În motivarea contestaţiilor s-a arătat că în ce priveşte creanţa A, aceasta este în parte nedatorată, sumă cu care era îndreptăţită a fi înscrisă în tabelul preliminar fiind de 44.0902 EURO(192.053,21lei) a rămas neachitată la data deschiderii procedurii generale a insolvenţei, aceasta, deoarece, între cele două societăţii s-au efectuat două importuri de marfă în valoarea totală de 64.902 EURO, la data de 10.09.2009, conform facturii nr. 33565/05.09.2009 în valoare de 30.000 EURO respectiv la data de 17.11.2009, conform facturii nr. 33627/11.11.2009 în valoare de 34.902 EURO. Din totalul sumei de 64.602 EURO, societatea debitoarea a plătit suma de 20.000 EURO, la data de 19.01.2010 şi 08.03.2010, rămânând de achitat 44.902 EURO.
Mai mult, decât atât, din cererea creditoarei A depusă la dosarul cauzei a rezultat că aceasta a solicitat înscrierea în tabelul preliminar cu o creanţă în valoare de 58.702 EURO şi nu 78.702 EURO aşa cum din eroare a fost consemnat în tabelul preliminar, diferenţa dintre suma pretinsă de creditoarea şi cea acceptată de debitoarea constând în servicii neefectuate şi nefacturate.
În concluzie debitoarea a solicitat admiterea contestaţiei, rectificarea tabelului preliminar al creanţelor, întocmit de administratorul judiciar şi diminuarea creanţei creditoarei A, în sensul înscrierii acesteia în tabel cu suma de 44.902 EURO ( 192.053,21RON).
În continuare a susţinut debitoarea că, în ce priveşte creanţa creditoarei B aceasta este în parte nedatorată, suma cu care a considerat că era îndreptăţită a fi înscrisă în tabelul preliminar fiind de 77.055,73 lei, prin diminuarea creanţei considerată certă şi exigibilă cu 27.083,24lei reprezentând impozitul imobilului ce se pretinde că a fost achitată de creditoare în contul primăriei de la locul situării bunului. Aceasta, deoarece Primăria Băicoi, către care se datorau impozitele şi taxele local pentru bunul ce a făcut obiectul contractului de leasing, a fost înscrisă în tabelul preliminar cu suma de 9.116lei,reprezentând atât datorii curente ale societăţii debitoarei, cât şi accesorii calculate până la data deschiderii procedurii generale de . Mai mult decât atât, conform fişelor de calcul înaintate de Primăria Băicoi, impozitul mediu datorat pe un an era de circa 3.000lei, nefiind dovedită creanţa în sumă de 27.083,24lei.
În continuare a menţionat debitoarea că este bine cunoscut şi nu trebuia demonstrat în vreun mod că un contract încetează la data rezilierii sale, conform definiţiei unanim acceptate pentru noţiunea de reziliere. În speţă contractul dintre părţi a încetat ca urmare a iniţiativei societăţii la data de 16.04.2010, data care trebuia apreciată ca fiind ” sfârşitul contractului” în accepţiunea textului convenţional anterior menţionat.
Interpretarea creditoarei B conform căreia i se datorează daune-interese în cuantum de 345.736,71lei, conform contractului de leasing, respectiv valoarea finală şi scadentă rămasă de recuperat (compusă din toate celelalte rate de leasing rămase de achitat şi valorile reziduale), dobânda aferentă ratelor de leasing viitoare, conform scadenţarului de plată aferent Contractului de leasing nr. 080703520RE/01 nu putea fi luată în considerare, fiind greu de acceptat că finanţatorul era păgubit în situaţia dată, în care imobilul ce a făcut obiectul contractului de leasing, i-a fost restituit , iar perioada cât acesta a fost folosit de utilizator era acoperită cu plata ratelor de către utilizator prin înscrierea în tabelul creanţelor. Daunele – interese trebuiau dovedite, iar plata unor sume care să fie egală cu contravaloarea imobilului
( teren şi construcţie) deja restituit ar duce la îmbogăţirea fără just temei a finanţatorului , motiv pentru care interpretarea textului convenţional dată de finanţator era inacceptabilă.
