CALEA DE ATAC: LEGEA NR. 550/2002


În situaţiile reglementate de art. 27 din Legea nr. 550/2002 se pronunţă hotărâri susceptibile de a fi supuse căii de atac a recursului, fiind de strictă aplicare dispoziţiile din Legea nr. 550/2002 în care se prevede în mod expres că sentinţa este irevocabilă.

Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de administrativ şi fiscal, decizia nr. 328 din 15 februarie 2007

Prin sentinţa civilă nr.1837 din 3 noiembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Cluj s-a admis acţiunea formulată de SC A.I. SRL în contradictoriu cu Comisia de vânzare a spaţiilor comerciale şi de prestări servicii din cadrul CONSILIULUI LOCAL AL MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA şi CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CLUJ NAPOCA.

S-a anulat Hotărârea nr.2/2006 a Comisiei de vânzare a spaţiilor comerciale conform Legii nr.550/2002 şi au fost obligaţi pârâţii CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA şi COMISIA DE VÂNZARE A SPAŢIILOR COMERCIALE CONFORM LEGII NR.550/2002 să încheie cu reclamanta contract de vânzare-cumpărare prin negociere directă privitor la spaţiul situat în Cluj-Napoca, str. J., în suprafaţă de 173,3 m.p. la preţul stabilit prin raportul de evaluare. Au fost obligaţi pârâţii să achite reclamantei suma de 4.390 lei cheltuieli de judecată constând în onorar expert şi onorariu avocaţial.

Pentru a hotărî în acest sens prima instanţă a reţinut, în esenţă, că Hotărârea nr.2/2006 adoptată de Comisia de vânzare a spaţiilor comerciale şi de prestări servicii conform Legii nr.550/2002 Cluj-Napoca (în continuare, Comisia) este nelegală întrucât refuzul vânzătorului de a încheia contractul de vânzare cu reclamanta nu este justificat aşa cum prevede art.10 din Legea nr.550/2002.Instanţa de fond a reţinut că argumentul conform căreia reclamanta a înregistrat restanţe la plata chiriei pe o perioadă de cel puţin 6 luni consecutiv nu este întemeiat fiind înlăturat pe baza concluziilor raportului de expertiză contabilă.

Împotriva acestei sentinţe, pârâţii Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca şi Comisia au declarat recurs în termen legal, ambii recurenţi solicitând modificarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii reclamantei.

Examinând recursurile prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, ţinând seama de actele şi lucrările dosarului şi de apărările reclamantei intimate, Curtea apreciază că sunt fondate, sentinţa urmând a fi casată doar parţial în limitele şi pentru considerentele ce urmează:

1. Înainte de a trece la analiza în fond a recursului şi a motivelor de nelegalitate invocate, Curtea consideră că este necesar să se pronunţe şi asupra admisibilităţii recursului, cu atât mai mult cu cât hotărârea primei instanţe conţine menţiunea „irevocabilă” şi pe care recurenţii au combătut-o în recurs, fără a se lovi însă de o opoziţie din partea reclamantei intimate.

Este fără dubiu că litigiul de faţă se grefează pe normele şi dispoziţiile legale conţinute de Legea nr. 550/2002 cu modificările şi completările ulterioare.

Din conţinutul cererii introductive de instanţă Curtea reţine că, obiectul concret al litigiului este format din 3 capete de cerere: (1) verificarea legalităţii Hotărârii nr. 2/2006 a Comisiei, (2) obligarea pârâtului Consiliul Local al Cluj-Napoca în calitate de vânzător să încheie cu reclamanta prin negociere directă contractul de vânzare-cumpărare pentru spaţiul din litigiu, preţul de plecare fiind preţul ce urmează a fi stabilit prin raportul de evaluare ce se va întocmi în cauză şi (3) cauza privind obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată în caz că se vor opune admiterii acţiunii.

