Este prezent motivul reglementat de art. 304 pct. 6 şi pct.7 C. pr. civ. atunci când instanţa învestită cu o acţiune în administrativ având ca obiect anularea autorizaţiei de construire, obligă autoritatea publică să revoce actul administrativ individual.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 228 din 2 februarie 2007
Prin sentinţa civilă nr. 4151 din 08.11.2006 pronunţată de Tribunalul Maramureş, s-a admis acţiunea formulată de reclamanţii C.L. şi C.A. împotriva pârâţilor B.I. şi Primarul Municipiului Sighetu Marmaţiei, pârâtul de rândul 2 fiind
obligat să revoce Autorizaţia de construire nr.263/07.11.2005 eliberată la cererea pârâtului de rândul 1 B.I.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut că autorizaţia de construire a fost eliberată în vederea executării lucrărilor de construire pentru o anexă gospodărească pe terenul identificat în C.F. nr.18941 nr.top.5347/1/a/1/a/2/b/1/a/21/1 aflat în Sighetu Marmaţiei, str. B. Ulterior situaţia de carte funciară s-a schimbat astfel încât această parcelă a fost radiată de pe numele pârâtului, astfel încât în prezent nu mai sunt întrunite condiţiile cerute de art.1 din Legea nr.50/1991 republicată.
În ceea ce priveşte procedura de revenire la situaţia de legalitate instanţa a apreciat că se impune revocarea autorizaţiei de către emitent, întrucât motivele de nulitate absolută care trebuie să fie anterioare sau concomitente eliberării actului nu sunt prezente, în consecinţă revocarea se impune din cauza survenirii unor împrejurări ulterioare eliberării autorizaţiei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen legal pârâtul de rândul 1
B.I., solicitând casarea ei şi trimiterea spre rejudecare primei instanţe.
În drept recurentul a fost motivat pe prevederile art.304 pct.6 şi 7 C.pr.civ. recurentul arătând că reclamanţii – intimaţi au solicitat prin acţiunea introductivă anularea autorizaţiei de construire, iar instanţa a dispus revocarea ei. Apoi recurentul arată că soluţia este nelegală, întrucât considerentele hotărârii sunt străine de natura pricinii cuprinzând motive contradictorii.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Curtea apreciază că acesta este fondat pentru următoarele motive:
Prin acţiunea introductivă reclamanţii au solicitat anularea Autorizaţiei de construire nr.263/07.11.2005 eliberată de pârâtul Primarul municipiului Sighetu Marmaţiei în considerarea faptului că titlul de proprietate eliberat iniţial în favoarea pârâtului a fost anulat printr-o hotărâre judecătorească rămasă irevocabilă. Prin hotărârea pronunţată instanţa a dispus obligarea pârâtului la revocarea actului emis apreciind ca inadmisibilă revocarea pe cale administrativă întrucât actul atacat a intrat în circuitul civil.
Revocarea este manifestarea de voinţă prin care autoritatea emitentă a actului determină încetarea, cu caracter retroactiv, a efectelor actului emis cu încălcarea legii.
Actele administrativ-jurisdicţionale, precum şi actele intrate în circuitul civil -cum este în speţa de faţă – au un caracter irevocabil în sensul că autoritatea emitentă nu mai poate reveni asupra soluţiei date prin actul administrativ jurisdicţional, acesta din urmă putând fi anulat de către instanţa de judecată, ceea ce de altfel reclamanţii au şi solicitat.
Aşa fiind soluţia primei instanţe de obligare a pârâtului emitent să-şi revoce propriul act administrativ intrat în circuitul civil este greşită prin aceasta instanţa pronunţându-se „extra petita” în afara cadrului procesual în care a fost investită, motiv de casare prevăzut de art.304 pct.6 C.pr.civ., ceea ce a condus implicit şi la cuprinderea în considerentele hotărârii a unor motive străine de natura pricinii.
Pentru aceste considerente în baza prevederilor art.312 (1) şi (5) C.pr.civ., Curtea urmează a casa sentinţa recurată şi a trimite cauza spre soluţionare aceleiaşi instanţe.
Act administrativ
Adresa prin care autoritatea administrativă reia un punct de vedere exprimat anterior cu privire la un plan urbanistic de detaliu solicitat, nu constituie
un act administrativ individual în sensul art.1 şi 2 lit.c din Legea nr.554/2004, astfel că nu este supusă controlului conform procedurii instituită de acest act normativ.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 157 din 25 ianuarie 2007
Prin sentinţa civilă nr. 2537/21 septembrie 2006 pronunţată în dosarul nr. 15/100/2005 al Tribunalului Maramureş s-a admis acţiunea precizată formulată de către reclamanta PAROHIA GRECO-CATOLiCă DIN SĂPÂNŢA în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI SĂPÂNŢA şi s-a dispus anularea hotărârii pârâtului din data de 9 noiembrie 2004 prin care s-a respins cererea reclamantei de aprobare a planului urbanistic de detaliu pentru construirea unei biserici şi a unei case parohiale greco-catolice la nr. 909 din comuna Săpânţa.