Aşa cum s-a arătat şi în practica altor instanţe, deşi noţiunea de clauză leonină se foloseşte mai ales în raporturile dintre membrii societari, faţă de modul în care aceasta clauză a fost interpretată de finanţator, ea are un pronunţat şi evident caracter de clauză leonină, utilizatorul fiind supus unui tratament excesiv de împovărător, fără ca el să aibă o culpă directă în neexecutarea obligaţiilor de plată a ratelor de leasing.
De asemenea, nu poate fi considerată creanţa certă nici suma de 14.833,42lei ( TVA INCLUS) reprezentând cheltuieli cu reposedarea bunului, cheltuielile cu rezilierea contractului de leasing, taxe, evaluarea bunului după reziliere, paza bunului, „sume suportate de societatea de leasing” deoarece utilizatorul nu şi-a respectat obligaţiile contractuale.
În condiţiile în care faţă de societatea debitoarea, s-a deschis procedura generală a insolvenţei, conform legii 85/2006, toate acţiunile judiciare şi extrajudiciare împotriva sa ca debitor trebuiau să fie suspendate. Or, fiind vorba de un imobil, reprezentanţii societăţii de leasing se puteau oricând prezenta la locul situării acestuia pentru a semna procesul verbal de predare-primire în condiţii amiabile, fiind inacceptabil ca predarea să aibă loc scriptic la sediul creditoarei. Dovada bunei-credinţe a debitoarei a stat în faptul că în urma primirii notificării cu privire la data şi ora când urmează a se preda imobilul, această predare s-a făcut imediat conform programului impus de creditoarea fără a mai fi nevoie de acordul instanţei pentru obţinerea autorizaţiei de pătrundere în imobil.
A mai arătat debitoarea că în ce priveşte creanţa creditoarei C a considerat că, din eroare, aceasta a fost înscrisă în tabelul preliminar de creanţe ca şi creanţă garantată, în condiţiile în care nu erau întrunite condiţiile prevăzute de legea nr.85/2006 privind încadrarea unei astfel de creanţe în categoria celor garantate.
În condiţiile neîndeplinirii condiţiilor prevăzute de legea 85/2006 cu modificările şi completările ulterioare privind clasificarea unei creanţe ca şi garantate, în conformitate cu dispoziţiile art. 36, 39 şi 41 din legea specială, creanţa creditoarei era chirografară, sumă cu care aceasta era îndreptăţită a fi înscrisă în tabelul preliminar fiind cea de la data formulării cererii de deschidere a procedurii generale a insolvenţei, respectiv 1.604.344,17lei (compusă din 1.500.00lei – credit nerambursat 69.767,48lei – dobânzi neachitate, 25.960lei – creanţe ataşate şi penalităţii şi 8.615,70lei- comision nederulare) diminuată cu suma de 6.000lei achitată la data de 25.06.2010 în contul curent al societăţiiÎn concluzie, debitoarea a solicitat admiterea contestaţiei, rectificarea tabelului preliminar al creanţelor, întocmit de administratorul judiciar, înscrierea creanţei creditoarei C, în categoria creanţelor negarantate şi diminuarea cuantumului, în sensul înscrierii acesteia în tabel cu suma de 1.598.344,19lei.
Administratorul judiciar nu a formulat întâmpinare în cauză.
Creditoarea B a formulat în temeiul art. 115 C.pr.civ. întâmpinare prin care a invocat excepţia de necompetenţa teritorială a Tribunalului Prahova faţă de dispoziţiile contractului de cooperare lit.a, iar pe fondul cauzei respingerea contestaţiei , ca neîntemeiată.
A arătat creditoarea referitor la valoarea creanţei că prin înscrisurile depuse o dată cu declaraţia de recurs, debitoarea datorează suma de 58.702,00 EURO, reprezentând contravaloarea ascensoarelor livrate, plus contravaloarea, manoperei, aşa cum părţile au stabilit prin contractele semnate la data de 04.09.2009, după cum s-a observat din documentele vamale, ascensoarele au fost livrate, aşa cum era şi normal, demontate astfel încât nu s-a putut trece pe documentele vamale şi valoarea manoperei, ascensoarele fiind folosite şi montate, conform clauzelor contractuale.
Referitor la contractul de cooperare, creditoarea B a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Prahova, potrivit dispoziţiilor de la lit.a) şi excepţia de neexecutare a contractului potrivit dispoziţiilor lit. c) şi d).