Conform art. 1 alin. 1 din Legea nr. 550/2002, acest act normativ stabileşte cadrul juridic pentru vânzarea spaţiilor comerciale şi a celor de prestări servicii pentru proprietate privată a statului, aflate în administrarea consiliilor judeţene sau a consiliilor locale, precum şi a celor aflate în patrimoniul regiilor autonome de interes local, denumite în continuare spaţii comerciale şi de prestări servicii.

Din economia legii sus arătate se reţine că procedura de vânzare se desfăşoară prin intermediul şi cu concursul unei comisii speciale într-o procedură administrativă etapizată sub controlul instanţelor judecătoreşti de contencios administrativ . Adiacent acestei afirmaţii este de notat că legea conţine dispoziţii speciale privind contenciosul administrativ, derogatorii de la dreptul comun şi o normă de trimitere la dreptul comun pentru alte litigii. Altfel spus, din conţinutul dispoziţiilor art.27 din Legea nr.550/2002 se desprinde regula conform căreia litigiile ce se grefează pe această lege sunt supuse normelor de drept comun în materia contenciosului administrativ (în prezent conform art. 29 din Legea nr. 554/2004 se aplică această nouă lege) şi în mod excepţional când litigiile se circumscriu sferei de aplicare a art.8, 9 şi 10 din Legea nr. 550/2002, respectiv vizează proceduri de vânzare reglementate de aceste norme legale, se aplică contenciosul special prevăzut de Legea nr. 550/2002. In aceste ipoteze de excepţie judecata în primă instanţă aparţine secţiei de contencios administrativ a tribunalului, se face de urgenţă, cu citarea contestatorului, a Comisiei şi a evaluatorului. Totodată, legea prevede că, Comisia este reprezentată de preşedintele acesteia, participarea primarului este obligatorie iar hotărârea tribunalului este definitivă şi irevocabilă.

Curtea reţine că tribunalul a reţinut aplicabile aceste norme ce consacră contenciosului administrativ special deoarece litigiul se grefează pe dispoziţiile art.10 din Legea nr.550/2002.

Aşa cum recunosc toate părţile litigante litigiului de faţă nu-i sunt aplicabile dispoziţiile art.10 din Legea nr.550/2002. Şi este aşa, deoarece în speţă nu avem de a face cu un refuz al vânzătorului ce ar surveni după finalizarea procedurii de vânzare, ci avem de a face cu respingerea cererii de vânzare prin negociere directă a spaţiului din litigiu dată prin Hotărârea nr.2 din 31.01.2006 adoptată de Comisie.

Aşa fiind, Curtea reţine că litigiului de faţă îi sunt aplicabile dispoziţiile procedurale de drept comun în materia contenciosului administrativ aşa cum se desprinde din prevederile art.27 din Legea nr.550/2002 corelate cu prevederile art.29 din Legea nr.554/2004.

Din această perspectivă, Curtea reţine că hotărârea primei instanţe este susceptibilă de a fi atacată cu recurs deoarece Legea contenciosului administrativ nr.554/2004 recunoaşte dublul grad de jurisdicţie în materia contenciosului administrativ: judecata în primă instanţă şi în recurs.

Cu acest prilej, Curtea reaminteşte principiul conform căruia calea de atac nu este dată de judecător ci de legea procedurală. De altfel, însuşi art.129 din României revizuită şi republicată în anul 2003, dispune, fără echivoc că împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de

atac, în condiţiile legii iar conform dispoziţiilor art.126 alin.2 din aceeaşi Constituţie, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.

Cum, potrivit dispoziţiilor art.10 alin.2 din Legea nr.554/2004, instanţa de recurs faţă de o hotărâre pronunţată de tribunalul de contencios administrativ şi fiscal este curtea de apel, revine acestei instanţe prerogativa de a statua în ce măsură hotărârea atacată este susceptibilă de a fi atacată cu recurs şi în ce măsură se poate legal învesti cu judecarea recursului.

Faţă de cele ce preced, Curtea constată că hotărârea Tribunalului Cluj este susceptibilă de recurs, nefiind irevocabilă, sens în care recursul pârâţilor va fi apreciat ca admisibil.