S-a luat act de faptul că reclamanta a renunţat la cel de-al doilea capăt de
cerere.
Pârâtul a fost obligat să achite reclamantei 700 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a constatat că prin cererea din data de 18 octombrie 2004 reclamanta a solicitat pârâtului să-i aprobe planul urbanistic de detaliu pentru construirea obiectivelor menţionate anterior pe terenul proprietatea parohiei înscris în CF 55 Săpânţa cu nr top 527/1/2/2 situat din punct de vedere administrativ la nr. 909 din comuna Săpânţa. Prin adresa nr. 2132/2004 pârâtul a răspuns reclamantei în sensul că anterior prin hotărârea nr. 20/2003 i-a fost respinsă cererea iniţială de aprobare a planului urbanistic de detaliu, act administrativ ce nu a fost anulat astfel încât nu se mai poate emite o nouă hotărâre cu privire la aceeaşi cerere.
S-a mai arătat în motivarea hotărârii instanţei de fond că în final pârâtul a emis hotărârea nr. 14/2006 prin care a respins din nou cererea reclamantei de aprobare a planului urbanistic de detaliu pentru construirea lăcaşului de cult.
Instanţa de fond a reţinut că în speţă sunt incidente dispoziţiile Ordinului nr. 1943/2001 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii respectiv art. 29 din actul normativ menţionat anterior unde se arată că în situaţii deosebite în funcţie de condiţiile specifice de amplasament şi /sau importanţa obiectivului de investiţii ori dacă este necesară o derogare de la prevederile documentaţiilor de urbanism sau de amenajare a teritoriului emitentul autorizaţiei poate cere suplimentar elaborarea unui plan urbanistic de detaliu urmând ca după aprobare prevederile acestuia să fie preluate în Codul PUG.
De asemenea instanţa de fond a constatat că reclamantei ii s-a cerut să întocmească un astfel de PUG şi că are toate avizele pe care le prevede legea pentru edificarea construcţiilor.
Refuzul pârâtului de aprobare a planului urbanistic PUG a fost considerat neîntemeiat fiind apreciate de către instanţa de fond ca fiind motive subiective de refuz a aprobării solicitării reclamantei de adoptare a unei hotărâri de aprobare a planului urbanistic de detaliu a PUD-ului prezentat de către reclamantă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen pârâtul solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată , cu obligarea reclamantei şi la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, curtea l-a apreciat ca fiind întemeiat din următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată aşa cum a fost precizată reclamanta a solicitat anularea hotărârii emise în data de 9 noiembrie 2004 de către pârâtă prin care i s-a refuzat cererea de aprobare a planului urbanistic de detaliu referitor la imobilul situat din punct de vedere administrativ în comuna Săpânţa nr. 909, proprietatea reclamantei pe care aceasta din urmă doreşte să edifice o biserică şi o casă parohială.
Din conţinutul adresei transmisă de către pârât reclamantei depusă la fila 3 din dosarul de fond rezultă că pârâtul a comunicat din nou reclamantei că în privinţa cererii de aprobare a PUD-ului există deja hotărârea nr. 20/2003 care nu a fost anulată precum şi sentinţa civilă nr. 954/2004 astfel încât nu se mai poate emite o hotărâre peste o altă hotărâre care nu a fost anulată.
Din conţinutul procesului-verbal al şedinţei Consiliului Local al comunei Săpânţa din data de 9 noiembrie 2004 depus la filele 82-86 din dosarul de fond rezultă că pe ordinea de zi a acestei şedinţe nu a existat vreun proiect de hotărâre de aprobare a unui plan urbanistic de detaliu referitor la imobilul nr. 909 din comuna Săpânţa.
În finalul procesului verbal este menţionată solicitarea reclamantei de aprobare planului urbanistic de detaliu pentru construirea unei biserici pe imobilul nr. 909 din comuna Săpânţa iar în continuarea procesului-verbal este redată adoptată de către d-na P.I., consilier în cadrul Consiliului Local al comunei Săpânţa, din care rezultă că reclamantei i s-a aprobat un plan urbanistic de detaliu pentru imobilul de la nr. 418 din comuna Săpânţa iar această hotărâre a fost atacată în contencios administrativ însă cererea de chemare în judecată a fost respinsă, d-na consilier propunând ca reclamantei să i se dea răspunsul ce a fost conţinut ulterior în adresa nr. 2132/2004 comunicată mai apoi reclamantei şi pe care aceasta din urmă a atacat-o în contencios administrativ.