Astfel, contractul de cooperare prevede la art. 9, că instanţele competente în caz de litigiu între părţi, cu privire la respectiva colaborare, erau cele din Ankara,Turcia, astfel că debitoarea nu a putut opune în cadrul acestei contestaţii clauzele respectivului contract şi prin urmare Tribunalul Prahova nu era competent să judece eventualul litigiu decurgând din aşa zisa încălcarea a respectivului contract.
A mai susţinut creditoarea B că debitoarea cu rea-credinţă a ascuns faptul că are datorii foarte mari şi că era în pragul falimentului (aşa cum aceiaşi asociaţi au falimentat şi E.C. – în dosarul nr. 2058/105/2007, aflat pe rolul Tribunalului Prahova) şi a fost indusă în eroare să semneze contractul de cooperarea anexat ( în turcă şi română), deşi la aceeaşi dată – 10.12.2009 – s-a înregistrat cererea unui alt creditor de deschidere a procedurii insolvenţei faţă de debitoare.
Creditoarele A ŞI C nu au formulat apărări în cauză,
În cauză s-au administrat probatorii cu înscrisuri.
Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul reţine următoarele:
Referitor la excepţia necompetenţei teritoriale invocată de creditoarea B, judecătorul sindic o va respinge ca neîntemeiată având în vedere dispoziţiile art. 6 din Legea 85/2006, potrivit cărora toate procedurile prevăzute de lege sunt de competenţa tribunalului în a cărui raza teritorială îşi are sediul debitorul.
Cum, în cauză debitorul are sediul în comuna Păuleşti, Str. Punctul Movila Vulpii, Hala 1, Jud. Prahova, competenţa teritorială de soluţionarea a cauzei revine Tribunalului Prahova, care a fost corect investit.
Pe fondul cauzei, judecătorul sindic reţine următoarele:
Referitor la creanţa A este de remarcat faptul că, în baza raporturilor contractuale existente între părţi, s-au emis facturile nr. 33565/05.09.2009, în valoare de 30.000 EURO şi factura nr. 33627/11.11.2009 în valoare de 34.000 EURO a căror contravaloarea a fost achitată parţial de debitoare ( 20.000 EURO) rămânând un rest de 44.902 EURO.
De altfel, prin cererea depusă la dosar creditoarea a invocat o creanţă în valoare de 58.702 EURO şi nu de 78.702 EURO cum din eroare s-a făcut menţiunea în tabelul preliminar al creanţelor.
Or, faţă de împrejurarea că societatea creditoarea nu a făcut dovada diferenţei de creanţă solicitată (de la 44.902 EURO la 58.702 EURO), judecătorul sindic va admite cererea formulată de debitoare şi va dispune menţionarea în tabel a creanţei în sumă de 44.902 EURO ( în echivalent lei).
Referitor la creanţa B susţinerile debitoarei contestatoare sunt întemeiate în parte, cu privire la creanţa în sumă de 93.227,08lei reprezentând rate de leasing facturate şi rămase neachitate la data rezilierii contractului de leasing încheiat de părţi, conform declaraţiei de reziliere şi a fişei soldului restant, ce a însoţit declaraţia de creanţă a creditoarei, înscris care se coroborează cu celelalte înscrisuri depuse la dosar.
De altfel, prin petitul concluziilor scrise formulate, debitoarea a solicitat diminuarea creanţei B până la suma de 93.227,08lei, reprezentând rate de leasing facturate şi rămase neachitate la data rezilierii contractului de leasing încheiat de părţi pentru ca în final să solicite o sumă mai mică fără corespondent în înscrisurile de la dosar.
În ce priveşte restul creanţei în sumă de 27.083,24lei reprezentând impozitul imobilului; suma de 14.833,42lei reprezentând cheltuieli cu reposedarea bunului, cheltuieli cu rezilierea contractului de leasing, taxe, evaluarea bunului după reziliere, paza bunului şi suma de 345.736,71lei reprezentând daune interese susţinerile debitoarei contestatoare sunt întemeiate şi vor fi avute în vedere de judecătorul sindic.
Astfel, în ce priveşte suma de 27.083,4 lei reprezentând impozitul imobilului este de remarcat faptul că prin înscrisurile depuse la dosar creditoarea B nu a făcut dovada achitării acestei sume, cu atât mai mult cu cât primăria Băicoi căreia i se datora impozitul aferent imobilului a fost înscrisă în tabelul preliminar cu o sumă mult mai mică,iar conform fişelor de calcul înaintate de aceeaşi instituţie impozitul mediu nedatorat pe un an este de 3.000 lei.
