenta nu are calitate procesuală activă în promovarea acţiunii întemeiate pe dispoziţiile art.138 din Legea insolvenţei, astfel că soluţia judecătorului sindic de respingere a cererii de chemare în judecată este legală şi temeinică, însă pentru considerentele expuse anterior care înlocuiesc motivarea primei instanţe.
În consecinţă, în temeiul art.312 C.proc.civ., curtea va respinge recursul declarat ca neîntemeiat, cu consecinţa menţinerii sentinţei atacate. (Judecător Cristina Paşol)