La dosarul instanţei de fond se află hotărârea nr. 15/2003 (f. 68, dos. fond) prin care s-a aprobat planul urbanistic de detaliu pentru construcţia bisericii greco-catolice în intravilanul comunei Săpânţa la nr. 418/487 iar din conţinutul sentinţei civile nr. 959/2004 emisă în dosarul nr. 384/2004 al Tribunalului Maramureş rezultă că cererea reclamantei de anulare a acestui act administrativ a fost respinsă.
Prin hotărârea nr. 20/2003 pârâta a revocat hotărârea nr. 15/2003 motivat pe faptul că planul urbanistic de detaliu a fost aprobat fără a exista toate avizele prevăzute de lege şi fără a exista o documentaţie sau o cerere pentru un plan urbanistic de detaliu în acel loc.
De asemenea, prin acelaşi act administrativ s-a respins cererea reclamantei de aprobare a planului urbanistic de detaliu pentru imobilul de la nr. 909 din comuna Săpânţa.
Împotriva acestui act administrativ reclamanta nu a formulat cerere de chemare în judecată în condiţiile Legii nr. 29/1990, în vigoare încă la data adoptării acelui act administrativ .
Faţă de succesiunea actelor enunţate anterior se constată că adresa nr. 2132/2004 atacată în prezenta cerere nu are valoarea unui act administrativ susceptibil de a fi atacat pe calea contenciosului administrativ.
Faţă de existenţa hotărârii nr. 20/2003 precum şi în raport de conţinutul concret al adresei nr. 2132/2004 Curtea concluzionează că aceasta nu are valoarea unui act administrativ de natură a crea, modifica, sau stinge raporturi specifice dreptului administrativ.
Adresa atacată are doar caracterul unui act de informare prin care i se aduce la cunoştinţa reclamantei existenţa hotărârii nr. 20/2003, care nu a fost anulată anterior precum şi imposibilitatea adoptării unui alt act administrativ în condiţiile în care primul nu a fost anulat şi nici nu s-au modificat condiţiile ce au determinat adoptarea primului.
În această situaţie instanţa de fond a valorizat greşit actul indicat de către reclamantă ca având natura juridică a unui act administrativ vătămător în drepturile recunoscute de lege în favoarea reclamantei în condiţiile în care acest act doar atestă existenţa unei situaţii juridice deja cunoscută şi de către reclamantă.
Rezultă cu certitudine din cuprinsul procesului verbal că în şedinţa Consiliului Local din 9 noiembrie 2004 nu s-a adoptat vreo hotărâre referitoare la aprobarea sau dimpotrivă refuzul aprobării planului urbanistic de detaliu pentru imobilul de la nr. 909 din comuna Săpânţa.
Potrivit art. 1 al 1 din Legea nr. 29/1990 în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată: „ Orice persoana fizica sau juridica, daca se considera vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorităţi administrativ de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanţei judecătoreşti competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins si repararea pagubei ce i-a fost cauzata.”
În speţă însă, pentru motivele arătate anterior, actul atacat nu este un act administrativ ci este o simplă adresă transmisă de către o autoritate publică către o persoană juridică de drept privat prin care îi aduce la cunoştinţă că nu a luat o altă decizie în privinţa solicitării iniţiale, deja rezolvată, a persoanei juridice private de adoptare a unui plan urbanistic de detaliu pentru un anumit imobil.
Sub acest aspect deci, hotărârea instanţei de fond care a procedat la analizarea actului atacat în condiţiile specifice contenciosului administrativ este netemeinică deoarece a omis să constate că în speţă nu există un act administrativ.
În aceste condiţii excepţia lipsei procedurii prealabile analizată de către instanţa de fond şi respinsă prin încheierea de şedinţă din data de 8 septembrie 2005 nu poate fi primită deoarece existenţa procedurii prealabile poate fi analizată numai în raport cu existenţa unui act administrativ or în speţă aşa cum s-a arătat anterior adresa nr. 2132/2004 nu are valoarea unui act administrativ.
Pentru aceste considerente în temeiul art. 304 pct 9 Cod procedură civilă se va admite recursul formulat şi se va casa hotărârea atacată şi se va respinge cererea de chemare în judecată.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă deoarece s-a aflat în culpă procesuală reclamanta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată produse pârâtului de prezentul litigiu în sumă de 1650 lei reprezentând onorariu avocaţial şi cheltuieli de transport atât la fond cât şi în recurs conform scriptului depus la fila 26 în dosarul de recurs.