În ce priveşte suma de 14.833,42lei reprezentând cheltuielile cu reposedarea bunului, creditoarea, de asemenea, nu a făcut dovada creanţei sale şi a relei credinţe a debitoarei care să justifice efectuarea acelor cheltuieli.
Referitor la creanţa în sumă de 345.736,71lei reprezentând daune-interese constând în valoarea finală şi scadentă rămasă de recuperat şi dobânda aferentă ratelor de leasing viitoare, susţinerile debitoarei cu privire la tratamentul împovărător impus de o clauză existentă în contract, sunt întemeiate.
Astfel, instanţa este obligată să verifice respectarea principiului reglementat de art. 5 C.civ neputându-se deroga de la dispoziţiile de ordine publică.
În speţă, se constată că, deşi a semnat contractul de leasing finaciar, debitoarea a avut posibilitatea de a negocia cu fianţatorul – creditor numai în privinţa obiectului leasingului, a duratei contractului, a plăţilor ce urmau a fi efectuate, iar nu şi condiţiile generale de leasing la care debitoarea a aderat fără a le negocia în mod direct cu creditoarea, care au fost numai aduse la cunoştinţa utilizatorului, fără a exista o posibilitate reală pentru acesta de a le negocia.
Totodată, judecătorul sindic reţine că potrivit dispoziţiilor OG nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing – art.15 – în cazul în care utilizatorul nu execută obligaţia de plată integrală a ratei de leasing timp de 2 luni consecutive, calculate de la scadenţa prevăzută în contractul de leasing, finanţatorul are dreptul de a rezilia contractul, iar utilizatorul est obligat să restituie bunul şi să plătească toate sumele datorate până la data restituirii în temeiul contractului.
Aşadar, nu există o obligaţie a utilizatorului decurgând din lege de a plăti pe lângă sumele mai sus precizate şi toate celelalte rate de leasing rămase de achitat, precum şi valoarea reziduală; plata ratelor de leasing ce ar fi datorate în continuare, după reziliere, precum şi a valorii reziduale reprezintă în fapt o sarcină evident excesivă impusă utilizatorului să nu fie executat contractul, decât să fie executat, deoarece ar obţine pe lângă bunurile contractate şi plata ratelor de leasing şi valoarea reziduală.
Pe de altă parte, prejudiciul suferit de creditor ca urmare a neexecutării corespunzătoare a obligaţiilor de către debitoare nu rămâne nereparat în cazul înlăturării indemnizaţiei, creditorul obţinând toate sumele datorate până la data restituirii bunurilor, precum şi penalităţile aferente.
Date fiind aceste considerente, caracterul de adeziune al contractului de leasing încheiat de debitoare şi dezechilibrul vădit disproporţionat creat în detrimentul debitoarei între drepturile şi obligaţiile părţilor în cazul neîndeplinirii obligaţiilor contractuale, comparativ cu prejudiciul produs, judecătorul sindic constată întemeiate susţinerile debitoarei contestatoare şi va admite contestaţia în parte în ce priveşte pe această creditoare şi va dispune înscrierea în tabelul preliminar a sumei de 93.227,08lei, reprezentând rate de leasing facturate şi rămase neachitate la data rezilierii contractului de leasing încheiat de părţi.
Referitor la creanţa creditoarei B este de observat faptul că, în mod eronat administratorul judiciar a procedat la înscrierea acesteia în categoria creanţelor garantate în condiţiile neîndeplinirii condiţiilor prevăzute de pentru calificarea unei creanţe ca şi garantată
( art. 3 pct. 9 din lege).
De asemenea, creditoarea nu a făcut dovada diferenţei de sumă solicitată prin declaraţia de creanţă până la 1.946.137,37lei, înscrisurile ce au însoţit această declaraţie făcând referire la suma de 1.604.344,17lei compusă din 1.500.000 lei credit nerambursat; 69.767,48lei dobânzi; 25.960lei creanţe ataşate şi penalităţi şi 8.615,70lei comision nederulare diminuată cu suma de 6.000lei achitată la data de 25.06.2010 în contul curent al creditoarei.
Faţă de aceste considerente, judecătorul sindic va admite contestaţia şi în ce priveşte pe această creditoare şi va dispune înscrierea în tabelul preliminar a sumei de 1.598,17lei creanţă negarantată.
